miercuri, 9 ianuarie 2013

Drept Civil Contracte





 Lect. univ. drd. Iolanda Elena CADARIU-LUNGU
DREPT CIVIL
CONTRACTE 

In elaborarea lucrarii s-au folosit materialele documentare
publicate pana la data de 1 octombrie 2011. 3



CAPITOLUL I
CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
§ 1. Notiunea contractului de vanzare-cumparare
Contractul de vanzare-cumparare este reglementat de Codul civil* (art. 1.650-1.762), precum si de alte acte normative cu caracter special.
* Prezentul suport de curs este realizat in conformitate cu prevederile noului Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat in M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011 si intrat in vigoare la data de 01 octombrie 2011. Orice referire in text la Codul civil este facuta la noul Cod civil.
Art. 1.650 C. civ. defineste vanzarea ca fiind „contractul prin care vanzatorul transmite sau, dupa caz, se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa-l plateasca”.
Potrivit alin. 2 al articolului mai sus citat prin vanzare se poate, de asemenea, transmite si un dezmembramant al dreptului de proprietate, precum si orice alt drept real.
Contractul de vanzare-cumparare nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale si nici drepturi patrimoniale care au caracter strict personal (de exemplu, dreptul temporar de abitatie al sotului supravietuitor), nici alte drepturi prevazute de lege (pensii, ajutoare ori indemnizatii materiale) ori rezultate din acte unilaterale sau convenite prin contracte intuitu personae (de exemplu, dreptul de intretinere).
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare
a. Contractul de vanzare-cumparare este un contract consensual, deoarece se incheie valabil prin simplul consimtamant al partilor (art. 1.273 alin. 1 C. civ. coroborat cu art. 1.674 C. civ.).
De la principiul consensualismului este prevazuta si o exceptie in materie de imobile. Astfel, potrivit art. 1.676 C. civ. in materie de imobile, stramutarea proprietatii de la vanzator la cumparator este supusa dispozitiilor de carte funciara prevazute in Titlul VII din Cartea a III-a intitulat „Cartea funciara”. Astfel, in conformitate cu art. 885 alin. 1 C. civ., sub rezerva unor dispozitii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse in cartea funciara se dobandesc, atat intre parti, cat si fata de terti, numai prin inscrierea lor in cartea funciara, pe baza actului sau faptului care a justificat inscrierea. Potrivit noului Cod civil, inscrierea in cartea funciara se efectueaza in baza unui inscris autentic notarial.
Rezulta, asadar, ca, in materie de imobile, contractul de vanzare-cumparare devine unul formal, trebuind sa imbrace forma autentica. De asemenea, o modificare adusa de Codul civil este cea potrivit careia inscrierea in cartea funciara are rol constitutiv de drepturi, dreptul de proprietate sau celelalte drepturi reale instrainate prin contractul de vanzare-cumparare dobandindu-se in patrimoniul cumparatorului de la data inscrierii in cartea funciara. Aplicarea art. 885 C. civ. a fost, insa, amanata pana finalizarea lucrarilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala si deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cartilor funciare pentru imobilele respective. Pana la aceasta data, inscrierea in cartea funciara va avea efecte de opozabilitate fata de terti a contractului de vanzare-cumparare. 5

Tot astfel, contractul este valabil numai cu respectarea formelor cerute de lege in cazul vanzarii silite, cand aceasta trebuie sa fie facuta ad validitatem prin licitatie publica.
b. Contractul de vanzare-cumparare este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii reciproce intre partile contractante.
c. Contractul de vanzare-cumparare este un contract cu titlu oneros, deoarece ambele parti urmaresc realizarea unor interese patrimoniale.
d. Contractul de vanzare-cumparare este un contract comutativ, existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor reciproce fiind cunoscute de catre parti inca de la data incheierii contractului.
e. Contractul de vanzare-cumparare este un contract translativ de proprietate (art. 1.673 alin. 1 C. civ.).
Potrivit noului Cod civil, transferul dreptului de proprietate constituie o obligatie speciala si distincta a vanzatorului, aceasta obligatie fiind mentionata expres in art. 1.672 C. civ. alaturi de celelalte doua obligatii de predare a bunului si de garantie contra evictiunii si viciilor bunului.
In ceea ce priveste riscul pieirii fortuite a bunului vandut, in lipsa de stipulatie contrara si atata vreme cat bunul nu este predat, riscul ramane in sarcina vanzatorului, chiar daca proprietatea a fost transferata cumparatorului anterior. Prin urmare, suportarea riscului pieirii fortuite a bunului nu mai insoteste transferul dreptului de proprietate, ci predarea efectiva a bunului. In cazul in care bunul vandut piere fortuit intre momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare si momentul predarii bunului, vanzatorul pierde dreptul de a mai incasa pretul, iar daca l-a incasat este obligat sa-l restituie, cu exceptia cazului in care cumparatorul a fost pus in intarziere cu privire la obligatia de preluare a bunului. In aceasta situatie cumparatorul se poate libera, facand dovada ca bunul ar fi pierit si daca l-ar fi preluat la termen (art. 1.274 C.civ.).
In cazul bunurilor mobile nu trebuie indeplinite formalitatile de publicitate, iar dreptul de proprietate se transfera la data incheierii contractului.
SECTIUNEA A II-A
CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
§ 1. Capacitatea partilor contractante
A. Regula si exceptia

Potrivit art. 1.652 C. civ. „pot cumpara sau vinde toti cei carora nu le este interzis prin lege”. De asemenea, art. 1.180 C. civ. prevede ca „poate contracta orice persoana care nu este declarata incapabila de lege si nici oprita sa incheie anumite contracte”. De unde rezulta ca orice persoana poate incheia un contract de vanzare-cumparare, fie in calitate de cumparator, fie in calitate de vanzator, daca legea nu ii interzice expres acest lucru. Prin urmare, regula o constituie capacitatea, incapacitatea fiind exceptia.
Vanzarea-cumpararea constituie pentru ambele parti un act de dispozitie, ceea ce impune ca acestea sa aiba capacitatea de exercitiu deplina. Potrivit art. 41 alin. 2 C. civ. minorul care a implinit varsta de 14 ani poate sa incheie singur acte juridice cu incuviintarea parintilor sau, dupa caz, a tutorelui, iar in cazurile prevazute de lege, si cu autorizarea instantei de tutela. Incuviintarea sau autorizarea poate fi data, cel mai tarziu, in momentul incheierii actului. Pentru minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, precum si 6

pentru interzisul judecatoresc acte juridice se incheie, in numele acestora, de catre reprezentantul legal (art. 43 alin. 2 C. civ.). actele juridice incheiate cu incalcarea acestor dispozitii legale sunt anulabile, fara a fi necesar sa se dovedeasca existenta vreunui prejudiciu.
Conform arrt. 206 C. civ. persoana juridica poate avea orice drepturi si obligatii civile, afara de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot apartine decat persoanei fizice. Persoanele juridice fara scop lucrativ pot avea doar acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut. Actul juridic incheiat cu incalcarea acestor reguli este lovit de nulitate absoluta.
B. Incapacitati speciale
a. incapacitati speciale de a cumpara
1. Potrivit art. 1.653 alin. 1 C. civ. vor fi incapabili de a cumpara drepturi cu privire la care exista un litigiu pe rolul unei instante judecatoresti judecatorii, procurorii, grefierii, executorii, avocatii, notarii publici consilierii juridici si practicienii in insolventa. Aceste persoane nu vor putea cumpara nici direct si nici prin persoane interpuse. Incapacitatea nu este generala, ci vizeaza aceste persoane numai cu privire la drepturile litigioase de competenta instantei judecatoresti in care isi desfasoara activitatea. In cazul acelor persoane care detin calitatea mentionata mai sus si care isi desfasoara activitatea pe langa instanta suprema, incapacitatea va deveni una generala.
Sanctiunea nerespectarii acestei incapacitati este nulitatea absoluta, Codul civil urmarind sa protejeze atat prestigiul acestor profesii, cat si sa inlature suspiciunile care s-ar putea isca intr-o asemenea situatie cu privire la presupusa influenta pe care persoanele declarate incapabile de lege ar putea sa o aiba pe langa magistratul care instrumenteaza cauza.
Alin. 2 al aceluiasi articol prevede si trei situatii exceptionale cand aceste persoane pot totusi sa incheie in mod valabil contractul de vanzare-cumparare. Astfel, este permisa:
a) cumpararea drepturilor succesorale ori a cotelor-parti din dreptul de proprietate de la comostenitori sau coproprietari;
b) cumpararea unui drept litigios in vederea indestularii unei creante care s-a nascut inainte ca dreptul sa fi devenit litigios;
c) cumpararea care s-a facut pentru apararea drepturilor celui care stapaneste bunul in legatura cu care exista dreptul litigios.
Observam ca aceste exceptii au ca scop fie comasarea proprietatii succesorale sau a coproprietatii in general, fie reglarea unor raporturi juridice obligationale, fie protejarea intereselor persoanei care stapaneste bunul litigios respectiv.
Incapacitatea speciala prevazuta de art. 1.653 C. civ. are in vedere atat calitatea pe care o detine cumparatorul, cat si natura bunului care formeaza obiectul contractului de vanzare-cumparare, si anume, un bun litigios. Putem afirma ca incapacitatea la care facem referire este specializata sub dublu aspect si ne aflam in cazul interdictiei prevazute de art. 1.653 C. civ. daca se retin cumulativ ambele aspecte, atat calitatea speciala a cumparatorului, cat si natura speciala a bunului care formeaza obiectul contractului. Rezulta ca aceste persoane pot cumpara orice alte bunuri cu exceptia bunurilor litigioase, in afara cazurilor prevazute de alin. 2, precum si ca orice alte persoane care nu detin calitatea la care se refera art. 1.653 pot sa cumpere bunuri cu privire la care exista un litigiu cu privire la existenta si intinderea sa deschis la o instanta judecatoreasca si nestins, cu exceptia cazurilor prevazute prin legi speciale. 7

