Lect. univ. drd. Iolanda Elena CADARIU-LUNGU
DREPT CIVIL
CONTRACTE
In elaborarea lucrarii s-au folosit materialele
documentare
publicate
pana la data de 1 octombrie 2011. 3
CAPITOLUL I
CONTRACTUL
DE VANZARE-CUMPARARE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI
CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
§ 1.
Notiunea contractului de vanzare-cumparare
Contractul de
vanzare-cumparare este reglementat de Codul civil* (art.
1.650-1.762), precum si de alte acte normative cu caracter special.
* Prezentul suport de curs este realizat in conformitate
cu prevederile noului Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat in
M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011 si intrat in vigoare la data de 01 octombrie
2011. Orice referire in text la Codul civil este facuta la noul Cod civil.
Art. 1.650 C.
civ. defineste vanzarea ca fiind „contractul prin care vanzatorul
transmite sau, dupa caz, se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea
unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa-l plateasca”.
Potrivit alin.
2 al articolului mai sus citat prin vanzare se poate, de asemenea, transmite si
un dezmembramant al dreptului de proprietate, precum si orice alt drept real.
Contractul de
vanzare-cumparare nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale si
nici drepturi patrimoniale care au caracter strict personal (de exemplu,
dreptul temporar de abitatie al sotului supravietuitor), nici alte drepturi prevazute
de lege (pensii, ajutoare ori indemnizatii materiale) ori rezultate din acte
unilaterale sau convenite prin contracte intuitu personae (de exemplu,
dreptul de intretinere).
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare
a. Contractul de vanzare-cumparare este
un contract consensual, deoarece se incheie valabil prin simplul
consimtamant al partilor (art. 1.273 alin. 1 C. civ. coroborat cu art. 1.674 C.
civ.).
De la
principiul consensualismului este prevazuta si o exceptie in materie de
imobile. Astfel, potrivit art. 1.676 C. civ. in materie de imobile, stramutarea
proprietatii de la vanzator la cumparator este supusa dispozitiilor de carte
funciara prevazute in Titlul VII din Cartea a III-a intitulat „Cartea
funciara”. Astfel, in conformitate cu art. 885 alin. 1 C. civ., sub rezerva
unor dispozitii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse in
cartea funciara se dobandesc, atat intre parti, cat si fata de terti, numai
prin inscrierea lor in cartea funciara, pe baza actului sau faptului care a
justificat inscrierea. Potrivit noului Cod civil, inscrierea in cartea funciara
se efectueaza in baza unui inscris autentic notarial.
Rezulta,
asadar, ca, in materie de imobile, contractul de vanzare-cumparare devine unul
formal, trebuind sa imbrace forma autentica. De asemenea, o modificare adusa de
Codul civil este cea potrivit careia inscrierea in cartea funciara are rol
constitutiv de drepturi, dreptul de proprietate sau celelalte drepturi reale
instrainate prin contractul de vanzare-cumparare dobandindu-se in patrimoniul
cumparatorului de la data inscrierii in cartea funciara. Aplicarea art. 885 C.
civ. a fost, insa, amanata pana finalizarea lucrarilor de cadastru pentru
fiecare unitate administrativ-teritoriala si deschiderea, la cerere sau din
oficiu, a cartilor funciare pentru imobilele respective. Pana la aceasta data,
inscrierea in cartea funciara va avea efecte de opozabilitate fata de terti a
contractului de vanzare-cumparare. 5
Tot astfel, contractul este valabil numai cu respectarea
formelor cerute de lege in cazul vanzarii silite, cand aceasta trebuie sa fie
facuta ad validitatem prin licitatie publica.
b. Contractul de vanzare-cumparare este
un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin incheierea sa da
nastere la obligatii reciproce intre partile contractante.
c. Contractul de vanzare-cumparare este
un contract cu titlu oneros, deoarece ambele parti urmaresc realizarea
unor interese patrimoniale.
d. Contractul de vanzare-cumparare este
un contract comutativ, existenta si intinderea drepturilor si
obligatiilor reciproce fiind cunoscute de catre parti inca de la data
incheierii contractului.
e. Contractul de vanzare-cumparare este
un contract translativ de proprietate (art. 1.673 alin. 1 C. civ.).
Potrivit
noului Cod civil, transferul dreptului de proprietate constituie o obligatie
speciala si distincta a vanzatorului, aceasta obligatie fiind mentionata expres
in art. 1.672 C. civ. alaturi de celelalte doua obligatii de predare a bunului
si de garantie contra evictiunii si viciilor bunului.
In ceea ce
priveste riscul pieirii fortuite a bunului vandut, in lipsa de stipulatie
contrara si atata vreme cat bunul nu este predat, riscul ramane in sarcina
vanzatorului, chiar daca proprietatea a fost transferata cumparatorului
anterior. Prin urmare, suportarea riscului pieirii fortuite a bunului nu mai
insoteste transferul dreptului de proprietate, ci predarea efectiva a bunului.
In cazul in care bunul vandut piere fortuit intre momentul incheierii
contractului de vanzare-cumparare si momentul predarii bunului, vanzatorul
pierde dreptul de a mai incasa pretul, iar daca l-a incasat este obligat sa-l
restituie, cu exceptia cazului in care cumparatorul a fost pus in intarziere cu
privire la obligatia de preluare a bunului. In aceasta situatie cumparatorul se
poate libera, facand dovada ca bunul ar fi pierit si daca l-ar fi preluat la
termen (art. 1.274 C.civ.).
In cazul
bunurilor mobile nu trebuie indeplinite formalitatile de publicitate, iar
dreptul de proprietate se transfera la data incheierii contractului.
SECTIUNEA A
II-A
CONDITIILE
DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
§ 1.
Capacitatea partilor contractante
A. Regula si exceptia
Potrivit art.
1.652 C. civ. „pot cumpara sau vinde toti cei carora nu le este interzis prin
lege”. De asemenea, art. 1.180 C. civ. prevede ca „poate contracta orice
persoana care nu este declarata incapabila de lege si nici oprita sa incheie
anumite contracte”. De unde rezulta ca orice persoana poate incheia un contract
de vanzare-cumparare, fie in calitate de cumparator, fie in calitate de
vanzator, daca legea nu ii interzice expres acest lucru. Prin urmare, regula o
constituie capacitatea, incapacitatea fiind exceptia.
Vanzarea-cumpararea
constituie pentru ambele parti un act de dispozitie, ceea ce impune ca acestea
sa aiba capacitatea de exercitiu deplina. Potrivit art. 41 alin. 2 C. civ.
minorul care a implinit varsta de 14 ani poate sa incheie singur acte juridice
cu incuviintarea parintilor sau, dupa caz, a tutorelui, iar in cazurile
prevazute de lege, si cu autorizarea instantei de tutela. Incuviintarea sau
autorizarea poate fi data, cel mai tarziu, in momentul incheierii actului.
Pentru minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, precum si 6
pentru interzisul judecatoresc acte juridice se incheie, in
numele acestora, de catre reprezentantul legal (art. 43 alin. 2 C. civ.).
actele juridice incheiate cu incalcarea acestor dispozitii legale sunt
anulabile, fara a fi necesar sa se dovedeasca existenta vreunui prejudiciu.
Conform arrt.
206 C. civ. persoana juridica poate avea orice drepturi si obligatii civile,
afara de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot apartine decat
persoanei fizice. Persoanele juridice fara scop lucrativ pot avea doar acele
drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului
stabilit prin lege, actul de constituire sau statut. Actul juridic incheiat cu
incalcarea acestor reguli este lovit de nulitate absoluta.
B. Incapacitati speciale
a. incapacitati speciale de a cumpara
1. Potrivit
art. 1.653 alin. 1 C. civ. vor fi incapabili de a cumpara drepturi cu privire
la care exista un litigiu pe rolul unei instante judecatoresti judecatorii,
procurorii, grefierii, executorii, avocatii, notarii publici consilierii
juridici si practicienii in insolventa. Aceste persoane nu vor putea cumpara
nici direct si nici prin persoane interpuse. Incapacitatea nu este generala, ci
vizeaza aceste persoane numai cu privire la drepturile litigioase de competenta
instantei judecatoresti in care isi desfasoara activitatea. In cazul acelor
persoane care detin calitatea mentionata mai sus si care isi desfasoara
activitatea pe langa instanta suprema, incapacitatea va deveni una generala.
Sanctiunea
nerespectarii acestei incapacitati este nulitatea absoluta, Codul civil
urmarind sa protejeze atat prestigiul acestor profesii, cat si sa inlature
suspiciunile care s-ar putea isca intr-o asemenea situatie cu privire la
presupusa influenta pe care persoanele declarate incapabile de lege ar putea sa
o aiba pe langa magistratul care instrumenteaza cauza.
Alin. 2 al
aceluiasi articol prevede si trei situatii exceptionale cand aceste persoane
pot totusi sa incheie in mod valabil contractul de vanzare-cumparare. Astfel,
este permisa:
a) cumpararea
drepturilor succesorale ori a cotelor-parti din dreptul de proprietate de la
comostenitori sau coproprietari;
b) cumpararea
unui drept litigios in vederea indestularii unei creante care s-a nascut
inainte ca dreptul sa fi devenit litigios;
c) cumpararea
care s-a facut pentru apararea drepturilor celui care stapaneste bunul in
legatura cu care exista dreptul litigios.
Observam ca
aceste exceptii au ca scop fie comasarea proprietatii succesorale sau a coproprietatii
in general, fie reglarea unor raporturi juridice obligationale, fie protejarea
intereselor persoanei care stapaneste bunul litigios respectiv.
Incapacitatea
speciala prevazuta de art. 1.653 C. civ. are in vedere atat calitatea pe care o
detine cumparatorul, cat si natura bunului care formeaza obiectul contractului
de vanzare-cumparare, si anume, un bun litigios. Putem afirma ca incapacitatea
la care facem referire este specializata sub dublu aspect si ne aflam in cazul
interdictiei prevazute de art. 1.653 C. civ. daca se retin cumulativ ambele
aspecte, atat calitatea speciala a cumparatorului, cat si natura speciala a
bunului care formeaza obiectul contractului. Rezulta ca aceste persoane pot
cumpara orice alte bunuri cu exceptia bunurilor litigioase, in afara cazurilor
prevazute de alin. 2, precum si ca orice alte persoane care nu detin calitatea
la care se refera art. 1.653 pot sa cumpere bunuri cu privire la care exista un
litigiu cu privire la existenta si intinderea sa deschis la o instanta
judecatoreasca si nestins, cu exceptia cazurilor prevazute prin legi speciale.
7
2. Potrivit art. 1.654 din noul Cod civil sunt, de asemenea,
incapabili de a cumpara atat direct, cat si prin persoane interpuse, iar, de
aceasta data, nici prin vanzare silita la licitatie publica:
a) mandatarii,
pentru bunurile pe care sunt insarcinati sa le vanda, cu exceptia situatiilor
reglementate de art. 1.304 (mandatul cu sine insusi si dubla reprezentare);
b) parintii,
tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, cu privire la bunurile
persoanelor pe care le reprezinta;
c)
functionarii publici, judecatorii sindici, practicienii in insolventa,
executorii, precum si alte asemenea persoane care ar putea influenta conditiile
vanzarii facute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le
administreaza ori a caror administrare o supravegheaza.
Sanctiunea
aplicabila in cazul nerespectarii prevederilor art. 1.654 alin. 1 pct. a si b
din noul Cod civil este nulitatea relativa, iar pentru cea de la pct. c
nulitatea absoluta, de aceasta data interesul ocrotit fiind unul public,
general.
b. incapacitati speciale de a vinde
Conform art.
1.655 C. civ. persoanele mentionate la art. 1.654 C.civ. nu pot sa vanda bunuri
proprii pentru un pret care consta intr-o suma de bani provenita din vanzarea
ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care il administreaza ori a carui
administrare o supravegheaza.
Aceasta incapacitate
vizeaza acea situatie in care persoanele mentionate la art. 1.654, o data in
calitatea speciala pe care o au vand bunuri ale persoanelor pe care le
reprezinta sau vand bunuri pe care le administreaza sau a caror administrare o
supravegheaza sau care se vand prin intermediul lor si a doua oara, in schimbul
sumelor de bani astfel obtinute, vand bunuri proprii incasand in final pretul
initial. Legiuitorul noului Cod civil a dorit sa fie extrem de prevazator si sa
inlature orice contrarietate de interese si orice suspiciune de influentare a
pretului vanzarii nu in interesul persoanelor pe care le reprezinta sau a caror
bunuri le administreaza sau administrare o supravegheaza, ci in favoarea, in
final, a propriilor interese.
C. In ceea ce priveste posibilitatea
cetatenilor straini si a apatrizilor de a dobandi terenuri situate in Romania,
Constitutia revizuita prevede in art. 44 alin. 2 „cetatenii straini si
apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor numai in
conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte
tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in
conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala”. In
acest sens a fost adoptata Legea nr. 312/2005 privind dobandirea dreptului de
proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi,
precum si de catre persoanele juridice straine.
§ 2.
Consimtamantul partilor
A. Consideratii generale
Pentru a fi
eficient, consimtamantul trebuie sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta
de cauza, respectiv sa nu fie viciat prin eroare, dol, violenta sau leziune.
In cadrul
contractului de vanzare-cumparare, in legatura cu consimtamantul, se pune
problema pactului
de optiune privind contractul de vanzare-cumparare, a promisiunii
bilaterale de vanzare ori a promisiunii unilaterale de vanzare sau de
cumparare, promisiuni care pot precede incheierea valida a contractului de
vanzare-cumparare, precum si a dreptului de preemtiune.
B. Pactul de optiune privind contractul
de vanzare-cumparare 8
Pactul de optiune este definit de art. 1.278 alin. 1 C. civ.
ca fiind acea conventie prin care partile convin ca „una dintre ele sa ramana
legata de propria declaratie de vointa, iar cealalta sa o poata accepta sau
refuza”. Natura juridica a acestui pact de optiune va fi aceea a unei oferte
irevocabile.
In acest caz
contractul de vanzare-cumparare se considera incheiat prin exercitarea optiunii
in sensul acceptarii de catre beneficiar a declaratiei de vointa a celeilalte
parti in cadrul termenului stabilit pentru acceptare. Cand partile nu au
stabilit un termen de acceptare, termenul poate fi stabilit de catre instanta
de judecata pe calea ordonantei presedintiale (art. 1.278 alin. 2).
Potrivit art. 1.668
C. civ. in cazul pactului de optiune privind un contract de vanzare-cumparare
asupra unui bun individual determinat, intre data incheierii pactului si data
exercitarii optiunii sau a expirarii termenului de optiune, nu se poate dispune
de bunul care constituie obiectul pactului. Desi Codul civil nu prevede,
consideram ca, in situatia in care se incalca aceasta prevedere si se dispune
de bun, partea care si-a nesocotit obligatiile asumate datoreaza
daune-interese.
C. Promisiunea bilaterala de vanzare
Promisiunea
bilaterala de vanzare-cumparare este un acord prin care ambele parti se obliga sa incheie in
viitor contractul de vanzare-cumparare, avand fiecare atat calitatea de
promitent, cat si pe aceea de beneficiar.
Promisiunea
bilaterala de vanzare-cumparare trebuie sa contina toate clauzele contractului
promis in lipsa carora partile nu ar putea executa promisiunea.
Ca natura
juridica, promisiunea de vanzare-cumparare este un antecontract care obliga
partile semnatare, dar care nu transfera dreptul de proprietate sau alt drept
real.
Potrivit art.
1.669 C. civ. daca una dintre partile promisiunii refuza din motive care ii
sunt imputabile sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere
instantei de judecata pronuntarea unei hotariri care sa tina loc de contract,
sub conditia de a fi indeplinite toate conditiile de valabilitate ale
contractului prefigurat. Dreptul la actiune in instanta se prescrie intr-un
termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia incheiat.
In situatia in
care partile prevad in cuprinsul promisiunii plata unui pret, acesta se
considera avans din pretul contractului prefigurat.
D. Promisiunea unilaterala de vanzare
sau de cumparare
Promisiunea
unilaterala constituie
un acord de vointa prin care o anumita persoana, prevazand un eventual interes
pentru ea de a dobandi proprietatea unui bun, primeste promisiunea
proprietarului de a vinde acel bun, rezervandu-si dreptul de a-si manifesta
ulterior, la o anumita data, consimtamantul de a-l cumpara.
Ca natura
juridica, promisiunea de vanzare este un antecontract care nu transfera
dreptul de proprietate, ci da nastere la un drept de creanta in persoana
beneficiarului, acesta avand posibilitatea de a opta intre a cumpara sau nu.
Potrivit art.
1.669 alin. 4 C. civ., in cazul promisiunii unilaterale de cumparare a unui bun
individual determinat, daca, mai inainte ca promosiunea sa fi fost executata,
creditorul sau instraineaza bunul ori constituie un drept real asupra acestuia,
obligatia promitentului se considera stinsa.
De asemenea,
in situatia in care cealalta parte refuza nejustificat incheierea contractului,
partea indreptatita se poate adresa instantei de judecata pentru ca aceasta sa
pronunte o hotarare care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare.
E. Dreptul de preemtiune 9
Dreptul de preeptiune este acel drept stabilit fie prin lege,
fie prin contract in temeiul caruia titularul dreptului, denumit preemptor,
poate sa cumpere cu prioritate un anumit bun (art. 1.730).
Potrivit alin.
3 al acestui articol preemptorul care a respins o oferta de vanzare nu isi mai
poate exercita acest drept cu privire la contractul care i-a fost propus.
Oferta se considera respinsa daca nu a fost acceptata in termen de cel mult 10
zile, atunci cand are ca obiect bunuri mobile, si de cel mult 30 de zile, cand
obiectul il constituie bunuri imobile, ambele termene curgand de la data cand
oferta i-a fost comunicata preemptorului.
Bunul cu
privire la care preemptorul are stipulat in favoarea sa dreptul de preemtiune
poate fi instrainat de catre vanzator unei terte persoane, insa aceasta vanzare
va fi afectata de conditia suspensiva a neexercitarii de catre preemptor a
dreptului sau.
Vanzatorul
trebuie sa notifice de indata preemptorului cuprinsul contractului incheiat cu
tertul. Notificarea va cuprinde obligatoriu numele si prenumele vanzatorului,
descrierea bunului, sarcinile care il greveaza, termenii si conditiile
vanzarii, locul unde este situat bunul.
Preemptorul
isi exercita dreptul sau de preemptiune prin comunicarea catre vanzator in
cadrul termenului mentionat mai sus a acordului sau de a incheia contractul de
vanzare-cumparare, precum si prin consemnarea pretului la dispozitia
vanzatorului.
Desi alin. 2
al art. 1.732 C. civ. nu precizeaza printre mentiunile obligatorii ale
notificarii adresate cumparatorului si pe cea privitoare la pret, consideram ca
acest element ar trebui sa se regaseasca in cuprinsul notificarii, pentru ca,
in caz contrar, preemptorul nu-si poate indeplini obligatia de consemnare a
pretului, iar consemnarea sumei si a acceptului de incheiere a contractului
trebuie sa fie cumulative si simultane pentru a putea aprecia indeplinite
prevederile art. 1.732 alin. 3 cu privire la exercitarea acestui drept.
Ca urmare a
exercitarii dreptului de preemptiune contractul de vanzare-cumparare se
considera incheiat intre preemptor si vanzator in aceleasi conditii ca cel
incheiat cu tertul care se desfiinteaza retroactiv cu obligatia pentru vanzator
de a-l despagubi pe tertul de buna-credinta.
Codul civil
prevede, de asemenea, ordinea de preferinta in cazul in care exista o
pluralitate de preemptori, atat legali, cat si conventionali, ori numai legali
sau numai conventionali. Codul civil nu face nicio referire cu privire la
persoanele care sunt titulari legali ai dreptului de preemptiune (cu exceptia
terenurilor forestiere din proprietatea privata, caz in care in art. 1.746
vorbeste despre coproprietari si vecini ca titulari ai dreptului de
preemptiune), ceea ce inseamna ca acestia vor cei mentionati prin legi speciale
care, cu privire la anumite bunuri, reglementeaza un drept de preemptiune,
Codul civil avand menirea de a crea cadrul general de reglementare.
Dreptul
conventional de preemptiune se va stinge prin moartea titularului sau, exceptie
facand cazul cand a fost prevazut pentru un anume termen. Daca acest termen
este mai lung de 5 ani, el se reduce la 5 ani de la data la care a fost
constituit.
Dreptul de
preemptiune reglementat de Codul civil este indivizibil si nu poate forma
obiectul unei cesiuni (art. 1.739).
§ 3.
Obiectul contractului
Potrivit art.
1.225 C. civ. obiectul contractului de vanzare-cumparare il constituie
operatiunea juridica in sine convenita de catre parti, respectiv vanzarea, iar
obiectul obligatiei il constituie prestatia la care se angajeaza debitorul
(art. 1.226 C. civ.). Atat obiectul contractului, cat si obiectul obligatiei
trebuie sa fie determinat si licit, sub 10
sanctiunea nulitatii absolute. Obiectul obligatiei poate sa
fie si determinabil. Obiectul Vanzarii il constituie lucrul vandut si pretul.
A. Lucrul vandut
Pentru ca un
bun sa poata constitui obiectul material al prestatiei vanzatorului, el trebuie
sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
a. Lucrul trebuie sa fie in comert (in
circuitul civil)
Potrivit
regulei generale instituite prin art. 1.229 C. civ. pot forma obiectul unei
prestatii contractuale numai bunurile care se gasesc in circuitul civil. In
acelasi sens dispune si art. 1.657 C. civ. conform caruia orice bun poate fi
vandut in mod liber, daca vanzarea nu este interzisa ori limitata prin lege sau
prin conventie ori testament.
- Nu pot forma
obiectul unui contract de vanzare-cumparare lucrurile care, prin natura lor, nu
sunt susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate, ele nefiind
produse ale activitatii oamenilor (de exemplu, aerul, lumina soarelui, apa
raurilor s.a.);
- De asemenea,
nu pot forma obiectul contractului de vanzare-cumparare bunurile care fac parte
din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale,
intrucat sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, putand fi date in
administrare regiilor autonome sau institutiilor publice ori chiar concesionate
ori imprumutate, sau date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate
publica (art. 136 alin. 3 si 4 din Constitutie si art. 861 C. civ.);
- Un alt caz
de inalienabilitate este reglementat de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 18/1991
republicata, potrivit caruia terenurile cu privire la care s-a constituit
dreptul de proprietate nu pot fi „instrainate prin acte intre vii timp de 10
ani socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea
proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare”;
- O alta
categorie de bunuri, desi se gasesc in circuitul civil, din motive de ordine
publica sau economico-sociala, vor putea forma obiectul contractului de
vanzare-cumparare numai in conditiile Legii nr. 31/1996 privind regimul
monopolului de stat, modificata si completata prin Legea nr. 171/2001. Astfel,
potrivit art. 2 din legea citata, constituie monopol de stat: armamentul,
munitiile si explozibilii, substantele si medicamentele care contin stupefiante
etc.
- Bunurile din
patrimoniul cultural-national, precum si documentele care fac parte din fondul
arhivistic national, desi sunt in circuitul civil, instrainarea lor se poate
realiza in
conditiile si
limitele prescrise special prin lege.
Sanctiunea
incheierii unui contract de vanzare-cumparare al carui bun nu este destinat
comertului este nulitatea absoluta.
b. Lucrul trebuie sa existe in momentul
incheierii contractului sau sa poata exista in viitor
Potrivit art.
1.659 C. civ., daca lucrul individual determinat asupra caruia partile s-au
invoit era pierit in intregime in momentul vanzarii, contractul nu produce nici
un efect, intrucat obligatia vanzatorului este fara obiect, iar obligatia
cumparatorului fara cauza. Solutia este similara si in cazul in care se incheie
un contract de vanzare-cumparare al carui bun nu a existat in realitate.
In ipoteza in
care, in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, bunul pierise
numei in parte, iar cumparatorul nu cunostea aceasta imprejurare in momentul vanzarii,
el poate cere fie anularea vazarii, fie reducerea corespunzatoare a pretului
(art. 1.659 C. civ., teza a-II-a). Optiunea facuta de cumparator nu trebuie sa
fie abuziva, el 11
putand sa renunte la contract numai daca partea care a mai
ramas din bun nu mai poate servi scopului pentru care s-a decis sa-l cumpere.
Bunurile
viitoare pot forma obiectul contractului de vanzare-cumparare, in conditiile
art. 1.658 . civ. In aceasta situatie proprietatea asupra lucrului este
dobandita de catre cumparator in momentul realizarii bunului. Daca bunurile
viitoare vandute sunt bunuri dintr-un gen limitat, cumparatorul dobandeste
proprietatea in momentul individualizarii acestor bunuri de catre vanzator.
Atunci cand bunul sau genul limitat nu se realizeaza, contractul nu produce
nici un efect, vanzatorul fiind tinut sa plateasca daune-interese atunci
nerealizarea se datoreaza culpei sale.
Daca bunul
viitor sau genul limitat se realizeaza numai partial, cumparatorul poate sa
ceara fie desfiintarea contractului, fie reducerea corespunzatoare a pretului.
Potrivit alin.
4 al art. 1.658 C. civ. cumparatorul este obligat la plata pretului in situatia
in care si-a asumat riscul nerealizarii bunului sau genului limitat.
Dintre
bunurile viitoare, nu pot fi instrainate succesiunile nedeschise (art. 1.747
alin. C. civ.).
c. Lucrul trebuie sa fie determinat sau
determinabil, licit si posibil
Pentru
valabilitatea contractului de vanzare-cumparare este necesar ca bunul sa fie determinat
la data incheierii contractului sau sa poata fi determinat in viitor
pe baza anumitor elemente stabilite de parti.
Bunurile certe
se determina prin trasaturi proprii (de exemplu, o constructie este determinata
prin indicarea localitatii in care este situata, a strazii, numarului,
dimensiunilor, vecinatatilor, materialului din care este construita, cu ce este
acoperita s.a.,). Daca bunul vandut este un bun de gen, determinarea se va face
prin aratarea speciei (grau, porumb), cantitatii, calitatii s.a.
Bunul vandut
trebuie sa fie si posibil din punct de vedere fizic (material) si
juridic; nimeni nu se poate obliga la imposibil (imposibilitatea se apreciaza in
abstracto, trebuind sa fie absoluta si de neinvins pentru oricine).
De asemenea,
bunul trebuie sa fie licit si corespunzator regulilor de morala.
d. Lucrul vandut trebuie sa fie
proprietatea vanzatorului
Avand in
vedere ca vanzarea-cumpararea este un contract translativ de proprietate,
pentru validitatea sa, trebuie ca vanzatorul sa fie proprietarul lucrului
individual determinat care formeaza obiectul contractului.
Noul Cod civil
cuprinde reguli exprese in ceea ce priveste vanzarea lucrului altuia, facand-o
posibila si statornicind valabilitatea acesteia. Astfel, conform art. 1.683 C.
civ. vazarea bunului individul determinat care la momentul incheierii
contractului apartinea in proprietate unui tert este valabila, vanzatorul avand
obligatia de a asigura transmiterea dreptului de proprietate de la titularul
sau catre cumparator.
Potrivit alin.
2 al aceluiasi articol, obligatia vanzatorului de a transfera dreptul de
proprietate se considera a fi executata fie prin dobandirea de catre el in
proprietate a bunului transmis, fie prin ratificarea vanzarii de catre
adevaratul proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct sau indirect, care
poate procura cumparatorului proprietate bunului.
Daca legea sau
partile nu prevad altceva, proprietatea se stramuta de drept la cumparator din
momentul dobandirii dreptului de catre vanzator sau al ratificarii contractului
de vanzare-cumparare de catre proprietarul bunului (alin. 3).
Pentru
situatia in care vanzatorul nu asigura transferul dreptului de proprietate
catre cumparator, Codul civil a preferat solutia rezolutiunii contractului de
vanzare-cumparare, 12
cumparatorul avand posibilitatea de a cere rezolutiunea
vanzarii, restituirea pretului si daune-interese.
Orice act
juridic subsecvent incheiat de catre cumparator cu privire la bunul care a
facut obiectul vanzarii lucrului altuia va avea aceeasi soarta juridica ca si
vanzarea, putand sa se consolideze retroactiv sau sa se desfiinteze ca urmare a
rezolutiunii vanzarii.
Potrivit alin.
5 al art. 1.683 din noul Cod civil in situatia, des intalnita actualmente in
practica, un coproprietar vinde bunul proprietate comuna si nu asigura
transferul dreptului de proprietate asupra intregului bun in patrimoniul
cumparatorului, acesta din urma are alegerea intre a cere reducerea
proportionala a pretului si a cere rezolutiunea intregului contract de
vanzare-cumparare daca nu ar mai fi cumparat daca ar fi stiut ca nu va dobandi
proprietatea intregului bun, in ambele situatii putand sa ceara si
daune-interese.
Cumparatorul
care la data incheierii contractului cunostea ca bunul nu apartine in intregime
vanzatorului nu poate solicita rambursarea cheltuielilor suportate cu lucrarile
autonome sau voluptuare.
B. Pretul
Pretul este obiectul prestatiei
cumparatorului, constand intr-o suma de bani care corespunde valorii lucrului
vandut.
In lipsa unui
pret, vanzarea este nula absolut, deoarece obligatia cumparatorului nu are
obiect, iar obligatia vanzatorului este lipsita de cauza.
Pentru
validitatea contractului de vanzare-cumparare, pretul trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
a. Pretul trebuie sa fie fixat intr-o
suma de bani
Stabilirea
pretului in bani este de esenta vanzarii, in caz contrar schimbandu-se natura
juridica a contractului in contract de schimb, de intretinere sau de renta
viagera.
b. Pretul trebuie sa fie determinat sau
determinabil
Potrivit art.
1.661 C. civ. „vanzarea facuta pe un pret care nu a fost determinat in contract
este valabila daca partile au convenit asupra unei modalitati prin care pretul
poate fi determinat ulterior, dar nu mai tarziu de data platii, si care nu
necesita un nou acord de vointa al partilor”. Totusi, conform art. 1.664 alin.
1 „pretul vanzarii este suficient determinat daca poate fi stabilit potrivit
imprejurarilor”. Alin. 2 si 3 al art. 1.664 stabilesc doua prezumtii pe baza
carora se poate face determinarea pretului neprecizat expres de catre parti
prin contract. O prima situatie are in vedere pe vanzatorul care vinde in mod
obisnuit anumite bunuri, deci ca o activitate permanenta de comert, caz in care
„se prezuma ca partile au avut in vedere pretul practicat in mod obisnuit de
catre vanzator”. A doua situatie se refera la bunurile care au un pret fixat pe
piete organizate, caz in care se prezuma ca vanzarea s-a facut „pentru pretul
mediu aplicat in ziua incheierii contractului pe piata cea mai apropiata de
locul incheierii contractului”. Daca ziua incheierii contractului este o zi
nelucratoare, se ia in calcul ultima zi lucratoare.
Conchidem ca
in situatia in care nu ne vom afla in vreuna dintre aceste situatii
exceptionale la care face referire art. 1.664 alin. 2 si 3 cand este posibila
stabilirea pretului prin aplicarea celor doua prezumtii, iar partile au omis sa
faca determinarea pretului sau a modalitatii lui de determinare si nici n-au
desemnat o alta persoana sa faca determinarea pretului, contractul va fi lovit
de nulitate pentru lipsa cauzei obligatiei vanzatorului.