2. Potrivit art. 1.654 din noul Cod civil sunt, de asemenea, incapabili de a cumpara atat direct, cat si prin persoane interpuse, iar, de aceasta data, nici prin vanzare silita la licitatie publica:
a) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt insarcinati sa le vanda, cu exceptia situatiilor reglementate de art. 1.304 (mandatul cu sine insusi si dubla reprezentare);
b) parintii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, cu privire la bunurile persoanelor pe care le reprezinta;
c) functionarii publici, judecatorii sindici, practicienii in insolventa, executorii, precum si alte asemenea persoane care ar putea influenta conditiile vanzarii facute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administreaza ori a caror administrare o supravegheaza.
Sanctiunea aplicabila in cazul nerespectarii prevederilor art. 1.654 alin. 1 pct. a si b din noul Cod civil este nulitatea relativa, iar pentru cea de la pct. c nulitatea absoluta, de aceasta data interesul ocrotit fiind unul public, general.
b. incapacitati speciale de a vinde
Conform art. 1.655 C. civ. persoanele mentionate la art. 1.654 C.civ. nu pot sa vanda bunuri proprii pentru un pret care consta intr-o suma de bani provenita din vanzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care il administreaza ori a carui administrare o supravegheaza.
Aceasta incapacitate vizeaza acea situatie in care persoanele mentionate la art. 1.654, o data in calitatea speciala pe care o au vand bunuri ale persoanelor pe care le reprezinta sau vand bunuri pe care le administreaza sau a caror administrare o supravegheaza sau care se vand prin intermediul lor si a doua oara, in schimbul sumelor de bani astfel obtinute, vand bunuri proprii incasand in final pretul initial. Legiuitorul noului Cod civil a dorit sa fie extrem de prevazator si sa inlature orice contrarietate de interese si orice suspiciune de influentare a pretului vanzarii nu in interesul persoanelor pe care le reprezinta sau a caror bunuri le administreaza sau administrare o supravegheaza, ci in favoarea, in final, a propriilor interese.
C. In ceea ce priveste posibilitatea cetatenilor straini si a apatrizilor de a dobandi terenuri situate in Romania, Constitutia revizuita prevede in art. 44 alin. 2 „cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala”. In acest sens a fost adoptata Legea nr. 312/2005 privind dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele juridice straine.
§ 2. Consimtamantul partilor
A. Consideratii generale
Pentru a fi eficient, consimtamantul trebuie sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta de cauza, respectiv sa nu fie viciat prin eroare, dol, violenta sau leziune.
In cadrul contractului de vanzare-cumparare, in legatura cu consimtamantul, se pune
problema pactului de optiune privind contractul de vanzare-cumparare, a promisiunii bilaterale de vanzare ori a promisiunii unilaterale de vanzare sau de cumparare, promisiuni care pot precede incheierea valida a contractului de vanzare-cumparare, precum si a dreptului de preemtiune.
B. Pactul de optiune privind contractul de vanzare-cumparare 8

Pactul de optiune este definit de art. 1.278 alin. 1 C. civ. ca fiind acea conventie prin care partile convin ca „una dintre ele sa ramana legata de propria declaratie de vointa, iar cealalta sa o poata accepta sau refuza”. Natura juridica a acestui pact de optiune va fi aceea a unei oferte irevocabile.
In acest caz contractul de vanzare-cumparare se considera incheiat prin exercitarea optiunii in sensul acceptarii de catre beneficiar a declaratiei de vointa a celeilalte parti in cadrul termenului stabilit pentru acceptare. Cand partile nu au stabilit un termen de acceptare, termenul poate fi stabilit de catre instanta de judecata pe calea ordonantei presedintiale (art. 1.278 alin. 2).
Potrivit art. 1.668 C. civ. in cazul pactului de optiune privind un contract de vanzare-cumparare asupra unui bun individual determinat, intre data incheierii pactului si data exercitarii optiunii sau a expirarii termenului de optiune, nu se poate dispune de bunul care constituie obiectul pactului. Desi Codul civil nu prevede, consideram ca, in situatia in care se incalca aceasta prevedere si se dispune de bun, partea care si-a nesocotit obligatiile asumate datoreaza daune-interese.
C. Promisiunea bilaterala de vanzare
Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare este un acord prin care ambele parti se obliga sa incheie in viitor contractul de vanzare-cumparare, avand fiecare atat calitatea de promitent, cat si pe aceea de beneficiar.
Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare trebuie sa contina toate clauzele contractului promis in lipsa carora partile nu ar putea executa promisiunea.
Ca natura juridica, promisiunea de vanzare-cumparare este un antecontract care obliga partile semnatare, dar care nu transfera dreptul de proprietate sau alt drept real.
Potrivit art. 1.669 C. civ. daca una dintre partile promisiunii refuza din motive care ii sunt imputabile sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere instantei de judecata pronuntarea unei hotariri care sa tina loc de contract, sub conditia de a fi indeplinite toate conditiile de valabilitate ale contractului prefigurat. Dreptul la actiune in instanta se prescrie intr-un termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia incheiat.
In situatia in care partile prevad in cuprinsul promisiunii plata unui pret, acesta se considera avans din pretul contractului prefigurat.
D. Promisiunea unilaterala de vanzare sau de cumparare
Promisiunea unilaterala constituie un acord de vointa prin care o anumita persoana, prevazand un eventual interes pentru ea de a dobandi proprietatea unui bun, primeste promisiunea proprietarului de a vinde acel bun, rezervandu-si dreptul de a-si manifesta ulterior, la o anumita data, consimtamantul de a-l cumpara.
Ca natura juridica, promisiunea de vanzare este un antecontract care nu transfera dreptul de proprietate, ci da nastere la un drept de creanta in persoana beneficiarului, acesta avand posibilitatea de a opta intre a cumpara sau nu.
Potrivit art. 1.669 alin. 4 C. civ., in cazul promisiunii unilaterale de cumparare a unui bun individual determinat, daca, mai inainte ca promosiunea sa fi fost executata, creditorul sau instraineaza bunul ori constituie un drept real asupra acestuia, obligatia promitentului se considera stinsa.
De asemenea, in situatia in care cealalta parte refuza nejustificat incheierea contractului, partea indreptatita se poate adresa instantei de judecata pentru ca aceasta sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare.
E. Dreptul de preemtiune 9

Dreptul de preeptiune este acel drept stabilit fie prin lege, fie prin contract in temeiul caruia titularul dreptului, denumit preemptor, poate sa cumpere cu prioritate un anumit bun (art. 1.730).
Potrivit alin. 3 al acestui articol preemptorul care a respins o oferta de vanzare nu isi mai poate exercita acest drept cu privire la contractul care i-a fost propus. Oferta se considera respinsa daca nu a fost acceptata in termen de cel mult 10 zile, atunci cand are ca obiect bunuri mobile, si de cel mult 30 de zile, cand obiectul il constituie bunuri imobile, ambele termene curgand de la data cand oferta i-a fost comunicata preemptorului.
Bunul cu privire la care preemptorul are stipulat in favoarea sa dreptul de preemtiune poate fi instrainat de catre vanzator unei terte persoane, insa aceasta vanzare va fi afectata de conditia suspensiva a neexercitarii de catre preemptor a dreptului sau.
Vanzatorul trebuie sa notifice de indata preemptorului cuprinsul contractului incheiat cu tertul. Notificarea va cuprinde obligatoriu numele si prenumele vanzatorului, descrierea bunului, sarcinile care il greveaza, termenii si conditiile vanzarii, locul unde este situat bunul.
Preemptorul isi exercita dreptul sau de preemptiune prin comunicarea catre vanzator in cadrul termenului mentionat mai sus a acordului sau de a incheia contractul de vanzare-cumparare, precum si prin consemnarea pretului la dispozitia vanzatorului.
Desi alin. 2 al art. 1.732 C. civ. nu precizeaza printre mentiunile obligatorii ale notificarii adresate cumparatorului si pe cea privitoare la pret, consideram ca acest element ar trebui sa se regaseasca in cuprinsul notificarii, pentru ca, in caz contrar, preemptorul nu-si poate indeplini obligatia de consemnare a pretului, iar consemnarea sumei si a acceptului de incheiere a contractului trebuie sa fie cumulative si simultane pentru a putea aprecia indeplinite prevederile art. 1.732 alin. 3 cu privire la exercitarea acestui drept.
Ca urmare a exercitarii dreptului de preemptiune contractul de vanzare-cumparare se considera incheiat intre preemptor si vanzator in aceleasi conditii ca cel incheiat cu tertul care se desfiinteaza retroactiv cu obligatia pentru vanzator de a-l despagubi pe tertul de buna-credinta.
Codul civil prevede, de asemenea, ordinea de preferinta in cazul in care exista o pluralitate de preemptori, atat legali, cat si conventionali, ori numai legali sau numai conventionali. Codul civil nu face nicio referire cu privire la persoanele care sunt titulari legali ai dreptului de preemptiune (cu exceptia terenurilor forestiere din proprietatea privata, caz in care in art. 1.746 vorbeste despre coproprietari si vecini ca titulari ai dreptului de preemptiune), ceea ce inseamna ca acestia vor cei mentionati prin legi speciale care, cu privire la anumite bunuri, reglementeaza un drept de preemptiune, Codul civil avand menirea de a crea cadrul general de reglementare.
Dreptul conventional de preemptiune se va stinge prin moartea titularului sau, exceptie facand cazul cand a fost prevazut pentru un anume termen. Daca acest termen este mai lung de 5 ani, el se reduce la 5 ani de la data la care a fost constituit.
Dreptul de preemptiune reglementat de Codul civil este indivizibil si nu poate forma obiectul unei cesiuni (art. 1.739).
§ 3. Obiectul contractului
Potrivit art. 1.225 C. civ. obiectul contractului de vanzare-cumparare il constituie operatiunea juridica in sine convenita de catre parti, respectiv vanzarea, iar obiectul obligatiei il constituie prestatia la care se angajeaza debitorul (art. 1.226 C. civ.). Atat obiectul contractului, cat si obiectul obligatiei trebuie sa fie determinat si licit, sub 10

sanctiunea nulitatii absolute. Obiectul obligatiei poate sa fie si determinabil. Obiectul Vanzarii il constituie lucrul vandut si pretul.
A. Lucrul vandut
Pentru ca un bun sa poata constitui obiectul material al prestatiei vanzatorului, el trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
a. Lucrul trebuie sa fie in comert (in circuitul civil)
Potrivit regulei generale instituite prin art. 1.229 C. civ. pot forma obiectul unei prestatii contractuale numai bunurile care se gasesc in circuitul civil. In acelasi sens dispune si art. 1.657 C. civ. conform caruia orice bun poate fi vandut in mod liber, daca vanzarea nu este interzisa ori limitata prin lege sau prin conventie ori testament.
- Nu pot forma obiectul unui contract de vanzare-cumparare lucrurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate, ele nefiind produse ale activitatii oamenilor (de exemplu, aerul, lumina soarelui, apa raurilor s.a.);
- De asemenea, nu pot forma obiectul contractului de vanzare-cumparare bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, intrucat sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, putand fi date in administrare regiilor autonome sau institutiilor publice ori chiar concesionate ori imprumutate, sau date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica (art. 136 alin. 3 si 4 din Constitutie si art. 861 C. civ.);
- Un alt caz de inalienabilitate este reglementat de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 republicata, potrivit caruia terenurile cu privire la care s-a constituit dreptul de proprietate nu pot fi „instrainate prin acte intre vii timp de 10 ani socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare”;
- O alta categorie de bunuri, desi se gasesc in circuitul civil, din motive de ordine publica sau economico-sociala, vor putea forma obiectul contractului de vanzare-cumparare numai in conditiile Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, modificata si completata prin Legea nr. 171/2001. Astfel, potrivit art. 2 din legea citata, constituie monopol de stat: armamentul, munitiile si explozibilii, substantele si medicamentele care contin stupefiante etc.
- Bunurile din patrimoniul cultural-national, precum si documentele care fac parte din fondul arhivistic national, desi sunt in circuitul civil, instrainarea lor se poate realiza in
conditiile si limitele prescrise special prin lege.
Sanctiunea incheierii unui contract de vanzare-cumparare al carui bun nu este destinat comertului este nulitatea absoluta.
b. Lucrul trebuie sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor
Potrivit art. 1.659 C. civ., daca lucrul individual determinat asupra caruia partile s-au invoit era pierit in intregime in momentul vanzarii, contractul nu produce nici un efect, intrucat obligatia vanzatorului este fara obiect, iar obligatia cumparatorului fara cauza. Solutia este similara si in cazul in care se incheie un contract de vanzare-cumparare al carui bun nu a existat in realitate.
In ipoteza in care, in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, bunul pierise numei in parte, iar cumparatorul nu cunostea aceasta imprejurare in momentul vanzarii, el poate cere fie anularea vazarii, fie reducerea corespunzatoare a pretului (art. 1.659 C. civ., teza a-II-a). Optiunea facuta de cumparator nu trebuie sa fie abuziva, el 11