Pretul
vanzarii poate fi determinat si de catre una sau mai multe persoane desemnate
prin acordul partilor contractante. Conform art. 1.662 alin. 2 in cazul in care
persoanele desemnate cu determinarea pretului nu fac aceasta operatiune in
termenul stabilit de catre 13
parti, iar, atunci cand partile nu au fixat un termen,
intr-un interval de 6 luni de la data incheierii contratului, partea interesata
se poate adresa instantei de judecata (presedintelui judecatoriei de la locul
incheierii contractului) pentru a se desemna de urgenta, prin incheiere
definitiva data in camera de consiliu, un expert care sa faca determinarea
pretului, urmand ca remuneratia expertului sa fie platita egal de catre parti.
In cazul in
care, si dupa desemnarea expertului, pretul nu s-a determinat in termen de un
an de la data incheierii contractului, vanzarea este nula, daca partile nu au
indicat o alta modalitate de determinare a pretului.
c. Pretul trebuie sa fie sincer si
serios
Pretul este sincer
atunci cand cuantumul lui, mentionat in contract, este acela convenit in
realitate de parti; este un pret real si nu fictiv sau simulat.
Pretul este fictiv
(simulat) atunci cand partile nu intentioneaza sa-l ceara, respectiv sa-l
plateasca; cand din actul secret rezulta ca el nu este datorat.
Daca pretul
este fictiv, contractul va fi nul ca vanzare-cumparare, putand echivala cu o
liberalitate (o donatie deghizata), daca sunt intrunite conditiile cerute de
lege pentru validitatea acestui act.
In cazul in
care partile s-au inteles sa treaca in contract un pret inferior celui
convenit, dar fara ca pretul sa devina derizoriu, ne aflam in prezenta unei
deghizari partiale a pretului, contractul de vanzare-cumparare fiind valabil.
Deghizarea partiala urmareste, de regula, fraudarea fiscului.
Pretul este serios
daca nu este derizoriu, disproportionat cu valoarea lucrului vandut.
Pretul este neserios
(derizoriu), in cazul in care nu reflecta valoarea reala a bunului, adica
este atat de disproportionat in raport cu valoarea lucrului vandut, incat apare
ca ridicol, in sens juridic, ca inexistent.
La aprecierea
seriozitatii pretului, se poate tine seama si de gradul de rudenie dintre
parti, care poate justifica un pret inferior valorii de circulatie a unui bun,
si chiar de relatiile de concubinaj dintre partile contractante, care pot
justifica un pret redus.
Daca pretul
este derizoriu, contractul va fi nul ca vanzare-cumparare, dar ar putea fi valabil
ca donatie, daca intentia partilor a fost de a face o liberalitate si, evident,
daca sunt intrunite conditiile de fond si de forma cerute de lege pentru
contractul de donatie.
d. Pretul trebuie sa nu contravina
dispozitiilor legale imperative privitoare la regimul preturilor
Daca exista
preturi stabilite de lege, acestea sunt obligatorii pentru parti. In cazul in
care partile au convenit asupra altui pret, acesta se inlocuieste de drept cu
pretul prevazut de lege. Plata unui pret mai mare are caracter ilicit, dand
dreptul cumparatorului la actiunea in repetitiune, chiar daca plata a fost
facuta cu stiinta.
§ 4. Cauza
contractului
Cauza contractului de vanzare-cumparare
este un element constitutiv in structura sa si o conditie de validitate a
acestuia si se compune din doua elemente: scopul direct (imediat) si scopul
indirect (mediat).
Scopul direct
al vanzatorului este primirea pretului in schimbul instrainarii bunului,
iar al cumparatorului dobandirea bunului in schimbul platii pretului. Scopul
direct este un element abstract, invariabil si obiectiv (cauza juridica a
obligatiei).
Scopul indirect
il constituie motivul determinant care a antrenat manifestarea
consimtamantului de a incheia contractul. Altfel spus, scopul indirect vizeaza
nevoile pe care vanzatorul si le va satisface din pretul obtinut, iar
cumparatorul cu bunul dobandit. 14
Scopul indirect apare ca un element concret, variabil si
subiectiv in fiecare contract de vanzare-cumparare.
Pentru
validitatea contractului de vanzare-cumparare cauza trebuie sa existe,
chiar daca nu este stipulata expres in contract; de altfel (art. 1.236 C.
civ.). Partea care pretinde ca vanzarea-cumpararea este lipsita de cauza, este
tinuta sa faca dovada.
Absenta cauzei
atrage sanctiunea nulitatii relative a vanzarii, cu exceptia cazului in care
contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice (art.
1.238 C. civ.).
Cauza trebuie
sa fie reala si nu falsa; in caz contrar, atrage nulitatea relativa a
contractului de vanzare-cumparare.
Cauza trebuie
sa fie licita, deoarece, in caz contrar, contractul este sanctionat cu
nulitatea absoluta.
Cauza trebuie
sa fie si morala, adica scopul actului juridic sa corespunda regulilor
de convietuire
sociala. De exemplu, pentru imoralitatea cauzei s-a declarat nul absolut
contractul de vanzare-cumparare incheiat in scopul mentinerii unei relatii de
concubinaj.
§ 5. Alte
conditii de validitate
A. Forma contractului de
vanzare-cumparare
Forma
contractului de vanzare-cumparare reprezinta, in sens restrans, modul in care se exteriorizeaza
vointa vanzatorului si a cumparatorului.
Contractul de
vanzare-cumparare este, ca regula generala, un contract consensual care se
incheie prin simpla manifestare de vointa a partilor, fara sa fie necesara
respectarea anumitor formalitati. Prin exceptie, contractul de
vanzare-cumparare care are ca obiect bunuri imobile trebuie sa imbrace forma
autentica. Astfel, conform art. 1.676 C. civ. in materie de imobile,
stramutarea proprietatii este supusa dispozitiilor de carte funciara, iar
potrivit art. 888 C. civ. inscrierea in cartea funciara se efectueaza in baza
inscrisului autentic notarial. Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea
absoluta a contractului conform art. 1.244 C. civ.
In sensul
dispozitiilor de carte funciara, prin imobil se intelege una sau mai multe
parcele de teren alaturate, indiferent de categoria de folosinta, cu sau fara
constructii, apartinand aceluiasi proprietar, situate pe teritoriul unei
unitati administrativ-teritoriale si care sunt identificate printr-un numir
cadastral unic (art. 876 alin. 3 C. civ.).
Prin urmare,
numai atunci cand vanzarea are ca obiect bunuri imobile in sensul definit mai
sus, contractul trebuie sa imbrace forma inscrisului autentic notarial, in
restul situatiilor fiind suficient sa se realizeze acordul de vointa al
partilor pentru nasterea contractului.
SECTIUNEA A
III-A
EFECTELE
CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
§ 1.
Consideratii generale
Prin efectele
unui contract se inteleg obligatiile pe care acesta le creeaza in sarcina
partilor contractante.
In cazul in
care contractul cuprinde clauze indoielnice, interpretarea acestora se face
potrivit regulii generale inscrise in art. 1.266 s. urm. C. civ. Daca dupa
aplicarea regulilor de interpretare, contractul ramane neclar, ca regula,
acesta se interpreteaza in favoarea debitorului. 15
In materie de vanzare-cumparare, clauzele indoielnice se
interpreteaza in favoarea cumparatorului (art. 1.671 C. civ.).
§ 2.
Obligatiile vanzatorului
Potrivit art.
1.672 C. civ., vanzatorului ii revin trei obligatii principale, si anume:
a. obligatia
de a transmite proprietatea bunului sau, dupa caz, dreptul vandut;
b. obligatia
de a preda bunul vandut;
c. obligatia de
a-l garanta pe cumparator contra evictiunii si viciilor bunului.
Partile pot sa
modifice obligatiile prevazute de lege sau pot sa stipuleze si alte obligatii
accesorii (de exemplu, informatii asupra utilizarii si pastrarii bunului).
A. Transmiterea proprietatii bunului
sau, dupa caz, dreptului vandut
Potrivit art.
1.673 C. civ. vanzatorul este obligat sa transmita cumparatorului proprietatea
bunului vandut. Odata cu proprietatea, cumparatorul dobandeste toate drepturile
si actiunile accesorii care au apartinut vanzatorului.
Codul civil nu
precizeaza insa modalitatea in care s-ar putea realiza concret o asemenea
obligatie de catre vanzator. Dreptul de proprietate este o notiune abstracta,
imateriala, nesusceptibila de traditiune in vreun fel.
Articolul
urmator (art. 1.674) prevede ca, cu exceptia cazurilor prevazute de lege ori
daca din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stramuta de
drept cumparatorului din momentul incheierii contractului, chiar daca bunul nu
a fost predat ori pretul nu a fost platit inca.
In materie de
imobile, stramutarea proprietatii este supusa dispozitiilor de carte funciara
care prevad ca dreptul de proprietate, precum si celelalte drepturi reale se
constituie din momentul inscrierii contractului de vanzare-cumparare in cartea
funciara.
Pe de alta
parte, arrt. 1.483 C. civ. prevede ca obligatia de a stramuta proprietatea o
cuprinde si pe aceea de a preda lucrul si de a-l conserva pana la predare, iar
in materie de imobile inscrise in cartea funciara, obligatia de a stramuta
proprietatea o cuprinde si pe aceea de a preda inscrisurile necesare pentru
efectuarea inscrierii.
In cazul
bunurilor generic determinate, proprietatea se stramuta numai prin
individualizarea acestora prin predare, numarare, cantarire, masurare ori prin
orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.
Fata de aceste
dispozitii legale citate, putem concluziona ca legiutorul se contrazice, pe de
o parte, stabilind in sarcina vanzatorului obligatia de transfer a dreptului de
proprietate, iar, pe de alta parte, prevazand ca dreptul de proprietate se
stramuta de drept in momentul realizarii acordului de vointa intre parti sau in
momentul inscrierii dreptului in cartea funciara.
De asemenea,
putem observa ca legiuitorul confunda obligatia de transfer a dreptului de
proprietate cu cea de predare a bunului, si atunci apare intrebarea fireasca de
ce a fost nevoie sa prevada in mod distinct obligatia de transfer a
proprietatii? In aceeasi ordine de idei, nestipuland in ce fel trebuie
realizata de catre vanzator obligatia de transfer a dreptului de proprietate,
ne intrebam cum poate fi sanctionat vanzatorul in situatia in care in mod
culpabil nu-si indeplineste aceasta obligatie?
B. Predarea lucrului vandut
Prin predarea
bunului de catre vanzator se intelege punerea bunului la dispozitia
cumparatorului, impreuna cu tot ceea ce este necesar, dupa imprejurari, pentru
exercitarea libera si neingradita a posesiei. 16
Vanzatorul are si obligatia accesorie de a pastra si conserva
lucrul vandut pana la predarea sa cumparatorului.
De asemenea,
vanzatorul trebuie sa predea si toate accesoriile bunului si tot ceea ce este
destinat folosintei perpetue a bunului, precum si toate titlurile si
documentele privitoare la proprietatea sau folosinta bunului.
Bunurile
imobile se predau,
potrivit art. 1.687 C. civ., prin punerea acestora la dispozitia
cumparatorului, liber de orice bunuri ale vanzatorului.
Bunurile
mobile se predau,
potrivit art. 1.688 C. civ., fie prin remiterea materiala, fie prin remiterea
titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care ii permite
cumparatorului preluarea in orice moment.
Bunurile
trebuie predate in starea in care se aflau la momentul incheierii contractului
de vanzare-cumparare (art. 1.690 C. civ.). Cumparatorul are obligatia ca,
imediat dupa preluare, sa verifice starea bunului potrivit uzantelor si sa-l
instiinteze pe vanzator fara intarziere asupra faptului daca bunul prezinta
vicii. In lipsa informarii vanzatorului, se considera ca acesta din urma si-a
indeplinit obligatia de predare.
Daca
cumparatorul contesta calitatea sau starea bunului pe care vanzatorul i l-a pus
la dispozitie, presedintele judecatoriei de la locul prevazut pentru executarea
obligatiei de predare, la cererea oricarei dintre parti, va desemna de indata
un expert in vederea constatarii calitatii sau starii bunului.
Toate fructele
produse de bun se cuvin cumparatorului din ziua vanzarii.
Momentul
predarii lucrului de
catre vanzator este lasat de lege la aprecierea partilor.
Daca partile
nu au stipulat un termen, bunul se va preda da indata ce a fost platit pretul
(art. 1.693 C. civ.). Daca, datorita unor imprejurari cunoscute de cumparator
la momentul incheierii contractului, bunul nu poate fi predat decat dupa
trecerea unui termen, se prezuma ca partile au convenit ca predarea sa se faca
dupa trecerea acelui termen.
In ceea ce
priveste locul predarii, potrivit art. 1.689 C. civ., predarea trebuie
sa se faca la locul unde se afla bunul in momentul incheierii contractului,
daca nu rezulta altfel din conventia partilor sau, in lipsa acesteia, din
uzante.
Cheltuielile
de predare (cantarire,
masurare, numarare, transport) sunt in sarcina cumparatorului. Vanzatorul
trebuie sa se ocupe de expedierea bunului pe cheltuiala cumparatorului, fiind
liberat de raspundere din momentul in care preda bunul transportatorului sau
expeditorului.
Vanzatorul
poate suspenda executarea obligatiei de predare in cazul in care obligatia de
plata a pretului este afectata de un termen si, dupa vanzare, cumparatorul a
devenit insolvabil sau garantiile acordate vanzatorului s-au diminuat.
B. Obligatia de garantie
Obligatia de
garantie a vanzatorului decurge din principiul ca acesta trebuie sa faca tot
ceea ce ii sta in putinta pentru a-i asigura cumparatorului o posesiune
linistita si utila.
Obligatia de
garantie a vanzatorului prezinta un dublu aspect:
- vanzatorul
trebuie sa-l garanteze pe cumparator de linistita posesiune a lucrului vandut
(art. 1.695 C. civ.), deci contra evictiunii;
- vanzatorul
trebuie sa-l garanteze pe cumparator de utila folosinta a lucrului, prin urmare
contra viciilor acestuia, care il fac impropriu intrebuintarii dupa destinatia
sa (art. 1.707 C. civ.).
a. Garantia contra evictiunii (art. 1.695-1.706 C. civ.) 17
1. Notiunea de evictiune. Prin evictiune se intelege pierderea in tot sau
in parte a proprietatii bunului cumparat sau tulburarea cumparatorului in
exercitarea prerogativelor de proprietar ca urmare a valorificarii de catre
vanzator sau de catre o terta persoana a unui drept care exclude, in tot sau in
parte, dreptul cumparatorului asupra acelui bun.
Evictiunea isi
are sorgintea, de regula, in fapta unei terte persoane, iar, uneori, si in
fapta personala a vanzatorului.
Potrivit art.
1.695 C. civ., vanzatorul este, de drept, obligat sa-l garanteze pe cumparator
impotriva evictiunii care l-ar impiedica total sau partial in stapanirea
netulburata a bunului vandut.
De regula,
evictiunea rezulta dintr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, prin
care se
consacra dreptul tertului asupra bunului care a format obiectul contractului de
vanzare-cumparare si de care cumparatorul a fost deposedat. Evictiunea poate
proveni si dintr-o fapta imputabila vanzatorului.
2. Conditiile de existenta a obligatiei
de garantie contra evictiunii izvorata din fapta unui tert:
a. Sa fie vorba de o tulburare de drept.
Vanzatorul nu poate
fi tinut raspunzator pentru simpla tulburare de fapt a cumparatorului care nu
are un temei juridic. De altfel, contra tulburarilor de fapt cumparatorul se
poate apara singur prin mijloacele puse la indemana de lege, cum ar fi, de
exemplu, prin actiunile posesorii.
Prin urmare,
pentru ca vanzatorul sa fie tinut de aceasta obligatie trebuie ca dreptul
invocat de tertul evingator sa fie un drept real sau un drept de creanta.
b. Vanzatorul este tinut de aceasta
garantie atunci cand cauza tulburarii provocata de tert cumparatorului este
anterioara sau concomitenta vanzarii, stiut fiind ca vanzatorul nu raspunde de imprejurari
ulterioare incheierii contractului si predarii lucrului, exceptie facand
situatia in care evictiunea provine dintr-un fapt personal al instrainatorului.
Mai mult,
vanzatorul nu raspunde nici pentru uzucapiunea inceputa anterior incheierii
contractului, dar desavarsita ulterior, deoarece cumparatorul devenit proprietar
avea posibilitatea sa intrerupa cursul prescriptiei achizitive.
c. O a treia conditie pentru antrenarea
obligatiei de garantie contra evictiunii este necunoasterea cauzei
evictiunii de catre cumparator. In cazul in care cumparatorul a cunoscut
pericolul evictiunii, se prezuma ca a acceptat sa suporte consecintele
acesteia.
Sarcina probei
cunoasterii evictiunii de catre cumparator revine celui care pretinde aceasta
(vanzatorului).
Deosebit de
garantia contra evictiunii rezultand din fapta unei terte persoane, vanzatorul
este tinut garant contra evictiunii rezultand si dintr-un fapt personal.
Astfel,
potrivit art. 1.695 alin. 3 C. civ. garantia este datorata impotriva evictiunii
care provine din fapte imputabile vanzatorului, chiar daca acestea s-au ivit
ulterior vanzarii.
In acest caz
este irelevant daca tulburarea este de fapt sau de drept.
Intr-o
asemenea situatie, cumparatorul se va apara prin invocarea unei exceptii
personale, numita exceptie de garantie, intrucat „cine trebuie sa
garanteze pentru evictiune nu poate sa evinga” (art. 1.696 C. civ.).
Potrivit art.
1.699 C. civ., aceasta obligatie a vanzatorului de a nu il tulbura pe
cumparator este de esenta vanzarii si deci nu poate fi inlaturata sau
modificata de parti, caci „orice atipulatie contrara fiind considerata
nescrisa”. 18
3. Modul de functionare a obligatiei de garantie contra
evictiunii. In cazul
in care cumparatorul este pe cale de a fi evins, el este dator sa-l cheme in
garantie pe vanzator in procesul intentat de tertul reclamant.
Pe langa
chemarea in garantie a vanzatorului in procesul intentat de tert, cumparatorul
are si o alta posibilitate, si anume, are deschisa calea unei actiuni directe
(in dezdaunare) impotriva vanzatorului. In aceasta situatie, insa, cumparatorul
se expune la pierderea pretului, a daunelor-interese si a cheltuielilor de
judecata, daca vanzatorul face dovada ca ar fi avut mijloace potrivnice,
necunoscute de cumparator, pentru a respinge pretentiile tertului - exceptia
procesului rau condus (art. 1.705 C. civ.). Cumparatorul care, fara sa existe o
hotarare judecatoreasca prin care sa se recunoasca dreptul tertului, recunoaste
el insusi dreptul acestuia din urma pierde dreptul de garantie, cu exceptia
cazului in care dovedeste ca nu existau motive suficiente pentru a impiedica
evictiunea.
In concluzie,
atata vreme cat evictiunea nu s-a produs, vanzatorul nu trebuie sa comita nici
un fapt sau act juridic care ar putea sa-l tulbur pe cumparator (obligatie de a
nu face).
In ipoteza in
care evictiunea este iminenta, vanzatorul este de drept obligat sa-l apere pe
cumparator sub conditia, insa, ca paratul-cumparator sa-l cheme in garantie
(obligatie de a face).
In fine, daca
evictiunea s-a produs, vanzatorul este raspunzator de daune (obligatie de a
da).
Obligatia de
garantie contra evictiunii este indivizibila intre debitori.
4. Efectele obligatiei de garantie
contra evictiunii.
4.1. Evictiunea totala. Evictiunea este totala in
situatia in care cumparatorul pierde in intregime proprietatea asupra lucrului
care a format obiectul vanzarii-cumpararii. In aceasta situatie vanzatorul
poate sa ceara rezolutiunea vanzarii, restituirea pretului si repararea
prejudiciului produs.
Astfel, in caz
de evictiune totala se produc urmatoarele efecte:
a. Vanzatorul trebuie sa restituie
integral pretul,
caci, de vreme ce cumparatorul a fost evins, detinerea pretului de catre
vanzator este lipsita de cauza (art. 1.701 C. civ.); Pretul trebuie restituit
integral chiar daca, la data evictiunii, valoarea bunului vandut a scazut sau
daca bunul a suferit deteriorari insemnate, fie din neglijenta cumparatorului,
fie prin forta majora. Daca cumparatorul a obtinut un avantaj din deteriorarea
bunului, vanzatorul are dreptul sa scada din pret o suma corespunzatoare
acestui avantaj. In situatia in care valoarea bunului a crescut, vanzatorul
datoreaza, pe langa, pret si sporul de valoare al bunului.
b. Cumparatorul are dreptul si la valoarea
fructelor naturale si civile pe care a fost obligat sa le inapoieze celui care
l-a evins (art. 1.702 pct. 1 C. civ.);
c. Cumparatorul este indreptatit si la restituirea
cheltuielilor de judecata, precum si a cheltuielilor contractului (autentificare,
taxe de timbru etc. - art. 1.702 pct. 2 si 3 C. civ.);
d. De asemenea, vanzatorul datoreaza cu
titlu de daune-interese pierderile suferite si castigurile nerealizate de catre
cumparator datorita evictiunii.
e. vanzatorul datoreaza cumparatorului
toate cheltuielile pentru lucrarile efectuate in legatura cu bunul vandut, fie
ele autonome sau adaugate (dar, in acest din urma caz numai dca sunt cheltuieli
necesare si utile). Vanzatorul poate, de asemenea, sa determine pe tertul
evingator sa restituie aceste cheltuieli. 19
Vanzatorul de rea-credinta datoreaza si cheltuielile
voluptuorii facute de catre cumparator.
4.2. Evictiunea partiala. In caz de evictiune partiala,
cumparatorul pierde doar o parte a proprietatii sau sufera o restrangere a
dreptului de proprietate asupra bunului care formeaza obiectul
vanzarii-cumpararii. Evictiunea partiala da dreptul cumparatorului de a alege
intre a cere rezolutionarea vanzarii si mentinerea ei cu despagubiri pentru
pierderea incercata.
Potrivit art.
1.703 C. civ., in situatia in care evictiunea partiala nu atrage rezolutiunea
contractului, vanzatorul trebuie sa restituie cumparatorului o parte din pret
proportionala cu valoarea partii de care a fost evins si, daca este cazul, sa
plateasca daune-interese.
5. Modificarea obligatiei de garantie
contra evictiunii. Garantia
contra evictiunii este de esenta vanzarii, astfel ca vanzatorul este de drept obligat
sa-l garanteze pe cumparator. Aceasta garantie poarta denumirea de garantie
de drept.
Potrivit art.
1.698 C. civ., „partile pot conveni sa extinda sau sa restranga obligatia de
garansie contra evictiunii”. Dea semenea, partile pot conveni exonerarea
vanzatorului de garantie contra evictiunii. In nici unul din cazuri, vanzatorul
nu poate fi exonerat de obligatia de a restitui pretul, cu exceptia cazului in
care cumparatorul si-a asumat riscul producerii evictiunii.
Garantia
majorata, micsorata sau inlaturata se numeste garantie de fapt (conventionala).
Potrivit art.
1.699 C. civ. in situatia in care partile au convenit exonerarea totala a
vanzatorului pwentru obligatia de garantie contra evictiunii, el datoreaza
totusi garantie contra evictiunii cauzate ulterior vanzarii prin faptul sau
personal, precum si pentru evictiuneaprovenita din cauze pe care, cunoscandu-le
in momentul vanzarii, nu le-a adus la cunostinta cumparatorului. Orice
stipulatie contrara se considera nescrisa.
b. Obligatia vanzatorului de garantie
contra viciilor
1. Notiunea de vicii ascunse. Vanzatorul este dator sa asigure
cumparatorului folosinta linistita a lucrului. Asa fiind, el este tinut
raspunzator in cazul in care lucrul vandut are unele defecte (vicii)
care il fac impropriu intrebuintarii in scopul pentru care a fost cumparat sau
care sunt de natura sa-i micsoreze intr-atat de mult intrebuiniarea sau
valoarea, incat, daca cumparatorul le-ar fi cunoscut, n-ar mai fi cumparat
lucrul sau nu ar fi platit acelasi pret (art. 1.707 C. civ.).
In cazul in
care viciile pot fi inlaturate prin repararea bunului, cumparatorul va putea
cere acest lucru.
2. Conditiile obligatiei de garantie
contra viciilor.
Pentru a fi antrenata raspunderea vanzatorului, viciile trebuie sa indeplineasca
cumulativ urmatoarele conditii:
a. Viciile sa fie ascunse. Potrivit art. 1.707 alin. 2 C.
civ., este ascuns viciul care, la data contractarii, nu poate fi descoperit de
catre un cumparator prudent si diligent fara sa fie nevoie de asistenta de
specialitate.
Prin urmare,
viciul are caracter ascuns daca el nu poate fi observat la o atenta
verificare a lucrului si, evident, cumparatorul nu l-a cunoscut si nici nu
putea sa-l cunoasca, iar vanzatorul nu l-a incunostintat despre existenta
acestuia. Sarcina probei cunoasterii viciului de catre cumparator incumba
vanzatorului.
Raspunderea
pentru viciile ascunse ale lucrului va reveni vanzatorului, chiar daca a fost
de buna-credinta, adica nu a cunoscut viciile (art. 1.708 alin. 1 C. civ.). 20
b. Viciile sa existe in momentul incheierii contractului, adica viciul ascuns al lucrului sau
cauza acestuia sa fi existat anterior sau sa fie concomitent vanzarii (art.
1.707 alin. 3 C. civ.).
c.Viciile sa fie grave. Se considera ca viciile sunt grave
daca din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii potrivit
destinatiei sau naturii sale sau atunci cand acestea ii micsoreaza intr-atat
valoarea de intrebuintare incat, in cazul in care cumparatorul le-ar fi
cunoscut, nu ar fi cumparat bunul sau ar fi platit un pret mai mic.
Vanzatorul nu
datoreaza garantie contra viciilor daca acestea erau cunoscute de catre
cumparator la data incheierii contractului.
Raspunderea
vanzatorului pentru viciile ascunse ale lucrului se antreneaza indiferent daca
acesta le cunostea sau nu, respectiv daca a fost de buna sau de rea-credinta.
Dovada
intrunirii cumulative a cerintelor legale care conditioneaza raspunderea
vanzatorului pentru viciile lucrului cade in sarcina cumparatorului.
3. Termenul de denuntare a viciilor. Cumparatorul care a descoperit
viciile ascunse ale lucrului cumparat este obligat sa le aduca la cunostinta
vanzatorului in termenul stabilit prin contract, iar atunci cand nu s-a
prevazut un termen in termen de 3 luni, pentru constructii, sau in termen de 2
luni de la data la care le-a descoperit, pentru celelalte bunuri. In situatia
in care cumparatorul nu respecta aceste termene, la stabilirea despagubirii pe
care vanzatorul o datoreaza cumparatorului pentru viciile ascunse, se va tine
seama si de paguba pe care vanzatorul a suferit-o din cauza nedenuntarii sau
denuntarii cu intarziere a viciilor.
Daca viciul
apare gradual, termenele mentionate mai sus incep sa curga de la data cand
cumparatorul isi da seama de gravitatea si intinderea viciului.
4. Efectele raspunderii pentru vicii
ascunse.
In cazul in
care descopera ca bunul cumparat este afectat de vicii, cumparatorul poate
cere, dupa caz:
- inlaturarea
viciilor de catre vanzator sau pe cheltuiala acestuia;
- inlocuirea
bunului vandut cu un bun de acelasi fel, insa lipsit de vicii;
- reducerea
corespunzatoare a pretului;
Daca
cumparatorul nu cere rezolutiunea contractului, el va pastra bunul, putand
solicita reducerea corespunzatoare a pretului, proportional cu paguba provocata
de viciile ascunse si restituirea partii respective din pretul achitat (art.
1.710 C. civ.). Actiunea de reducere a pretului este numita actiune
estimatorie sau quanti minoris, caci aprecierea valorii lucrului se
apreciaza prin expertiza.
- rezolutiunea
vanzarii;
Actiunea prin
care cumparatorul cere rezolutiunea vanzarii este numita actiune
redhibitorie. Aceasta actiune este admisa in cazul in care, datorita
viciului, bunul este impropriu intrebuintarii potrivit destinatiei sau naturii
sale ori valoarea de intrebuintare este intr-atat de micsorata incat, in
cunostinta de cauza, cumparatorul nu ar fi incheiat contractul. Nu se cere,
insa, ca bunul sa fie absolut impropriu utilizarii potrivit destinatiei sale
normale.
Daca actiunea
redhibitorie a fost admisa, cumparatorul va trebui sa restituie lucrul in
starea in care se afla, iar vanzatorul sa restituie pretul incasat si sa-l
despagubeasca pe cumparator pentru cheltuielile ocazionate de incheierea
contractului (art. 1.712 alin. 2 C. civ.). Aceste despagubiri sunt datorate de catre
vanzator chiar si atunci cand cumparatorul nu mai poate restitui bunul 21
datorita viciilor ascunse.
Actiunea
redhibitorie si cea estimatorie nu se pot exercita concomitent, cumparatorul
fiind obligat sa opteze pentru una dintre ele.
La cererea vanzatorului,
tinand seama de gravitatea viciilor si de scopul pentru care contractul a fost
incheiat, instanta de judecata poate dispune o alta masura dintre cele
prevazute mai sus decat cea solicitata de catre cumparator.
Daca
vanzatorul a fost de rea-credinta, cunoscand existenta viciilor la data
incheierii contractului, pe langa una dintre aceste masuri, el va fi tinut si
la plata de daune-interese pentru prejudiciul cauzat.
5. Modificarea conventionala a garantiei
pentru vicii. Nefiind
reglementata prin norme imperative, partile pot conveni asupra agravarii
raspunderii vanzatorului pentru vicii, instituind si raspunderea pentru viciile
aparente sau pentru cele aparute ulterior vanzarii s.a.
Daca
vanzatorul a fost de buna-credinta, partile pot conveni limitarea ori
inlaturarea
garantiei
pentru vicii. In cazul in care vanzatorul a cunoscut viciile sau trebuia sa le
cunoasca la data incheierii contractului, clauza de limitare sau de inlaturare
a raspunderii vanzatorului este lovita de nulitate.
C. Garantia pentru buna functionare
Conform art.
1.716 C. civ., in afara de garantia contra viciilor ascunse, vanzatorul care a
garantat pentru un timp determinat buna functionare a bunului vandut este
obligat, in cazul oricarei defectiuni ivite inauntrul termenului de garantie,
sa repare bunul pe cheltuiala sa. Daca reparatia este imposibila sau daca
durata acesteia depaseste timpul stabilit prin contract sau prin legea
speciala, vanzatorul este obligat sa inlocuiasca bunul vandut. In lipsa unui
termen prevazut in contract sau in legea speciala, durata maxima a reparatiei
este de 15 zile de la data cand cumparatorul a solicitat repararea bunului.
Daca
vanzatorul nu inlocuieste bunul intr-un termen rezonabil, potrivit cu
imprejurarile, el este obligat, la cererea cumparatorului, sa ii restituie
preiul primit in schimbul inapoierii bunului.
Garantia nu va
fi datorata daca vanzatorul dovedeste ca defectiunea s-a produs din pricina
modului nepotrivit in care cumparatorul a folosit sau a pastrat bunul.
Comportamentul cumparatorului se apreciaza si luandu-se in considerare
instructiunile scrise care i-au fost comunicate de catre vanzator (art. 1.717
C. civ.).
Sub sanctiunea
decaderii din dreptul de garantie, cumparatorul trebuie sa comunice defectiunea
inainte de implinirea termenului de garantie. Daca aceasta comunicare nu a
putut fi facuta in termenul de garantie, din motive obiective, cumparatorul are
obligatia sa comunice defectiunea intr-un termen rezonabil de la data expirarii
termenului de garantie.
§ 3.
Obligatiile cumparatorului
Potrivit art.
1.719 C. civ. , cumparatorul are doua obligatii principale:
- sa preia
bunul vandut;
- sa plateasca
pretul vanzarii.
A. Plata pretului
Potrivit art.
1.720 C. civ. in lipsa unei stipulatii contrare, cumparatorul trebuie sa
plateasca pretul la locul in care se afla bunul in momentul incheierii
contractului.
In privinta momentului
in care trebuie facuta plata, pretul trebuie achitat de indata ce a fost
transmisa proprietatea.
In ceea ce
priveste modalitatea de plata a pretului, aceasta se poate realiza:
- fie sub
forma unei sume globale care sa faca obiectul unei prestatii unice; 22
- fie in mod fractionat, esalonat in timp, in rate la anumite
termene, de regula lunar.
Potrivit art.
1.721 C. civ., cumparatorul este obligat sa plateasca dobanzi asupra pretului
din ziua dobandirii proprietatii daca bunul produce fructe naturale sau civile
sau din ziua predarii, daca bunul nu produce fructe, dar ai procura alte
foloase.
Cumparatorul
are dreptul sa suspende plata pretului in situatia in care afla despre
existensa unei cauze de evictiune. Suspendarea platii pretului se poate face
pana la incetarea tulburarii sau pana cand vanzatorul ofera o garantie
corespunzatoare. Suspendarea platii pretului nu se poate face in situatia in
care cumparatorul a cunoscut pericolul evictiunii in momentul incheierii
contractului sau daca in contract s-a prevazut ca plata se va face chiar in caz
de tulburare.
In caz de
neplata a pretului de catre cumparator, vanzatorul poate sa-si exercite dreptul
de retentie asupra bunului pana in momentul platii. Pentru exercitarea
dreptului de retentie de catre vanzator, trebuie intrunite doua conditii:
- creanta
privind pretul sa fie exigibila;
- cumparatorul
sa nu fi dobandit detentiunea bunului care formeaza obiectul vanzarii.
In situatia in
care bunul a fost predat cumparatorului, vanzatorul va putea cere executarea
silita a obligatiei de plata a pretului, avand un privilegiu special care-i
confera dreptul de a fi satisfacut cu preferinta fata de alti creditori, din
pretul bunului vandut (art. 1.723 C. civ.). Actiunea in plata pretului are
caracter personal si se prescrie in termenul general de 3 ani.
Vanzatorul
poate opta si pentru a cere rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare
pentru neplata integrala sau partiala a pretului, inclusiv a dobanzilor.
Rezolutiunea
are drept consecinta desfiintarea cu efect retroactiv a vanzarii- cumpararii,
cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara, ducand, in principiu,
si la desfiintarea tuturor drepturilor constituite in favoarea tertelor
persoane de catre cumparator asupra bunului vandut.
In ambele
situatii, cumparatorul poate cere si daune-interese.
B. Luarea in primire a lucrului
Cumparatorul
este obligat sa ia in primire lucrul vandut la locul si la termenul la care
vanzatorul este obligat sa-l predea. Prin urmare, aceasta operatie trebuie
executata la termenul stabilit in contract, iar, in lipsa unei asemenea
stipulatii, potrivit obiceiului locului; daca nu exista un obicei, indata dupa
incheierea contractului.
In cazul in
care cumparatorul refuza preluarea si plata bunului mobil, el este de drept in intarziere,
iar daca cumparatorul persista in refuzul sau, vanzatorul are un drept de
optiune intre consemnarea bunului in depozit, la dispozitia si pe cheltuiala
cumparatorului si vanzarea bunului.
Daca
vanzarea-cumpararea a avut ca obiect bunuri (mobile) alterabile sau supuse
fluctuatiei de valoare, cumparatorul este de drept in intarziere in privinta
preluarii lor, atunci cand nu le-a preluat in termenul convenit, chiar daca
pretul a fost platit, sau atunci cans a solicitat predarea, fara sa fi platit pretul.
C. Suportarea cheltuielilor
vanzarii-cumpararii
Potrivit art.
1.666 C. civ., cumparatorul este obligat sa suporte cheltuielile vanzarii, daca
partile nu au stipulat altfel.
Aceste
cheltuieli care incumba cumparatorului ca un accesoriu al pretului constau in
cheltuieli propriu-zise ale actului, taxele de timbru, de autentificare a
actelor in cazul 23
bunurilor imobile. Tot in sarcina cumparatorului sunt si
cheltuielile aferente operatiunilor de plata a pretului.
Partile pot
prevedea, insa, ca aceste cheltuieli sa fie suporte in comun sau chiar
numai de catre
vanzator.
Masurarea,
cantarirea si cheltuielilende predare a bunului sunt in sarcina vanzatorului,
iar cele de preluare si transport de la locul executarii sunt in sarcina
cumparatorului.
SECTIUNEA A
IV-A
VARIETATI
ALE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
§ 1.
Vanzarea dupa greutate, numar sau masura
Aceasta
varietate de vanzare are ca obiect numai lucruri de gen, dintr-un lot
determinat. Pentru individualizarea cantitatii vandute va trebui sa se
efectueze numararea sau masurarea acesteia.
Caracteristic
acestei varietati de vanzare-cumparare este faptul ca transferul dreptului de
proprietate asupra bunului si a riscurilor de la vanzator la cumparator are loc
ulterior incheierii contractului, si anume, in momentul individualizarii
bunurilor prin cantarire, numarare sau masurare.
§ 2.
Vanzarea in bloc a bunurilor
Potrivit art.
1.678 C. civ. in situatia in care mai multe bunuri sunt vandute in bloc si
pentru un pres unic si global, proprietatea se stramuta cumparatorului indata
ce contractul s-a incheiat, chiar daca bunurile nu au fost individualizate.
§ 3.
Vanzarea pe gustate
Potrivit art.
1.682 C. civ. vanzarea sub rezerva ca bunul sa corespunda gusturilor
cumparatorului se incheie numai daca acesta a facut cunoscut acordul sau in
termenul convenit ori statornicit prin uzante.
Vanzarea pe
gustate este intalnita frecvent in piete, targuri, unde se desfac bunuri
alimentare. Pentru incheierea valida a unei asemenea vanzari este necesar ca,
in prealabil, cumparatorul sa fi gustat aceste bunuri si sa fi declarat ca ii
convin.
Proprietatea
bunului se transmite dupa ce acesta este individualizat.
§ 4.
Vanzarea pe incercate
Potrivit art.
1.681 C. civ., vanzarea este pe incercate atunci cand se incheie sub conditia
suspensiva ca, in urma incercarii, bunul sa corespunda criteriilor stabilite la
incheierea contractului ori, in lipsa acestora, destinatiei bunului, potrivit
naturii sale.
Daca durata
incercarii nu a fost convenita si din uzante nu rezulta altfel, conditia se
considera indeplinita in cazul in care cumparatorul nu a declarat ca bunul este
nesatisfacator in termen de 30 de zile de la predarea bunului.
In cazul in
care prin contractul de vanzare partile au prevazut ca bunul vandut urmeaza sa
fie incercat, se prezuma ca s-a incheiat o vanzare pe incercate.
§ 5.
Vanzarea dupa mostra sau model
In acest caz,
dreptul de proprietate se transfera la momentul predarii bunului.
§ 6.
Vanzarea unei mosteniri
Vanzarea unei
succesiuni (mosteniri) este un contract prin care titularul unui drept
succesoral instraineaza cu titlu oneros acest drept altei persoane, fie
comostenitor, fie o persoana straina de mostenire. 24
O asemenea vanzare este posibila numai dupa momentul
deschiderii succesiunii.
Vanzarea unei
mosteniri trebuie sa fie realizata in forma autentica sub sanctiunea nulitatii
absolute a contractului.
Daca nu
specifica bunurile asupra carora se intind drepturile sale, vanzatorul unei
mosteniri garanteaza numai calitatea sa de mostenitor, afara de cazul cand
partile au inlaturat expres si aceasta garantie.
Vanzatorul
este obligat sa predea cumparatorului toate fructele pe care le-a cules si
toate platile primite pentru creantele mostenitrii, fiind indreptatit sa i se
plateasca de catre cumparator toate sumele de bani achitate in contul pasivului
succesoral. Vanzatorul ramane raspunzator pentru toate datoriile mostenirii.
§ 7.
Vanzarea cu plata pretului in rate si rezerva proprietatii
Atunci cand,
intr-o vanzare cu plata pretului in rate, obligatia de plata este garantata cu
rezerva dreptului de proprietate, cumparatorul dobandeste dreptul de
proprietate la data achitarii ultimei rate din pret; riscul bunului este insa
transferat cumparatorului de la momentul predarii acestuia.
In lipsa unei
intelegeri contrare, neplata unei singure rate, care nu este mai mare de o
optime din pret, nu da dreptul la rezolutiunea contractului, iar cumparatorul
pastreaza beneficiul termenului pentru ratele succesive.
Cand a obtinut
rezolutiunea contractului pentru neplata pretului, vanzatorul este tinut sa
restituie toate sumele primite, dar este indreptatit sa retina, pe langa alte
daune-interese, o compensatie echitabila pentru folosirea bunului de catre
cumparator.
§ 8.
Vanzarea cu optiune de rascumparare
Conform art.
1.758 C. civ. vanzarea cu optiune de rascumparare este o vanzare afectata de
conditie rezolutorie prin care vanzatorul isi rezerva dreptul de a rascumpara
bunul sau dreptul transmis cumparatorului. Optiunea de rascumparare nu poate fi
stipulata pentru un termen mai mare de 5 ani. Daca s-a stabilit un termen mai
mare, acesta se reduce de drept la 5 ani.
Exercitarea
optiunii de rascumparare de catre vanzator se poate face numai daca acesta
restituie cumparatorului pretul primit si cheltuielile pentru incheierea
contractului de vanzare si realizarea formalitatilor de publicitate (art. 1.759
alin. 1 C. Civ.). Exercitarea optiunii il obliga pe vanzator la restituirea
catre cumparator a cheltuielilor pentru ridicarea si transportul bunului, a
cheltuielilor necesare, precum si a celor utile, insa, in acest din urma caz,
numai in limita sporului de valoare. In cazul in care vanzatorul nu exercita
optiunea in termenul stabilit, conditia rezolutorie care afecta vanzarea este
considerata a nu se fi indeplinit, iar dreptul cumparatorului se consolideaza.
Vanzatorul
care intentioneaza sa exercite optiunea de rascumparare trebuie sa ii notifice
pe cumparator, precum si pe orice subdobanditor caruia dreptul de optiune ii
este opozabil si fata de care doreste sa isi exercite acest drept. In termen de
o luna de la data notificarii, vanzatorul trebuie sa consemneze sumele
mentionate la art. 1.759 alin. (1), la dispozitia cumparatorului sau, dupa caz,
a tertului subdobanditor, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a exercita
optiunea de rascumparare.
In cazul in
care diferenta dintre pretul rascumpararii si pretul platit pentru vanzare
depaseste nivelul maxim stabilit de lege pentru dobanzi, pretul rascumpararii
va fi redus la pretul platit pentru vanzare. 25
CAPITOLUL II
CONTRACTUL
DE SCHIMB
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI
CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE SCHIMB
§ 1.
Notiunea contractului de schimb
Contractul
de schimb este acel
contract prin care fiecare dintre parti, numite copermutanti, transmite
sau se obliga sa transmita un bun pentru a dobandi un altul (art. 1.763 C.
civ.). Prin urmare, in baza acestui contract, partile isi transmit reciproc
proprietatea asupra unui lucru sau un alt drept real ori de creanta. Bunurile
pe care copermutantii le schimba intre ei pot fi de acelasi fel sau pot fi
diferite.
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de schimb
a. Contractul de schimb este un contract
consensual.
Prin exceptie,
in cazul in care obiectul schimbului il formeaza imobilele supuse regimului de carte
funciara, actul de instrainare trebuie incheiat in forma autentica, sub
sanctiunea nulitatii absolute (art. 888 C. civ.).
b. Contractul de schimb este un contract
bilateral (sinalagmatic).
c. Contractul de schimb este un contract
cu titlu oneros.
In cazul in
care bunurile care fac obiectul schimbului nu sunt egale ca valoare,
copermutantul care primeste bunul de o valoare mai mare va plati celuilalt o
suma de bani numita sulta.
d. Contractul de schimb este un contract
comutativ.
e. Contractul de schimb este translativ
de proprietate, dar el poate mijloci si transmiterea altor drepturi reale
sau drepturi de creanta. Fiind un contract translativ de proprietate, schimbul
da nastere la obligatia de garantie pentru evictiune si pentru vicii ascunse,
precum si pentru buna functionare a bunului transmis.
SECTIUNEA A
II-A
REGULI
APLICABILE CONTRACTULUI DE SCHIMB
Potrivit art.
1.764 alin. 1 C. civ. contractului de schimb i se aplica, in mod corespunzator,
dispozitiile legale din materia contractului de vanzare-cumparare. Astfel,
fiecare dintre parti este considerata vanzator, in ceea ce priveste bunul pe
care il instraineaza, si cumparator, in ceea ce priveste bunul pe care il
dobandeste.
Prin urmare,
in ceea ce priveste conditiile de validitate ale contractului de schimb,
acestea sunt aceleasi ca si in cazul contractului de vanzare-cumparare.
Predarea
bunului care formeaza obiectul contractului de schimb se face potrivit
regulilor de la vanzare. Tot astfel actioneaza si obligatia reciproca a
partilor de garantie contra evictiunii si contra viciilor ascunse, precum si
pentru buna functionare a bunului instrainat.
In cazul in
care schimbul este cu sulta, pentru aceasta se vor aplica dispozitiile privind
plata pretului de la contractul de vanzare-cumparare.
Sunt insa
unele reguli aplicabile contractului de vanzare-cumparare care nu sunt
incidente in cazul schimbului. Astfel, in cazul contractului de schimb,
clauzele neclare se 26
interpreteaza in favoarea debitorului, aplicandu-se regulile
generale din materia obligatiilor, iar in ceea ce priveste cheltuielile
contractuale, ele vor fi suportate in mod egal de ambii copermutanti, cu
exceptia cazului in care acestia s-au inteles altfel. 27
CAPITOLUL III
CONTRACTUL
DE DONATIE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI
CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE DONATIE
§ 1.
Notiunea contractului de donatie
Contractul de
donatie este reglementat de Codul civil, in Cartea a IV-a, intitulata Despre
mostenire si liberalitati, in Titlul al II-lea, impreuna cu testamentele,
deoarece, atat donatia, cat si testamentul au la baza intentia de a gratifica,
fiind liberalitati.
In baza art.
985 C. civ., vom defini contractul de donatie ca fiind un contractul
prin care, cu intentia de a gratifica, o parte numita, donator, dispune
in mod irevocabil de un bun in favoarea celeilalte parti, numita donatar .
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de donatie
a. Donatia este un contract unilateral,
deoarece da nastere la obligatii numai in sarcina donatorului. Donatarul are
numai o indatorire de recunostinta fata de donator, care rezulta din lege si nu
din contract.
b. Donatia este un contract esentialmente
gratuit (o liberalitate). In cazul donatiei cu sarcina, contractul
este oneros in limitele valorii sarcinii si gratuit numai pentru
ceea ce depaseste valoarea sarcinii.
c. Contractul de donatie este un
contract translativ de proprietate.
d. Contractul de donatie este un
contract solemn (art. 1.011 C. civ.), cu exceptia donatiilor indirecte,
donatiilor deghizate si a darurilor manuale.
SECTIUNEA A
II-A
CONDITIILE
DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE DONATIE
§ 1.
Conditiile de forma ale contractului de donatie
Potrivit art.
1.011 C. civ.: „Donatia se incheie prin inscris autentic, sub sanctiunea
nulitatii absolute”.
In cazul in
care partile incheie contractul prin reprezentant, mandatul (procura) trebuie
sa imbrace, la randul ei, forma autentica (principiul simetriei de forma,
potrivit caruia toate actele care sunt in legatura cu un act autentic trebuie
sa se incheie in forma autentica). Pentru donator, procura trebuie sa fie si speciala,
deoarece suntem in prezenta unui act de dispozitie.
Forma
autentica este ceruta ca o conditie ad validitatem, nerespectarea
acesteia antrenand sanctiunea nulitatii absolute a contractului.
Notarul care a
autentificat donatia are obligatia sa inscrie de indata acest contract in
registrul national notarial, tinut in format electronic. Inscrierea se face pentru
opozabilitatea actului tertelor persoane.
In cazul in
care contractul se incheie intre parti care nu sunt prezente nici personal si
nici prin reprezentant, donatia se compune din doua acte: oferta de a dona si
acceptarea donatiei, ambele acte trebuind sa imbrace forma autentica, sub
sanctiunea nulitatii absolute. 28
Acceptarea donatiei poate fi facuta numai de catre donatar si
trebuie sa fie notificata donatorului in limitele termenului stabilit, iar daca
nu s-a fixat un termen, inainte de revocarea ofertei si, in tot cazul, in
timpul vietii donatorului sau inainte ca acesta sa fi devenit incapabil, in caz
contrar oferta devine caduca (art. 1.013 alin. 1 C. civ.). de asemenea, oferta
nu mai poate fi acceptata dupa moartea donatarului, in schimb, mostenitorii
acestuia pot comunica acceptarea facuta de donatar in timpul vietii.
Oferta de
donatie poate fi revocata cat timp ofertantul nu a luat cunostinta de
acceptarea destinatarului.
Oferta de
donatie facuta unei persoane lipsite de capacitate de exercitiu se accepta de
catre reprezentantul sau legal, iar cea facuta unei persoane cu capacitate de
exercitiu restransa se accepta de catre acesta, cu incuviintarea
reprezentantului legal(art. 1013 alin. 3 si 4 C. civ.).
In cazul in
care donatia are ca obiect bunuri mobile, potrivit art. 1011 alin. 3 C. civ.
acestea trebuie enumerate si evaluate printr-un inscris, fie el si sub
semnatura privata, sub sanctiunea nulitatii absolute a donatiei.
Nulitatea
donatiei pentru viciile de forma poate fi inlaturata prin confirmarea ei facuta
de catre mostenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunatorului, fara
insa a se prejudicia drepturile tertilor.
§ 2.
Conditiile de fond ale contractului de donatie
A. Capacitatea partilor
a. Regula. Potrivit art. 987 C. civ. „Orice
persoana poate face si primi liberalitati, cu respectarea regulilor privind
capacitatea”. Prin urmare, capacitatea este regula, iar incapacitatea este
exceptia.
Conditia
capacitatii de a dispune prin liberalitati trebuie indeplinita la data la care
dispunatorul isi exprima consimtamantul, iar conditia capacitatii de a primi o
donatie trebuie indeplinita la data la care donatarul accepta donatia.
Donatia fiind
un act de dispozitie si cu titlu gratuit, trebuie ca partile sa aiba capacitate
deplina de exercitiu.
In ceea ce
priveste persoanele juridice, daca prin lege nu se dispune altfel, orice
persoana juridica poate primi liberalitati in conditiile dreptului comun, de la
data actului de infiintare, chiar daca liberalitatile nu sunt necesare pentru
ca persoana juridica sa nastere in mod valabil (art. 208 C. civ.).
b. Incapacitati de a dispune prin
donatie
1. Potrivit art. 988 alin. 1 C. civ. cel
lipsit de capacitate de exercitiu sau capacitate de exercitiu restransa nu
poate dispune de bunurile sale prin liberalitati, cu exceptia cazurilor
prevazute de lege.
Nerespectarea
acestei incapacitati se sanstioneaza cu nulitatea juridica a donatiei, chiar
fara dovedirea unui prejudiciu (art. 44 C. civ.).
c. Incapacitati de a primi prin donatie
1. Persoanele neconcepute. Potrivit art. 36 C. civ. „drepturile
copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu”,
de unde rezulta ca nu poate primi o donatie o persoana care nu are existenta
fizica la data facerii donatiei.
2. Medicii, farmacistii si preotii. Art. 990 C. civ. dispune ca medicii
si farmacistii, precum si alte persoane, care au acordat, direct sau indirect,
ingrijiri de specialitate dispunatorului pentru boala care este cauza a
decesului nu pot primi donatii de la acesta din urma. 29
Aceasta interdictie se intemeiaza pe o prezumtie absoluta de
sugestie si captatie, iar nerespectarea ei atrage sanctiunea nulitatii
relative.
Prevederile
art. 990 C. civ. sunt aplicabile si preotilor sau altor persoane care au
asistat pe donator din punct de vedere religios in cursul bolii de care acesta
a murit.
Vor fi
valabile donatiile facute medicilor, farmacistilor sau altor persoane care au
acordat ingrijiri de specialitate medicale sau religioase cand acestia au
calitatea de sot, ruda in linie dreapta sau colaterali privilegiati.
Liberalitatile facute altor rude pana la gradul patru inclusiv vor fi valabile,
daca, la data liberalitatii, dispunatorul nu are sot si nici rude in linie
dreapta sau colaterali privilegiati.
In cazul in
care dispunatorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescriptie a actiunii
in anulare curge de la data la care mostenitorii au luat cunostinta de
existenta liberalitatii (art. 990 alin. 4 C. civ.). Daca dispunatorul si-a
revenit, actiunea in anularea donatiei poate fi promovata in termen de trei ani
de la data la care dispunatorul s-a restabilit (art. 990 alin. 5 C. civ.).
In conditiile
acestui articol, donatia nu va fi valabila nici in situatia in care este facuta
in favoarea unei persoane interpuse. Sunt prezumate a fi persoane interpuse,
conform art. 992 alin. 2, ascendentii, descendentii si sotul persoanei
incapabile de a primi donatii, precum si ascendentii so descendentii sotului
acestei persoane.
3. Cetatenii staini si apatrizii nu pot primi prin donatii terenuri
situate in tara noastra (art. 44 alin. 2 din Constitutia revizuita).
B. Consimtamantul partilor
Pentru
validitatea donatiei, consimtamantul trebuie sa fie exprimat in forma autentica
(art. 1.011 C. civ.) si sa fie neviciat prin eroare, dol sau violenta.
Eroarea poate privi identitatea donatarului,
bunul donat sau cauza donatiei.
In practica,
mai frecvent, este intalnit dolul, care se manifesta aici sub forma sugestiei
si captatiei.
Violenta, fie ea fizica sau morala, poate
proveni atat de la donatar, cat si de la un tert.
Sanctiunea
vicierii consimtamantului este nulitatea relativa a donatiei.
C. Obiectul contractului de donatie
Bunul care
formeaza obiectul contractului de donatie trebuie sa fie in circuitul civil,
sa fie determinat sau determinabil, posibil, licit si
sa existe sau sa poata exista in viitor. Dintre bunurile
viitoare, numai succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donatiei. De
asemenea, bunurile viitoare nu pot constitui obiectul darului manual.
Daca bunul
donat este individual determinat, donatorul trebuie sa aiba calitatea de
proprietar. Contractul de donatie care are ca obiect lucrul altuia este lovit
de nulitate absoluta.
D. Cauza contractului de donatie
Cauza donatiei
trebuie sa fie reala, licita si morala.
Cauza cuprinde
doua elemente: intentia de a gratifica si motivul determinant.
Intentia de
a gratifica consta
in transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de proprietate asupra unui bun ori
a altui drept real sau de creanta. Intentia de a gratifica este comuna tuturor
contractelor de donatie, ea infatisandu-se ca un element abstract, obiectiv si
invariabil al cauzei donatiei.
Motivul
determinant este
scopul efectiv urmarit de catre donator - element subiectiv, variabil si
concret in fiecare contract de donatie. 30
SECTIUNEA A III-A
PRINCIPIUL
IREVOCABILITATII DONATIILOR. EXCEPTII
§ 1.
Principiul irevocabilitatii donatiilor
A. Consideratii generale
Conform
dispozitiilor art. 985 si 1.015 C. civ. contractul de donatie este irevocabil,
astfel incat, cel care a facut liberalitatea, nu mai poate lua inapoi ceea ce a
daruit. Irevocabilitatea donatiilor este menita sa asigure siguranta
circuitului civil.
In cazul
contractului de donatie irevocabilitatea are un caracter special, mai accentuat
decat forta obligatorie a oricarui alt contract, intrucat ea priveste nu numai
efectele, ci insasi esenta contractului, fiind o conditie de valabilitate
pentru formarea lui.
Asa fiind,
orice clauza sau conditie, a carei indeplinire ar depinde doar de vointa
donatorului, care ar putea in acest fel sa inlature sau sa micsoreze
liberalitatea facuta donatarului, este incompatibila cu esenta donatiilor si
sanctionata cu nulitatea absoluta.
B. Clauze incompatibile cu principiul
irevocabilitatii donatiilor
- Donatia
afectata de o conditie a carei realizare depinde exclusiv de vointa donatorului
(art. 1.015 alin. 2
pct. 1 C. civ.). Asadar, donatia nu poate sa fie facuta sub o conditie pur
potestativa - a carei realizare ar atarna exclusiv de vointa donatorului (de
exemplu, iti voi dona bunul, daca voi crede eu ca meriti) si nici sub o
conditie simpla potestativa - a carei realizare sa depinda atat de vointa
donatorului, cat si de circumstante exterioare (de exemplu, iti voi dona casa,
daca ma voi transfera in alta localitate).
Sanctiunea
nerespectarii acestei interdictii este nulitatea absoluta a contractului.
- Donatia
facuta cu sarcina pentru donatar de a plati datoriile viitoare nedeterminate. Potrivit
art. 1.015 alin. 2 pct. 2 C. civ. sunt nule donatiile care impun donatarului
plata unor datorii pe care donatorul le-ar contracta in viitor si a caror
valoare maxima nu a fost specificata prin actul de donatie, intrucat donatorul
ar putea contracta in viitor datorii care ar putea depasi valoarea obiectului
donat, ceea ce ar constitui o revocare indirecta a donatiei.
Sanctiunea
inserarii unei asemenea clauze este nulitatea absoluta.
- Donatia
care confera dreptul dispunatorului de denunta unilateral contractul;
Sanctiunea
inserarii unei asemenea clauze este nulitatea absoluta.
- Donatia
facuta cu clauza in favoarea dispunatorului de a dispune in viitor de bunul
donat. Daca donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de un bun sau de o
parte determinata din bunurile daruite, donatia este nula cu privire la acel
bun sau acea parte, chiar daca donatorul moare fara a fi dispus de ele; bunul
sau partea de bun se transmite catre mostenitorii legali ai donatorului.
Ratiunea acestei interdictii rezida in faptul ca donatarul s-ar afla la
discretia donatorului, care ar putea oricand sa instraineze bunurile sau suma
de bani din bunurile daruite.
Sanctiunea
inserarii unei asemenea clauze este nulitatea absoluta.
C. Clauze compatibile cu principiul
irevocabilitatii donatiilor:
- cele prin
care contractul de donatie este afectat de un termen, deoarece termenul nu
afecteaza dobandirea dreptului transmis, ci numai exercitiul acestuia;
- cele prin
care contractul de donatie este afectat de o conditie cazuala (care depinde
de hazard) sau mixta (depinzand de hazard si vointa unei alte persoane
decat donatorul); 31
- cele prin care in contractul de donatie se stipuleaza
plata datoriilor prezente ale donatorului, datorii cu data certa, anterioara
donatiei si chiar cele viitoare, daca acestea sunt specificate in contract;
- cele care
prevad expres posibilitatea reintoarcerii bunurilor donate in cazul in
care
donatarul ar predeceda donatorului, chiar daca ar lasa descendenti, sau pentru cazul de
predeces al donatarului si al descendentilor lui (art. 1.016 C. civ.).
Asemenea clauze de reintoarcere vor putea fi convenite numai in favoarea
donatorului, nu si a mostenitorilor acestuia;
- cele prin
care donatia are ca obiect nuda proprietate, donatorul rezervandu-si
uzufructul sau dreptul de abitatie. Tot astfel, este permisa si clauza prin
care se doneaza doar uzufructul, donatorul pastrand nuda proprietate.
§ 2.
Exceptie de la principiul irevocabilitatii donatiilor
In principiu,
donatiile sunt irevocabile. Prin exceptie de la principiul irevocabilitatii
donatiilor, sunt revocabile prin ele insele donatiile intre soti.
Potrivit art.
1.031 C. civ., orice donatie incheiata intre soti in timpul casatoriei este
revocabila numai in timpul casatoriei. Sotul donator are dreptul de a revoca
contractul de donatie oricand in timpul casatoriei si fara a justifica in vreun
fel revocarea facuta. Vointa sotului donator de a revoca donatia facuta
celuilalt sot poate fi exprimata expres (prin solicitarea restituirii bunului)
si chiar tacit (de exemplu, in cazul in care donatorul dispune de bunul donat
prin testament in favoarea altcuiva).
Donatia intre
soti devine irevocabila in clipa mortii donatorului, precum si in momentul
incetarii sau desfacerii casatoriei. Cu toate acestea, dupa acest moment,
donatia se va putea revoca pentru neexecutarea sarcinilor sau pentru
ingratitudine din partea donatarului.
Nulitatea
casatoriei atrage nulitatea relativa a donatiei facute sotului de rea-credinta.
SECTIUNEA A
IV-A
CAUZELE
LEGALE DE REVOCARE A DONATIILOR
Potrivit art.
1.020 C. civ. donatia poate fi revocata pentru ingratitudine si pentru
neexecutarea culpabila a sarcinilor la care s-a obligat donatarul. Revocarea pe
aceste temeiuri nu opereaza de drept, ci ea trebuie solicitata de catre partea
interesata.
§ 1.
Revocarea donatiilor pentru ingratitudine
A. Notiunea de ingratitudine
Ingratitudinea
este antonimul
recunostintei pe care donatarul ar trebui sa o aiba fata de donator.
B. Cazurile de revocare a donatiilor
pentru ingratitudine
Art. 1.023 C.
civ. enumera urmatoarele cazuri de revocare pentru ingratitudine:
a. Donatarul a atentat la viata
donatorului, a unei presoane apropiate lui sau, stiind ca altii intentioneaza
sa atenteze, nu l-a instiintat pe donator.. Pentru ca donatia sa fie revocata in temeiul art.
1.023 pct. 1 C. civ., nu se cere o condamnare penala a donatarului, ci este
suficient sa se stabileasca de catre instanta de judecata intentia de a curma viata
donatorului sau a peroanelor mentionate in acest articol, chiar daca aceasta
intentie nu a fost concretizata sau sa faca dovada faptului ca donatarul a avut
cunostinta despre imprejurarea ca o alta persoana intentiona sa faca acest
lucru. 32
b. Donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau
injurii grave fata de donator (potrivit art. 1.023 pct. 2 C. civ.).
Actele de
cruzime vizeaza
integritatea corporala si sanatatea donatorului si ele vor trebui sa fie
savarsite de donatar sau de o alta persoana, din ordinul acestuia, iar in ceea
ce
priveste injuriile,
acestea ating onoarea, demnitatea sau reputatia donatorului.