putand sa renunte la contract numai daca partea care a mai ramas din bun nu mai poate servi scopului pentru care s-a decis sa-l cumpere.
Bunurile viitoare pot forma obiectul contractului de vanzare-cumparare, in conditiile art. 1.658 . civ. In aceasta situatie proprietatea asupra lucrului este dobandita de catre cumparator in momentul realizarii bunului. Daca bunurile viitoare vandute sunt bunuri dintr-un gen limitat, cumparatorul dobandeste proprietatea in momentul individualizarii acestor bunuri de catre vanzator. Atunci cand bunul sau genul limitat nu se realizeaza, contractul nu produce nici un efect, vanzatorul fiind tinut sa plateasca daune-interese atunci nerealizarea se datoreaza culpei sale.
Daca bunul viitor sau genul limitat se realizeaza numai partial, cumparatorul poate sa ceara fie desfiintarea contractului, fie reducerea corespunzatoare a pretului.
Potrivit alin. 4 al art. 1.658 C. civ. cumparatorul este obligat la plata pretului in situatia in care si-a asumat riscul nerealizarii bunului sau genului limitat.
Dintre bunurile viitoare, nu pot fi instrainate succesiunile nedeschise (art. 1.747 alin. C. civ.).
c. Lucrul trebuie sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil
Pentru valabilitatea contractului de vanzare-cumparare este necesar ca bunul sa fie determinat la data incheierii contractului sau sa poata fi determinat in viitor pe baza anumitor elemente stabilite de parti.
Bunurile certe se determina prin trasaturi proprii (de exemplu, o constructie este determinata prin indicarea localitatii in care este situata, a strazii, numarului, dimensiunilor, vecinatatilor, materialului din care este construita, cu ce este acoperita s.a.,). Daca bunul vandut este un bun de gen, determinarea se va face prin aratarea speciei (grau, porumb), cantitatii, calitatii s.a.
Bunul vandut trebuie sa fie si posibil din punct de vedere fizic (material) si juridic; nimeni nu se poate obliga la imposibil (imposibilitatea se apreciaza in abstracto, trebuind sa fie absoluta si de neinvins pentru oricine).
De asemenea, bunul trebuie sa fie licit si corespunzator regulilor de morala.
d. Lucrul vandut trebuie sa fie proprietatea vanzatorului
Avand in vedere ca vanzarea-cumpararea este un contract translativ de proprietate, pentru validitatea sa, trebuie ca vanzatorul sa fie proprietarul lucrului individual determinat care formeaza obiectul contractului.
Noul Cod civil cuprinde reguli exprese in ceea ce priveste vanzarea lucrului altuia, facand-o posibila si statornicind valabilitatea acesteia. Astfel, conform art. 1.683 C. civ. vazarea bunului individul determinat care la momentul incheierii contractului apartinea in proprietate unui tert este valabila, vanzatorul avand obligatia de a asigura transmiterea dreptului de proprietate de la titularul sau catre cumparator.
Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, obligatia vanzatorului de a transfera dreptul de proprietate se considera a fi executata fie prin dobandirea de catre el in proprietate a bunului transmis, fie prin ratificarea vanzarii de catre adevaratul proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct sau indirect, care poate procura cumparatorului proprietate bunului.
Daca legea sau partile nu prevad altceva, proprietatea se stramuta de drept la cumparator din momentul dobandirii dreptului de catre vanzator sau al ratificarii contractului de vanzare-cumparare de catre proprietarul bunului (alin. 3).
Pentru situatia in care vanzatorul nu asigura transferul dreptului de proprietate catre cumparator, Codul civil a preferat solutia rezolutiunii contractului de vanzare-cumparare, 12

cumparatorul avand posibilitatea de a cere rezolutiunea vanzarii, restituirea pretului si daune-interese.
Orice act juridic subsecvent incheiat de catre cumparator cu privire la bunul care a facut obiectul vanzarii lucrului altuia va avea aceeasi soarta juridica ca si vanzarea, putand sa se consolideze retroactiv sau sa se desfiinteze ca urmare a rezolutiunii vanzarii.
Potrivit alin. 5 al art. 1.683 din noul Cod civil in situatia, des intalnita actualmente in practica, un coproprietar vinde bunul proprietate comuna si nu asigura transferul dreptului de proprietate asupra intregului bun in patrimoniul cumparatorului, acesta din urma are alegerea intre a cere reducerea proportionala a pretului si a cere rezolutiunea intregului contract de vanzare-cumparare daca nu ar mai fi cumparat daca ar fi stiut ca nu va dobandi proprietatea intregului bun, in ambele situatii putand sa ceara si daune-interese.
Cumparatorul care la data incheierii contractului cunostea ca bunul nu apartine in intregime vanzatorului nu poate solicita rambursarea cheltuielilor suportate cu lucrarile autonome sau voluptuare.
B. Pretul
Pretul este obiectul prestatiei cumparatorului, constand intr-o suma de bani care corespunde valorii lucrului vandut.
In lipsa unui pret, vanzarea este nula absolut, deoarece obligatia cumparatorului nu are obiect, iar obligatia vanzatorului este lipsita de cauza.
Pentru validitatea contractului de vanzare-cumparare, pretul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a. Pretul trebuie sa fie fixat intr-o suma de bani
Stabilirea pretului in bani este de esenta vanzarii, in caz contrar schimbandu-se natura juridica a contractului in contract de schimb, de intretinere sau de renta viagera.
b. Pretul trebuie sa fie determinat sau determinabil
Potrivit art. 1.661 C. civ. „vanzarea facuta pe un pret care nu a fost determinat in contract este valabila daca partile au convenit asupra unei modalitati prin care pretul poate fi determinat ulterior, dar nu mai tarziu de data platii, si care nu necesita un nou acord de vointa al partilor”. Totusi, conform art. 1.664 alin. 1 „pretul vanzarii este suficient determinat daca poate fi stabilit potrivit imprejurarilor”. Alin. 2 si 3 al art. 1.664 stabilesc doua prezumtii pe baza carora se poate face determinarea pretului neprecizat expres de catre parti prin contract. O prima situatie are in vedere pe vanzatorul care vinde in mod obisnuit anumite bunuri, deci ca o activitate permanenta de comert, caz in care „se prezuma ca partile au avut in vedere pretul practicat in mod obisnuit de catre vanzator”. A doua situatie se refera la bunurile care au un pret fixat pe piete organizate, caz in care se prezuma ca vanzarea s-a facut „pentru pretul mediu aplicat in ziua incheierii contractului pe piata cea mai apropiata de locul incheierii contractului”. Daca ziua incheierii contractului este o zi nelucratoare, se ia in calcul ultima zi lucratoare.
Conchidem ca in situatia in care nu ne vom afla in vreuna dintre aceste situatii exceptionale la care face referire art. 1.664 alin. 2 si 3 cand este posibila stabilirea pretului prin aplicarea celor doua prezumtii, iar partile au omis sa faca determinarea pretului sau a modalitatii lui de determinare si nici n-au desemnat o alta persoana sa faca determinarea pretului, contractul va fi lovit de nulitate pentru lipsa cauzei obligatiei vanzatorului.
Pretul vanzarii poate fi determinat si de catre una sau mai multe persoane desemnate prin acordul partilor contractante. Conform art. 1.662 alin. 2 in cazul in care persoanele desemnate cu determinarea pretului nu fac aceasta operatiune in termenul stabilit de catre 13

parti, iar, atunci cand partile nu au fixat un termen, intr-un interval de 6 luni de la data incheierii contratului, partea interesata se poate adresa instantei de judecata (presedintelui judecatoriei de la locul incheierii contractului) pentru a se desemna de urgenta, prin incheiere definitiva data in camera de consiliu, un expert care sa faca determinarea pretului, urmand ca remuneratia expertului sa fie platita egal de catre parti.
In cazul in care, si dupa desemnarea expertului, pretul nu s-a determinat in termen de un an de la data incheierii contractului, vanzarea este nula, daca partile nu au indicat o alta modalitate de determinare a pretului.
c. Pretul trebuie sa fie sincer si serios
Pretul este sincer atunci cand cuantumul lui, mentionat in contract, este acela convenit in realitate de parti; este un pret real si nu fictiv sau simulat.
Pretul este fictiv (simulat) atunci cand partile nu intentioneaza sa-l ceara, respectiv sa-l plateasca; cand din actul secret rezulta ca el nu este datorat.
Daca pretul este fictiv, contractul va fi nul ca vanzare-cumparare, putand echivala cu o liberalitate (o donatie deghizata), daca sunt intrunite conditiile cerute de lege pentru validitatea acestui act.
In cazul in care partile s-au inteles sa treaca in contract un pret inferior celui convenit, dar fara ca pretul sa devina derizoriu, ne aflam in prezenta unei deghizari partiale a pretului, contractul de vanzare-cumparare fiind valabil. Deghizarea partiala urmareste, de regula, fraudarea fiscului.
Pretul este serios daca nu este derizoriu, disproportionat cu valoarea lucrului vandut.
Pretul este neserios (derizoriu), in cazul in care nu reflecta valoarea reala a bunului, adica este atat de disproportionat in raport cu valoarea lucrului vandut, incat apare ca ridicol, in sens juridic, ca inexistent.
La aprecierea seriozitatii pretului, se poate tine seama si de gradul de rudenie dintre parti, care poate justifica un pret inferior valorii de circulatie a unui bun, si chiar de relatiile de concubinaj dintre partile contractante, care pot justifica un pret redus.
Daca pretul este derizoriu, contractul va fi nul ca vanzare-cumparare, dar ar putea fi valabil ca donatie, daca intentia partilor a fost de a face o liberalitate si, evident, daca sunt intrunite conditiile de fond si de forma cerute de lege pentru contractul de donatie.
d. Pretul trebuie sa nu contravina dispozitiilor legale imperative privitoare la regimul preturilor
Daca exista preturi stabilite de lege, acestea sunt obligatorii pentru parti. In cazul in care partile au convenit asupra altui pret, acesta se inlocuieste de drept cu pretul prevazut de lege. Plata unui pret mai mare are caracter ilicit, dand dreptul cumparatorului la actiunea in repetitiune, chiar daca plata a fost facuta cu stiinta.
§ 4. Cauza contractului
Cauza contractului de vanzare-cumparare este un element constitutiv in structura sa si o conditie de validitate a acestuia si se compune din doua elemente: scopul direct (imediat) si scopul indirect (mediat).
Scopul direct al vanzatorului este primirea pretului in schimbul instrainarii bunului, iar al cumparatorului dobandirea bunului in schimbul platii pretului. Scopul direct este un element abstract, invariabil si obiectiv (cauza juridica a obligatiei).
Scopul indirect il constituie motivul determinant care a antrenat manifestarea consimtamantului de a incheia contractul. Altfel spus, scopul indirect vizeaza nevoile pe care vanzatorul si le va satisface din pretul obtinut, iar cumparatorul cu bunul dobandit. 14

Scopul indirect apare ca un element concret, variabil si subiectiv in fiecare contract de vanzare-cumparare.
Pentru validitatea contractului de vanzare-cumparare cauza trebuie sa existe, chiar daca nu este stipulata expres in contract; de altfel (art. 1.236 C. civ.). Partea care pretinde ca vanzarea-cumpararea este lipsita de cauza, este tinuta sa faca dovada.
Absenta cauzei atrage sanctiunea nulitatii relative a vanzarii, cu exceptia cazului in care contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice (art. 1.238 C. civ.).
Cauza trebuie sa fie reala si nu falsa; in caz contrar, atrage nulitatea relativa a contractului de vanzare-cumparare.
Cauza trebuie sa fie licita, deoarece, in caz contrar, contractul este sanctionat cu nulitatea absoluta.
Cauza trebuie sa fie si morala, adica scopul actului juridic sa corespunda regulilor
de convietuire sociala. De exemplu, pentru imoralitatea cauzei s-a declarat nul absolut contractul de vanzare-cumparare incheiat in scopul mentinerii unei relatii de concubinaj.
§ 5. Alte conditii de validitate
A. Forma contractului de vanzare-cumparare
Forma contractului de vanzare-cumparare reprezinta, in sens restrans, modul in care se exteriorizeaza vointa vanzatorului si a cumparatorului.
Contractul de vanzare-cumparare este, ca regula generala, un contract consensual care se incheie prin simpla manifestare de vointa a partilor, fara sa fie necesara respectarea anumitor formalitati. Prin exceptie, contractul de vanzare-cumparare care are ca obiect bunuri imobile trebuie sa imbrace forma autentica. Astfel, conform art. 1.676 C. civ. in materie de imobile, stramutarea proprietatii este supusa dispozitiilor de carte funciara, iar potrivit art. 888 C. civ. inscrierea in cartea funciara se efectueaza in baza inscrisului autentic notarial. Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absoluta a contractului conform art. 1.244 C. civ.
In sensul dispozitiilor de carte funciara, prin imobil se intelege una sau mai multe parcele de teren alaturate, indiferent de categoria de folosinta, cu sau fara constructii, apartinand aceluiasi proprietar, situate pe teritoriul unei unitati administrativ-teritoriale si care sunt identificate printr-un numir cadastral unic (art. 876 alin. 3 C. civ.).
Prin urmare, numai atunci cand vanzarea are ca obiect bunuri imobile in sensul definit mai sus, contractul trebuie sa imbrace forma inscrisului autentic notarial, in restul situatiilor fiind suficient sa se realizeze acordul de vointa al partilor pentru nasterea contractului.
SECTIUNEA A III-A
EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
§ 1. Consideratii generale
Prin efectele unui contract se inteleg obligatiile pe care acesta le creeaza in sarcina partilor contractante.
In cazul in care contractul cuprinde clauze indoielnice, interpretarea acestora se face potrivit regulii generale inscrise in art. 1.266 s. urm. C. civ. Daca dupa aplicarea regulilor de interpretare, contractul ramane neclar, ca regula, acesta se interpreteaza in favoarea debitorului. 15

In materie de vanzare-cumparare, clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea cumparatorului (art. 1.671 C. civ.).
§ 2. Obligatiile vanzatorului
Potrivit art. 1.672 C. civ., vanzatorului ii revin trei obligatii principale, si anume:
a. obligatia de a transmite proprietatea bunului sau, dupa caz, dreptul vandut;
b. obligatia de a preda bunul vandut;
c. obligatia de a-l garanta pe cumparator contra evictiunii si viciilor bunului.
Partile pot sa modifice obligatiile prevazute de lege sau pot sa stipuleze si alte obligatii accesorii (de exemplu, informatii asupra utilizarii si pastrarii bunului).
A. Transmiterea proprietatii bunului sau, dupa caz, dreptului vandut
Potrivit art. 1.673 C. civ. vanzatorul este obligat sa transmita cumparatorului proprietatea bunului vandut. Odata cu proprietatea, cumparatorul dobandeste toate drepturile si actiunile accesorii care au apartinut vanzatorului.
Codul civil nu precizeaza insa modalitatea in care s-ar putea realiza concret o asemenea obligatie de catre vanzator. Dreptul de proprietate este o notiune abstracta, imateriala, nesusceptibila de traditiune in vreun fel.
Articolul urmator (art. 1.674) prevede ca, cu exceptia cazurilor prevazute de lege ori daca din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stramuta de drept cumparatorului din momentul incheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost platit inca.
In materie de imobile, stramutarea proprietatii este supusa dispozitiilor de carte funciara care prevad ca dreptul de proprietate, precum si celelalte drepturi reale se constituie din momentul inscrierii contractului de vanzare-cumparare in cartea funciara.
Pe de alta parte, arrt. 1.483 C. civ. prevede ca obligatia de a stramuta proprietatea o cuprinde si pe aceea de a preda lucrul si de a-l conserva pana la predare, iar in materie de imobile inscrise in cartea funciara, obligatia de a stramuta proprietatea o cuprinde si pe aceea de a preda inscrisurile necesare pentru efectuarea inscrierii.
In cazul bunurilor generic determinate, proprietatea se stramuta numai prin individualizarea acestora prin predare, numarare, cantarire, masurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.
Fata de aceste dispozitii legale citate, putem concluziona ca legiutorul se contrazice, pe de o parte, stabilind in sarcina vanzatorului obligatia de transfer a dreptului de proprietate, iar, pe de alta parte, prevazand ca dreptul de proprietate se stramuta de drept in momentul realizarii acordului de vointa intre parti sau in momentul inscrierii dreptului in cartea funciara.
De asemenea, putem observa ca legiuitorul confunda obligatia de transfer a dreptului de proprietate cu cea de predare a bunului, si atunci apare intrebarea fireasca de ce a fost nevoie sa prevada in mod distinct obligatia de transfer a proprietatii? In aceeasi ordine de idei, nestipuland in ce fel trebuie realizata de catre vanzator obligatia de transfer a dreptului de proprietate, ne intrebam cum poate fi sanctionat vanzatorul in situatia in care in mod culpabil nu-si indeplineste aceasta obligatie?
B. Predarea lucrului vandut
Prin predarea bunului de catre vanzator se intelege punerea bunului la dispozitia cumparatorului, impreuna cu tot ceea ce este necesar, dupa imprejurari, pentru exercitarea libera si neingradita a posesiei. 16

Vanzatorul are si obligatia accesorie de a pastra si conserva lucrul vandut pana la predarea sa cumparatorului.
De asemenea, vanzatorul trebuie sa predea si toate accesoriile bunului si tot ceea ce este destinat folosintei perpetue a bunului, precum si toate titlurile si documentele privitoare la proprietatea sau folosinta bunului.
Bunurile imobile se predau, potrivit art. 1.687 C. civ., prin punerea acestora la dispozitia cumparatorului, liber de orice bunuri ale vanzatorului.
Bunurile mobile se predau, potrivit art. 1.688 C. civ., fie prin remiterea materiala, fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care ii permite cumparatorului preluarea in orice moment.
Bunurile trebuie predate in starea in care se aflau la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare (art. 1.690 C. civ.). Cumparatorul are obligatia ca, imediat dupa preluare, sa verifice starea bunului potrivit uzantelor si sa-l instiinteze pe vanzator fara intarziere asupra faptului daca bunul prezinta vicii. In lipsa informarii vanzatorului, se considera ca acesta din urma si-a indeplinit obligatia de predare.
Daca cumparatorul contesta calitatea sau starea bunului pe care vanzatorul i l-a pus la dispozitie, presedintele judecatoriei de la locul prevazut pentru executarea obligatiei de predare, la cererea oricarei dintre parti, va desemna de indata un expert in vederea constatarii calitatii sau starii bunului.
Toate fructele produse de bun se cuvin cumparatorului din ziua vanzarii.
Momentul predarii lucrului de catre vanzator este lasat de lege la aprecierea partilor.
Daca partile nu au stipulat un termen, bunul se va preda da indata ce a fost platit pretul (art. 1.693 C. civ.). Daca, datorita unor imprejurari cunoscute de cumparator la momentul incheierii contractului, bunul nu poate fi predat decat dupa trecerea unui termen, se prezuma ca partile au convenit ca predarea sa se faca dupa trecerea acelui termen.
In ceea ce priveste locul predarii, potrivit art. 1.689 C. civ., predarea trebuie sa se faca la locul unde se afla bunul in momentul incheierii contractului, daca nu rezulta altfel din conventia partilor sau, in lipsa acesteia, din uzante.
Cheltuielile de predare (cantarire, masurare, numarare, transport) sunt in sarcina cumparatorului. Vanzatorul trebuie sa se ocupe de expedierea bunului pe cheltuiala cumparatorului, fiind liberat de raspundere din momentul in care preda bunul transportatorului sau expeditorului.
Vanzatorul poate suspenda executarea obligatiei de predare in cazul in care obligatia de plata a pretului este afectata de un termen si, dupa vanzare, cumparatorul a devenit insolvabil sau garantiile acordate vanzatorului s-au diminuat.
B. Obligatia de garantie
Obligatia de garantie a vanzatorului decurge din principiul ca acesta trebuie sa faca tot ceea ce ii sta in putinta pentru a-i asigura cumparatorului o posesiune linistita si utila.
Obligatia de garantie a vanzatorului prezinta un dublu aspect:
- vanzatorul trebuie sa-l garanteze pe cumparator de linistita posesiune a lucrului vandut (art. 1.695 C. civ.), deci contra evictiunii;
- vanzatorul trebuie sa-l garanteze pe cumparator de utila folosinta a lucrului, prin urmare contra viciilor acestuia, care il fac impropriu intrebuintarii dupa destinatia sa (art. 1.707 C. civ.).