Faptele
enumerate in art. 1.023 pct. 2 C. civ. trebuie savarsite cu intentie, iar
gravitatea faptelor se apreciaza numai de catre instanta de judecata..
c. Donatarul refuza, in mod
nejustificat, sa asigure alimente donatorului (art. 1.023 pct. 3 C. civ.). Revocarea
donatiei pentru refuz de alimente presupune ca donatorul sa fi ajuns in nevoie,
iar donatarul, avand posibilitatea, sa-i refuze fara cuvant, adica fara
o temeinica justificare, ajutorul alimentar pe care i-l impune obligatia de
recunostinta. Obligatia donatarului de a acorda alimente donatorului trebuie sa
fie exercutata in limita valorii actuale a bunului donat, dar tinandu-se seama
de starea bunului din momentul donatiei.
Refuzul
donatarului nu va putea fi sanctionat cu revocarea, daca donatorul are rude in
situatia de a-i putea acorda intretinere.
C. Actiunea in revocarea donatiei pentru
ingratitudine
Aceasta
actiune se particularizeaza prin urmatoarele trasaturi:
a. Este o actiune strict personala,
putand fi intentata numai de catre donator. Mostenitorii acestuia devin
titulari ai actiunii in revocare daca actiunea a fost intentata de donator, iar
acesta a decedat inainte de terminarea procesului sau daca donatorul a decedat
inainte de expirarea termenului in care actiunea putea fi intentata, fara sa-l
fi iertat pe donatar (art. 1.024 alin. 3 si 4 C. civ). De asemenea, revocarea
poate fi solicitata de catre mostenitorii donatorului in situatia in care
donatorul decedeaza fara sa fi cunoscut cauza de revocare.
b. Titularul actiunii il poate ierta pe
donator, in
cunostinta de cauza, asupra faptelor de ingratitudine savarsite de acesta.
c. Actiunea in revocarea donatiei pentru
ingratitudine poate fi intentata doar in contra autorului faptei de
ingratitudine. Daca donatarul decedeaza dupa introducea actiunii, actiunea
poate fi continuata impotriva mostenitorilor.
Actiunea in
revocarea donatiei pentru ingratitudine este o actiune in restituire cu
caracter de sanctiune, deci esentialmente personala. Daca restituirea in
natura nu mai este posibila, donatarul va fi obligat sa plateasca valoarea
bunului la data solutionarii cauzei. In toate cazurile, donatarul va fi obligat
sa restituie si fructele produse de bun de la data introducerii cererii de
revocare. Admiterea actiunii nu produce efecte retroactive fata de tertii de
buna-credinta care au dobandit bunul prin acte cu titlu oneros si nici asupra
garantiilor constituite in favoarea acestora.
d. Termenul in care poate fi promovata actiunea
in revocare pentru ingratitudine este de un an din ziua in care donatorul a
stiut ca donatarul a savarsit fapta de ingratitudine. Daca donatorul decedeaza
fara sa fi cunoscut cauza de revocar, actiunea poate fi introdusa de
mostenitorii donatorului in termen de un an de la data mortii donatorului.
§ 2.
Revocarea donatiilor pentru neindeplinirea sarcinilor
Sarcina este o obligatie impusa donatarului,
care, daca a acceptat donatia, este tinut sa o aduca la indeplinire, in caz de
neexecutare, donatorul avand dreptul fie la actiunea in executare, fie la a
cere in justitie revocarea donatiei pentru neexecutarea sarcinii. Sarcina 33
trebuie sa fie executata numai in limita valorii bunului
donat actualizata la data la care sarcina trebuia executata.
Sarcina
trebuie sa fie posibila, licita si morala. Ea poate fi
stipulata in favoarea oricareia dintre parti (donator ori donatar) sau in
favoarea unui tert.
Daca sarcina
s-a stipulat in favoarea donatarului, donatia este pur gratuita insa, in caz de
neexecutare, ea poate fi revocata pe acest temei. Daca sarcina este stipulata
in favoarea donatorului sau a unui tert, in masura sarcinii, donatia nu mai
este o liberalitate.
Pentru ca
donatorul sa poata cere revocarea contractului, neindeplinirea sarcinii de
catre donatar trebuie sa fie imputabila acestuia din urma.
Actiunea in
revocare poate fi intentata de donator, de succesorii sai in drepturi si chiar
de catre creditorii chirografari, prin intermediul actiunii oblice. Daca
sarcina a fost stipulata in favoarea unui tert, in caz de neexecutare, acesta
poate solicita numai executarea sarcinii, nu si revocarea ei.
Revocarea
donatiei va produce efecte retroactive (art. 1.029 C. civ.). Bunurile donate se
reintorc la donator libere de orice sarcina, sub rezerva regulilor de carte
funciara sau a efectului dobandirii cu buna-credinta a bunurilor mobile ori a
regulilor din materie de uzucapiune (art. 1.648 alin. 1 C. civ.).
Actiunea in
revocare pentru neexecutarea sarcinilor se prescrie in termen de 3 ani de la
data la care sarcina trebuuia executata.
SECTIUNEA A
V-A
DONATIILE
INDIRECTE, DONATIILE DEGHIZATE SI DARURILE MANUALE
§ 1.
Donatiile indirecte
Sunt situatii
in care o persoana doreste sa gratifice pe o alta, dar nu prin intermediul
contractului de donatie propriu-zis, ci prin intermediul unui alt act juridic.
In aceasta situatie ne aflam in prezenta unei donatii indirecte, care pentru a
fi valabila trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond si de forma ale
actului prin intermediul caruia se realizeaza.
In practica se
intalnesc, in principal, urmatoarele categorii de donatii indirecte:
a. Renuntarea la un drept. In cazul in care renuntarea la un
drept este facuta cu intentia de a gratifica, atunci ea da nastere unei donatii
indirecte.
Donatia
indirecta constituie in realitate un accesoriu al operatiunii principale, care
este renuntarea la un drept si de care va beneficia cel chemat in baza legii sa
se bucure de dreptul respectiv. Astfel, art. 1.121 alin. 2 C. civ. dispune ca
„partea renuntatorului profita mostenitorilor pe care i-ar fi inlaturat de la
mostenire sau celor a caror parte ar fi diminuat-o daca ar fi acceptat
mostenirea”; sau renuntarea la un drept de uzufruct, de care va profita nudul
proprietar prin consolidare etc.
b. Remiterea de datorie constituie un mijloc voluntar de
stingere a unei obligatii, constand in renuntarea creditorului la dreptul sau
de creanta, cu consimtamantul (expres sau tacit) al debitorului, ea fiind, in
principiu, gratuita.
Remiterea de
datorie poate fi facuta in orice forma, scrisa, verbala sau chiar
tacita, atunci cand ea decurge din anumite fapte ale creditorului, din
care rezulta neindoielnic intentia acestuia de a-l libera pe debitor.
c. Stipulatia in favoarea unei terte
persoane este un
contract prin care o parte, numita promitent, se obliga fata de alta
parte, numita stipulant, sa execute o anumita 34
prestatie in folosul unei terte persoane, numita beneficiar,
care nu participa si nici nu este reprezentata la incheierea contractului.
Stipulatia in
favoarea unei terte persoane, facuta cu intentia de a gratifica reprezinta o
donatie indirecta, scutita de forma solemna ceruta pentru donatii.
Donatia
indirecta nu este supusa formei autentice cerute pentru donatii in general.
§ 2.
Donatiile deghizate
Donatia este deghizata
atunci cand este simulata, ascunsa sub forma unui act juridic
diferit, cu
titlu oneros.
Donatia
deghizata nu trebuie sa imbrace forma autentica (art. 1.011 C. civ.)
Donatia
deghizata produce efectele unei donatii obisnuite.
Donatiile pot
fi facute si prin persoane interpuse. Se recurge la aceasta forma a simulatiei
in cazul in care se urmareste sa se faca o liberalitate unei persoane
incapabile sa primeasca liberalitati de la donator. Persoana interpusa,
capabila de a primi donatia, va remite apoi bunul donat donatarului incapabil.
Potrivit art.
992 alin. 2 C. civ., sunt prezumate a fi persoane interpuse ascendentii,
descendentii si sotul persoanei incapabile de a primi donatii, precum si
ascendentii so descendentii sotului acestei persoane.
§ 3. Darurile
manuale
Darul
manual este o
varietate a contractului de donatie care are ca obiect numai
bunuri mobile
corporale, incheindu-se valabil prin acordul de vointa a partilor si prin
remiterea (traditiunea) efectiva a bunului de la donator la donatar, fara
indeplinirea vreunei alte formalitati. Asa fiind, darul manual este un contract
real si nu solemn.
Bunurile
viitoare nu pot forma obiectul darului manual, deoarece predarea presupune
detinerea materiala a bunului.
Valoarea
bunului donat in acest fel trebuie sa fie mica conform art. 1.011 alin. 4 C.
civ., in caz contrar donatia putandu-se face numai in forma autentica. In
aprecierea valorii mici a bunului se va tine seama de starea materiala a
donatorului.
Prin traditiunea
bunului nu trebuie sa se inteleaga o deplasare fizica a bunului de la
donator la donatar, efectele sale juridice putand fi realizate si printr-o
remitere implicita, cum ar fi predarea de catre donator donatarului a cheilor
de contact ale unui autoturism, insotita de predarea actelor masinii.
Pentru
valabilitatea darului manual trebuie respectate toate regulile de fond cerute
de lege pentru donatii.
SECTIUNEA A
VI-A
EFECTELE
CONTRACTULUI DE DONATIE
§ 1.
Efectele donatiei intre parti
A. Obligatiile donatorului
Donatorul are obligatia
de a preda bunul care formeaza obiectul donatiei si, eventual, de a-l
pastra pana la predare.
Potrivit art.
1.017 C. civ. donatorul raspunde numai pentru dol si culpa grava.
In principiu,
donatorul nu raspunde pentru pentru evictiune si pentru viciile ascunse ale
bunului donat. Totusi, conform art. 1.018 alin. 1 si 2 C. civ. donatorul
raspunde pentru evictiune daca:
a. s-a obligat
expres la aceasta (art. 1.018 alin. 1 C. civ.);
35
b. evictiunea
provine din faptul sau personal ori dintr-o imprejurare care afecteaza dreptul
transmis, pe care a cunoscut-o si nu a comunicat-o donatarului la incheierea
contractului (art. 1.018 alin. 1 C. civ.);
c. donatia era
cu sarcini, in limita valorii acestora (art. 1.081 alin. 2 C. civ.).
Donatorul va
raspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat in urmatoarele
situatii:
a. daca s-a
obligat expres in acest sens;
b. daca a
cunoscut viciile ascunse si nu le-a adus la cunostinta donatarului la
incheierea contractului, fiind tinut sa reoare prejudiciile cauzate prin aceste
vicii;
c. atunci cand
donatia este cu sarcina, donatorul raspunde pentru viciile ascunse ca si
vanzatorul.
B. Obligatiile donatarului
De regula, din
contractul de donatie donatarului nu ii revine nici o obligatie legala fata de
donator, ci doar una morala, de recunostinta, care, in caz de nerespectare,
atrage revocarea donatiei pentru ingratitudine.
Daca donatia
este cu sarcini, neindeplinirea acestora de catre donatar da dreptul
donatorului de a cere fie executarea contractului cu daune-interese, fie
revocarea donatiei.
§ 2.
Efectele donatiei fata de terti
Contractul de
donatie este un contract translativ de proprietate. El va produce efecte
depline doar intre partile contractante. Pentru ca donatia sa produca efecte si
fata de terti, legea cere indeplinirea anumitor formalitati de publicitate
atunci.
Astfel, in
cazul in care obiectul donatiei il constituie un imobil supus inscrierii in
cartea funciara, contractul devine opozabil fata de terti din momentul inscrierii
lui in cartea funciara (daca este cazul atat a ofertei de a dona, cat si a
acceptarii si notificarii acceptarii acesteia).
Lipsa
inscrierii poate fi invocata de orice persoana interesata, dar in primul rand
de cei care au primit de la instrainator proprietatea bunului, creditorii
ipotecari asupra imobilului donat, succesorii cu titlu particular ai
donatorului.
In cazul
contractului de donatie avand ca obiect bunuri mobile corporale, opozabilitatea
fata de terti se realizeaza prin transmiterea posesiei bunului donat.
In cazul
creantelor, donatarul va deveni proprietar fata de terti numai prin efectul
notificarii sau acceptarii, conform regulilor in materia cesiunii de creanta.
36
CAPITOLUL IV
CONTRACTUL
DE LOCATIUNE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA,
REGLEMENTAREA, CARACTERELE JURIDICE SI CONDITIILE DE VALIDITATE ALE
CONTRACTULUI DE LOCATIUNE
§ 1.
Notiunea si reglementarea contractului de locatiune
Contractul
de locatiune este
acel contract prin care o parte, numita locator, se obliga sa asigure
celeilalte parti, numita locatar (chirias), folosinta unui bun pentru o
anumita perioada, in schimbul unui pret, denumit chirie (art. 1.777 C.
civ.).
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de locatiune
a. Contractul de locatiune este un
contract consensual. Astfel, conform art. 1.781 C. civ. contractul de
locatiune se considera incheiat indata ce partile au convenit asupra bunului si
pretului.
b. Contractul de locatiune este un
contract cu titlu oneros.
c. Contractul de locatiune este un
contract comutativ.
d. Contractul de locatiune este un
contract sinalagmatic.
e. Contractul de locatiune este un
contract cu executare succesiva in timp. Durata folosintei lucrului este
de esenta locatiunii. Locatorul este tinut sa asigure folosinta lucrului pana
la incetarea locatiunii, iar chiria este calculata si datorata in raport de
durata folosintei, chiar si atunci cand chiria a fost fixata in mod global.
f. Locatiunea este un contract translativ
de folosinta temporara asupra unui lucru neconsumptibil, individual
determinat, de unde rezulta ca locator poate fi nu numai proprietarul bunului,
ci si uzufructuarul, locatarul principal etc.
Nefiind un
contract translativ de proprietate, riscul pieirii lucrului din caz de forta
majora sau caz fortuit va fi suportat de catre locator, potrivit regulii res
perit domino.
§ 3. Durata
locatiunii
Potrivit arrt.
1.783 C. civ. contractul de locatiune se poate incheia pe o durata maxima de 49
de ani. In cazul in care partile prevad un termen mai mare, acesta se reduce de
drept la 49 de ani.
Contractul de
locatiune se poate incheia atat pe o durata determinata, caz in care partile
prevad in cuprinsul contractului durata acestuia, cat si pentru o durata
nedeterminata de timp.
Atunci cand in
contract partile nu au aratat durata locatiunii, fara, insa, sa-si fi dorit sa
contracteze pe o durata nedeterminata, in lipsa uzantelor, locatiunea se
considera incheiata: a) pentru un an, in cazul locuintelor nemobilate sau
spatiilor pentru exercitarea activitatii unui profesionist;
b) pe durata
corespunzatoare unitatii de timp pentru care s-a calculat chiria, in cazul
bunurilor mobile ori in acela al camerelor sau apartamentelor mobilate;
c) pe durata
locatiunii imobilului, in cazul bunurilor mobile puse la dispozitia locatarului
pentru folosinta unui imobil.
§ 4.
Conditiile de validitate a contractului de locatiune
A. Capacitatea partilor contractante 37
Contractul de locatiune este un act juridic de administrare,
ceea ce inseamna ca atat locatorul, cat si locatarul trebuie sa aiba
capacitatea ceruta de lege pentru a face astfel de acte.
Locatiunile
incheiate de persoane care, potrivit legii, nu pot face acte de administrare nu
pot depasi 5 ani.
Incapacitati
speciale de a incheia contractul de locatiune
Potrivit art.
1.784 C.civ. se aplica si in materia locatiunii incapacitatile speciale
prevazute de art. 1.654 si 1.655 C. civ. in materia contractului de vanzare-cumparare.
Prin urmare
sunt, incapabili sa incheie, direct sau prin persoane interpuse, contract de
locatiune in calitate de locatar:
- mandatarii,
cu privire la bunurile pe care sunt insarcinati sa le dea in locatiune;
- parintii,
tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe
care le reprezinta;
- functionarii
publici, judecatorii-sindici, practicienii in insolventa, executoriii, precum
si alte asemenea persoane, care ar putea influenta conditiile locatiunii facute
prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le adminitreaza
ori a caror administrare o supravegheaza.
Incalcarea
primelor doua incapacitati se sanctioneaza cu nulitatea relativa, iar
incalcarea celei de a treia incapacitati se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
De asemenea,
nu persoanele mentionate mai sus nu pot incheia un contract de locatiune in
calitate de locatori cu privire la bunuri proprii pentru un pret care consta
intr-o suma de bani provenita din vanzarea ori exploatarea bunului sau
patrimoniului pe care il administreaza ori a carui administrare o
supravegheaza.
B. Obiectul contractului de locatiune
- Lucrul
inchiriat, total sau partial, poate fi orice bun atat mobil, cat si un
imobil, corporal sau incorporal.
Obiectul contractului
de locatiune nu este lucrul in sine, ci folosinta acestuia, pe care locatorul
trebuie sa o asigure locatarului in mod continuu– zi de zi – pe tot parcursul
contractului, locatiunea fiind un contract cu executare succesiva in timp.
Bunurile din domeniul
public al statului sau unitatilor administrativ- teritoriale vor putea fi
inchiriate numai in conditiile art. 136 alin. 4 din Constitutie.
- Chiria reprezinta
suma de bani pe care locatarul este tinut sa o plateasca locatorului in
schimbul folosintei lucrului. Chiria se fixeaza in functie de durata
contractului, fie global, fie pe unitati de timp (ora, ziua, luna, anul),
urmand sa fie platita la termenele stipulate in contract, de regula, in mod
succesiv.
Chiria trebuie
sa fie sincera si serioasa, determinata sau cel putin determinabila,
putand fi lasata si la aprecierea unui tert ales de comun accord de catre
parti; uneori, fiind stabilita chiar de lege.
Chiria se
fixeaza, de regula, in bani, insa poate sa fie fixata si sub forma unui alt bun
sau a uneis prestatii (de exemplu, o cota-parte dintr-o recolta sau prestarea
unui serviciu). 38
SECTIUNEA A II-A
EFECTELE
CONTRACTULUI DE LOCATIUNE
§ 1.
Obligatiile locatorului
Potrivit art.
1.786 C.civ. locatorul are urmatoarele obligatii :
- sa predea
locatarului bunul dat in locatiune; - sa mentina bunul in stare corespunzatoare
de folosinta pe toata durata locatiunii; - sa asigure locatarului linistita si
utila folosinta a bunului pe tot timpul locatiunii.
A. Obligatia de predare a lucrului
inchiriat
Lucrul
inchiriat, impreuna cu accesoriile sale, trebuie sa fie predate intr-o stare
care sa corespunda utilizarii sale (art. 1.787 C. civ.).
Refuzul
locatorului de a executa obligatia de predare da dreptul locatarului de a se
adresa instantei de judecata, cerand fie executarea silita, fie rezilierea
contractului, locatorul putand fi obligat si la plata de daune-interese. In
cazul in care predarea bunului inchiriat s-a facut cu intarziere, locatarul
este indreptatit a cere o diminuare a chiriei, proportionala cu lipsa de
folosinta.
B. Obligatia efectuarii reparatiilor
Potrivit art.
1.788 alin. 1, locatorului are obligatia de a efectua toate reparatiile
necesare pentru a mentine bunul in stare corespunzatoare de intrebuintare pe
toata durata locatiunii si in conformitate cu destinatia bunului.
In cazul in
care, dupa incheierea contractului, este necesara fi efectuate lucrari care
sunt in sarcina locatorului si acesta, desi incunostintat, nu ia de indata
masurile necesare, locatarul poate efectua el aceste reparatii, locatorul fiind
obligat ca, pe langa sumele avansate de catre locatar, sa plateasca si dobanzi
la aceste sume din ziua efectuarii reparatiilor.
In cazul in
care reparatiile reclama urgenta, locatarul poate incepe efectuarea lor si apoi
sa-l incunostinteze pe locatar. In acest caz dobanzile la sumele avansate se
datoreaza de catre locator din ziua in care a fost instiintat despre efectuarea
reparatiilor.
Locatorul nu
este tinut sa efectueze reparatiile mici, curente, numite locative, care
rezulta din folosinta obisnuita a lucrului si care, din momentul predarii
bunului inchiriat, revin locatarului.
C. Obligatia de garantie
Obligatia de
garantie revine locatorului in baza art. 1.789 C. civ., potrivit caruia
locatorul trebuie sa faca tot ceea ce este necesar pentru a asigura locatarului
in mod constant folosinta linistita si utila a lucrului inchiriat pe toata
durata locatiunii.
a. Locatorul este obligat sa se abtina
de la orice tulburare a folosintei bunului inchiriat, fie ea de fapt sau de
drept (garantia
pentru evictiune cauzata prin fapta sa proprie).
Potrivit art.
1.789 C.civ. locatorul este obligat sa se abtina de la orice fapt care ar
impiedica, diminua sau stanjeni folointa bunului inchiriat.
b. Locatorul este obligat sa-l garanteze
pe locatar si pentru evictiunea provocata prin fapta unui tert.
Locatorul nu
garanteaza pentru tulburarile de fapt savarsite de tert decat cu exceptia
cazului in care tulburarile au inceput inaintea predarii bunului si il
impiedica pe locatar sa preia bunul. 39
In schimb, locatorul garanteaza pentru toate tulburarile de
drept chiar si in lipsa unei tulburari de fapt. In cazul in care locatarul
pierde total sau partial folosinta lucrului ca urmare a evictiunii, locatorul
este obligat sa-l despagubeasca pentru toate prejudiciile suferite. Daca
locatarul a adus la cunostinta locatorului tulburarea si acesta din urma nu a
luat de indata masuri pentru inlaturarea ei, locatarul poate cere o reducere
proportionala a chiriei. In situatia in care tulburarea este atat de mare
incat, daca ar fi cunoscut-o, locatarul nu ar mai fi incheiat contractul, el
poate cere reyolutiunea locatiunii.
Locatarul care
avea cunostinta, la data incheierii contractului, despre cauza de evictiune nu
poate pretinde daune-interese.
In cazul in
care locatarul este actionat in instanta de catre un tert care pretinde un
drept asupra bunului primit in locatiune, el are dreptul sa-l cheme in garantie
pe locator (art. 1.795 alin. 1 C. civ.).
c. In baza art. 1.790 C. civ., locatorul
este obligat sa garanteze pentru toate viciile lucrului care impiedica sau
micsoreza folosinta normala a lucrului de catre locatar. Locatorul este
tinut sa garanteze nu numai in cazul in care viciul ascuns impiedica in
totalitate folosinta bunului inchiriat, ci si atunci cand viciul ii micsoreaza
intr-atat posibilitatea de folosinta, incat se poate prezuma ca, daca locatarul
ar fi stiut aceasta, nu ar fi inchiriat sau ar fi platit o chirie mai mica.
Locatorul este
tinut raspunzator si de viciile ascunse aparute pe parcursul executarii
contractului, intrucat obligatia de a asigura folosinta efectiva a lucrului
inchiriat este continua. Locatorul este tinut de garantie chiar si in cazul in
care a fost de buna-credinta si nu a cunoscut viciile la data incheierii
contractului.
In schimb,
locatorul nu raspunde pentru viciile cunoscute de locatar (vicii aparente),
deoarece se prezuma ca le-a acceptat. Cu toate acestea, locatorul este tinut
raspunzator pentru viciile aparente care cauzeaza prejudicii vietii, sanatatii
sau intgritatii corporale a locatarului.
Potrivit art.
1.791 C. civ., daca locatorul nu inlatura viciile in cel mai scurt termen,
locatarul poate cere fie o reducere proportionala a chiriei (daca folosinta
este diminuata), fie rezilierea contractului cu daune-interese (daca lucrul
este impropriu folosintei).
Locatorul
poate fi obligat si la plata de daune-interese cu exceptia cazului cand a fost
de buna-credinta.
In conditiile
art. 1.792 C. civ. locatorul raspunde, in aceleasi conditii, si in situatia in
care bunul dat in locatiune nu corespunde calitatilor convenite de catre parti.
Introducerea
in proces a locatorului
Conform art.
1.794 C. civ. in situatia in care locatarul este actionat in instanta de catre
un tert care pretinde vreun drept asupra bunului primit in locatiune, inclusiv
un drept de servitute, si exista riscul pierderii in tot sau in parte a
folosintei bunului, el are dreptul de a cere introducerea in proces a
locatorului. In cazul in care nu aduce la cunostinta locatorul tulburarea
savarsita de catre tert si daca, urmare a acestei necomunicari, locatorul
sufera vreun prejudiciu, locatarul va tinut la despagubiri, cu exceptia cazului
in care dovedeste ca locatorul nu ar fi avut castig de cauza sau ca, fiind
incunostintat nu a luat nicio masura.
D. Obligatia de restituire a
cheltuielilor facute de locatar cu bunul inchiriat
Daca locatarul
a executat lucrari dintre acelea care cadeau in sarcina locatorului (reparatii
capitale), atunci acesta din urma este obligat la restituirea cheltuielilor
suportate de catre locatar. Locatorul este tinut la restituirea catre locatar
doar a cheltuielilor utile, nu si a celor voluptuarii. 40
§ 2. Obligatiile locatarului
Potrivit art.
1.796 C. civ., locatarul are urmatoarele obligatii principale:
- sa ia in
primire bunul dat in locatiune; - sa plateasca chiria in cuantumul si la
termenul stabilite prin contract; - sa foloseasca bunul cu prudenta si
diligenta; - sa restituie bunul la incetarea, din orice cauza, a contractului
de locatiune.
A. Obligatia de va lua in primire bunul
dat in locatiune -
este o obligatie corelativa obligatiei locatorul de a pareda bunul.
B. Obligatia de plata a chiriei
Potrivit art.
1.797 alin. 1 C. civ., in situatia in care in contract partile nu au prevazut
nimic cu privire la termenul de plata a chiriei, locatarul va fi obligat sa
plateasca chiria la termenele stabilite potrivit uzantelor.
In lipsa de
uzante si daca nu exista stipulatie contrara, chiria se plateste astfel:
- in avans
pentru toata durata contractului, daca aceasta nu depaseste o luna;
- in prima zi
lucratoare a fiecarei luni, daca durata locatiunii este mai mare de o luna, dar
mai mica de un an;
- in prima zi
lucratoare a fiecarui trimestru, daca durata locatiunii este de cel putin un
an.
Daca nu s-a
prevazut altfel, plata chiriei se face la domiciliul creditorului
(locatorului), plata fiind portabila.
Atunci cand
locatorul este amenintat de un tert cu evictiunea, el poate suspenda plata
chiriei pana cand va inceta tulburarea.
In caz de
neexecutare a acestei obligatii, locatorul poate cere fie executarea silita,
fie rezilierea contractului.
In cazul in
care lucrul inchiriat a fost vandut si noul proprietar nu-l instiinteaza pe
locatar, plata facuta vechiului proprietar (locator) este valabila.
Contractele de
locatiune incheiate in forma autentica si cele incheiate sub semnatura privata
si inregistrate la organele fiscale constituie titluri executorii pentru plata
chiriei la termenele si in modalitatile prevazute in contract.
C. Obligatia de a intrebuinta bunul cu
prudenta si diligenta
Aceasta
obligatie rezulta din art. 1.799 C. civ., potrivit caruia locatarul este
obligat sa foloseasca bunul dat in locatiune cu prudenta si diligenta, potrivit
destinatiei stabilite prin contract. In lipsa unei asemenea determinari prin
contract, locatarul trebuie sa foloseasca bunul potrivit destinatiei stabilite
dupa anumite imprejurari (natura bunului, destinatia sa anterioara ori cea
potrivit careia il foloseste locatarul) .
Partile pot,
pe parcursul executarii contractului de locatiune, sa modifice destinatia
bunului inchiriat, sub conditia de a nu aduce atingere drepturilor altor
persoane.
Daca locatarul
nu respecta aceasta obligatie si schimba destinatia bunului sau efectueaza
transformari neautorizate asupra lui ori il utilizeaza astfel incat produce
prejudicii locatorului, acesta din urma poate cere daune-interese si chiar
rezilierea contractului.
Locatarul este
obligat de a intretine lucrul pe toata durata locatiunii in stare de
folosinta-intrebuintare, astfel cum a fost predat. Din aceasta obligatie de a
face rezulta ca locatarul este tinut sa efectueze micile reparatii de
intretinere (locative) – art. 1.802 coroborat cu art. 1.788 alin. 2 C. civ. In
ceea ce priveste reparatiile care incumba locatorului, sub sanctiunea platii de
daune-interese si a suportarii oricaror alte cheltuieli, 41
locatarul este obligat sa-l notifice de indata pe locator
despre necesitatea efectuarii acestor reparatii.
In situatia in
care in timpul contractului, bunul dat in locatiune are nevoie de reparatii
care nu pot fi amanate pina la sfarsitul locatiunii, intrucat amanarea ar
expune bunul riscului de a se distruge, locatarul este obligat sa suporte
restrangerea folosintei bunlui in masura cauzata de aceste reparatii. El are
dreptul la o reducere a chiriei proportionala cu partea de bun pe care nu o
foloseste, in situatia in care aceste reparatii dureaza mai mult de 10 zile
(art. 1.803 alin. 2 C. civ.). Daca din cauza acestor reparatii bunul devine
impropriu utilizarii convenite de catre parti, locatarul poate cere rezilierea
contractului.
D. Obligatia de a restitui lucrul
inchiriat la expirarea contractului
La incetarea
contractului, locatarul este tinut sa restituie lucrul in starea in care l-a
primit, cu exceptia a ceea ce a pierit sau s-a deteriorat ca urmare a vechimii
bunului. Bunul trebuie predat impreuna cu toate accesoriile sale. Pana la proba
contrarie, locatarul este prezumat ca a primit bunul in stare corespunzatoare
de utilizare potrivit destinatiei stabilite de catre parti (art. 1.821 alin. 1
si 2 C. civ.).
Bunurile
mobile trebuie restituite la locul in care au fost predate de catre locator.
E. Obligatia de a permite examinarea
bunului
Locatarul este
tinut sa-i permita locatorului examinarea bunului primit in locatiune la
intervale rezonabile de timp. De asemenea, locatarul este obligat sa permita
examinarea bunului de catre un eventual viitor cumparator sau locatar care, la
incetarea locatiunii, intentioneaza sa cumpere sau sa ia in locatiune bunul
(art. 1.804 C. civ.).
SECTIUNEA A
III-A
CONTRACTUL
DE SUBLOCATIUNE SI CESIUNEA CONTRACTULUI DE LOCATIUNE
§ l.
Contractul de sublocatiune
Contractul
de sublocatiune este
un acord de vointa, in temeiul caruia locatarul, care a dobandit folosinta
temporara a unui bun pe baza unui contract de locatiune preexistent,
subinchiriaza acel bun unui tert, care se obliga sa-i plateasca chirie;
locatarul devine, astfel, sublocator, iar tertul cu care contracteaza, sublocatar.
Potrivit art.
1.805 C. civ., „locatarul poate sa incheie o sublocatiune, totala sau partiala,
… daca aceasta facultate nu i-a fost intezisa in mod expres”. In cazul
bunurilor mobile, sublocatiunea nu este permisa decat cu acordul scris al
locatorului.
Pentru a fi
valabil contractul de sublocatiune se cer a fi indeplinite doua conditii (prima
impusa de lege si a doua creata de literatura de specialitate):
- transmisiunea
folosintei sa nu fie interzisa prin contractul de locatiune preexistent,
caz in care locatiunea devine un contract intuitu personae. In nici un
caz o asemenea interdictie nu poate fi prezumata. Interdictia de a incheia o
sublocatiune priveste atat sublocatiunea totala, cat si cea partiala.