a. Garantia contra evictiunii (art. 1.695-1.706 C. civ.) 17

1. Notiunea de evictiune. Prin evictiune se intelege pierderea in tot sau in parte a proprietatii bunului cumparat sau tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor de proprietar ca urmare a valorificarii de catre vanzator sau de catre o terta persoana a unui drept care exclude, in tot sau in parte, dreptul cumparatorului asupra acelui bun.
Evictiunea isi are sorgintea, de regula, in fapta unei terte persoane, iar, uneori, si in fapta personala a vanzatorului.
Potrivit art. 1.695 C. civ., vanzatorul este, de drept, obligat sa-l garanteze pe cumparator impotriva evictiunii care l-ar impiedica total sau partial in stapanirea netulburata a bunului vandut.
De regula, evictiunea rezulta dintr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, prin
care se consacra dreptul tertului asupra bunului care a format obiectul contractului de vanzare-cumparare si de care cumparatorul a fost deposedat. Evictiunea poate proveni si dintr-o fapta imputabila vanzatorului.
2. Conditiile de existenta a obligatiei de garantie contra evictiunii izvorata din fapta unui tert:
a. Sa fie vorba de o tulburare de drept. Vanzatorul nu poate fi tinut raspunzator pentru simpla tulburare de fapt a cumparatorului care nu are un temei juridic. De altfel, contra tulburarilor de fapt cumparatorul se poate apara singur prin mijloacele puse la indemana de lege, cum ar fi, de exemplu, prin actiunile posesorii.
Prin urmare, pentru ca vanzatorul sa fie tinut de aceasta obligatie trebuie ca dreptul invocat de tertul evingator sa fie un drept real sau un drept de creanta.
b. Vanzatorul este tinut de aceasta garantie atunci cand cauza tulburarii provocata de tert cumparatorului este anterioara sau concomitenta vanzarii, stiut fiind ca vanzatorul nu raspunde de imprejurari ulterioare incheierii contractului si predarii lucrului, exceptie facand situatia in care evictiunea provine dintr-un fapt personal al instrainatorului.
Mai mult, vanzatorul nu raspunde nici pentru uzucapiunea inceputa anterior incheierii contractului, dar desavarsita ulterior, deoarece cumparatorul devenit proprietar avea posibilitatea sa intrerupa cursul prescriptiei achizitive.
c. O a treia conditie pentru antrenarea obligatiei de garantie contra evictiunii este necunoasterea cauzei evictiunii de catre cumparator. In cazul in care cumparatorul a cunoscut pericolul evictiunii, se prezuma ca a acceptat sa suporte consecintele acesteia.
Sarcina probei cunoasterii evictiunii de catre cumparator revine celui care pretinde aceasta (vanzatorului).
Deosebit de garantia contra evictiunii rezultand din fapta unei terte persoane, vanzatorul este tinut garant contra evictiunii rezultand si dintr-un fapt personal.
Astfel, potrivit art. 1.695 alin. 3 C. civ. garantia este datorata impotriva evictiunii care provine din fapte imputabile vanzatorului, chiar daca acestea s-au ivit ulterior vanzarii.
In acest caz este irelevant daca tulburarea este de fapt sau de drept.
Intr-o asemenea situatie, cumparatorul se va apara prin invocarea unei exceptii personale, numita exceptie de garantie, intrucat „cine trebuie sa garanteze pentru evictiune nu poate sa evinga” (art. 1.696 C. civ.).
Potrivit art. 1.699 C. civ., aceasta obligatie a vanzatorului de a nu il tulbura pe cumparator este de esenta vanzarii si deci nu poate fi inlaturata sau modificata de parti, caci „orice atipulatie contrara fiind considerata nescrisa”. 18

3. Modul de functionare a obligatiei de garantie contra evictiunii. In cazul in care cumparatorul este pe cale de a fi evins, el este dator sa-l cheme in garantie pe vanzator in procesul intentat de tertul reclamant.
Pe langa chemarea in garantie a vanzatorului in procesul intentat de tert, cumparatorul are si o alta posibilitate, si anume, are deschisa calea unei actiuni directe (in dezdaunare) impotriva vanzatorului. In aceasta situatie, insa, cumparatorul se expune la pierderea pretului, a daunelor-interese si a cheltuielilor de judecata, daca vanzatorul face dovada ca ar fi avut mijloace potrivnice, necunoscute de cumparator, pentru a respinge pretentiile tertului - exceptia procesului rau condus (art. 1.705 C. civ.). Cumparatorul care, fara sa existe o hotarare judecatoreasca prin care sa se recunoasca dreptul tertului, recunoaste el insusi dreptul acestuia din urma pierde dreptul de garantie, cu exceptia cazului in care dovedeste ca nu existau motive suficiente pentru a impiedica evictiunea.
In concluzie, atata vreme cat evictiunea nu s-a produs, vanzatorul nu trebuie sa comita nici un fapt sau act juridic care ar putea sa-l tulbur pe cumparator (obligatie de a nu face).
In ipoteza in care evictiunea este iminenta, vanzatorul este de drept obligat sa-l apere pe cumparator sub conditia, insa, ca paratul-cumparator sa-l cheme in garantie (obligatie de a face).
In fine, daca evictiunea s-a produs, vanzatorul este raspunzator de daune (obligatie de a da).
Obligatia de garantie contra evictiunii este indivizibila intre debitori.
4. Efectele obligatiei de garantie contra evictiunii.
4.1. Evictiunea totala. Evictiunea este totala in situatia in care cumparatorul pierde in intregime proprietatea asupra lucrului care a format obiectul vanzarii-cumpararii. In aceasta situatie vanzatorul poate sa ceara rezolutiunea vanzarii, restituirea pretului si repararea prejudiciului produs.
Astfel, in caz de evictiune totala se produc urmatoarele efecte:
a. Vanzatorul trebuie sa restituie integral pretul, caci, de vreme ce cumparatorul a fost evins, detinerea pretului de catre vanzator este lipsita de cauza (art. 1.701 C. civ.); Pretul trebuie restituit integral chiar daca, la data evictiunii, valoarea bunului vandut a scazut sau daca bunul a suferit deteriorari insemnate, fie din neglijenta cumparatorului, fie prin forta majora. Daca cumparatorul a obtinut un avantaj din deteriorarea bunului, vanzatorul are dreptul sa scada din pret o suma corespunzatoare acestui avantaj. In situatia in care valoarea bunului a crescut, vanzatorul datoreaza, pe langa, pret si sporul de valoare al bunului.
b. Cumparatorul are dreptul si la valoarea fructelor naturale si civile pe care a fost obligat sa le inapoieze celui care l-a evins (art. 1.702 pct. 1 C. civ.);
c. Cumparatorul este indreptatit si la restituirea cheltuielilor de judecata, precum si a cheltuielilor contractului (autentificare, taxe de timbru etc. - art. 1.702 pct. 2 si 3 C. civ.);
d. De asemenea, vanzatorul datoreaza cu titlu de daune-interese pierderile suferite si castigurile nerealizate de catre cumparator datorita evictiunii.
e. vanzatorul datoreaza cumparatorului toate cheltuielile pentru lucrarile efectuate in legatura cu bunul vandut, fie ele autonome sau adaugate (dar, in acest din urma caz numai dca sunt cheltuieli necesare si utile). Vanzatorul poate, de asemenea, sa determine pe tertul evingator sa restituie aceste cheltuieli. 19

Vanzatorul de rea-credinta datoreaza si cheltuielile voluptuorii facute de catre cumparator.
4.2. Evictiunea partiala. In caz de evictiune partiala, cumparatorul pierde doar o parte a proprietatii sau sufera o restrangere a dreptului de proprietate asupra bunului care formeaza obiectul vanzarii-cumpararii. Evictiunea partiala da dreptul cumparatorului de a alege intre a cere rezolutionarea vanzarii si mentinerea ei cu despagubiri pentru pierderea incercata.
Potrivit art. 1.703 C. civ., in situatia in care evictiunea partiala nu atrage rezolutiunea contractului, vanzatorul trebuie sa restituie cumparatorului o parte din pret proportionala cu valoarea partii de care a fost evins si, daca este cazul, sa plateasca daune-interese.
5. Modificarea obligatiei de garantie contra evictiunii. Garantia contra evictiunii este de esenta vanzarii, astfel ca vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator. Aceasta garantie poarta denumirea de garantie de drept.
Potrivit art. 1.698 C. civ., „partile pot conveni sa extinda sau sa restranga obligatia de garansie contra evictiunii”. Dea semenea, partile pot conveni exonerarea vanzatorului de garantie contra evictiunii. In nici unul din cazuri, vanzatorul nu poate fi exonerat de obligatia de a restitui pretul, cu exceptia cazului in care cumparatorul si-a asumat riscul producerii evictiunii.
Garantia majorata, micsorata sau inlaturata se numeste garantie de fapt (conventionala).
Potrivit art. 1.699 C. civ. in situatia in care partile au convenit exonerarea totala a vanzatorului pwentru obligatia de garantie contra evictiunii, el datoreaza totusi garantie contra evictiunii cauzate ulterior vanzarii prin faptul sau personal, precum si pentru evictiuneaprovenita din cauze pe care, cunoscandu-le in momentul vanzarii, nu le-a adus la cunostinta cumparatorului. Orice stipulatie contrara se considera nescrisa.
b. Obligatia vanzatorului de garantie contra viciilor
1. Notiunea de vicii ascunse. Vanzatorul este dator sa asigure cumparatorului folosinta linistita a lucrului. Asa fiind, el este tinut raspunzator in cazul in care lucrul vandut are unele defecte (vicii) care il fac impropriu intrebuintarii in scopul pentru care a fost cumparat sau care sunt de natura sa-i micsoreze intr-atat de mult intrebuiniarea sau valoarea, incat, daca cumparatorul le-ar fi cunoscut, n-ar mai fi cumparat lucrul sau nu ar fi platit acelasi pret (art. 1.707 C. civ.).
In cazul in care viciile pot fi inlaturate prin repararea bunului, cumparatorul va putea cere acest lucru.
2. Conditiile obligatiei de garantie contra viciilor. Pentru a fi antrenata raspunderea vanzatorului, viciile trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
a. Viciile sa fie ascunse. Potrivit art. 1.707 alin. 2 C. civ., este ascuns viciul care, la data contractarii, nu poate fi descoperit de catre un cumparator prudent si diligent fara sa fie nevoie de asistenta de specialitate.
Prin urmare, viciul are caracter ascuns daca el nu poate fi observat la o atenta verificare a lucrului si, evident, cumparatorul nu l-a cunoscut si nici nu putea sa-l cunoasca, iar vanzatorul nu l-a incunostintat despre existenta acestuia. Sarcina probei cunoasterii viciului de catre cumparator incumba vanzatorului.
Raspunderea pentru viciile ascunse ale lucrului va reveni vanzatorului, chiar daca a fost de buna-credinta, adica nu a cunoscut viciile (art. 1.708 alin. 1 C. civ.). 20

b. Viciile sa existe in momentul incheierii contractului, adica viciul ascuns al lucrului sau cauza acestuia sa fi existat anterior sau sa fie concomitent vanzarii (art. 1.707 alin. 3 C. civ.).
c.Viciile sa fie grave. Se considera ca viciile sunt grave daca din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii potrivit destinatiei sau naturii sale sau atunci cand acestea ii micsoreaza intr-atat valoarea de intrebuintare incat, in cazul in care cumparatorul le-ar fi cunoscut, nu ar fi cumparat bunul sau ar fi platit un pret mai mic.
Vanzatorul nu datoreaza garantie contra viciilor daca acestea erau cunoscute de catre cumparator la data incheierii contractului.
Raspunderea vanzatorului pentru viciile ascunse ale lucrului se antreneaza indiferent daca acesta le cunostea sau nu, respectiv daca a fost de buna sau de rea-credinta.
Dovada intrunirii cumulative a cerintelor legale care conditioneaza raspunderea vanzatorului pentru viciile lucrului cade in sarcina cumparatorului.
3. Termenul de denuntare a viciilor. Cumparatorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului cumparat este obligat sa le aduca la cunostinta vanzatorului in termenul stabilit prin contract, iar atunci cand nu s-a prevazut un termen in termen de 3 luni, pentru constructii, sau in termen de 2 luni de la data la care le-a descoperit, pentru celelalte bunuri. In situatia in care cumparatorul nu respecta aceste termene, la stabilirea despagubirii pe care vanzatorul o datoreaza cumparatorului pentru viciile ascunse, se va tine seama si de paguba pe care vanzatorul a suferit-o din cauza nedenuntarii sau denuntarii cu intarziere a viciilor.
Daca viciul apare gradual, termenele mentionate mai sus incep sa curga de la data cand cumparatorul isi da seama de gravitatea si intinderea viciului.
4. Efectele raspunderii pentru vicii ascunse.
In cazul in care descopera ca bunul cumparat este afectat de vicii, cumparatorul poate cere, dupa caz:
- inlaturarea viciilor de catre vanzator sau pe cheltuiala acestuia;
- inlocuirea bunului vandut cu un bun de acelasi fel, insa lipsit de vicii;
- reducerea corespunzatoare a pretului;
Daca cumparatorul nu cere rezolutiunea contractului, el va pastra bunul, putand solicita reducerea corespunzatoare a pretului, proportional cu paguba provocata de viciile ascunse si restituirea partii respective din pretul achitat (art. 1.710 C. civ.). Actiunea de reducere a pretului este numita actiune estimatorie sau quanti minoris, caci aprecierea valorii lucrului se apreciaza prin expertiza.
- rezolutiunea vanzarii;
Actiunea prin care cumparatorul cere rezolutiunea vanzarii este numita actiune redhibitorie. Aceasta actiune este admisa in cazul in care, datorita viciului, bunul este impropriu intrebuintarii potrivit destinatiei sau naturii sale ori valoarea de intrebuintare este intr-atat de micsorata incat, in cunostinta de cauza, cumparatorul nu ar fi incheiat contractul. Nu se cere, insa, ca bunul sa fie absolut impropriu utilizarii potrivit destinatiei sale normale.
Daca actiunea redhibitorie a fost admisa, cumparatorul va trebui sa restituie lucrul in starea in care se afla, iar vanzatorul sa restituie pretul incasat si sa-l despagubeasca pe cumparator pentru cheltuielile ocazionate de incheierea contractului (art. 1.712 alin. 2 C. civ.). Aceste despagubiri sunt datorate de catre vanzator chiar si atunci cand cumparatorul nu mai poate restitui bunul 21

datorita viciilor ascunse.
Actiunea redhibitorie si cea estimatorie nu se pot exercita concomitent, cumparatorul fiind obligat sa opteze pentru una dintre ele.
La cererea vanzatorului, tinand seama de gravitatea viciilor si de scopul pentru care contractul a fost incheiat, instanta de judecata poate dispune o alta masura dintre cele prevazute mai sus decat cea solicitata de catre cumparator.
Daca vanzatorul a fost de rea-credinta, cunoscand existenta viciilor la data incheierii contractului, pe langa una dintre aceste masuri, el va fi tinut si la plata de daune-interese pentru prejudiciul cauzat.
5. Modificarea conventionala a garantiei pentru vicii. Nefiind reglementata prin norme imperative, partile pot conveni asupra agravarii raspunderii vanzatorului pentru vicii, instituind si raspunderea pentru viciile aparente sau pentru cele aparute ulterior vanzarii s.a.
Daca vanzatorul a fost de buna-credinta, partile pot conveni limitarea ori inlaturarea
garantiei pentru vicii. In cazul in care vanzatorul a cunoscut viciile sau trebuia sa le cunoasca la data incheierii contractului, clauza de limitare sau de inlaturare a raspunderii vanzatorului este lovita de nulitate.
C. Garantia pentru buna functionare
Conform art. 1.716 C. civ., in afara de garantia contra viciilor ascunse, vanzatorul care a garantat pentru un timp determinat buna functionare a bunului vandut este obligat, in cazul oricarei defectiuni ivite inauntrul termenului de garantie, sa repare bunul pe cheltuiala sa. Daca reparatia este imposibila sau daca durata acesteia depaseste timpul stabilit prin contract sau prin legea speciala, vanzatorul este obligat sa inlocuiasca bunul vandut. In lipsa unui termen prevazut in contract sau in legea speciala, durata maxima a reparatiei este de 15 zile de la data cand cumparatorul a solicitat repararea bunului.
Daca vanzatorul nu inlocuieste bunul intr-un termen rezonabil, potrivit cu imprejurarile, el este obligat, la cererea cumparatorului, sa ii restituie preiul primit in schimbul inapoierii bunului.
Garantia nu va fi datorata daca vanzatorul dovedeste ca defectiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit in care cumparatorul a folosit sau a pastrat bunul. Comportamentul cumparatorului se apreciaza si luandu-se in considerare instructiunile scrise care i-au fost comunicate de catre vanzator (art. 1.717 C. civ.).
Sub sanctiunea decaderii din dreptul de garantie, cumparatorul trebuie sa comunice defectiunea inainte de implinirea termenului de garantie. Daca aceasta comunicare nu a putut fi facuta in termenul de garantie, din motive obiective, cumparatorul are obligatia sa comunice defectiunea intr-un termen rezonabil de la data expirarii termenului de garantie.
§ 3. Obligatiile cumparatorului
Potrivit art. 1.719 C. civ. , cumparatorul are doua obligatii principale:
- sa preia bunul vandut;
- sa plateasca pretul vanzarii.
A. Plata pretului
Potrivit art. 1.720 C. civ. in lipsa unei stipulatii contrare, cumparatorul trebuie sa plateasca pretul la locul in care se afla bunul in momentul incheierii contractului.
In privinta momentului in care trebuie facuta plata, pretul trebuie achitat de indata ce a fost transmisa proprietatea.
In ceea ce priveste modalitatea de plata a pretului, aceasta se poate realiza:
- fie sub forma unei sume globale care sa faca obiectul unei prestatii unice; 22

- fie in mod fractionat, esalonat in timp, in rate la anumite termene, de regula lunar.
Potrivit art. 1.721 C. civ., cumparatorul este obligat sa plateasca dobanzi asupra pretului din ziua dobandirii proprietatii daca bunul produce fructe naturale sau civile sau din ziua predarii, daca bunul nu produce fructe, dar ai procura alte foloase.
Cumparatorul are dreptul sa suspende plata pretului in situatia in care afla despre existensa unei cauze de evictiune. Suspendarea platii pretului se poate face pana la incetarea tulburarii sau pana cand vanzatorul ofera o garantie corespunzatoare. Suspendarea platii pretului nu se poate face in situatia in care cumparatorul a cunoscut pericolul evictiunii in momentul incheierii contractului sau daca in contract s-a prevazut ca plata se va face chiar in caz de tulburare.
In caz de neplata a pretului de catre cumparator, vanzatorul poate sa-si exercite dreptul de retentie asupra bunului pana in momentul platii. Pentru exercitarea dreptului de retentie de catre vanzator, trebuie intrunite doua conditii:
- creanta privind pretul sa fie exigibila;
- cumparatorul sa nu fi dobandit detentiunea bunului care formeaza obiectul vanzarii.
In situatia in care bunul a fost predat cumparatorului, vanzatorul va putea cere executarea silita a obligatiei de plata a pretului, avand un privilegiu special care-i confera dreptul de a fi satisfacut cu preferinta fata de alti creditori, din pretul bunului vandut (art. 1.723 C. civ.). Actiunea in plata pretului are caracter personal si se prescrie in termenul general de 3 ani.
Vanzatorul poate opta si pentru a cere rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare pentru neplata integrala sau partiala a pretului, inclusiv a dobanzilor.
Rezolutiunea are drept consecinta desfiintarea cu efect retroactiv a vanzarii- cumpararii, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara, ducand, in principiu, si la desfiintarea tuturor drepturilor constituite in favoarea tertelor persoane de catre cumparator asupra bunului vandut.
In ambele situatii, cumparatorul poate cere si daune-interese.
B. Luarea in primire a lucrului
Cumparatorul este obligat sa ia in primire lucrul vandut la locul si la termenul la care vanzatorul este obligat sa-l predea. Prin urmare, aceasta operatie trebuie executata la termenul stabilit in contract, iar, in lipsa unei asemenea stipulatii, potrivit obiceiului locului; daca nu exista un obicei, indata dupa incheierea contractului.
In cazul in care cumparatorul refuza preluarea si plata bunului mobil, el este de drept in intarziere, iar daca cumparatorul persista in refuzul sau, vanzatorul are un drept de optiune intre consemnarea bunului in depozit, la dispozitia si pe cheltuiala cumparatorului si vanzarea bunului.
Daca vanzarea-cumpararea a avut ca obiect bunuri (mobile) alterabile sau supuse fluctuatiei de valoare, cumparatorul este de drept in intarziere in privinta preluarii lor, atunci cand nu le-a preluat in termenul convenit, chiar daca pretul a fost platit, sau atunci cans a solicitat predarea, fara sa fi platit pretul.
C. Suportarea cheltuielilor vanzarii-cumpararii
Potrivit art. 1.666 C. civ., cumparatorul este obligat sa suporte cheltuielile vanzarii, daca partile nu au stipulat altfel.
Aceste cheltuieli care incumba cumparatorului ca un accesoriu al pretului constau in cheltuieli propriu-zise ale actului, taxele de timbru, de autentificare a actelor in cazul 23

bunurilor imobile. Tot in sarcina cumparatorului sunt si cheltuielile aferente operatiunilor de plata a pretului.
Partile pot prevedea, insa, ca aceste cheltuieli sa fie suporte in comun sau chiar
numai de catre vanzator.
Masurarea, cantarirea si cheltuielilende predare a bunului sunt in sarcina vanzatorului, iar cele de preluare si transport de la locul executarii sunt in sarcina cumparatorului.
SECTIUNEA A IV-A
VARIETATI ALE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
§ 1. Vanzarea dupa greutate, numar sau masura
Aceasta varietate de vanzare are ca obiect numai lucruri de gen, dintr-un lot determinat. Pentru individualizarea cantitatii vandute va trebui sa se efectueze numararea sau masurarea acesteia.
Caracteristic acestei varietati de vanzare-cumparare este faptul ca transferul dreptului de proprietate asupra bunului si a riscurilor de la vanzator la cumparator are loc ulterior incheierii contractului, si anume, in momentul individualizarii bunurilor prin cantarire, numarare sau masurare.
§ 2. Vanzarea in bloc a bunurilor
Potrivit art. 1.678 C. civ. in situatia in care mai multe bunuri sunt vandute in bloc si pentru un pres unic si global, proprietatea se stramuta cumparatorului indata ce contractul s-a incheiat, chiar daca bunurile nu au fost individualizate.
§ 3. Vanzarea pe gustate
Potrivit art. 1.682 C. civ. vanzarea sub rezerva ca bunul sa corespunda gusturilor cumparatorului se incheie numai daca acesta a facut cunoscut acordul sau in termenul convenit ori statornicit prin uzante.
Vanzarea pe gustate este intalnita frecvent in piete, targuri, unde se desfac bunuri alimentare. Pentru incheierea valida a unei asemenea vanzari este necesar ca, in prealabil, cumparatorul sa fi gustat aceste bunuri si sa fi declarat ca ii convin.
Proprietatea bunului se transmite dupa ce acesta este individualizat.
§ 4. Vanzarea pe incercate
Potrivit art. 1.681 C. civ., vanzarea este pe incercate atunci cand se incheie sub conditia suspensiva ca, in urma incercarii, bunul sa corespunda criteriilor stabilite la incheierea contractului ori, in lipsa acestora, destinatiei bunului, potrivit naturii sale.
Daca durata incercarii nu a fost convenita si din uzante nu rezulta altfel, conditia se considera indeplinita in cazul in care cumparatorul nu a declarat ca bunul este nesatisfacator in termen de 30 de zile de la predarea bunului.
In cazul in care prin contractul de vanzare partile au prevazut ca bunul vandut urmeaza sa fie incercat, se prezuma ca s-a incheiat o vanzare pe incercate.
§ 5. Vanzarea dupa mostra sau model
In acest caz, dreptul de proprietate se transfera la momentul predarii bunului.
§ 6. Vanzarea unei mosteniri
Vanzarea unei succesiuni (mosteniri) este un contract prin care titularul unui drept succesoral instraineaza cu titlu oneros acest drept altei persoane, fie comostenitor, fie o persoana straina de mostenire. 24