- sublocatiunea
sa nu fie convenita in conditii care sa contravina celor din contractul
principal (de exemplu, folosirea lucrului inchiriat pentru o alta
destinatie).
Contractul de
sublocatiune constituie un accesoriu al contractului de locatiune preexistent
si este supus acelorasi conditii de validitate, produce aceleasi efecte si are
42
aceleasi cauze de incetare.
Sublocatiunea
nu produce efecte fata de locator, drepturile si obligatiile dintre locator si
locatarul principal fiind in continuare neatinse.
Locatorul are
o actiune directa contra sublocatarului, pentru plata chiriei, dar numai pana
la concurenta sumei datorate cu titlu de chirie de catre sublocatar locatarului
principal. Plata anticipata a chiriei facute locatarului principal nu poate fi
opusa locatorului din contractul de locatiune initial.
§ 2.
Cesiunea contractului de locatiune
Potrivit art.
1.805 C. civ., locatarul poate … sa cedeze locatiunea, in tot su in parte, unei
alte persoane, daca aceasta facultate nu i-a fost interzisa in mod expres,
operatiune care constituie o vanzare a dreptului de folosinta. Si in
aceasta situatie, cesiunea care priveste o locatiune care are ca obiect un bun
mobil poate fi facuta numai cu acordul expres al locatorului initial.
Interdictii. Interdictia de a incheia o
sublocatiune o include si pe aceea de a ceda locatiunea, dar nu si invers (art.
1.806 alin. 1 C. civ.).
Intedictia de
a ceda locatiunea priveste atat cesiunea totala, cat si pe cea partiala.
Ca efect al
cesiunii, cesionarul dobandeste drepturile si este tinut de obligatiile izvorate
din contractul de locatiune.
Conform art.
1.317 alin. 1 C. civ. daca o parte a consimtit in mod anticipat ca partea
cealalta sa isi poata substitui un tert in raporturile nascute din contract,
cesiunea produce efecte fata de acea parte din momentul in care substituirea ii
este notificata ori, dupa caz, din momentul in care o accepta.
SECTIUNEA A
IV-A
INCETAREA
CONTRACTULUI DE LOCATIUNE
§ l.
Incetarea contractului de locatiune prin acordul partilor
Avand in
vedere ca incheierea contractului de locatiune se face prin acordul partilor,
firesc este ca acest contract sa poata inceta tot prin consimtamantul lor. Cu
alte cuvinte, daca partile, prin liberul lor consimtamant, au incheiat un act
constitutiv de drepturi si obligatii - contractul de locatiune -, nimic nu se
opune ca ele sa hotarasca sa puna capat acestuia.
Acordul de
vointa a partilor, in sensul stingerii raportului juridic de locatiune,
constituie un act juridic bilateral, un adevarat contract.
§ 2.
Incetarea contractului de locatiune prin expirarea termenului
Potrivit art.
1.809 C. civ., in cazul in care partile au stabilit la incheierea contractului
durata locatiunii sau, in lipsa unei asemenea clauze, cand termenul este
stabilit de lege, la implinirea lui, contractul de locatiune va inceta de
drept, fara nici o instiintare prealabila.
Sunt situatii
in care, dupa expirarea termenului contractual, raporturile de locatiune
continua. Astfel, daca locatarul foloseste pe mai departe lucrul inchiriat, iar
locatorul nu se opune, potrivit art. 1.810 C. civ., contractul de locatiune se
considera reinnoit prin tacita relocatiune (reconductiune), chiar daca
partile n-au prevazut aceasta prelungire in mod expres. Tacita relocatiune nu
poate avea loc in cazul in care, anterior expirarii termenului, locatorul a
notificat concediul (manifestarea vointei de a nu reinnoi contractul) si
aceasta chiar daca locatarul a continuat sa foloseasca bunul si dupa implinirea
termenului.
Tacita
relocatiune are loc in conditiile contractului de locatiune initial incheiat,
insa 43
noul contract se va considera incheiat fara termen, cu
exceptia cazurilor in care termenul este prevazut de lege sau prin conventia
partilor.
§ 3.
Denuntarea unilaterala a contractului de locatiune
Potrivit art.
1.816 C. civ., daca partile sau legea n-au determinat durata locatiunii, atunci
contractul poate inceta prin denuntarea unilaterala facuta de oricare dintre
parti, fara sa fie necesara vreo justificare, insa cu respectarea unui termen de
preaviz. Intentia de denuntare a contractului trebuie facuta printr-o
notificare adresata celeilalte parti, cu respectarea termenului de preaviz
stabilit de lege sau, in lipsa de uzante. Notificarea facuta fara respectarea
acestei obligatii nu produce efecte decat de la data expirarii termenului de
preaviz.
Termenul de
preaviz reprezinta
intervalul de timp dintre manifestarea vointei de a desface contractul de
locatiune si data la care acesta urmeaza sa inceteze; el variaza dupa natura
lucrului si obiceiul locului, si are ca ratiune protectia partii careia i se
comunica preavizul, in sensul de a-si gasi un nou locatar, respectiv acesta
sa-si gaseasca un alt lucru corespunzator pe care sa-l inchirieze.
Denuntarea
unilaterala (concediul)
reprezinta un act unilateral de vointa, care duce la desfacerea
contractului, indiferent de acceptarea celeilalte parti.
§ 4.
Incetarea contractului de locatiune prin reziliere
Potrivit art.
1.817 C. civ., neexecutarea de catre una din parti a obligatiilor care-i revin,
neexecutare care aduce o vatamare celeilalte parti, indreptateste pe aceasta
din urma sa ceara desfacerea contractului prin reziliere si daune-interese.
§ 5.
Imposibilitatea folosirii bunului
Potrivit art.
1.818 alin. 1 C. civ., daca bunul este distrus total sau nu mai poate fi
utilizat potrivit destinatiei sale, contractul de locatiune inceteaza de drept,
deoarece locatorul nu mai poate asigura locatarului folosinta lucrului si nici
nu poate fi obligat la refacerea, reconstruirea sau inlocuirea lui.
Daca
imposibilitatea de folosire este numai partiala, locatarul este indreptatit a
cere, dupa caz, o reducere a chiriei proportional cu pierderea suferita sau
rezilierea contractului, iar partea in culpa va fi tinuta la plata de
daune-interese, intocmai ca in cazul pieirii totale.
Daca bunul
este doar deteriorat, contractul de locatiune continua, locatorul sau
locatarul, dupa caz, fiind tinit la reparatii in conditiile art. 1.788 C. civ.
Atunci cand
imposibilitatea de folosire a bunului este fortuita, locatarul nu are dreptul
la daune-interese.
§ 6.
Desfiintarea titlului locatorului
Desfiintarea
titlului locatorului care
permitea incheierea contractului de locatiune are ca efect incetarea de drept a
locatiunii, potrivit principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus
accipientis (art. 1.819 c. civ.). Astfel se intampla atunci cand pierderea
titlului este cu efect retroactiv, cum ar fi nulitate sau revocare, ori atunci
cand locatorul a fost evins de un tert printr-o actiune in revendicare.
Prin exceptie,
contractul de locatiune va continua sa produca efecte si dupa desfiintarea
titlului locatorului pe toata perioada stipulata in contract, fara a depasi un
an de la data incetarii titlului locatorului, dar numai daca locatarul a fost
de buna-credinta la incheierea contractului.
§ 7.
Moartea locatorului sau a locatarului
Potrivit art.
1.820 alin. 1 C. civ. locatiunea nu inceteaza prin moartea uneia dintre parti.
44
Totusi, intr-o asemenea situatie, daca locatiunea a fost
incheiata pe o durata determinata, mostenitorii locatarului pot denunta
contractul in termen de 60 de zile de la data la care au luat cunostinta despre
moartea locatarului si existenta locatiunii.
Prin urmare,
in acest caz locatiunea inceteaza prin denuntare unilaterala facuta de
mostenitorii locatarului si nu de drept prin moartea acestuia.
§ 8.
Instrainarea bunului dat in locatiune prin acte intre vii
Potrivit art.
1.812 alin. 1 C. civ. daca partile convin astfel, locatiunea inceteaza in cazul
instrainarii bunului dat in locatiune. Totusi, contractul de locatiune nu
inceteaza de ddrept in cazul instrinarii bunului, ci este opozabil
dobanditorului chiar si dupa ce locatarului i s-a notificat instrainarea pe o
perioada de doua ori mai mare decat perioada care constituie termen de preaviz
in cazul denuntarii unilaterale a contractului de locatiune.
Cand nu s-a
prevazut in contractul de locatiune incetarea cestuia ca urmare a instrainarii
bunului, locatiunea este opozabila dobanditorului in urmatoarele conditii:
- in cazul
imobilelor inscrise in cartea funciara, daca locatiunea a fost notata in cartea
funciara;
- in cazul
imobilelor neinscrise in cartea funciara, daca data certa a locatiunii este
anterioara datei certe a instrainarii;
- in cazul
mobilelor supuse unor formalitati de publicitate, daca locatarul a indeplinit
aceste formalitati;
- in cazul
celorlalte bunuri mobile, daca la data instrainarii bunul se afla in folosinta
locatarului.
In aceste
situatii, dobanditorul se subroga in toate drepturile si obligatiile
locatorului care izvorasc din locatiune. Daca dobanditorul nu-si executa
obligatiile din contractul de locatiune, locatorul raspunde solidar cu acesta
pentru despagubirile datorate locatarului. 45
CAPITOLUL V
CONTRACTUL
DE INCHIRIERE A LOCUINTEI
SECTIUNEA I
NOTIUNEA,
SEDIUL MATERIEI SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE INCHIRIERE A
LOCUINTEI
§ 1.
Notiunea si reglementarea contractului de inchiriere a locuintei
Contractul de
inchiriere a locuintei constituie o varietate a contractului de locatiune,
deosebindu-se de acesta prin faptul ca are un obiect specific: locuinta.
Contractul
de inchiriere a locuintei este
acel contract prin care o parte, numita locator, se obliga sa asigure
unei alte parti, numita chirias, folosinta temporara a unei locuinte, in
schimbul unei sume de bani determinata, numita chirie.
Contractului
de inchiriere a locuintei este reglementat de Codul civil ca o varietate a
contractului de locatiune in Sectiunea a II-a intitulata „Reguli particulare in
materia inchirierii de locuinte”(art. 1.824 - 1.835 C. civ.), precum si prin
Legea nr. 114/1996 – legea locuintei -, republicata cu modificarile ulterioare
si O.U.G. nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor (mentionam ca o serie de
articole din aceste doua acte normative au fost abrogate ca urmare a intrarii
in vigoare la data de 1 octombrie 2011 a Codului civil).
Alte acte normative
cu incidenta in cauza sunt: Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si
spatii cu alta destinatie, construite din fondurile statului si din fondurile
unitatilor economice sau bugetare de stat; Legea nr. 112/1995 pentru
reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinte,
trecute in proprietatea statului.
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de inchiriere a locuintei
a. Contractul
de inchiriere a locuintei este un contract consensual.
b. Contractul
de inchiriere a locuintei are un caracter sinalagmatic (bilateral).
c. Contractul
de inchiriere a locuintei are un caracter oneros.
d. Contractul
de inchiriere a locuintei este un contract comutativ.
e. Contractul
de inchiriere a locuintei este un contract cu executare succesiva in timp,
partile executandu-si obligatiile pe toata durata locatiunii.
f. Contractul de inchiriere este un
contract translativ de folosinta temporara a locuintei.
SECTIUNEA A
II-A
INCHEIEREA
CONTRACTULUI DE INCHIRIERE A LOCUINTEI
§ 1.
Partile contractului de inchiriere
Contractul de
inchiriere a locuintei se incheie intre proprietar (locator) si chirias.
- Locatorul
poate fi atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica sau chiar o
unitate administrativ-teritoriala.
Intrucat
contractul de inchiriere nu transfera proprietatea asupra lucrului inchiriat,
in calitate de locator poate sta atat proprietarul lucrului, cat si un detentor
precar.
- Chiriasul
este persoana care dobandeste dreptul de folosinta asupra locuintei.
O data cu
titularul contractului de inchiriere, dobandesc un drept locativ propriu si
alte persoane care urmeaza sa locuiasca alaturi de chirias - art. 1.832
coroborat cu art. 323 46
alin. 3 C. civ. (de exemplu, sotul sau sotia, ascendentii ori
descendentii acestora etc.).
§ 2.
Obiectul contractului de inchiriere a locuintei
a. Locuinta. Contractul de inchiriere are ca
obiect exclusiv spatii cu destinatie de locuinta, necesare satisfacerii
nevoilor de locuit ale unei persoane sau familii.
Locuinta,
astfel cum este definita de art. 2 lit. a din Legea nr. 114/1996, se refera
atat la camerele de locuit (camere de zi, dormitoare), cat si la bai,
bucatarii, holuri, spatii de depozitare, poduri etc. La toate acestea se pot
adauga, uneori, curtea si gradina aferente imobilului inchiriat.
b. Chiria reprezinta o suma de bani care va fi
achitata de catre chirias, pe toata durata contractului, ca un echivalent al
folosirii locuintei.
De asemenea,
potrivit art. 1.780 alin. 1 C. civ. chiria poate fi stabilita si in alte bunuri
sau prestatii. Chiria trebuie sa fie determinata sau determinabila si sa fie
sincera si serioasa.
§ 3. Durata
inchirierii
Contractul de
inchiriere a locuintei se poate incheia atat pe o perioada determinata de timp,
cat si pe o perioada nedeterminata.
Avand in
vedere acest contract este o varietate a contractului de locatiune,
reglementarea prevazuta pentru acest din urma contract se aplica si inchirierii
locuintelor. Asa fiind, consideram ca se aplica prevederile art. 1.783 C. civ.
care prevad ca durata maxima a locatiunii este de 49 de ani. Daca partile
stipuleaza un termen mai lung, acesta se reduce de drept la 49 de ani.
§ 4.
Dreptul de preferinta al chiriasului
Conform art.
1.828 alin. 1 C. civ. la incheierea unui nou contract de inchiriere, chiriasul
are un drept de preferinta, in conditii egale si la pret egal cu cele oferite
unui tert. Chiriasul nu beneficiaza de acest drept de preferinta in situatia in
care nu si-a executat obligatiile nascute din contractul de inchiriere
anterior.
§ 5.
Dreptul de preemtiune al chiriasului
Chiriasul
beneficiaza de un drept de preemtiune in situatia in care proprietarul
locuintei se hotaraste sa o vanda. In aceasta situatie, se aplica dispozitiile
legale referitoare la exercitarea dreptului de preemtiune reglementate in
materia contractului de vanzare-cumparare.
Dreptul de
preemptiune se exercita, in cazul vanzarii de bunuri mobile, in termen de cel
mult 10 zile, iar in cazul vanzarii de bunuri imobile, in termen de cel mult 30
de zile. In ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea catre preemptor a
notificarii intentiei de vanzare (art. 1.732 alin. 4 C. civ.).
§ 6. Clauze
considerate nescrise in contractul de inchiriere a locuintei.
Este
considerata nescrisa orice clauza in temeiul careia:
a) chiriasul
este obligat sa incheie o asigurare cu un asigurator impus de locator;
b) se prevede
raspunderea solidara sau indivizibila a chiriasilor din apartamente diferite
situate in acelasi imobil, in cazul degradarii elementelor de constructii si a
instalatiilor, obiectelor si dotarilor aferente partilor comune ale imobilului;
c) chiriasul
se obliga sa recunoasca sau sa plateasca in avans, cu titlu de reparatii
locative, sume stabilite pe baza estimarilor facute exclusiv de locator;
d) locatorul
este indreptatit sa diminueze sau sa suprime, fara contraprestatie echivalenta,
prestaiiile la care s-a obligat prin contract. 47
SECTIUNEA A III-A
EFECTELE
CONTRACTULUI DE INCHIRIERE
Obligatiile
partilor contractante sunt aceleasi ca si in cazul contractului de locatiune.
§ 1.
Obligatiile locatorului
a. Obligatia locatorului de a preda
locuinta inchiriata in stare normala de folosinta. Neexecutarea acestei obligatii
indreptateste chiriasul sa ceara predarea silita a locuintei, iar daca locuinta
este ocupata fara drept de alte persoane, si evacuarea acestora. Chiriasul
poate sa ceara si rezilierea contractului, eventual cu daune-interese sau sa
invoce exceptia de neexecutare a contractului, in situatia in care locatorul
pretinde plata chiriei, fara a-i fi asigurat, in prealabil, locatarului
folosinta locuintei conform art. 1.556 C. civ.
b. Obligatia de a efectua reparatiile
necesare pe toata durata contractului.
Locatorul
trebuie sa ia masuri pentru repararea si asigurarea functionarii cladirii in
conditii de siguranta a sanatatii si integritatii corporale a chiriasului si a
celor care locuiesc in ea impreuna cu acesta. Astfel, potrivit art. 1.827 alin.
1 C. civ., in situatia in care prin structura sau prin starea sa, imobilul
constituie o primejdie grava pentru sanatatea celor care locuiesc sau lucreaza
in el, chiriasul are dreptul de a cere rezilierea contractului cu
daune-interese. Locatorul nu este obligat la plata daunelor-interese atunci
cand chiriasul a cunoscut aceste vicii la data incheierii contractului.
Locatorul
trebuie, de asemenea, sa intretina in bune conditii elementele structurii de
rezistenta a cladirii, curtile si gradinile, precum si spatiile comune din
interiorul cladirii.
3. Obligatia de a intretine, in bune
conditii, instalatiile comune proprii cladirilor.
Potrivit art.
1.829 C. civ. in cladirile cu mai multe apartamente, chiriasii au dreptul de a
intrebuinta partile si instalatiile de folosinta comuna ale cladirii potrivit
cu destinatia fiecareia.
§ 2.
Obligatiile chiriasului
a. Obligatia de a folosi locuinta cu
prudenta si diligenta.
Chiriasul nu poate aduce modificari spatiului detinut ca locuinta si,
indeosebi, structurii de rezistenta a imobilului. Tot astfel, nu poate schimba
destinatia suprafetei inchiriate.
Nerespectarea
acestei obligatii de catre chirias da dreptul locatorului de a cere rezilierea
contractului si evacuarea chiriasului.
b. Obligatia de a efectua lucrarile de
intretinere, reparatii sau inlocuire a elementelor de constructii si instalatii
din folosinta exclusiva.
Aceasta obligatie se impune intrucat, la incetarea contractului, chiriasul va
trebui sa predea suprafata locativa in stare de folosinta si curatenie,
tinandu-se seama de starea in care a fost inchiriata.
c. Obligatia de a repara sau inlocui
elementele de constructii si de instalatii deteriorate din folosinta comuna, ca
urmare a folosirii necorespunzatoare. Obligatia locatarului vizeaza atat elementele constructiei,
cat si cele de instalatii din interiorul sau exteriorul cladirii.
Conform art.
1.829 alin. 2 C. civ. chiriasii sunt obligati sa contribuie la cheltuielile
pentru iluminarea, incalzirea, curatarea partilor si instalatiilor de folosinta
comuna, precum si la orice alte cheltuieli pe care legea le stabileste in
sarcina lor.
d. Obligatia de a asigura curatenia si
igienizarea in interiorul locuintei si la partile de folosinta comuna.
e. Obligatia de a preda proprietarului
locuinta in stare normala de folosinta, la 48
eliberarea acesteia.
f. Obligatia de plata a chiriei. Dreptul de a cere plata chiriei se
prescrie in cadrul termenului general de prescriptie de 3 ani, care se
calculeaza separat, pentru fiecare rata de chirie restanta.
g. Obligatia de plata a cotelor din cheltuielile
comune de intretinere.
SECTIUNEA A
IV-A
CONTRACTUL
DE SUBINCHIRIERE SI CESIUNEA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE A LOCUINTEI
A. Contractul de subinchiriere
Potrivit art.
1.833 C. civ., chiriasul poate subinchiria locuinta detinuta, insa numai cu acordul
prealabil scris si in conditiile stabilite de locator, daca subinchirierea nu a
fost interzisa prin contractul principal de inchiriere a locuintei.
Daca in
contract nu s-a prevazut altfel, sublocatarul raspunde solidar cu chiriasul
pentru obligatiile asumate fata de locator prin contractul de inchiriere
initial.
B. Cesiunea contractului de inchiriere
Cesiunea
contractului de inchiriere poate avea loc numai cu acordul scris si prealabil
al locatorului si doar in conditiile stabilite de catre acesta. La fel ca in
situatia de mai sus, cesionarul raspunde solidar cu chiriasul pentru
obligatiile asumate fata de locator prin contractul de inchiriere initial.
Cesiunea nu
este permisa in cazul locuintelor de serviciu, de interventie sau de
necesitate.
SECTIUNEA A
V-A
INCETAREA
CONTRACTULUI DE INCHIRIERE A LOCUINTEI
A. Ajungerea la termen a contractului
Potrivit art.
1.809 C. civ. contractul de inchiriere inceteaza de drept la expirarea
termenului contractual sau a termenului prevazut de lege, fara sa fie necesara
vreo instiintare prealabila. In cazul in care contractul de inchiriere a fost
incheiat in forma autentica sau consemnat printr-un inscris sub semnatura
privata si a fost inregistrat la organele fiscale, acesta constituie titlu
executoriu cu privire la obligatia de restituire a bunului inchiriat.
B. Denuntarea unilaterala a contractului
de catre chirias
In cazul
contractului de inchiriere incheiat pe perioada determinata si in lipsa de
stipilatie contrara, chiriasul poate denunta contractul prin notificare, cu
respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decat sfertul
intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. La randul sau,
locatorul poate denunta contractul prin notificare, cu respectarea unui termen
de preaviz care nu poate fi mai mic de 60 de zile, daca intervalul de timp
pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o luna sau mai mare, sau de 15
zile, daca intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai
mic de o luna.
Daca
inchirierea este pe durata determinata, chiriasul poate denunta unilateral
contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz de cel putin
60 de zile. Orice clauza contrara este considerata nescrisa. In situatia in
care dreptul de a denunta contractul de inchiriere a fost prevazut prin
contract in favoarea locatorului, acesta poate 49
denunta unilateral contractul in vederea satisfacerii
nevoilor locative proprii sau ale familiei sale, dar cu respectarea termenului
de preaviz de 60 de zile sau de 15 zile, dupa caz, mentionat mai sus.
C. Rezilierea contractului
Inainte de
ajungerea la termen, contractul de inchiriere poate inceta prin reziliere.
Rezilierea
contractului de inchiriere se poate cere si obtine de catre partea interesata
cu titlu de sanctiune atunci cand cealalta parte contractanta nu-si executa in
mod culpabil obligatiile asumate prin contract.
Potrivit art.
1.830 alin. 2 C. civ. locatorul poate cere in instanta rezilierea contractului
de inchiriere si in cazul in care chiriasul, membrii familiei sale sau alte
persoane carora acesta din urma le-a ingaduit, in orice mod, folosirea,
detinerea sau accesul in locuinta au un comportament care face imposibila
convietuirea cu celelalte persoane care locuiesc in acelasi imobil sau in
imobile aflate in vecinatate ori impiedica folosirea normala a locuintei sau a
partilor comune.
D. Decesul chiriasului
Conform art.
1.834 alin. 1 C. civ. contractul de inchiriere a locuintei inceteaza in termen
de 30 de zile de la data decesului chiriasului.
In cadrul
termenului mentionat mai sus, descendentii si ascendentii chiriasului au
dreptul sa opteze pentru continuarea contractului de inchiriere pana la
expirarea duratei acestuia, daca sunt mentionati in contract si daca au locuit
in imobil impreuna cu chiriasul. De asemenea, in temeiul dispozitiilor art. 323
alin. (3) C. civ., sotul supravietuitor continua locatiunea in temeiul
dreptului sau locativ, cu exceptia cazului in care a renuntat la acest drept.
Persoanele
mentionate mai sus, care au cerut continuarea contractului, trebuie sa
desemneze de comun acord persoana sau persoanele care sa semneze contractul de
inchiriere in locul chiriasului decedat. Daca acestia nu ajung la un acord iin
termen de 30 de zile de la data inregistrarii decesului chiriasului, desemnarea
se face de catre locator.
Subinchirierea
consimtita de chirias inceteaza in termen de 30 de zile de la decesul acestuia,
cu exceptia cazului in care s-a cerut continuarea contractului de catre
persoanele indreptatite. In acest ultim caz, persoana desemnata semneaza
contractul de subinchiriere in locul chiriasului decedat.
SECTIUNEA A
VI-A
INCHIRIEREA
UNOR LOCUINTE CU DESTINATIE SPECIALA
§ 1.
Locuinta sociala
Potrivit art.
2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 114/1996, republicata, prin locuinta sociala se
intelege acea „locuinta care se atribuie cu chirie subventionata unor persoane
sau familii a caror situatie economica nu le permite accesul la o locuinta in
proprietate sau inchirierea unei locuinte in conditiile pietii”.
Au dreptul la
o locuinta sociala, in vederea inchirierii, „familiile sau persoanele cu un
venit mediu net lunar, realizat in ultimele 12 luni, cu cel putin 20% sub
nivelul venitului net lunar pe membru de familie sau, dupa caz, pe persoana,
stabilit conform art. 8 alin. 2” (art. 42 alin. 1 din Legea nr. 114/1996, asa
cum fost el modificat prin Legea nr. 145/1999).
§ 2.
Locuinta de serviciu 50
Locuinta de serviciu este definita de art. 2 alin. 1 lit.
d din Legea nr. 114/1996, republicata, ca fiind acea „locuinta destinata
functionarilor publici, angajatilor unor institutii sau agenti economici,
acordata in conditiile contractului de munca, potrivit prevederilor legale”.
Contractul de
inchiriere care are drept obiect o locuinta de serviciu se incheie ca un
accesoriu al contractului de munca (art. 51 alin. 2 din Legea nr. 114/1996,
republicata) si, in principiu, va inceta o data cu acesta.
§ 3.
Locuinta de interventie
Potrivit Legii
nr. 114/1996, republicata, locuinta de interventie este acea „locuinta
destinata cazarii personalului unitatilor economice sau bugetare, care, prin
contractul de munca, indeplineste activitati sau functii ce necesita prezenta
permanenta sau in caz de urgenta in cadrul unitatilor economice” (art. 2 alin. 1
lit. e).
Conform art.
54 din Legea nr. 114/1996, republicata, locuinta de interventie urmeaza regimul
juridic al locuintei de serviciu, contractul de inchiriere avand, si in acest
caz, statutul de accesoriu al contractului de munca.
§ 4.
Locuinta de necesitate
Conform art. 2
alin. 1 lit. f din Legea nr. 114/1996, republicata, locuinta de necesitate este
acea „locuinta destinata cazarii temporare a persoanelor si familiilor ale
caror locuinte au devenit inutilizabile in urma unor catastrofe naturale sau accidente
sau ale caror locuinte sunt supuse demolarii in vederea realizarii de lucrari
de utilitate publica, precum si lucrarilor de reabilitare ce nu se pot efectua
in cladiri ocupate de locatari”.
Durata pentru
care se incheie un astfel de contract este nedeterminata, acesta incetand
atunci cand au incetat cauzele care au facut inutilizabile locuintele (art. 55
alin. 3).
§ 5.
Locuinta de protocol
In sensul
Legii nr. 114/1996, republicata, locuinta de protocol este acea
„locuinta destinata utilizarii de catre persoanele care sunt alese sau numite
in unele functii ori demnitati publice, exclusiv pe durata exercitarii
acestora”.
Atribuirea,
ocuparea si folosirea locuintelor de protocol se fac in conditiile legii (art.
57 alin. 3), ele fiind proprietate publica a statului si, prin urmare,
netransmisibile.
Locuintele de
protocol sunt administrate de catre Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului
Protocolului de Stat” (art. 57 alin. 2). 51
CAPITOLUL VI
CONTRACTUL
DE ARENDARE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA,
SEDIUL MATERIEI SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE ARENDARE
§ 1.
Notiunea si reglementarea contractului de arendare
Contractul
de arendare constituie
o varietate a contractului de locatiune din dreptul comun, prin care o parte,
numita arendator, se obliga sa transmita celeilalte parti, numita arendas,
folosinta unor bunuri agricole pe o durata determinata, in schimbul unui pret
numit arenda.
Contractul de
arendare este reglementat de Codul civil ca o varietate a contractului de
locatiune si in cadrul acestui contract in sectiunea a III-a intitulata “Reguli
particulare in materia arendarii”.
La aceste
dispozitii se adauga si cele care reglementeaza locatiunea de drept comun.
De asemenea,
dispozitiile mentionate mai sus se intregesc si se coroboreaza si cu cele ale
Legii nr. 18/1991 - Legea fondului funciar, precum si cu ale altor acte
normative care reglementeaza activitatea in domeniul agricol.
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de arendare
a. Arendarea este un contract sinalagmatic
(bilateral).
b. Arendarea este un contract cu
titlu oneros.
c. Contractul de arendare este comutativ.
d. Contractul de arendare este un
contract cu executare succesiva.
e. Arendarea este un contract translativ
de folosinta asupra bunurilor agricole.
f. Contractul de arendare se incheie intuitu
personae, cel putin in persoana arendasului.
g. Contractul de arendare este un contract
solemn. Conform art. 1.838 alin. 1 C. civ. contractul de arendare trebuie
incheiat in forma scrisa, sub sanctiunea nulitatii absolute. Contractul de
arendare nu trebuie incheiat in forma autentica, putand fi incheiat si sub
forma inscrisului sub semnatura privata. Sub sanctiunea unei amenzi civile
stabilite de instanta de judecata pentru fiecare zi de intarziere si pentru a
fi opozabile fata de terti, un exemplar al contractului de arendare trebuie
depus la consiliul local in a carui raza teritoriala se afla bunurile arendate
pentru a fi inregistrat intr-un registru special.
Daca bunul sau
bunurile arendate sunt situate pe raza teritoriala a mai multor consilii
locale, cate un exemplar al contractului trebuie depus la fiecare consiliu
local.
De asemenea,
sunt aplicabile dispozitiile din materie de carte funciara.
SECTIUNEA A
II-A
CONDITIILE
DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE ARENDARE
§ 1.
Partile contractante
A. Arendatorul 52
Poate avea calitatea de arendator proprietarul, uzufructuarul
sau orice alt detinator legal al bunurilor care formeaza obiectul contractului
si care are dreptul de exploatare agricola a acestora si are capacitatea ceruta
de lege pentru incheierea unui astfel de contract.
B. Arendasul
Pot avea
calitatea de arendas una sau mai multe persoane fizice membrii unei familii.
§ 2.
Obiectul contractului de arendare
a. Lucrul arendat. Art. 1.836 C. civ. enumera bunurile
care pot constitui obiectul contractului de arendare. Acestea sunt imobile fie
prin natura lor, cum sunt terenurile si constructiile, fie prin destinatie, cum
sunt masinile, utilajele si alte asemenea bunuri destinate exploatarii
agricole, precum si animalele.
b. Arenda (pretul contractului) poate sa fie
stabilita sub forma unor cantitati de produse agricole, care vor fi predate in
natura sau sub forma echivalentului lor in lei, la preturile practicate pe
piata locala la data platii ori poate fi exprimata intr-o cantitate de produse
agricole si bani. Nimic nu se opune ca arenda sa fie stabilita direct in bani.