O asemenea vanzare este posibila numai dupa momentul deschiderii succesiunii.
Vanzarea unei mosteniri trebuie sa fie realizata in forma autentica sub sanctiunea nulitatii absolute a contractului.
Daca nu specifica bunurile asupra carora se intind drepturile sale, vanzatorul unei mosteniri garanteaza numai calitatea sa de mostenitor, afara de cazul cand partile au inlaturat expres si aceasta garantie.
Vanzatorul este obligat sa predea cumparatorului toate fructele pe care le-a cules si toate platile primite pentru creantele mostenitrii, fiind indreptatit sa i se plateasca de catre cumparator toate sumele de bani achitate in contul pasivului succesoral. Vanzatorul ramane raspunzator pentru toate datoriile mostenirii.
§ 7. Vanzarea cu plata pretului in rate si rezerva proprietatii
Atunci cand, intr-o vanzare cu plata pretului in rate, obligatia de plata este garantata cu rezerva dreptului de proprietate, cumparatorul dobandeste dreptul de proprietate la data achitarii ultimei rate din pret; riscul bunului este insa transferat cumparatorului de la momentul predarii acestuia.
In lipsa unei intelegeri contrare, neplata unei singure rate, care nu este mai mare de o optime din pret, nu da dreptul la rezolutiunea contractului, iar cumparatorul pastreaza beneficiul termenului pentru ratele succesive.
Cand a obtinut rezolutiunea contractului pentru neplata pretului, vanzatorul este tinut sa restituie toate sumele primite, dar este indreptatit sa retina, pe langa alte daune-interese, o compensatie echitabila pentru folosirea bunului de catre cumparator.
§ 8. Vanzarea cu optiune de rascumparare
Conform art. 1.758 C. civ. vanzarea cu optiune de rascumparare este o vanzare afectata de conditie rezolutorie prin care vanzatorul isi rezerva dreptul de a rascumpara bunul sau dreptul transmis cumparatorului. Optiunea de rascumparare nu poate fi stipulata pentru un termen mai mare de 5 ani. Daca s-a stabilit un termen mai mare, acesta se reduce de drept la 5 ani.
Exercitarea optiunii de rascumparare de catre vanzator se poate face numai daca acesta restituie cumparatorului pretul primit si cheltuielile pentru incheierea contractului de vanzare si realizarea formalitatilor de publicitate (art. 1.759 alin. 1 C. Civ.). Exercitarea optiunii il obliga pe vanzator la restituirea catre cumparator a cheltuielilor pentru ridicarea si transportul bunului, a cheltuielilor necesare, precum si a celor utile, insa, in acest din urma caz, numai in limita sporului de valoare. In cazul in care vanzatorul nu exercita optiunea in termenul stabilit, conditia rezolutorie care afecta vanzarea este considerata a nu se fi indeplinit, iar dreptul cumparatorului se consolideaza.
Vanzatorul care intentioneaza sa exercite optiunea de rascumparare trebuie sa ii notifice pe cumparator, precum si pe orice subdobanditor caruia dreptul de optiune ii este opozabil si fata de care doreste sa isi exercite acest drept. In termen de o luna de la data notificarii, vanzatorul trebuie sa consemneze sumele mentionate la art. 1.759 alin. (1), la dispozitia cumparatorului sau, dupa caz, a tertului subdobanditor, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a exercita optiunea de rascumparare.
In cazul in care diferenta dintre pretul rascumpararii si pretul platit pentru vanzare depaseste nivelul maxim stabilit de lege pentru dobanzi, pretul rascumpararii va fi redus la pretul platit pentru vanzare. 25

CAPITOLUL II
CONTRACTUL DE SCHIMB
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE SCHIMB
§ 1. Notiunea contractului de schimb
Contractul de schimb este acel contract prin care fiecare dintre parti, numite copermutanti, transmite sau se obliga sa transmita un bun pentru a dobandi un altul (art. 1.763 C. civ.). Prin urmare, in baza acestui contract, partile isi transmit reciproc proprietatea asupra unui lucru sau un alt drept real ori de creanta. Bunurile pe care copermutantii le schimba intre ei pot fi de acelasi fel sau pot fi diferite.
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de schimb
a. Contractul de schimb este un contract consensual.
Prin exceptie, in cazul in care obiectul schimbului il formeaza imobilele supuse regimului de carte funciara, actul de instrainare trebuie incheiat in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute (art. 888 C. civ.).
b. Contractul de schimb este un contract bilateral (sinalagmatic).
c. Contractul de schimb este un contract cu titlu oneros.
In cazul in care bunurile care fac obiectul schimbului nu sunt egale ca valoare, copermutantul care primeste bunul de o valoare mai mare va plati celuilalt o suma de bani numita sulta.
d. Contractul de schimb este un contract comutativ.
e. Contractul de schimb este translativ de proprietate, dar el poate mijloci si transmiterea altor drepturi reale sau drepturi de creanta. Fiind un contract translativ de proprietate, schimbul da nastere la obligatia de garantie pentru evictiune si pentru vicii ascunse, precum si pentru buna functionare a bunului transmis.
SECTIUNEA A II-A
REGULI APLICABILE CONTRACTULUI DE SCHIMB
Potrivit art. 1.764 alin. 1 C. civ. contractului de schimb i se aplica, in mod corespunzator, dispozitiile legale din materia contractului de vanzare-cumparare. Astfel, fiecare dintre parti este considerata vanzator, in ceea ce priveste bunul pe care il instraineaza, si cumparator, in ceea ce priveste bunul pe care il dobandeste.
Prin urmare, in ceea ce priveste conditiile de validitate ale contractului de schimb, acestea sunt aceleasi ca si in cazul contractului de vanzare-cumparare.
Predarea bunului care formeaza obiectul contractului de schimb se face potrivit regulilor de la vanzare. Tot astfel actioneaza si obligatia reciproca a partilor de garantie contra evictiunii si contra viciilor ascunse, precum si pentru buna functionare a bunului instrainat.
In cazul in care schimbul este cu sulta, pentru aceasta se vor aplica dispozitiile privind plata pretului de la contractul de vanzare-cumparare.
Sunt insa unele reguli aplicabile contractului de vanzare-cumparare care nu sunt incidente in cazul schimbului. Astfel, in cazul contractului de schimb, clauzele neclare se 26

interpreteaza in favoarea debitorului, aplicandu-se regulile generale din materia obligatiilor, iar in ceea ce priveste cheltuielile contractuale, ele vor fi suportate in mod egal de ambii copermutanti, cu exceptia cazului in care acestia s-au inteles altfel. 27

CAPITOLUL III
CONTRACTUL DE DONATIE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE DONATIE
§ 1. Notiunea contractului de donatie
Contractul de donatie este reglementat de Codul civil, in Cartea a IV-a, intitulata Despre mostenire si liberalitati, in Titlul al II-lea, impreuna cu testamentele, deoarece, atat donatia, cat si testamentul au la baza intentia de a gratifica, fiind liberalitati.
In baza art. 985 C. civ., vom defini contractul de donatie ca fiind un contractul prin care, cu intentia de a gratifica, o parte numita, donator, dispune in mod irevocabil de un bun in favoarea celeilalte parti, numita donatar .
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de donatie
a. Donatia este un contract unilateral, deoarece da nastere la obligatii numai in sarcina donatorului. Donatarul are numai o indatorire de recunostinta fata de donator, care rezulta din lege si nu din contract.
b. Donatia este un contract esentialmente gratuit (o liberalitate). In cazul donatiei cu sarcina, contractul este oneros in limitele valorii sarcinii si gratuit numai pentru ceea ce depaseste valoarea sarcinii.
c. Contractul de donatie este un contract translativ de proprietate.
d. Contractul de donatie este un contract solemn (art. 1.011 C. civ.), cu exceptia donatiilor indirecte, donatiilor deghizate si a darurilor manuale.

SECTIUNEA A II-A
CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE DONATIE
§ 1. Conditiile de forma ale contractului de donatie
Potrivit art. 1.011 C. civ.: „Donatia se incheie prin inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute”.
In cazul in care partile incheie contractul prin reprezentant, mandatul (procura) trebuie sa imbrace, la randul ei, forma autentica (principiul simetriei de forma, potrivit caruia toate actele care sunt in legatura cu un act autentic trebuie sa se incheie in forma autentica). Pentru donator, procura trebuie sa fie si speciala, deoarece suntem in prezenta unui act de dispozitie.
Forma autentica este ceruta ca o conditie ad validitatem, nerespectarea acesteia antrenand sanctiunea nulitatii absolute a contractului.
Notarul care a autentificat donatia are obligatia sa inscrie de indata acest contract in registrul national notarial, tinut in format electronic. Inscrierea se face pentru opozabilitatea actului tertelor persoane.
In cazul in care contractul se incheie intre parti care nu sunt prezente nici personal si nici prin reprezentant, donatia se compune din doua acte: oferta de a dona si acceptarea donatiei, ambele acte trebuind sa imbrace forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. 28