Atunci cand
arenda se plateste in fructe, iar in contract nu s-a prevazut un alt remen,
arendasul este de drept in intarziere pentru predarea lor de la data culegerii,
iar arendatorul este de drept in intarziere pentru receptie de la data la care
a fost notificat in scris de catre arendas.
§ 3.
Termenul arendarii
Codul civil
lasa deplina libertate partilor sub acest aspect, ele putand conveni asupra
oricarui termen, tinand cont de situatia de fapt concreta si de interesele lor.
Totusi,
conform art. 1.837 C. civ. in situatia in care contractul de arenda este
incheiat pe o perioada nedeterminata de timp, arenda se considera a fi facuta
pentru toata perioada necesara recoltarii fructelor pe care bunul agricol
urmeaza sa le produca in anul agricol in care se incheie contractul.
Contractul de
arendare se reinnoieste de drept, pentru aceeasi durata, in cazul in care nici
una dintre parti nu a comunicat cocontractantului, in scris, refuzul sau cu cel
putin 6 luni inainte de expirarea termenului, iar in cazul terenurilor cu
destinatie agricola, cu cel puiin un an.
SECTIUNEA A
III-A
EFECTELE
CONTRACTULUI DE ARENDARE
§ 1.
Problema suportarii riscurilor
A. Riscul pieirii lucrului
Riscul pieirii
fortuite, in tot sau in parte, a bunurilor arendate (constructii, masini,
utilaje, animale etc.), este suportat de catre arendator, potrivit regulii res
perit domino.
In cazul in
care lucrul arendat a pierit in totalitate, contractul inceteaza, iar daca
lucrul arendat
a pierit numai in parte, arendasul va putea sa ceara fie o scadere de pret
proportionala cu deteriorarea lucrului si timpul utilizat, fie desfiintarea
contractului, daca partea pierita din lucrul arendat este atat de insemnata
incat se poate prezuma ca, fara acea parte, persoana nu ar fi consimtit la
arendare.
B. Riscul neexecutarii contractului
In caz de
pieire fortuita a bunurilor arendate, riscul neexecutarii contractului este
suportat de arendator in calitate de debitor al obligatiei imposibil de
executat. 53
Atunci cand arenda a fost stabilita intr-o cantitate
determinata de produse agricole, intr-o suma determinata de bani sau intr-o
suma de bani determinabila in functie de valoarea unei cantitati determinate de
produse agricole, iar, pe durata arendarii, intraga recolta a unui an sau cel
putin jumatate din ea a pierit fortuit, arendasul poate cere reducerea
proportionala a arendei (art. 1.841 alin. 1 C. civ.).
Arendasul nu
poate obtine reducerea arendei in cazul in care pieirea recoltei a avut loc
dupa ce aceasta a fost culeasa si nici in cazul in care cauza pagubei era
cunoscuta la data incheierii contractului.
Conform art.
1.843 C. civ. daca arenda este stabilita intr-o cota din fructe sau intr-o suma
de bani determinabila in functie de valoarea unei astfel de cote, pieirea
fortuita, in tot sau in parte, a fructelor de impartit este suportata
proportional si nu da niciuneia dintre parti actiune in despagubire impotriva
celeilalte. Daca insa pieirea s-a produs dupa culegerea fructelor si una dintre
parti intarzie in mod culpabil predarea sau receptia lor, cota cuvenita
acesteia se reduce cu fructele pierdute, iar cota celeilalte parti se considera
ca si cum nu ar fi survenit nicio pierdere, afara numai daca fructele ar fi
pierit chiar daca predarea si receptia fructelor se faceau la timp.
§ 2.
Obligatiile partilor
A. Obligatiile arendatorului
Arendatorul
este obligat sa predea bunurile arendate in termenul si in conditiile
stabilite, sa garanteze pe arendas contra evictiunii totale sau partiale si
pentru viciile ascunse ale lucrului arendat, precum si sa execute toate
celelalte obligatii asumate prin contract.
Arendatorul
trebuie sa predea bunurile arendate in stare corespunzatoare folosintei
(exploatarii agricole), iar pe durata arendarii sa execute reparatiile capitale
care sunt de natura a mentine bunul in stare de exploatare.
Impozitele si
taxele datorate, potrivit legii, pentru bunurile agricole arendate, cad in
sarcina arendatorului.
B. Obligatiile arendasului
Arendasul are
obligatia de a folosi bunurile arendate, ca un bun proprietar, de a le restitui
la incetarea contractului, de a plati arenda la termenele si in modalitatile
stabilite, precum si de a executa toate obligatiile contractuale.
Arendasul mai
are si obligatia de a plati toate cheltuielile legate de incheierea,
inregistrarea si publicitatea contractului de arendare, precum si a impozitelor
datorate pe veniturile realizate din exploatarea bunurilor agricole arendate.
Conform art.
1.840 C. civ. arendasul este obligat sa asigure bunurile agricole pentru riscul
pieirii recoltei ori al pieirii animalelor din cauza unor calamitati naturale.
In caz de
neexecutare culpabila a obligatiilor de catre una din parti, cealalta poate
cere in justitie rezilierea contractului.
Arendasul are
un drept de preemptiune in cazul instrainarii bunurilor arendate.
§ 3.
Incetarea contractului de arendare
Principala
cauza de incetare a contractului de arendare o constituie expirarea termenului
contractual, daca contractul nu a fost reinnoit.
Contractul
poate inceta si in caz de pieire a bunurilor arendate, in cazul desfiintarii
titlului arendatorului, precum si in cazul neexecutarii obligatiilor de catre
oricare din parti, cand se poate cere prin justitie rezilierea contractului.
De asemenea,
contractul de arendare inceteaza ca urmare a decesului, incapacitatii sau
falimentului arendasului (art. 1.850 C. civ.).
§ 4.
Cesiunea contrctului de arendare si subarendarea 54
Contractul de arendare poate fi cesionat numai cu acordul
scris al arendatorului, dar numai in favoarea sotului care participa la
exploatarea bunurilor arendate sau descendentilor sai majori.
Sub sanctiunea
nulitatii absolute, subarendarea totala sau partiala este interzisa. 55
CAPITOLUL VII
CONTRACTUL
DE ANTREPRIZA
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI
CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE ANTREPRIZA
§ 1.
Notiunea contractului de antrepriza
Codul civil
reglementeaza contractul de antrepriza in art. 1.851-1.880.
Contractul
de antrepriza este
acel contract in baza caruia o parte, numita antreprenor, se obliga sa
execute pe riscul sau o lucrare, materiala sau intlectuala, sau sa presteze un
anumit serviciu, pentru o alta parte, numita beneficiar, in schimbul
unui pret.
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de antrepriza
a. Contractul de antrepriza este un
contract bilateral (sinalagmatic).
b. Contractul de antrepriza este un
contract consensual.
c. Contractul de antrepriza este cu
titlu oneros.
d. Contractul de antrepriza este un
contract comutativ.
e. Contractul de antrepriza este un
contract cu executare succesiva in timp.
f. Antrepriza este, in principiu, un
contract intuitu personae, beneficiarul avand in vedere calitatile,
aptitudinile, cunostintele personale si experienta antreprenorului.
SECTIUNEA A
II-A
ASEMANARI
SI DEOSEBIRI INTRE CONTRACTUL DE ANTREPRIZA SI ALTE CONTRACTE
§ 1.
Asemanari si deosebiri intre contractul de antrepriza si contractul de munca
Datorita
obiectului sau, contractul de antrepriza se aseamana cu contractul de munca,
intre cele doua contracte existand si importante deosebiri. Astfel:
-
antreprenorul este independent fata de client in realizarea lucrarii comandate,
partile fiind intr-un raport juridic de egalitate, angajatul este subordonat
angajatorului pe toata durata executarii contractului;
- raportul juridic
de munca va fi supus unei reglementari speciale (norme juridice de dreptul
muncii), pe cand contractul de antrepriza este reglementat, in principiu, de
dreptul comun;
- in cazul in
care angajatul cauzeaza anumite pagube altor persoane, in baza raportului de
prepusenie stabilit, angajatorul va putea fi tinut raspunzator, in mod solidar
cu angajatul; clientul nu raspunde pentru prejudiciile cauzate de antreprenor
tertilor, in executarea contractului;
-
antreprenorul este obligat sa suporte riscul neexecutarii contractului si, in
unele situatii, chiar al pieirii lucrarii, pe cand angajatul nu va fi tinut
niciodata sa suporte riscul neexecutarii atributiilor sale de serviciu.
§ 2.
Asemanari si deosebiri intre contractul de antrepriza si contractul de vanzare
a unui bun viitor 56
Atunci cand lucrarea se executa cu materialele procurate de
antreprenor, contractul de antrepriza se aseamana cu contractul de
vanzare-cumparare care are ca obiect un bun viitor.
Calificarea
corecta a actului juridic incheiat intre parti se va face in functie de
intentia reala a partilor. Astfel, potrivit art. 1.855 C. civ. contractul va fi
unul de vanzare, si nu de antrepriza, atunci cand, potrivit intentiei partilor,
executarea lucrarii nu constituie scopul principal al contractului, avandu-se
in vedere si valoarea bunurilor furnizate.
Prin urmare,
daca procurarea materialelor care vor fi folosite pentru executarea lucrarii
constituie un act accesoriu, atunci contractul va fi unul de antrepriza. Daca
materialele procurate in vederea efectuarii lucrarii au o valoare mult mai mare
decat valoarea muncii, ne aflam in prezenta unui contract de vanzare a unui bun
viitor.
§ 3.
Asemanari si deosebiri intre contractul de antrepriza si contractul de depozit
Cand lucrarea
se executa cu materialele clientului, antrepriza se aseamana cu cel depozitul,
intrucat depozitarul efectueaza anumite prestatii legate de bunurile
depozitate.
Calificarea
contractului se va face, de asemenea, in functie de intentia reala a partilor.
Dace obiectul principal al contractului il constituie efectuarea lucrarii, vom
fi in prezenta unui contract de antrepriza, iar in situatia in care prestatia
principala este depozitarea materialelor respective, vom vorbi despre un
contract de depozit.
SECTIUNEA A
III-A
CONDITIILE
DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE ANTREPRIZA
A. Capacitatea partilor
Antreprenorul
trebuie sa aiba
capacitate de exercitiu deplina, pe cand beneficiarul va trebui sa aiba
capacitate de exercitiu deplina doar in cazul in care contractul de antrepriza
are natura unui act de dispozitie (de exemplu, constructia unei case). Atunci
cand lucrarea are caracterul unui act de administrare (de exemplu, efectuarea
de reparatii obisnuite), beneficiarul poate avea si capacitate de exercitiu
restransa, avand nevoie, insa, de incuviintarea prealabila a tutorelui.
B. Consimtamantul partilor trebuie sa fie liber exprimat,
neviciat.
C. Obiectul si cauza contractului
Atat obiectul,
cat si cauza contractului de antrepriza trebuie sa indeplineasca conditiile
generale de validitate in materie de conventii.
In ceea ce
priveste pretul, potrivit art. 1.854 C. civ. acesta poate consta intr-o suma de
bani sau in orice alte bunuri sau prestatii.
Pretul trebuie
sa fie serios si determinat sau cel putin determinabil.
Conform art.
1.854 alin. 3 C. civ. atunci cand partile nu au facut in contract nicio
referire la pret, beneficiarul datoreaza pretul prevazut de lege ori calculat
potrivit legii sau, in lipsa unor asemenea prevederi legale, pretul stabilit in
raport cu munca depusa si cheltuielile necesare pentru executarea lucrarii ori
prestarea serviciului, avandu-se in vedere si uzantele existente. 57
SECTIUNEA A IV-A
EFECTELE
CONTRACTULUI DE ANTREPRIZA
§ 1.
Problema suportarii riscurilor
A. Riscul pieirii lucrului
a. Materialele apartin antreprenorului. Daca lucrarea se executa cu
materialele antreprenorului, riscul pieirii fortuite a acesteia va fi in
sarcina lui, deoarece el este proprietarul materialelor, calitate pe care o
pastreaza pana in momentul predarii lucrarii clientului.
b. Materialele apartin benficiarului. Atunci cand lucrarea se executa cu
materialele beneficiarului, antreprenorul este doar un simplu executant
(detentor precar al acelor bunuri), iar riscul pieirii fortuite a lucrarii va
fi suportat de catre beneficiar, deoarece el are calitatea de proprietar al
materialelor. Exceptie face situatia in care pieirea s-ar datora culpei
antreprenorului (de exemplu, acesta pastreaza materialele in conditii
necorespunzatoare).
B. Riscul pieirii lucrarii inainte de
receptie
Conform art.
1.860 C. civ. in situatia in care, inainte de efectuarea receptiei, lucrarea
executata piere ori se deterioreaza din cauze care nu sunt imputabile
beneficiarului, antreprenorul care a procurat materialele este obligat sa o
refaca pe cheltuiala sa, respectand conditiile si termenele initiale.
Daca
materialele folosite la executarea lucrarii au fost procurate de catre
beneficiar, acesta este obligat sa suporte cheltuielile ocazionate de refacerea
lucrarii, dar numai in situatia in care lucrarea a pierit datorita unui viciu
al materialelor. Daca pieirea sau deteriorarea lucrarii nu se datoreaza unui
viciu al materialelor, ci altor cauze neimputabile antreprenorului,
beneficiarul este obligat sa procure alte materiale.
Daca pieirea
sau deteriorarea lucrarii are loc dupa receptia acesteia, riscul este suportat
de catre beneficiar in calitate de proprietar al lucrarii, antreprenorul
ramanand obligat sa garanteze pentru vicii si pentru calitatile convenite de
catre parti conform art. 1.863 C. civ.
§ 2.
Obligatiile partilor
A. Obligatiile antreprenorului
a. Obligatia de a executa lucrarea
convenita in termenul stipulat de parti in contract. Aceasta obligatie implica 3
prestatii distincte: obligatia de a executa lucrarea promisa, predarea lucrarii
si conservarea acesteia. Primele doua sunt obligatii de rezultat, care, in caz
de neexecutare, atrag raspunderea antreprenorului, cu exceptia situatiei in
care probeaza survenirea unei caz fortuit care l-a impiedicat sa-si execute
obligatiile. Cat priveste cea de-a treia obligatie, aceasta este o obligatie de
diligenta, si, pentru a se putea retine raspunderea antreprenorului,
beneficiarul este obligat sa probeze culpa acestuia.
Potrivit art.
1.857 alin. 1 si 2 C. civ. daca prin lege sau prin contract nu se prevede
altceva, antreprenorul este obligat sa execute lucrarea cu materialele sale,
fiind tinut raspunzator pentru calitatea acestor in conformitate cu regulile
din materia contractului de vanzare-cumparare.
In situatia in
care materialele care urmeaza sa fie incorporate in lucrare au fost procurate
de catre beneficiar, antreprenorul are obligatia de a le pastra si a le
intrebuinta 58
potrivit destinatiei lor, sa justifice modul in care acestea
au fost intrebuintate, iar la terminarea lucrarii, sa restituie materialele pe
care nu le-a folosit.
b. Obligatia de informare a
beneficiarului.
Potrivit art.
1.858 C. civ. antreprenorul este obligat sa-l informeze fara intarziere pe
beneficiar daca normala executare a lucrarii, trainicia ei sau folosirea
potrivit destinatiei acesteia ar fi primejduita datorita materialelor procurate
sau a celorlalte mijloace pe care, potrivit contractului, beneficiarul i le-a
pus la dispozitie sau instructiunilor necorespunzatoare date de catre
beneficiar ori existentei sau ivirii unor imprejurari pentru care antreprenorul
nu este tinut sa raspunda.
Daca, dupa
indeplinirea de catre antreprenor a obligatiei de informare, beneficiarul nu
ia, intr-un termen potrivit cu imprejurarile, masurile necesare, antreprenorul
are dreptul fie de a rezilia contractul, fie de a opta pentru continuarea
contractului, dar pe riscul beneficiarului, notificandu-l in acest sens.
Daca lucrarea
este de natura sa ameninte sanatatea sau integritatea corporala a persoanelor,
in conformitate cu prevederile art. 1.859 alin. 2 C. civ., antreprenorul este
obligat sa ceara rezilierea contractului, in caz contrar preluand el riscul si
raspunzand pentru prejudiciile cauzate, atat beneficiarului, cat si tertilor.
Pe parcursul
executarii lucrarii, beneficiarul are dreptul sa controleze, pe propria
cheltuiala, executarea lucrarii si sa comunice antreprenorului observatiile
sale, dar fara a-l stanjeni in mod nejustificat pe antreprenor.
c. Obligatia de garantie pentru vicii. Antreprenorul va raspunde pentru
viciile ascunse, precum si pentru calitatile convenite ale lucrarii pe care a
efectuat-o. Obligatia de garantie a antreprenorului functioneaza in aceeasi
maniera ca si obligatia vanzatorului de garantie contra viciilor lucrului
vandut.
B. Obligatiile beneficiarului
a. Obligatia de a receptiona si de a
prelua lucrarea.
Prin receptia lucrarii se intelege verificarea si, subsecvent, aprobarea
de catre bneficiar a modului in care antreprenorul si-a executat lucrarea.
Potrivit art.
1.862 C. civ. beneficarul este obligat ca, intr-un termen rezonabil potrivit
naturii lucrarii sau uzantelor, calculat de la data la care a fost instiintat
de catre antreprenor cu privire la terminarea lucrarii, sa o verifice si sa o
receptioneze, precum si sa o ridice, atunci cand este cazul. Beneficiarul este
obligat sa receptioneze lucrarea sau, eventual, sa ridice atunci cand, in urma
verificarilor efectuate constata ca lucrarea corespunde cerintelor stabilite
prin contract.
In situatia in
care, fara motive temeinice, beneficiarul nu se prezinta pentru a efectua
receptia sau nu comunica neintarziat rezultatul verificarii, receptia se
considera a fi facuta fara rezerve din partea acestuia.
Receptionarea
fara rezerve a lucrarii determina ca beneficiarul sa piarda dreptul de a mai
invoca viciile aparente ale lucrarii sau lipsa aparenta a calitatilor
convenite.
b. Obligatia de plata a lucrarii. Pretul lucrarii trebuie platit la
data si la locul receptionarii intregii lucrari, daca prin lege sau prin
contract nu se prevede altfel. Remuneratia lucrarii care formeaza obiectul
contractului de antrepriza poate fi stabilita in mai multe feluri:
- sub forma
unei sume globale (forfetare), caz in care eventuala crestere a costului
materialelor folosite la realizarea lucrarii ori a manoperei va fi suportata de
catre antreprenor, care nu poate solicita cresterea pretului convenit initial.
In egala, masura, 59
beneficiarul nu poate solicita diminuarea pretului, motivand
ca lucrarea a necesitat mai putina munca sau a costat mai putin decat s-a
prevazut.
- sub forma
unui pret estimat. In aceasta situatie, antreprenorul trebuie sa justifice
orice crestere a pretului, beneficiarul fiind tinut sa achite aceasta crestere
numai in masura in care ea rezulta din lucrari sau servicii care nu puteau fi
prevazute de antreprenor la data incheierii contractului.
- in
functie de valoarea lucrarilor sau serviciilor. In aceasta situatie, la cererea beneficiarului,
antreprenorul este tinut sa-i dea socoteala despre stadiul lucrarilor, despre
serviciile prestate si despre cheltuielile deja facute.
In toate
situatiile, pentru garantarea platii de catre beneficiar a pretului lucrarii,
antreprenorul beneficiaza de o ipoteca legala asupra lucrarii (art. 1.869 C.
civ.).
§ 3.
Subantrepriza
Contractul
de subantrepriza este
acel contract in baza caruia o parte, numita subantreprenor, se obliga
fata de antreprenorul principal, dintr-un contract de antrepriza preexistent,
sa execute unele parti sau elemente ale lucrarii sau serviciilor la care acesta
s-a angajat fata de beneficiar, antreprenorul principal ramanand raspunzator
fata de client pentru lucrarile executate de catre subantreprenori.
In raporturile
juridice care iau nastere intre subantreprenor si antreprenorul principal sunt
aplicabile regulile generale ale contractului de antrepriza.
Intre
subantreprenori si beneficiar nu se nasc raporturi juridice si, prin urmare,
acesta din urma nu are o actiune rezultata din contract impotriva lor. Fata de
beneficiar, antreprenorul va fi tinut raspunzator pentru toate lucrarile
efectuate de subantreprenori (art. 1.852 alin. 2 C. civ.).
§ 4.
Actiunea directa a lucratorilor si a subantreprenorilor
Conform art.
1.856 C. civ., persoanele care in baza unui contract incheiat cu antreprenorul,
au desfasurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrarii
contractate au o actiune directa impotriva beneficiarului, dar numai in masura
in care acesta nu a achitat deja antreprenorului si pana la concurenta sumei
datorate acestuia.
Prin urmare,
prin introducerea art. 1.856 C. civ. s-a urmarit evitarea suportarii efectelor
insolvabilitatii sau chiar ale falimentului antreprenorului de catre lucratori.
Acestora li s-a conferit posibilitatea legala de a-l actiona direct pe client,
fiind pusi, astfel, la adapost fata de concursul altor posibili creditori ai
antreprenorului.
SECTIUNEA A
V-A
INCETAREA
CONTRACTULUI DE ANTREPRIZA
Contractul de
antrepriza inceteaza: prin executarea sa, prin reziliere datorita culpei uneia
dintre parti, prin imposibilitate fortuita de executare.
Fiind un
contract intuitu personae, incheiat in considerarea aptitudinilor si
cunostintelor antreprenorului, antrepriza inceteaza si prin decesul sau prin
incapacitatea acestuia de a continua lucrarea ori de a presta serviciul, daca
incapacitatea nu se datoreaza culpei antreprenorului (art. 1.871 C. civ.).
Decesul beneficiarului duce la incetarea contractului numai daca aceasta
imprejurare face imposibila sau inutila executarea contractului. 60
SECTIUNEA A VI-A
CONTRACTUL
DE ANTREPRIZA PENTRU LUCRARI DE CONSTRUCTII
In aceasta
materie, dispozitiile Codului civil (art. 1.874-1.880 C. civ.) se completeaza
cu dispozitiile legilor speciale in materie.
Potrivit art.
1.874 prin contractul de antrepriza pentru lucrari de constructii,
antreprenorulse obliga sa execute lucrari care, potrivit legii, necesita
eliberarea autorizatiei de construire.
Beneficiarul
este obligat sa permita antreprenorului, in masura in care este necesara pentru
executarea lucrarii, folosirea cailor de acces, a instalatiilor proprii de
alimentare cu apa si a altor utilitati care deservesc imobilul. De asemenea,
beneficiarul este obligat sa obtina toate autorizatiile cerute de lege pentru
executarea lucrarii.
Beneficiarul
are dreptul de a controla stadiul de executie al lucrarii, calitatea si
aspectul lucrarilor efectuate si al materialelor intrebuintate, precum si alte
aspecte care vizeaza indeplinirea de catre antreprenor a obligatiilor
contractuale. Acest drept trebuie exercitat de catre beneficiar de asa maniera
incat sa nu-l stanjeneasca in mod nejustificat pe antreprenor in executarea
lucrarii.
La finalizarea
lucrarii, partile sunt obligate sa procedeze la efectuarea receptiei
provizorii, urmata de receptia finala. Din momentul efectuarii receptiei
provizorii, riscurile trec asupra beneficiarului.
Antreprenorul
datoreaza garantie pentru viciiole lucrarii. De asemenea, sunt tinuti sa garanteze
pentru vicii si arhitectul si inginerul, care se pot exonera de raspundere
dovedind ca viciile lucrarii nu se datoreaza culpei lor. 61
CAPITOLUL VIII
CONTRACTUL
DE MANDAT
SECTIUNEA I
MANDATUL CU
REPREZENTARE
§ 1.
Notiunea si caracterele juridice ale contractului de mandat
A. Notiunea contractului de mandat
Contractul
de mandat este acel
contract prin care o parte, numita mandatar, se obliga sa incheie unul
sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti, numita mandant.
Contractul de
mandat este reglementat in Codul Civil, in art. 2.009-2042. Codul civil se
refera atat la mandatul cu reprezentare, cat si la mandatul fara
reprezentare.
Contractul de
mandat mai este denumit si procura, imputernicire sau delegatie.
B. Caracterele juridice ale contractului
de mandat
a. Mandatul este un contract consensual.
Potrivit art. 2.014 alin. 1 C. civ., mandatul poate fi si tacit.
b. Mandatul este un contract intuitu
personae, deoarece el se bazeaza esentialmente pe increderea pe care
mandantul o are in mandatar.
c. Contractul de mandat poate fi atat cu
titlu gratuit, cat si cu titlu oneros (art. 2.010 C. civ.). contractul de
mandat incheiat intre doua persoane fizice se prezuma a fi cu titlu gratuit.
Daca mandatul este dat pentru acte de exercitare a profesiei, acesta se prezuma
a fi cu titlu oneros.
d. Contractul de mandat este unilateral
atunci cand est stipulat cu titlu gratuit. Daca, insa, in favoarea
mandatarului s-a stipulat o retributie, mandatul devine sinalagmatic (bilateral).
§ 2.
Asemanari si deosebiri intre contractul de mandat si alte contracte civile
A. Asemanari si deosebiri intre
contractul de mandat si contractul de antrepriza
Contractul de
mandat cu titlu oneros se aseamana cu contractul de antrepriza. Cu toate
acestea, intre cele doua contracte exista deosebiri esentiale. Astfel:
- mandatarul
este insarcinat cu incheierea de acte juridice pe seama si in numele
mandantului; antreprenorul obligandu-se sa execute acte materiale pentru
beneficiars (de exemplu, construirea unei case);
- mandantul
este tinut de actele pe care mandatarul le-a incheiat cu tertii (daca s-au
respectat limitele imputernicirilor primite), pe cand, in cazul antreprizei,
beneficiarul nu raspunde pentru actele incheiate de antreprenor cu tertii;
- de asemenea,
raspunderea mandatarului este supusa unor reguli diferite de cele prin care
este reglementata raspunderea antreprenorului.
B. Asemanari si deosebiri intre
contractul de mandat si contractul de munca
Contractul de
mandat cu titlu oneros se aseamana si cu contractul de munca, intre cele doua
contracte existand si deosebiri:
- mandatarul
are calitatea de reprezentant al mandantului, pe cand salariatul nu este
reprezentantul angajatorului (patronului);
- angajatul nu
poate fi reprezentat, el trebuind sa presteze personal munca la care s-a 62
obligat, pe cand mandatarul isi poate substitui o alta
persoana care sa indeplineasca unele din actele juridice la care s-a obligat;
- mandatarul
este insarcinat sa incheie acte juridice, pe cand salariatul (angajatul)
realizeaza, in principiu, acte materiale prin punerea fortei de munca la
dispozitia celeilalte angajatorului;
- intre
salariat si angajator exista un raport de subordonare (de prepusenie), raport
care nu se regaseste in cazul mandatului.
§ 3.
Conditiile de validitate ale contractului de mandat
A. Capacitatea partilor
Mandatarul trebuie sa aiba capacitate de
exercitiu deplina, concluzie care rezulta din interpretarea per a contrario a
art. 2.030 pct. 3 C. civ., conform caruia „mandatul se stinge ... prin
incapacitatea ... mandantului ori a mandatarului”.
Mandantul trebuie sa fie el insusi capabil sa
incheie personal actul pentru care l-a imputernicit pe mandatar, intrucat
respectivul act juridic ii va profita si va suporta toate consecintele juridice
ale acestuia. Asadar, capacitatea mandantului se va aprecia in raport de natura
actului juridic care face obiectul contractului. Daca, mandatul este cu titlu
oneros, mandantul trebuie sa aiba, in toate situatiile, capacitate deplina de
exercitiu.
B. Consimtamantul partilor trebuie sa fie liber exprimat,
neafectat de vreun viciu, in caz contrar contractul fiind lovit de nulitate
relativa.
C. Obiectul contractului de mandat il reprezinta incheierea de acte
juridice.
Obiectul
trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil, sa fie licit,
moral si posibil.
Exista o serie
de actele juridice strict personale care nu pot fi facute prin mandatar (de
exemplu, testamentul, casatoria sau divortul).
In raport de
intinderea obiectului, mandatul poate fi
- general (mandatarul
a fost imputernicit sa incheie orice acte juridice pe seama si in numele
mandantului);
- special (mandatarul
a primit insarcinarea de a incheia un act juridic determinat sau mai multe acte
juridice precis determinate).
D. Cauza contractului de mandat trebuie sa fie posibila, licita
si morala.
E. Forma contractului de mandat
Mandatul poate
fi dat in forma scrisa sau verbala, putand fi si tacit (art. 2.013 C. civ. si
art. 2.014 C. civ.).
In cazul in
care actul juridic care urmeaza sa fie incheiat de catre mandatar trebuie sa
imbrace forma autentica ad validitatem, si procura trebuie data in
aceasta forma (regula simetriei de forma). Principiul simetriei de forma
nu se aplica in situatia in care forma este necesara doar pentru opozabilitatea
actului fata de terti.
F. Dovada contractului de mandat
In principiu,
indiferent de valoarea si de obiectul sau, doveda mandatului se face prin
insasi executarea sa.
In ceea ce ii
priveste pe terti (altii decat cei care au contractat cu mandatarul), ei pot
face dovada mandatului prin orice mijloace de proba (inclusiv martori si
prezumtii), intrucat pentru ei contractul este un fapt juridic.
G. Durata mandatului
Daca in
contract nu se prevede un termen, mandatul inceteaza in termen de 3 ani de la
data incheierii lui. 63
§ 4. Efectele contractului de mandat
A. Efectele contractului intre parti
a. Obligatiile mandatarului
1. Obligatia de a executa mandatul
primit. Principala
obligatie a mandatarului este de a executa mandatul (obligatie de a face) in
limitele si cu respectarea imputernicirii pe care a primit-o de la mandant
(art. 2.017 alin. 1 C. civ.).
Conform art.
2.017 alin. 2 C. civ., mandatarul se poate abate de la instructiunile primite,
daca ii este imposibil sa il instiinteze in prealabil pe mandant si se poate
prezuma ca acesta ar fi aprobat abaterea daca ar fi cunoscut imprejurarile care
o justifica. In acest caz, mandatarul este obligat sa il instiinteze de indata
pe mandant cu privire la schimbarile aduse executarii mandatului.
Obligatia
mandatarului de a indeplini mandatul este una de mijloace (de diligenta), si nu
de rezultat.
Culpa
mandatarului in executarea mandatului va fi apreciata diferit, in raport de
natura contractului: daca mandatul este cu titlu oneros, raspunderea pentru
culpa a mandatarului va fi apreciata mai sever (in abstracto), avandu-se
in vedere criteriul abstract al persoanei prudente si diligente, el trebuind sa
execute mandatul cu diligenta unui bun proprietar. In cazul in care mandatul
este gratuit, culpa lui va fi apreciata mai ingaduitor (in concreto),
prin raportare la diligenta pe care acesta o dovedeste fata de propriile
afaceri.
2. Obligatia de a da socoteala
mandantului despre indeplinirea mandatului. Conform art. 2.019 C. civ., mandatarul este dator sa
dea socoteala mandantului despre gestiunea sa si sa remita acestuia tot ceea ce
a primit in temeiul imputernicirii sale, chiar cand ceea ce ar fi primit nu ar
fi fost cuvenit mandantului. Prevederile acestui articol se explica prin faptul
ca mandatul este dat, de regula, in interesul mandantului.
Cu privire la
bunurile primite in temeiul mandatului, mandatarul are obligatia de a le
conserva.
De asemenea,
daca mandatarul a incasat in numele mandantullui sume de bani pe care le-a
folosit in interes propriu, el datoreaza dobanzi la aceste sume de bani din
ziua intrebuintarii, iar pentru sumele neintrebuintate, dar nepredate
mandantului, din ziua in care a fost pus in intarziere (art. 2.020 C. civ.).
3. Obligatia de a raspunde pentru
persoana substituita in executarea mandatului. Fiind un contract intuitu personae,
in principiu, mandatul trebuie sa fie executat personal de catre mandatar.
Totusi, prin clauza expresa, partile pot stabili posibilitatea mandatarului de
a-si substitui o alta persoana in indeplinirea obligatiilor, caz in care mandatarul
nu va fi tinut sa raspunda pentru faptele persoanei substituite, ci doar pentru
diligenta cu care a ales persoana substituita (art. 2.023 alin. 5 C. civ.).
Daca nu a avut
acordul mandantului, mandatarul va raspunde pentru toate faptele substituitului
ca si cum le-ar fi indeplinit el insusi.
b. Obligatiile mandantului
1. Obligatia de a-l dezdauna pe mandatar
pentru toate cheltuielile facute cu indeplinirea mandatului. Mandantul este obligat sa puna la
dispozitia mandatarului toate mijloacele necesare aducerii la indeplinire a
mandatului.
De asemenea,
mandantul este tinut sa restituie mandatarului toate cheltuielile avansate de
catre acesta din urma pentru executarea mandatului, impreuna cu dobanzi
calculate din ziua in care aceste cheltuieli au fost facute. 64
Mandantul este tinut sa repare toate pierderile suferite de
mandatar in cursul executarii contractului, evident, daca acestea nu se
datoreaza culpei acestuia din urma (art. 2.026 C. civ.).
2. Obligatia de plata a retributiei,
atunci cand mandatul este cu titlu oneros (art. 2.027 C. civ.). Obligatia mandatarului fiind una
de diligenta, mandantul este obligat la plata onorariului convenit chiar daca
mandatul nu a fost finalizat, cu exceptia cazului cand i se poate imputa vreo
culpa.
B. Efectele contractului fata de terti
a. Efectele care se produc intre mandant
si terti. Efectele
actelor incheiate de mandatar cu tertii se vor produce intre acestia din urma
si mandant, deoarece mandatarul actioneaza ca reprezentant al celui din urma.
Mandantul va
fi tinut sa execute obligatiile contractate in numele sau de catre mandatar,
daca acesta a actionat in limitele imputernicirii conferite. In aceeasi masura,
el va
raspunde si
pentru actele incheiate cu tertii de catre persoana care l-a substituit pe mandatar.
b. Efectele care se produc intre
mandatar si terti. Daca
mandatarul isi respecta limitele imputernicirii, intre acesta si terti nu se
naste nici un raport juridic. In schimb, daca a contractat cu tertii,
depasindu-si atributiile, pana la si sub rezerva ratificarii de catre mandant a
acestor acte, intre mandatar si terti se formeaza un raport juridic, astfel
incat primul va fi tinut sa garanteze ultimilor validitatea actelor incheiate.
§ 5.
Incetarea contractului de mandat
A. Consideratii generale
Contractul de
mandat va inceta ca urmare a interventiei a doua categorii de cauze:
- cauze
generale: executarea obligatiei pentru care a fost incheiat, clauza
speciala a partilor, ajungerea la termen etc.
- cauze
specifice: revocarea mandatarului de catre mandant, renuntarea mandatarului
la mandat, moartea uneia dintre parti, precum si punerea sub interdictie,
insolvabilitatea sau falimentul mandatarului sau mandantului.
B. Cauzele specifice de incetare a
contractului de mandat
a. Revocarea mandatului de catre mandant
(art. 2.031-2.033 C.
civ.)
Mandatul fiind
dat in folosul mandantului, acesta poate sa-l revoce ori de cate ori considera
ca interesele sale sunt lezate sau nu sunt urmarite in mod corespunzator,
indiferent de forma in care a fost incheiat mandatul si chiar daca acesta a
fost declarat de catre parti ca fiind irevocabil.
Revocarea
poate fi expresa (de exemplu, solicitarea restituirii procurii) sau tacita,
cand rezulta din faptele mandantului, care exprima neechivoc intentia de
revocare a mandatului (de exemplu, numirea altui mandatar pentru incheierea
aceluiasi act - art. 2.031 alin. 2 C. civ.).
In cazul in
care in calitate de mandant stau mai multe persoane pentru o afacere comuna,
revocarea contractului ne se poate face decat cu acordul tuturor mandantilor.
Daca mandantul
dat a fost incheiat in forma autentica, notarul public care autentifica
revocarea unei asemenea procuri trebuie sa o inscrie in registrul nationat
notarial tinut in format electronic, in vederea informarii tertelor persoane.
Inainte de incheierea actului juridic pentru care a fost data procura, notarul
public este obligat sa verifice mai intai valabilitatea acesteia.
Conform art.
2.036 C. civ. toate actele incheiate de mandatar inainte de a avea cunostinta
despre revocarea manadatului sunt valabile si il obliga pe mandant. 65
b. Renuntarea mandatarului la mandat (art. 2.034 C. civ.)
In cazul in
care mandatarul nu intelege sa continue executarea contractului, renuntand la
acesta, el are obligatia de a notifica intentia sa mandantului (art. 2.034
alin. 1 C. civ.).
Mandatarul va
fi obligat sa repare eventualul prejudiciu pe care l-a cauzat mandantului prin
renuntarea intempestiva la mandat, cu exceptia cazului in care demonstreaza ca,
daca ar continua contractul, aceasta imprejurare i-ar produce pagube
importante, care nu puteau fi prevazute la data acceptarii mandatului.
c. Moartea, incapacitatea sau falimentul
uneia dintre parti
Fiind un
contract intuitu personae, mandatul inceteaza, in principiu, prin
moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre parti (art. 2.035 C. civ.).
In aceasta situatie, mostenitorii sau reprezentantii acesteia au obligatia de
informa de indata cealalta parte.
Mandatarul,
mostenitorii sau reprezentantii sai au obligatia de a continua executarea
mandatului daca intarzierea in executare ar cauza prejudicii mandantului sau
mostenitorilor acestuia.
In situatia in
care moare mandantul, dar mandatarul nu cunoaste aceasta imprejurare si
contracteaza cu tertii, obligatiile care rezulta din actele juridice incheiate
sunt valabile (art. 2.036 C. civ.).
SECTIUNEA A
II-A
MANDATUL
FARA REPREZENTARE
Mandatul
fara reprezentare este
contractul in temeiul caruia o parte, numita mandatar, incheie acte
juridice in nume propriu, dar pe seama celeilalte parti, numita mandant,
si isi asuma fata de terti obligatiile care rezulta din aceste acte, chiar daca
tertii aveau cunostinta despre mandat (art. 2.039 C. civ.).
Intre terti si
mandant nu se naste nici un fel de raport juridic. In schimb, mandantul
substituindu-se mandatarului, poate exercita drepturile de creanta nascute din
executarea, daca si-a executat propriile sale obligatii fata de mandatar.
In ceee ce
priveste bunurile dobandite de mandatar, dar pe seama mandantului, art. 2.041
C. civ. face distinctie dupa cum aceste bunuri sunt mobile sau imobile. In
privinta bunurilor mobile, mandantul le poate revendica, cu exceptia bunurilor
dobandite de terti prin efectul posesiei de buna-credinta. Daca bunurile
dobandite de mandatar sunt imobile, acesta este obligat sa le predea
mandantului. In caz de refuz, mandantul are dreptul de a se adresa instantei de
judecata pentru a pronunta o hotarare care sa tina loc de act de transmitere a
bunurilor bodandite (art. 2.041 alin. 2 C. civ.). 66
CAPITOLUL IX
CONTRACTUL
DE DEPOZIT
SECTIUNEA I
NOTIUNEA,
CARACTERELE JURIDICE SI FELURILE CONTRACTULUI DE DEPOZIT
§ 1.
Notiunea contractului de depozit
Contractul
de depozit este contractul
prin care o parte, numita depozitar, primeste de la cealalta parte,
numita deponent, un bun mobil cu obligatia de a-l pastra o perioada de
timp si de a-l restitui in natura (art. 2.103 alin. 1 C. civ.).
Contractul de
depozit este reglementat de Codul civil prin dispozitiile art. 2.103-2.143, iar
unele varietati ale acestuia si prin alte dispozitii legale speciale.
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de depozit
a. Contractul
de depozit este un contract real, predarea bunului fiind o conditie
pentru incheierea valabila a contractului (art. 2.103 alin. 2 C. civ.). Prin
exceptie, contractul de depozit este valabil prin simpla manifestare de vointa
a partilor in situatia in care bunul se gaseste deja cu orice titlu in mainile
depozitarului (art. 2.103 alin. 2 C. civ.).
b. Contractul
de depozit se poate constitui atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu
oneros.
c. Contractul de depozit cu titlu
gratuit este un contract unilateral, pentru ca da nastere la obligatii
numai in sarcina depozitarului. Daca insa contractul de depozit este cu titlu
oneros, va avea caracter sinalagmatic, astfel ca va da nastere la
obligatii in sarcina ambelor parti.
§ 3.
Felurile contractului de depozit
Depozitul este
de doua feluri: depozitul propriu-zis si sechestrul.
Depozitul
propriu-zis se incheie numai prin conventia partilor si poate avea ca obiect
numai bunuri mobile nelitigioase. El se prezinta sub trei variante:
1. depozitul voluntar (obisnuit);
2. depozitul necesar;
3. depozitul hotelier.
§ 4.
Delimitarea contractului de depozit de contractul de imprumut de consumatie
Potrivit art.
2.105 C. civ. atunci cand contractul de depozit are ca obiect sume de bani sau
alte bunuri fungibile si consumptibile prin natura lor, cel care le primeste
devine proprietarul lor si nu mai este obligat sa le restituie in
individualitatea lor, ci este obligat sa restituie alte buni de aceeasi natura,
in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate. Asa fiind, in aceasta situatie se
aplica regulile de la contractul de imprumut de consumatie.
Totusi, in
situatia in care intentia principala a partilor a fost ca aceste bunuri sa fie
pastrate in interesul celui care le preda suntem in prezenta unui contract de
depozit. O asemenea intentie se prezuma in cazul in care, in contract, partile
au prevazut ca restituirea bunului se poate cere anterior expirarii termenului
pentru care bunurile au fost primite. 67
SECTIUNEA A II-A
DEPOZITUL
PROPRIU-ZIS
§ 1.
Depozitul obisnuit (voluntar)
A. Conditiile de validitate ale
depozitului obisnuit
a. Consimtamantul partilor
Consimtamantul
trebuie sa fie liber exprimat, adica neviciat prin eroare, dol sau violenta.
Potrivit art.
2.110 C. civ. depozitarul nu poate solicita deponentului sa faca dovada
proprietatii bunului depozitat. Aceasta proba nu poate fi solicitata nici
persoanei desemnate de catre deponent in vederea restituirii bunului. De unde
rezulta ca depozitul poate avea ca obiect si lucrul altuia (cum ar fi, de
exemplu, depozitul facut de uzufructuar sau creditorul gajist, de locatar sau
de comodatar). Asa fiind, calitate de deponent poate sta si un neproprietar.
b. Capacitatea partilor
Intrucat
predarea unui bun in depozit este un act de administrare, deponentul va
trebui sa aiba capacitatea ceruta de lege pentru incheierea unor astfel de
acte. In schimb, depozitarul va trebui sa posede capacitatea deplina de
exercitiu, intrucat, de regula, numai in persoana sa se nasc obligatii.
Daca
depozitarul este incapabil, minor sau persoana pusa sub interdictie, deponentul
poate cere restituirea bunului remis atat timp cat acesta se afla in mainile
depozitarului incapabil. In cazul in care restituirea in natura nu mai este
posibila, deponentul are dreptul de a cere sa i se plateasca o suma de bani
egala cu valoarea bunului, dar numai pana la concurenta sumei cu care s-a
imbogatit depozitarul (art. 2.109 C. civ.).
c. Obiectul contractului
Potrivit art.
2.103 alin. 1 C. civ., depozitul voluntar poate avea ca obiect numai bunuri
mobile corporale, individual determinate, chiar daca, dupa natura lor, ar fi
consumptibile si fungibile.
Asa fiind, nu
vor putea forma obiectul acestui contract bunurile imobile si nici bunurile
incorporale, cu exceptia titlurilor la purtator, asimilate bunurilor mobile
corporale (intrucat sunt susceptibile de a fi transmise de la mana la mana).
B. Dovada contractului
Art. 2.104 C.
civ. dispune ca depozitul se face numai prin inscris. Cerinta actului scris
este o conditie ad probationem, indiferent de valoarea contractului.
Remiterea
lucrului, fiind un fapt juridic, poate fi dovedita cu orice mijloc de proba,
inclusiv cu martori si prezumtii.
C. Efectele contractului de depozit
obisnuit
a. Obligatiile depozitarului
1. Obligatia de pastrare a bunului
primit in depozit. Din
interpretarea art. 2.107 C. civ. rezulta ca depozitarul trebuie sa se
ingrijeasca de pastrarea bunului primit in depozit, intocmai precum se
ingrijeste de pastrarea propriilor sale bunuri. Raspunderea depozitarului pentru
neexecutarea acestei obligatii va fi apreciata in concreto, respectiv cu
o severitate mai atenuata, in cazul in care depozitul este cu titlu gratuit,
deoarece deponentul nu poate pretinde depozitarului o diligenta sporita
acordata bunurilor aflate in depozit, fata de grija pe care o acorda propriilor
sale bunuri. 68
Raspunderea pentru neexecutarea obligatiei de paza (pastrare)
va fi apreciata in abstracto, cu mai multa severitate, atunci cand
depozitarul este remunerat, este profesionist sau i s-a permis sa foloseasca
bunul primit in depozit.
Riscul pieirii
fortuite a bunului il suporta deponentul, cu exceptiile aratate in art. 2.114
C. civ.
Potrivit art.
2.108 C. civ., depozitarul nu poate sa se serveasca de lucrul dat in depozit
fara permisiunea expresa sau prezumata a deponentului; ca o consecinta a
acestei indatoriri, deponentul trebuie sa restituie fructele produse de lucrul
depozitat, in masura in care le-a cules (art. 2.118 alin. 1 C. civ.).
Depozitarul
este obligat sa schimbe locul si felul pastrarii bunului stabilite prin
contract, daca aceasta schimbare este necesara pentru a feri bunul de pieire,
pierdede, furt sau degradare si reclama urgenta in asa fel incat nu se poate
astepta consimtamantul deponentului.
2. Obligatia de a raspunde pentru
persoana substituita in indeplinirea obligatiei de pastrare a bunului. Depozitarul nu poate incredinta
altuia pastrarea bunului, fara consimtamantul deponentului, cu exceptia cazului
in care este silit de imprejurari sa procedeze astfel.
In cazul in care
depozitarul a avut acordul deponentului pentru substituirea unei alte persoane,
el raspunde numai pentru alegerea acestea sau pentru instructiunile date, sub
conditia de a aduce de indata la cunostinta deponentului locul depozitului si
numele persoanei care a primit bunul. In caz contrar, depozitarul raspunde
pentru fapta subdepozitarului ca pentru fapta sa proprie. In toate cazurile,
subdepozitarul raspunde fata de deponent pentru fapta sa (art. 2.113 C. civ.).
3. Obligatia de restituire a bunului depozitat.
Potrivit art. 2.116
alin. 2 C. civ., depozitarul este tinut sa restituie in starea in care se
gaseste la momentul restituirii. Deteriorarea bunului care nu datoreaza culpei
depozitarului este in sarcina deponentului.
Referitor la momentul
restituirii, legea dispune ca deponentul poate sa solicite oricand
restituirea bunului depozitat, chiar inauntrul termenului convenit. In aceasta
situatie, deponentul este obligat sa ramburseze depozitarului toate
cheltuielile facute de aceste in considerarea acestui termen. In cazul in care
nu s-a stipulat un termen pentru restituire, depozitarul poate restitui oricand
bunul, putand sa fie obligat la plata de despagubiri, daca restituirea este
intempestiva sau se produce intr-un moment inoportun.
Cat priveste locul
restituirii, art. 2.116 C. civ. dispune ca, in lipsa unei clauze contrare,
restituirea se face la locul unde lucrul se afla depozitat, cheltuielile
ocazionate de restituire fiind in sarcina deponentului. In cazul in care
depozitarul a schimbat locul depozitului in alte conditii decat cele permise de
lege, el poate fi obligat sa suporte diferenta dintre cheltuielile ocazionate
de restituire si cheltuielile care s-ar fi facut in lipsa acestei schimbari.
Restituirea
bunului primit in depozit se poate face catre:
- persoana
care l-a incredintat spre depozitare, depozitarul neputand conditiona
restituirea lui de probarea dreptului de proprietate al acelei persoane asupra
bunului;
- mandatarul
deponentului;
- unei terte
persoane, indicate in contract;
-
mostenitorilor legali ai deponentului in cazul in care acesta a decedat,
potrivit art. 2.117 C. civ. 69
In cazul in care depozitarul refuza nejustificat sa restituie
bunul depozitat, deponentul are la indemana doua actiuni:
- fie o
actiune in revendicare, in calitate de proprietar, actiune care este
imprescriptibila;
- fie o
actiune personala rezultata din contract si care se prescrie in cadrul
termenului general de prescriptie.
b. Obligatiile deponentului
1. Obligatia de dezdaunare a
depozitarului
Astfel,
potrivit art. 2.122 C. civ., deponentul este obligat sa restituie depozitarului
cheltuielile necesare facute de acesta pentru conservarea lucrului depozitat.
De asemenea, deponentul este tinut sa-l despagubeasca pe depozitar de
prejudiciile care i-au fost cauzate de lucrul depozitat, cu exceptia cazului in
care a primit bunul in depozit cunoscand sau trebuind sa cunoasca natura sa
periculoasa.
2. Obligatia de plata a remuneratiei
In cazul in
care contractul de depozit are caracter oneros, deosebit de obligatiile mai sus
aratate, deponentul mai are si obligatia contractuala de a plati suma de bani
prevazuta drept plata pentru conservarea bunului depozitat. Plata remuneratiei
se face la momentul restituirii bunului. Daca restituirea bunului se face inainte
de termen, depozitarul are dreptul doar la o patrte din remuneratie
proportionala cu durata efectiva a depozitului.
§ 2.
Depozitul necesar
Depozitul
necesar presupune existenta unor imprejurari deosebite, neprevazute (cutremur,
inundatie, incendiu, ruina edificiului etc.), care il determina pe deponent
sa-si incredinteze bunul (bunurile) spre pastrare unei alte persoane, fara sa
poata alege dupa vointa sa persoana depozitarului si sa intocmeasca un inscris
constatator al depozitului (art. 2.124 alin. 1 C. civ.). Avand in vedere
imprejurarile exceptionale in care se incheie acest contract, art. 2.124 alin.
2 C. civ. permite probarea contractului prin orice mijloc de proba, oricare ar
fi valoarea lui.
Depozitarul nu
poate refuza primirea bunului in depozit decat in situatia in care are motive
temeinice.
§ 3.
Depozitul hotelier
Depozitul
hotelier este reglementat de Codul civil prin art. 2.127-2.137. Hotelierul
raspunde in aceleasi conditii ca si depozitarul pentru prejudiciul cauzat prin
furt, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse in hotel de client
(enumerate enunciativ in art. 2.127 alin. 2 C. civ.), precum si pentru
vehiculele clientilor lasate in garajul sau parcarea hotelului si pentru
bunurile care in mod obisnuit se gasesc in acestea.
In ceea ce
priveste raspunderea hotelierului pentru bunurle mentionate mai sus, avand in
vedere ca depozitul hotelier este remunerat, Codul civil reglementeaza
raspunderea hotelierului indiferent de culpa acestuia sau a persoanelor pentru
care este tinut sa raspunda. Totusi, conform art. 2.130 C. civ. hotelierul nu
raspunde in cazul in care deteriiorarea, distrugerea sau furtul bunurilor se
datoreaza clientului, persoanei care il insoteste sau se afla sub supravegherea
sa ori vizitatorilor sai, unui caz de forta majora sau este determinata de
natura bunului. In privinta intinderii raspunderii hotelierului, Codul civil
reglementeaza doua forme de raspundere: o raspundere limitata si o raspundere
nelimitata. Atunci cand deteriorarea, distrugerea sau furtul bunurilor se
datoreaza altor cauze decat cele mentionate in art. 2.129-2.130 C. civ.
hotelierul va raspunde in limita unei 70
valori de o suta de ori mai mare decat pretul pentru o zi
afisat pentru camera oferita spre inchiriere clientului.
In schimb, conform
art. 2.129 c. civ., raspunderea hotelierului va fi nelimitata atunci cand:
- prejudiciul
este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta
raspunde;
- bunurile au
fost incredintate spre pastrare hotelierului;
- hotelierul a
refuzat primirea in depozit a bunurilor clientului, iar potrivit legii era
obligat sa le primeasca.
Hotelierul
este obligat sa primeasca in depozit documente, bani sau alte obiecte de
valoare ale clientilor (de exemplu, bijuterii), cu exceptia cazului in care,
tinand cont de importanta si de conditiile de exploatare ale hotelului, aceste
bunuri sunt excesiv de valoroase ori incomode sau periculoase. Hotelierul are
dreptul sa faca examinarea bunurilor care ii sunt lasate spre pastrare.
Pentru a se
antrena raspunderea hotelierului, clientul trebuie sa faca dovada introducerii
acestor bunuri in hotel, dovada care poate fi facuta prin martori, indiferent
de valoarea bunurilor.
Clientul este
obligat sa aduca la cunostinta hotelierului distrugerea, deteriorarea sau
furtul bunurilor in termen de 24 de ore de la data la care a cunoscut
prejudiciul, sub sanctiunea pierderii dreptului la despagubiri.
Actiunea in
repararea rejudiciului suferit trebuie promovata in termen de 6 luni de la
producerea acestuia, sub sanctiunea decaderii.
De asemenea,
horelierul are un drept de retentie asupra bunurilor aduse in hotel pentruu
sumele de bani datorate si neachitate de catre client. Dreptul de retentie nu
poate fi exercitat asupra documentelor si altor bunuri personale ate clientului
si care nu au valoare comerciala.
SECTIUNEA A
III-A
SECHESTRUL
CONVENTIONAL
Sechestrul
poate fi de doua feluri: conventional, care este hotarat de catre parti, si
judiciar, dispus de catre instanta de judecata. Sechestrul conventional este
reglementat de Codul civil in cadrul contractului de depozit, prin art.
2.138-2.143, iar sechestrul judiciar este supus reglementarii speciale a
Codului de procedura civila care se completeaza cu dispozitiile Codului civil.
Potrivit art.
2.138 C. civ. sechestrul conventional are ca obiect unul sau mai multe
bunuri mobile sau imobile asupra carora exista o contestatie sau o
incertitudine juridica, bun care este lasat in pastrarea unui tert, denumit administrator-sechestru,
acesta avand obligatia de a le pastra si a le restitui persoanei care a fost
recunoscut ca titular al dreptului, fie de catre instanta de judecata su prin
acordul partilor.
Sechestrul
poate fi constituit atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros (art.
2.142 C. civ.). In toate cazurile, administratorul-sechestru are dreptul la
restituirea tuturor cheltuielilor facute pentru conservarea si administrarea
bunului sechestrat, precum si la plata despagubirilor pentru pierderile
suferite in legatura cu acesta.
Administratorul-sechestru
este tinut sa pazeasca si sa conserve obiectul sechestrului cu diligenta unui
depozitar. El este obligat sa efecueze actele de administrare pe care natura 71
bunului o cer, caz in care se aplica regulile de la
contractul de mandat. Cu autorizatia prealabila a instantei de judecata,
administratorul-sechestru are dreptul sa instraineze bunul in cazul in care
acesta nu poate fi conservat sau daca masura instrainarii este vadit necesara.
72
CAPITOLUL X
CONTRACTUL
DE IMPRUMUT
SECTIUNEA I
CONSIDERATII
GENERALE
Contractul
de imprumut, in
general, este acel contract prin care o parte, numita imprumutator,
transmite unei alte parti, numita imprumutat, folosinta sau proprietatea
unui bun, cu obligatia pentru aceasta din urma sa restituie la scadenta bunul
in natura (in individualitatea sa) sau bunuri de acelasi gen, de aceeasi
calitate si in aceeasi cantitate.
Potrivit art.
2.144 C. civ. imprumutul este de doua feluri: imprumutul de folosinta, numit si
comodat, si imprumutul de consumatie.
Codul civil
reglementeaza si promisiunea de imprumut. Intr-o asemenea situatie, conform
art. 2.145 C. civ. daca bunul se afla in detinerea beneficiarului, iar promitentul
refuza sa incheie contractul, instanta, la cererea celeilalte parti, poate sa
pronunte o hotarare care sa tina loc de contract, daca cerintele legii pentru
validitatea acestuia sunt indeplinite.
SECTIUNEA A
II-A
CONTRACTUL
DE IMPRUMUT DE FOLOSINTA (COMODATUL)
§ 1.
Notiunea si caracterele juridice ale contractului de comodat
Contractul
de imprumut de folosinta (comodatul)
este acel contract cu titlu gratuit in baza caruia o parte, numita comodant,
remite spre folosinta temporara unei alte parti, numita comodatar, un
bun individual determinat, cu obligatia pentru acesta din urma de a-l folosi si
de a-l restitui la termen, in natura, in individualitatea sa (art. 2.146 C.
civ).
Partile in
contractul de comodat sunt:
1. comodantul,
imprumutatorul, adica cel care remite bunul;
2. comodatarul,
imprumutatul, cel caruia i se imprumuta bunul.
Caracterele
juridice ale contractului de comodat sunt:
a. Imprumutul de folosinta este un
contract real, ceea ce inseamna ca pentru incheierea lui valabila este
necesara si predarea efectiva a bunului care formeaza obiectul contractului.
b. Potrivit art. 2.146 C. civ.,
comodatul este un contract cu titlu gratuit. Gratuitatea este de esenta
acestui contract, in caz contrar schimbandu-se natura juridica a acestuia.
c. Comodatul este un contract translativ
de folosinta. Din aceasta caracteristica se desprind urmatoarele
consecinte:
1. Comodantul ramane pe mai departe
proprietarul si posesorul legitim al lucrului (lucrurilor) imprumutat(e),
astfel ca el va suporta riscul pieirii fortuite a acestuia (acestora), cu exceptia cazului cand
comodatarul foloseste bunul pentru alta destinatie sau prelungeste folosinta
lui peste termenul prevazut, daca nu va putea dovedi ca bunul ar fi pierit si
la comodant (art. 2.149 alin. 2 C. civ.);
- cand ar fi
putut salva lucrul imprumutat, inlocuindu-l cu un bun al sau ori cand ambele
lucruri au fost expuse pieirii, dar si-a salvat bunul sau, lasand sa piara
bunul imprumutat (art. 2.150 C. civ.). 73
2. Imprumutatul dobandeste doar detentiunea bunului, fiind
obligat sa-l restituie.
Asa fiind, comodatarul nu va putea uzucapa bunul imprumutat.
§ 2.
Conditiile de validitate ale contractului de comodat
A. Capacitatea partilor
Contractul de
imprumut de folosinta este un act de administrare, ceea ce inseamna ca atat
comodantului, cat si comodatarului trebuie sa aiba capacitatea de a incheia
astfel de acte.
Deoarece
comodatul nu este translativ de proprietate, comodantul nu trebuie sa aiba
neaparat calitatea de proprietar al bunului imprumutat, el putand fi si
uzufructuar sau locatar, daca prin conventie darea in imprumut n-a fost
interzisa.
Comodatarul nu
poate permite unui tert sa foloseasca bunul imprumutat decat cu acordul prealabil
al comodantului (art. 2.148 alin. 2 teza a II-a C. civ.).
C. civ.), deci
pentru folosinta proprie, afara daca partile n-au convenit altfel.
B. Consimtamantul partilor trebuie sa nu fie viciat prin eroare,
dol sau violenta. Prezenta viciilor de consimtamant va atrage nulitatea
relativa a contractului.
C. Obiectul contractului de comodat
Obiect al
contractului de comodat il pot constitui bunurile mobile si imobile nefungibile
si neconsumptibile pe care comodatarul sa le poata restitui in natura lor
specifica, la incetarea contractului.
Bunurile care
se imprumuta trebuie sa se afle in circuitul civil.
D. Cauza in contractul de comodat trebuie sa existe, sa fie licita
si morala.
§ 3.
Efectele contractului de comodat
A. Obligatiile comodatarului
a. Potrivit art. 2.148 alin. 2 C. civ., comodatarul
trebuie sa se foloseasca de lucrul imprumutat potrivit destinatiei sale,
determinata prin acordul partilor la incheierea contractului sau prin natura
bunului. Nerespectarea acestei obligatii este sanctionata cu plata
daunelor-interese.
b. Comodatarul este tinut sa pazeasca si
sa conserve bunul imprumutat cu prudenta si diligenta unui bun proprietar (art. 2.148 alin. 1 C. civ.).
c. Imprumutatul va suporta cheltuielile
necesare folosintei bunului (de exemplu, benzina, uleiul pentru utilizarea
autoturismului), cheltuieli care sunt un accesoriu de nedespartit al
folosintei, el neavand dreptul sa ceara restituirea lor de la comodant, afara
daca partile nu s-au inteles altfel (art. 2.151 alin. 1 C. civ.).
Comodatarul
are dreptul, insa, sa ii fie rambursate cheltuielile pentru lucrarile necesare
asupra bunului care nu puteau fi prevazute la incheierea contractului, atunci
cand comodantul, instiintat in prealabil, nu s-a opus efectuarii lor ori cand,
din cauza urgentei lucrarilor, acesta nu a putut fi instiintat in timp util.
d. Comodatarul este obligat sa
restituie, la scadenta, in natura, lucrul imprumutat. Restituirea bunului imprumutat
trebuie efectuata la termenul fixat in contract, iar daca partile nu au stabilit
nimic cu privire la aceasta obligatie, la data la care comodatarul s-a folosit
de bunul imprumutat potrivit conventiei (art. 2.155 alin. 1 C. civ.).
In cazul in
care partile nu au stabilit termenul si fie contractul nu prevede
intrebuintarea pentru care s-a imprumutat bunul, fie intrebuintarea are un
caracter permanent, comodatarul este obligat sa inapoieze bunul la cererea
comodantului.
Comodantul
poate cere restituirea bunului si inainte scadenta sau inainte ca bunul sa fie
folosit de catre comodatar, in situatia in care are o nevoie urgenta si
neprevazuta de bun 74
sau cand comodatarul decedeaza sau isi incalca obligatiile
contractuale.
Contractul de
comodat incheiat in forma autentica sau sub semnatura privata cu data certa
constituie titlu executoriu in privinta obligatiei comodatarului de restituire
a bunului in situatia in care contractul inceteaza prin decesul comodatarului
sau prin expirarea termenului contractual. Daca partile nu au prevazut termenul
de restituire a bunului, contractul constituie titlu executoriu numai in
situatia in care s-a prevazut intrebuintarea pentru care s-a imprumutat bunul.
e. Imprumutatul va raspunde in mod
solidar in cazul in care acelasi lucru este imprumutat de mai multi comodatari (art. 2.154 C. civ.).
B. Obligatiile comodantului
a. Obligatia de garantie contra viciilor
ascunse. Daca bunul
imprumutat este afectat de vicii ascunse pe care comodantul le cunostea la data
incheierii contractului si nu l-a prevenit pe comodatar, comodantul este
obligat sa repare prejudiciul suferit din aceasta cauza (art. 2.152 C. civ.).
b. Obligatia de a restitui comodatarului
cheltuielile extraordinare, necesare si urgente facute de acesta pe parcursul
executarii contractului, pentru conservarea bunului (art. 2.151 alin. 2 C. civ.);
§ 4.
Incetarea contractului de comodat
De regula,
contractul de imprumut de consumatie inceteaza prin executarea sa, moment in
care bunul imprumutat va trebui restituit comodantului.
Daca
comodatarul nu-si executa intocmai obligatiile care-i revin, comodantul este
indreptatit sa ceara in justitie rezilierea contractului. Rezilierea poate sa
se produca de drept, in cazul in care partile au stipulat in acest sens in mod
expres.
Contractul
inceteaza si prin moartea comodatarului, succesorii lui fiind tinuti sa
restituie bunul catre comodant.
SECTIUNEA A
III-A
CONTRACTUL
DE IMPRUMUT DE CONSUMATIE (MUTUUM)
§ 1.
Notiunea si caracterele juridice ale contractului de imprumut de consumatie
(propriu-zis)
Contractul
de imprumut de consumatie (imprumutul
propriu-zis sau mutuum), este contractul prin care o parte, numita imprumutator,
remite unei alte parti, numita imprumutat, o suma de bani sau alte
asemenea bunuri fungibile si consumptibile prin natura lor, cu obligatia pentru
aceasta din urma de a restitui la termenul fixat aceeasi suma de bani sau
cantitate de bunuri de aceeasi natura, cantitate si calitate (art. 2.158 C.
civ.).
Contractul de
imprumut de consumatie are urmatoarele caractere juridice:
a. Imprumutul de consumatie este un contract
real.
b. Imprumutul propriu-zis este un
contract unilateral, caracter care se mentine si in cazul in care
imprumutul este cu dobanda, deoarece cel care se obliga este tot debitorul
obligatiei de restituire a bunului imprumutat.
c. Contractul de imprumut de consumatie
poate fi atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros.
Caracterul oneros trebuie sa rezulte neindoielnic din contract, intrucat, in
lipsa de stipulatie contrara, imprumutul se prezuma a fi cu titlu gratuit (art.
2.159 alin. 1 C. civ.). in
75
schimb, in
cazul in care contractul are ca obiect o suma de bani, pana la proba contrara,
contractul se prezuma a fi cu titlu oneros (art. 2.159 alin. 2 C. civ.).
d. Contractul de imprumut de consumatie
este translativ de proprietate (art. 2.160 C. civ.). Ca urmare a
incheierii valabile a contractului, imprumutatul devine proprietarul bunurilor
fungibile si consumptibile imprumutate si va suporta riscul pieirii acestora in
caz de forta majora sau caz fortuit.
§ 2.
Conditiile de validitate ale contractului de imprumut de consumatie
A. Capacitatea partilor
Intrucat
imprumutul de consumatie este un contract translativ de proprietate, imprumutatorul
trebuie sa fie proprietarul bunului pe care il imprumuta si sa aiba
capacitatea de a face acte de dispozitie.
Imprumutatul
trebuie sa aiba si
el capacitatea de a dispune, respectiv capacitate de exercitiu deplina,
deoarece la scadenta el trebuie sa restituie bunuri asemanatoare celor pe care
le-a imprumutat de la cealalta parte.
B. Consimtamantul partilor trebuie sa fie valabil exprimat, sa
nu fie viciat prin eroare, dol sau violenta, in caz contrar, contractul fiind
lovit de nulitate relativa.
C. Obiectul contractului il constituie bunuri mobile fungibile
si consumptibile.
D. Cauza imprumutului de consumatie trebuie sa existe, sa fie
licita si morala.
E. Durata contractului
Contractul de
imprumut de consumatie poate fi incheiat pe durata determinata sau pe durata
nedeterminata.
Termenul de
restituire se prezuma a fi stabilit in favoarea ambelor parti. Daca imprumutul
este cu titlu gratuit, termenul se prezuma a fi in favoarea imprumutatului.
In cazul in
care partile nu au convenit un termen de restituire, instanta de judecata va
putea stabili un termen, la cererea oricareia dintre parti, tinand seama de
scopul imprumutului, de natura obligatiei si a bunurilor imprumutate, de
situatia partilor, precum si de orice alta imprejurare relevanta (art. 2.162
alin. 1 C. civ.). La fel va proceda instanta si in cazul in care in contract
partile au stipulat o clauza potrivit careia imprumutatul va restitui suma „
numai cand va avea resursele necesare” - art. 2.162 alin. 2 C. civ. In acest
caz, instanta constatand ca imprumutatul detine resursele necesare sau ca le va
obtine intre timp, instanta va acorda un termen de restituire care nu poate fi
mai mare de 3 luni.
§ 3.
Efectele contractului de imprumut de consumatie
A. Obligatiile imprumutatului
Principala
obligatie care revine imprumutatului este aceea de restituire a bunului
imprumutat. Potrivit art. 2.164 C. civ., imprumutatul este tinut sa
restituie lucrurile imprumutate in aceeasi cantitate si calitate, indiferent de
fluctuatia valorii bunurilor fata de momentul incheierii contractului sau cel
al restituirii acestora.
Bunurile care
urmeaza sa fie restituite trebuie sa fie de aceeasi natura si in aceeasi
cantitate, intrucat, in caz contrar, se schimba natura juridica a contractului.
In situatia in
care, la scadenta, imprumutatul nu poate restitui bunuri de aceeasi natura,
calitate si cantitate, acesta va achita valoarea bunurilor la data si locul
unde restituirea trebuia facuta (art. 2.165 C. civ.).
Daca
imprumutatul nu-si executa obligatia de restituire, imprumutatorul sau
succesorii sai in drepturi au un drept la actiune in justitie.
B. Obligatiile imprumutatorului
In principiu,
imprumutatorul nu are nici o obligatie, contractul fiind unilateral. 76
Art. 2.166 C. civ. dispune ca imprumutatorul este raspunzator
de daunele cauzate prin viciile lucrului, la fel ca si comodantul. Daca
imprumutul este cu titlu oneros, raspunderea comodantului pentru vicii va fi
similara cu cea a vanzatorului. Acest text este lipsit de importanta practica,
intrucat imprumutul de folosinta, are ca obiect doar bunuri fungibile si
consumptibile in acelasi timp, si numai in mod exceptional ar putea produce
daune.
§ 4.
Imprumutul cu dobanda
Potrivit art.
2.159 C. civ., imprumutul cu dobanda este un contract de imprumut de
consumatie cu titlu oneros, in care imprumutatului ii revine obligatia
restituirii la scadenta a unor bunuri echivalente ca natura, cantitate si
calitate cu cele imprumutate, precum si obligatia de a plati imprumutatorului o
suma de bani, numita dobanda, pentru folosinta temporara a lucrului
imprumutat.
Contractul de
imprumut cu dobanda are un obiect dublu: lucrul imprumutat (capital) si
dobanda.
A. Lucrul imprumutat (capitalul)
La scadenta,
imprumutatul trebuie sa restituie suma nominala primita, indiferent de
cresterea sau scaderea valorii acesteia, de la data acordarii imprumutului si
pana la scadenta (art. 2.164 alin. 2 C. civ.).
Dispozitiile
legale mentionate mai sus nu sunt aplicabile in cazul in care schimbarea
cursului monedei a avut loc dupa expirarea termenului imprumutului si dupa ce
debitorul a fost pus in intarziere. In acest caz, se va restitui adevarata
valoare a sumei imprumutate.
Obligatia de
restituire trebuie efectuata in moneda care are putere circulatorie la acel
moment, chiar daca imprumutul s-a facut intr-o alta moneda.
B. Dobanda
Dobanda reprezinta suma de bani pe care o
plateste imprumutatul drept contraprestatie a folosirii capitalului imprumutat.
De asemenea, dobanda poate consta si in alte prestatii sub orice titlu
sau denumire la care debitorul se obliga drept echivalent al folosirii
capitalului (art. 2.168 C. civ.).
Cuantumul
dobanzii se stabileste de catre parti in contract, cu respectarea prevederilor
O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale in obligatiile banesti . Daca
partile au convenit sa se plateasca dobanda, dar au omis sa stabileasca
cuantumul acesteia, atunci se va datora dobanda legala. Dobanda trebuie sa fie
prevazuta expres si prin act scris de catre parti (art. 2 si art. 5 alin. 2 din
O.G. nr. 9/2000).
Potrivit O.G.
nr. 9/2000, dobanda stabilita de parti in conventiile civile „nu poate depasi
dobanda legala cu mai mult de 50% pe an”. Conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr.
9/2000, astfel cum aceasta a fost modificata ulterior, dobanda legala in
conventiile civile se stabileste „la nivelul dobanzii de referinta a Bancii
Nationale a Romaniei, diminuat cu 20%”.
Dobanda se
calculeaza numai asupra sumei imprumutate (capitalului). Dobanda la dobanda
(numita si anatocism sau dobanda compusa) este, in principiu,
interzisa (art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000). Totusi, legea admite
anatocismul cu indeplinirea cumulativa a doua conditii (art. 8 alin. 2):
a. sa existe o
conventie speciala in acest sens, incheiata intre parti;
b. sa fie
dobanzi datorate pentru cel putin un an si ele sa fie scadente. 77
Dobanda se datoreaza din ziua in care suma a fost remisa
imprumutatului. Totusi, art. 2.170 C. civ. coroborat cu prevederile O.G. nr.
9/2000 permite plata anticipata a dobanzilor, dar numai pentru o perioada de
cel mult 6 luni.
Dovada platii
dobanzilor se face conform regulilor generale.
§ 5.
Incetarea contractului de imprumut de consumatie
Contractul de imprumut
de consumatie inceteaza, de regula, la data prevazuta in contract, prin
restituirea bunului imprumutat, iar daca imprumutul este cu dobanda, si a
dobanzilor aferente.
Plata poate fi
facuta in mod valabil si inainte de scadenta, intrucat termenul este
stabilit, de
regula, in favoarea debitorului.
Daca termenul
a fost stabilit in favoarea ambelor parti, imprumutatul va putea face plata
inainte de scadenta numai cu consimtamantul imprumutatorului.
Contractul de
imprumut de consumatie se poate stinge si potrivit dreptului comun, de exemplu,
prin reziliere, remitere de datorie, compensatie, confuziune. 78
CAPITOLUL XI
CONTRACTUL
DE RENTA VIAGERA
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI
CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA
§ 1.
Notiunea si reglementarea contractului de renta viagera
Contractul
de renta viagera este
contractul in baza caruia o parte, numita debirentier, se obliga sa
efectueze in folosul si pe toata durata vietii unei alte parti, numita credirentier,
prestatii periodice, constand in sume de bani sau alte bunuri fungibile (art.
2.242 C. civ.). Potrivit noii reglementari a Codului civil, regula o constituie
contractul de renta viagera cu titlu gratuit, debirentierul neprimind nimic in
schimbul obligatiei asumate. In baza art. 2.243 alin. 1 C. civ. renta viagera
poate fi constituita si cu titlu oneros, in schimbul unui capital de orice
natura.
Renta viagera
se constituie pe toata durata vietii unei persoane, fie credirentier, fie chiar
debirentier sau o terta persoana straina de contractul prin care se constituie
(tert beneficiar), ipoteza in care renta viagera constituie o stipulatie
in favoarea altuia (art. 1.284 alin. 1 C. civ.).
Esential este
ca durata contractului sa fie legata de timpul vietii unei persoane.
In cazul in
care credirentierul (sau tertul de viata caruia partile leaga existenta
contractului) era decedat la data incheierii acestuia, contractul este lovit de
nulitate absoluta. De asemenea, nu produce nici un efect juridic contractul
prin care renta viagera s-a constituit cu titlu oneros in favoarea unei
persoane bolnave, care a decedat din cauza acelei boli in urmatoarele 30 zile
de la incheierea contractului (art. 2.246-2.247 C. civ).
Contractul de
renta viagera este reglementat de Codul civil prin art. 2.242-2.253.
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de renta viagera
a. Contractul de renta viagera este consensual.
Cand renta viagera este constituita cu titlu gratuit ea este supusa regulilor
de forma ale actului juridic de constituire (art. 2.243 alin. 1 C. civ.).
b. Contractul de renta viagera este cu
titlu gratuit, dar poate fi constituit si cu titlu oneros.
c. Contractul de renta viagera
constituit cu titlu oneros este un contract aleatoriu, existand sanse de
castig sau de pierdere pentru ambele parti. Cand renta viagera este constituta
cu titlu gratuit, prin donatie sau legat, contractul nu mai are un caracter
aleatoriu, fiind o liberalitate.
d. Renta viagera este un contract sinalagmatic.
Daca renta s-a instituit prin donatie, va avea caracter unilateral (cu
exceptia cazului in care donatia este cu sarcina). Daca renta s-a constituit
prin legat, va urma regimul actelor juridice unilaterale.
e. Contractul de renta viagera este un
contract cu executare succesiva pentru debirentier.
f. Contractul de renta viagera este un
contract translativ de proprietate, in cazul in care se constituie cu
tiltu oneros, iar credirentierul se obliga sa transmita un bun in schimbul
ratelor de renta.
79
SECTIUNEA A II-A
CONDITIILE
DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE
RENTA
VIAGERA
Capacitatea.
Intrucat in cazul
rentei viagere constituite cu titlu gratuit, debirentierul este cel care se
obliga in principal la plata ratelor de renta, acesta trebuie sa aiba
capacitate deplina de exercitiu, pe cand credirentierul trebuie sa aiba
capacitatea necesara pentru a primi prin acte cu titlu gratuit. In cazul
contractului de renta viagera constituit cu titlu oneros, consideram ca ambele
parti trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu.
Consimtamantul
trebuie sa fie liber
exprimat, sa nu fie viciat prin eroare, dol, violenta si, in unele conditii,
leziune.
Obiectul
prestatiei debirentierului consta
intr-o suma de bani sau alte bunuri fungibile, platibila la anumite intervale
de timp. In cazul rentei constituite cu titlu oneros, credirentierul se obliga
si el sa transmita, in schimbul rentei, un capital de orice natura. Desi Codul
civil nu precizeaza ce intra in notiunea ce capital, consideram ca obiectul
prestatiei credirentierului il pot constitui atat o suma de bani, cat si un
bun mobil sau imobil.
Cauza trebuie sa existe, sa fie licita
si morala.
SECTIUNEA A
III-A
EFECTELE
CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA
§ 1.
Obligatiile debirentierului
A. Plata rentei
Debirentierul
este tinut sa plateasca ratele de renta in cuantumul convenit, pe toata durata
vietii credirentierului (contractant sau tert beneficiar) ori pana la decesul
tertului pana la moartea caruia credirentierul are dreptul la ratele de renta.
Debirentierul nu se poate elibera de aceasta obligatie prin restituirea
capitalului primit de la credirentier, chiar daca ar renunta la restituirea de
catre acesta a ratelor de renta viagera deja incasate (art. 2.252 alin. 1 C.
civ). debirentierul este tinut la plata ratelor de renta pana la decesul
persoanei pe durata vietii careia a fost constituita renta, oricat de
impovaratoare ar deveni prestarea acesteia (art. 2.252 alin. 2 C. civ.).
Plata rentei
va fi facuta la datele prevazute in contract. In lipsa de stipulatie contrara
in contract, ratele de renta se achita trimestrial in avans si indexate in
raport de rata inflatiei. Daca decesul credirentierului intervine inainte de
expirarea perioadei pentru care renta s-a achitat in avans, debirentierul nu
poate cere restituirea sumei platite aferente perioadei in care credirentierul
nu a mai fost in viata.
Renta viagera
constituita in favoarea mai multor credirentieri este indivizibila si se
datoreaza pana la sfarsitul vietii ultimului credirentier. La fel, in cazul in
care plata ratelor de renta a fost constituita pe durata vietii mai multor,
obligatia de plata a rentei inceteaza la decesul ultimei persoane.
In caz de
neexecutare a obligatiei de plata a rentei, credirentierul are dreptul de a
cere executarea silita asupra patrimoniului debirentierului, respectiv
sechestrul si vanzarea bunurilor debirentierului, pana la concurenta unei sume
suficiente pentru a asigura plata rentei pentru viitor (art. 2.250 alin. 1 C.
civ). stabilirea sumei se face prin expertiza prin raportare la regulile care
se aplica in cazul asigurarilor de viata, avand in vedere ratele 80
incasate deja de catre credirentier, varsta si starea
acestuia. Suma obtinuta in urma vanzarii se consemneza la o institutie de
credit si se achita credirentierului conform perioadelor de timp stabilite.
De asemenea,
in caz de neexecutare a obligatiei de plata a ratelor de renta, credirentierul
are dreptul de a cere si obtine rezolutiunea contractului.
B. Obligatia debirentierului de a oferi
credirentierului garantiile stipulate in contract pentru asigurarea platii
rentei
Debirentierul
este obligat sa ofere garantii pentru plata rentei si, o data instituite
aceste
garantii, sa nu le diminueze. Astfel, debirentierul poate garanta plata rentei
cu o ipoteca legala care trebuie inscrisa in cartea funciara. Potrivit art.
2.251 alin. 1 C. civ., credirentierul unei rente viagere cu titlu oneros poate
cere rezolutiunea contractului, daca debirentierul nu depune garantia promisa
in vederea executarii obligatiei sale sau o micsoreaza. In cazul in care renta
viagera s-a constituit cu titlu gratuit, dispozitiile art. 2.251 alin. 1 C.
civ. devin inaplicabile.
In toate
cazurile in care credirentierul poate cere si obtine rezolutiunea,
debirentierul nu are dreptul sa obtina restituirea ratelor de renta deja
achitate, decat in situatia in care partile au prevazut altceva in contract.
§ 2.
Obligatiile credirentierului
In cazul in
care renta este constituita cu titlu gratuit, credirentierul nu are niciun fel
de obligatie legala fata de debirentier. Daca renta s-a constituit cu titlu
oneros, credirentierul poate avea urmatoarele obligatii:
A. Obligatia de plata a capitalului
promis
In cazul in
care contractul de renta viagera este cu titlu oneros, credirentierul este
tinut sa predea debirentierului capitalul care formeaza obiectul contractului
la termenul, locul si in modalitatea convenita prin contract.
B. Obligatia de garantie contra
evictiunii si contra viciilor ascunse
In cazul in
care capitalul la care se obliga credirentierul consta intr-un bun, consideram
ca acesta trebuie sa asigure debirentierului linistita posesiune a bunului,
avand obligatia de garantie contra evictiunii, provenita atat din fapta
tertilor, cat si din faptul sau personal. In acelasi timp, trebuie sa-l
garanteze pentru viciile ascunse ale bunului, existente in momentul incheierii
contractului de renta viagera.
§ 3.
Urmarirea rentei viagere de catre creditori
Renta viagera,
indiferent ca a fost constituita cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, poate fi
urmarita de creditorii credirentierului. In cazul in care renta a fost
constituita cu titlu gratuit, ea poate fi declarata neurmaribila prin conventia
partilor (art. 2.253 C. civ.). Intr-un asemenea caz renta devine insesizabila
numai in limita necesara credirentierului pentru intretinerea sa, diferenta
putand fi urmarita de catre creditori.
Renta viagera
constituita cu titlu oneros nu poate fi declarata neurmaribila, deoarece
reprezinta echivalentul capitalului transmis, astfel ca dreptul creditorilor nu
sufera nici un fel de modificare.
SECTIUNEA A
IV-A
INCETAREA
CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA
Ca regula,
renta viagera inceteaza la moartea persoanei in functie de durata vietii
careia a fost constituita. 81
Contractul inceteaza si prin rezolutiune, care poate
fi judiciara sau conventionala.
Daca renta a
fost constituita printr-o liberalitate (donatiune intre vii sau legat), ea va
putea fi revocata pentru oricare dintre cauzele prevazute de lege in aceasta
materie. 82
CAPITOLUL XII
CONTRACTUL
DE INTRETINERE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA,
CARACTERELE JURIDICE SI CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE
INTRETINERE
§ 1.
Notiunea contractului de intretinere si continutul notiunii de intretinere
A. Notiunea contractului de intretinere
Contractul
de intretinere este
contractul prin care o parte, numita intretinator, se obliga sa
efectueze in folosul celeilalte parti, numita intretinut, sau in folosul
unei alte persoane, numita beneficiar al intretinerii, prestatiile
necesare intretinerii si ingrijirii pentru o anumita perioada de timp.
Noul Cod civil
reglementeaza pentru prima data contractul de intretinere prin art.
2.254-2.263, devenind, in acest fel, un contract numit. Anterior intrarii in
vigoare a acestui act normativ, contractul de intretinere era un contract
nenumit, el nefiind reglementat de Codul civil si nici de alte acte normative
cu caracter special. El era o creatie a practicii judiciare, fiindu-i
aplicabile prevederile generale din materia obligatiilor.
Contractul de
intretinere se poate constitui atat cu titlu gratuit, cat si titlu oneros in
schimbul unui capital de orice natura.
De asemenea,
contractul de intretinere se poate constitui atat pe o durata determinata de
timp, cat si cu caracter viager. Atunci cand in contract nu s-a prevazut durata
intretinerii ori s-a prevazut numai caracterul viager al acesteia, intretinerea
se datoreaza pentru toata durata vietii intretinutului.
Cand in
contract, in calitate de intretinut sau intretinator figureaza mai multe
persoane, obligatia de plata a intretinerii este indivizibila atat in privinta
intretinutilor, cat si in privinta intretinatorilor, intretinerea trebuind sa
fie prestata integral de catre intretinatori pana la decesul ultimului dintre
ei, precum si in favoarea intretinutilor pana la decesul ultimului dintre ei.
Contractul de
intretinere in care se stipuleaza obligatia de prestare a intretinerii
constituita pe durata vietii unui tert care era decedat in ziua incheierii
contractului este lovit de nulitate absoluta (art. 2.243 C. civ.). De asemenea,
nu produce, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros
obligatia de prestare a intretinerii pe durata vietii unei persoane care, la
data incheierii contractului, suferea de o boala din cauza careia a murit in
interval de cel mult 30 de zile de la aceasta data.
B. Continutul notiunii de intretinere
Notiunea de intretinere
presupune o obligatie complexa, care priveste, pe de o parte, mijloacele
necesare traiului (in care se includ: alimente, imbracaminte, locuinta, cele
necesare ingrijirii sanatatii etc.), iar, pe de alta parte, mijloacele necesare
satisfacerii nevoilor spirituale ale creditorului (in care se includ nevoile
culturale, artistice, stiintifice, de informare etc.). in determinarea
continutului obligatiei de intretinere trebuie avut, intotdeauna, in vedere
valoarea capitalului transmis si conditia sociala anterioara a intretinutului.
Potrivit art.
2.257 alin. 2 C. civ. debitorul este obligat in special sa asigure creditorului
hrana, imbracaminte, incaltaminte, menaj, precum si folosinta unei locuinte 83
corespunzatoare. Intretinerea cuprinde, de asemenea,
ingrijirile si cheltuielile necesare in caz de boala. In cazul in care
intretinerea are caracter viager sau atunci cand creditorul decedeaza in cursul
duratei contractului, debitorul are obligatia sa il inmormanteze.
Clauza prin
care intretinutul se obliga sa presteze anumite servicii este considerata
nescrisa.
§ 2.
Caracterele juridice ale contractului de intretinere
a. Contractul de intretinere este un
contract formal, conform art. 2.255 C. civ. el trebuind sa fie incheiat
in forma autentica sub sanctiunea nulitatii absolute.
b. Contractul de intretinere este unilateral,
dar poate fi si sinalagmatic, cand se constituie cu titlu oneros.
c. Contractul de intretinere este un
contract aleatoriu.
In cazul
intretinerii, factorul de risc (posibilitatea survenirii decesului creditorului
intretinerii) exista din momentul incheierii contractului si este irelevant
faptul daca s-a prestat sau nu ceva in contul intretinerii.
In cazul in
care contractul de intretinere s-a incheiat pe o perioada determinata, el va
avea caracter comutativ.
d. Contractul de intretinere este un
contract intuitu personae, intrucat contine o obligatie de a face,
strict personala si netransmisibila.
e. Contractul de intretinere este un
contract translativ de proprietate, atunci cand se constituie cu titlu
oneros, iar intretinutul se obliga sa transmita un bun in schimbul
intretinerii.
§ 3.
Conditiile de validitate ale contractului de intretinere
Ambele parti
trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitu, deoarece intretinutul
isi asuma obligatia transmiterii dreptului de proprietate asupra unui capital,
iar intretinatorul va putea fi obligat la plata daunelor-interese in caz de
neexecutare a obligatiilor. In cazul in care contractul de intretinere se
constituie cu titlu gratuit, intretinutul trebuie sa aiba capacitatea necesara
pentru a primi prin astfel de acte, pe cand intretinatorul trebuie sa aiba
capacitatea deplina de exercitiu.
Consimtamantul
trebuie sa fie liber
exprimat, neviciat prin eroare, dol sau violenta.
Obiectul
contractului de intretinere il pot forma atat bunurile mobile, cat si cele imobile aflate
in circuitul civil general.
Cauza trebuie sa fie licita si morala,
contrar, contractul este lovit de nulitate absoluta.
SECTIUNEA A
II-A
EFECTELE
CONTRACTULUI DE INTRETINERE
§ 1.
Obligatiile intretinutului
In cazul in
care contractul de intretinere este cu titlu oneros, intretinutului ii revine
obligatia de a preda intretinatorului capitalul care face obiectul prestatiei
sale si, totodata, de a-l garanta pe acesta impotriva evictiunii si pentru
viciile ascunse ale bunului, la fel ca si in cazul vanzatorului.
In cazul in
care intretinutul refuza remiterea bunului, intretinatorul poate cere fie
executarea contractului, fie rezolutiunea lui. 84
§ 2. Obligatiile intretinatorului
Intretinatorul
are ca obligatie principala prestarea intretinerii catre intretinut care, din
cauza caracterului ei alimentar, trebuie executata in natura, zi de zi. Cerinta
prestatiilor succesive trebuie sa vizeze deopotriva, cele doua planuri ale
obligatiei de intretinere: material si spiritual.
Daca prestarea
sau primirea in natura intretinerii a devenit imposibila din motive obiective
sau daca debitorul intretinerii decedeaza, iar mostenitorii nu se inteleg in
privinta obligatiei de plata a intretinerii, instanta de judecata, la cererea
oricareia dintre parti, poate sa inlocuiasca obligatia de intretinere printr-o
suma de bani corespunzatoare, chiar si pentru o anumita perioada. Consideram ca
nimic nu impiedica partile ca, prin acordul lor de vointa, sa convina asupra
transformarii obligatiei de intretinere intr-o obligatie de plata periodica a
unei sume de bani. Atunci cand prestarea sau primirea in natura a intretinerii
nu mai poate continua din culpa uneia dintre parti, instanta va majora sau,
dupa caz, va diminua cuantumul sumei de bani care inlocuieste prestatia de
intretinere (art. 2.261 C. civ.).
In toate
cazurile in care obligatia de prestare a intretinerii se inlocuieste cu
obligatia de a plata a unei sume de bani, se aplica regulile de la contractul
de renta viagera.
SECTIUNEA A
IV-A
INCETAREA
CONTRACTULUI DE INTRETINERE
Conform art.
2.260 C. civ. contractul de intretinere este revocabil in folosul persoanelor
carora creditorul intretinerii le datoreaza alimente in temeiul legii daca,
prin efectul contractului, el s-a lipsit de mijloacele necesare indeplinirii
obligatiei de a asigura alimentele. Revocarea poate fi ceruta chiar daca nu
exista frauda din partea intretinatorului si indiferent de momentul incheierii
contractului de intretinere. Instanta de judecata poate dispune mentinerea
contractului, dar numai cu acordul intretinatorului, obligandu-l pe acesta sa
asigure el alimente persoanelor fata de catre intretinutul are o astfel de
obligatie, fara, insa, sa diminueze prestatiile datorate intretinutului.
Contractul de
intretinere incheiat pe durata determinata inceteaza la expirarea acestei
durate, cu exceptia cazului in care intretinutul decedeaza mai devreme.
Atunci
intretinatorul nu-si executa in mod culpabil obligatiile asumate sau cand
comportamentul unei parti face imposibila executarea contractului in conditii
conforme bunelor moravuri, partea interesata poate cere rezolutiunea, care nu
poate fi decat judiciara.
Rezolutiunea
contractului de intretinere poate fi ceruta de intretinut, mostenitorii sai,
creditorii chirografari ai acestora.
In cazul in
care se cere si se obtine rezolutiunea contractului, intretinatorul nu poate
obtine restituirea prestatiilor efectuate. 85
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:
1. Albu, Ion, Drept
civil. Contractul si raspunderea contractuala, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1994;
2.
Alexandresco, Dimitrie, Explicatiunea teoretica si practica a Dreptului
Civil Roman, ed. a II-a, Atelierele Grafice „Socec & Co”, Bucuresti;
3. Antomnatti,
P. H., Raynard, Y., Droit civil. Contrats spéciaux, Litec, Paris, 2001;
4.
Cantacuzino, Matei B., Elementele dreptului civil, Ed. Cartea
Romaneasca, Bucuresti, 1921;
5. Chirica,
Dan., Contracte civile si comerciale, vol. I, Ed. Rosetti, Bucuresti,
2005;
6. Deak,
Francisc, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul
juridic, Bucuresti, 2001;
7. Dogaru, Ion,
Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004;
8. Hamangiu,
C., Rosetti-Balanescu, I., Baicoianu, Al., Tratat de drept civil roman, Ed.
All Beck, Bucuresti, 1998;
9. Macovei,
Codrin, Contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006
10. Macovei,
Dumitru, Cadariu, Iolanda Elena, Drept civil. Contracte, Ed. Junimea,
Iasi, 2004;
11. Malaurie,
Ph., Aynès, L., Gauthier, P. Y., Cours de droit civil. Les contrats
spéciaux. Civil et commerciaux, Ed. Cujas, Paris, 2001;
12. Motiu,
Florin, Contracte speciale in noul Cod civil, Ed. Wolters Klumen,
Bucuresti, 2010;
13. Noul
Cod civil. Note. Corelatii. Explicatii, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2011;
14.
Safta-Romano, Eugeniu, Contracte civile, ed. Polirom, Iasi, 1998;
15.
Stanciulescu, Liviu, Drept civil. Partea speciala. Contracte si succesiuni, ed.
a IV-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008;
16. Térré,
François, Lequette, Yves, Droit civil. Les successions. Les libéralités, 3e édition, Dalloz, Paris, 1997;
17. Toader,
Camelia, Evictiunea in contractele civile, Ed. All, Bucuresti, 1997;
18. Toader,
Camelia, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003;
19. Turcu, I.,
Noul Cod Civil. Legea nr. 287/2009. Cartea V. Despre obligatii art.
1164-1649. Comentarii si explicatii, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2011;
20. Uliescu,
M, coord., Noul Cod civil. Comentarii, ed. a II-a, revazuta si adaugita,
Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011;
21. Urs,
Iosif R., Angheni, Smaranda, Drept civil. Contracte speciale, vol. III,
Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1998.