Acceptarea donatiei poate fi facuta numai de catre donatar si trebuie sa fie notificata donatorului in limitele termenului stabilit, iar daca nu s-a fixat un termen, inainte de revocarea ofertei si, in tot cazul, in timpul vietii donatorului sau inainte ca acesta sa fi devenit incapabil, in caz contrar oferta devine caduca (art. 1.013 alin. 1 C. civ.). de asemenea, oferta nu mai poate fi acceptata dupa moartea donatarului, in schimb, mostenitorii acestuia pot comunica acceptarea facuta de donatar in timpul vietii.
Oferta de donatie poate fi revocata cat timp ofertantul nu a luat cunostinta de acceptarea destinatarului.
Oferta de donatie facuta unei persoane lipsite de capacitate de exercitiu se accepta de catre reprezentantul sau legal, iar cea facuta unei persoane cu capacitate de exercitiu restransa se accepta de catre acesta, cu incuviintarea reprezentantului legal(art. 1013 alin. 3 si 4 C. civ.).
In cazul in care donatia are ca obiect bunuri mobile, potrivit art. 1011 alin. 3 C. civ. acestea trebuie enumerate si evaluate printr-un inscris, fie el si sub semnatura privata, sub sanctiunea nulitatii absolute a donatiei.
Nulitatea donatiei pentru viciile de forma poate fi inlaturata prin confirmarea ei facuta de catre mostenitorii universali ori cu titlu universal ai dispunatorului, fara insa a se prejudicia drepturile tertilor.
§ 2. Conditiile de fond ale contractului de donatie
A. Capacitatea partilor
a. Regula. Potrivit art. 987 C. civ. „Orice persoana poate face si primi liberalitati, cu respectarea regulilor privind capacitatea”. Prin urmare, capacitatea este regula, iar incapacitatea este exceptia.
Conditia capacitatii de a dispune prin liberalitati trebuie indeplinita la data la care dispunatorul isi exprima consimtamantul, iar conditia capacitatii de a primi o donatie trebuie indeplinita la data la care donatarul accepta donatia.
Donatia fiind un act de dispozitie si cu titlu gratuit, trebuie ca partile sa aiba capacitate deplina de exercitiu.
In ceea ce priveste persoanele juridice, daca prin lege nu se dispune altfel, orice persoana juridica poate primi liberalitati in conditiile dreptului comun, de la data actului de infiintare, chiar daca liberalitatile nu sunt necesare pentru ca persoana juridica sa nastere in mod valabil (art. 208 C. civ.).
b. Incapacitati de a dispune prin donatie
1. Potrivit art. 988 alin. 1 C. civ. cel lipsit de capacitate de exercitiu sau capacitate de exercitiu restransa nu poate dispune de bunurile sale prin liberalitati, cu exceptia cazurilor prevazute de lege.
Nerespectarea acestei incapacitati se sanstioneaza cu nulitatea juridica a donatiei, chiar fara dovedirea unui prejudiciu (art. 44 C. civ.).
c. Incapacitati de a primi prin donatie
1. Persoanele neconcepute. Potrivit art. 36 C. civ. „drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se naste viu”, de unde rezulta ca nu poate primi o donatie o persoana care nu are existenta fizica la data facerii donatiei.
2. Medicii, farmacistii si preotii. Art. 990 C. civ. dispune ca medicii si farmacistii, precum si alte persoane, care au acordat, direct sau indirect, ingrijiri de specialitate dispunatorului pentru boala care este cauza a decesului nu pot primi donatii de la acesta din urma. 29

Aceasta interdictie se intemeiaza pe o prezumtie absoluta de sugestie si captatie, iar nerespectarea ei atrage sanctiunea nulitatii relative.
Prevederile art. 990 C. civ. sunt aplicabile si preotilor sau altor persoane care au asistat pe donator din punct de vedere religios in cursul bolii de care acesta a murit.
Vor fi valabile donatiile facute medicilor, farmacistilor sau altor persoane care au acordat ingrijiri de specialitate medicale sau religioase cand acestia au calitatea de sot, ruda in linie dreapta sau colaterali privilegiati. Liberalitatile facute altor rude pana la gradul patru inclusiv vor fi valabile, daca, la data liberalitatii, dispunatorul nu are sot si nici rude in linie dreapta sau colaterali privilegiati.
In cazul in care dispunatorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescriptie a actiunii in anulare curge de la data la care mostenitorii au luat cunostinta de existenta liberalitatii (art. 990 alin. 4 C. civ.). Daca dispunatorul si-a revenit, actiunea in anularea donatiei poate fi promovata in termen de trei ani de la data la care dispunatorul s-a restabilit (art. 990 alin. 5 C. civ.).
In conditiile acestui articol, donatia nu va fi valabila nici in situatia in care este facuta in favoarea unei persoane interpuse. Sunt prezumate a fi persoane interpuse, conform art. 992 alin. 2, ascendentii, descendentii si sotul persoanei incapabile de a primi donatii, precum si ascendentii so descendentii sotului acestei persoane.
3. Cetatenii staini si apatrizii nu pot primi prin donatii terenuri situate in tara noastra (art. 44 alin. 2 din Constitutia revizuita).
B. Consimtamantul partilor
Pentru validitatea donatiei, consimtamantul trebuie sa fie exprimat in forma autentica (art. 1.011 C. civ.) si sa fie neviciat prin eroare, dol sau violenta.
Eroarea poate privi identitatea donatarului, bunul donat sau cauza donatiei.
In practica, mai frecvent, este intalnit dolul, care se manifesta aici sub forma sugestiei si captatiei.
Violenta, fie ea fizica sau morala, poate proveni atat de la donatar, cat si de la un tert.
Sanctiunea vicierii consimtamantului este nulitatea relativa a donatiei.
C. Obiectul contractului de donatie
Bunul care formeaza obiectul contractului de donatie trebuie sa fie in circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, posibil, licit si sa existe sau sa poata exista in viitor. Dintre bunurile viitoare, numai succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donatiei. De asemenea, bunurile viitoare nu pot constitui obiectul darului manual.
Daca bunul donat este individual determinat, donatorul trebuie sa aiba calitatea de proprietar. Contractul de donatie care are ca obiect lucrul altuia este lovit de nulitate absoluta.
D. Cauza contractului de donatie
Cauza donatiei trebuie sa fie reala, licita si morala.
Cauza cuprinde doua elemente: intentia de a gratifica si motivul determinant.
Intentia de a gratifica consta in transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de proprietate asupra unui bun ori a altui drept real sau de creanta. Intentia de a gratifica este comuna tuturor contractelor de donatie, ea infatisandu-se ca un element abstract, obiectiv si invariabil al cauzei donatiei.
Motivul determinant este scopul efectiv urmarit de catre donator - element subiectiv, variabil si concret in fiecare contract de donatie. 30

SECTIUNEA A III-A
PRINCIPIUL IREVOCABILITATII DONATIILOR. EXCEPTII
§ 1. Principiul irevocabilitatii donatiilor
A. Consideratii generale
Conform dispozitiilor art. 985 si 1.015 C. civ. contractul de donatie este irevocabil, astfel incat, cel care a facut liberalitatea, nu mai poate lua inapoi ceea ce a daruit. Irevocabilitatea donatiilor este menita sa asigure siguranta circuitului civil.
In cazul contractului de donatie irevocabilitatea are un caracter special, mai accentuat decat forta obligatorie a oricarui alt contract, intrucat ea priveste nu numai efectele, ci insasi esenta contractului, fiind o conditie de valabilitate pentru formarea lui.
Asa fiind, orice clauza sau conditie, a carei indeplinire ar depinde doar de vointa donatorului, care ar putea in acest fel sa inlature sau sa micsoreze liberalitatea facuta donatarului, este incompatibila cu esenta donatiilor si sanctionata cu nulitatea absoluta.
B. Clauze incompatibile cu principiul irevocabilitatii donatiilor
- Donatia afectata de o conditie a carei realizare depinde exclusiv de vointa donatorului (art. 1.015 alin. 2 pct. 1 C. civ.). Asadar, donatia nu poate sa fie facuta sub o conditie pur potestativa - a carei realizare ar atarna exclusiv de vointa donatorului (de exemplu, iti voi dona bunul, daca voi crede eu ca meriti) si nici sub o conditie simpla potestativa - a carei realizare sa depinda atat de vointa donatorului, cat si de circumstante exterioare (de exemplu, iti voi dona casa, daca ma voi transfera in alta localitate).
Sanctiunea nerespectarii acestei interdictii este nulitatea absoluta a contractului.
- Donatia facuta cu sarcina pentru donatar de a plati datoriile viitoare nedeterminate. Potrivit art. 1.015 alin. 2 pct. 2 C. civ. sunt nule donatiile care impun donatarului plata unor datorii pe care donatorul le-ar contracta in viitor si a caror valoare maxima nu a fost specificata prin actul de donatie, intrucat donatorul ar putea contracta in viitor datorii care ar putea depasi valoarea obiectului donat, ceea ce ar constitui o revocare indirecta a donatiei.
Sanctiunea inserarii unei asemenea clauze este nulitatea absoluta.
- Donatia care confera dreptul dispunatorului de denunta unilateral contractul;
Sanctiunea inserarii unei asemenea clauze este nulitatea absoluta.
- Donatia facuta cu clauza in favoarea dispunatorului de a dispune in viitor de bunul donat. Daca donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de un bun sau de o parte determinata din bunurile daruite, donatia este nula cu privire la acel bun sau acea parte, chiar daca donatorul moare fara a fi dispus de ele; bunul sau partea de bun se transmite catre mostenitorii legali ai donatorului. Ratiunea acestei interdictii rezida in faptul ca donatarul s-ar afla la discretia donatorului, care ar putea oricand sa instraineze bunurile sau suma de bani din bunurile daruite.
Sanctiunea inserarii unei asemenea clauze este nulitatea absoluta.
C. Clauze compatibile cu principiul irevocabilitatii donatiilor:
- cele prin care contractul de donatie este afectat de un termen, deoarece termenul nu afecteaza dobandirea dreptului transmis, ci numai exercitiul acestuia;
- cele prin care contractul de donatie este afectat de o conditie cazuala (care depinde de hazard) sau mixta (depinzand de hazard si vointa unei alte persoane decat donatorul); 31

- cele prin care in contractul de donatie se stipuleaza plata datoriilor prezente ale donatorului, datorii cu data certa, anterioara donatiei si chiar cele viitoare, daca acestea sunt specificate in contract;
- cele care prevad expres posibilitatea reintoarcerii bunurilor donate in cazul in
care donatarul ar predeceda donatorului, chiar daca ar lasa descendenti, sau pentru cazul de predeces al donatarului si al descendentilor lui (art. 1.016 C. civ.). Asemenea clauze de reintoarcere vor putea fi convenite numai in favoarea donatorului, nu si a mostenitorilor acestuia;
- cele prin care donatia are ca obiect nuda proprietate, donatorul rezervandu-si uzufructul sau dreptul de abitatie. Tot astfel, este permisa si clauza prin care se doneaza doar uzufructul, donatorul pastrand nuda proprietate.
§ 2. Exceptie de la principiul irevocabilitatii donatiilor
In principiu, donatiile sunt irevocabile. Prin exceptie de la principiul irevocabilitatii donatiilor, sunt revocabile prin ele insele donatiile intre soti.
Potrivit art. 1.031 C. civ., orice donatie incheiata intre soti in timpul casatoriei este revocabila numai in timpul casatoriei. Sotul donator are dreptul de a revoca contractul de donatie oricand in timpul casatoriei si fara a justifica in vreun fel revocarea facuta. Vointa sotului donator de a revoca donatia facuta celuilalt sot poate fi exprimata expres (prin solicitarea restituirii bunului) si chiar tacit (de exemplu, in cazul in care donatorul dispune de bunul donat prin testament in favoarea altcuiva).
Donatia intre soti devine irevocabila in clipa mortii donatorului, precum si in momentul incetarii sau desfacerii casatoriei. Cu toate acestea, dupa acest moment, donatia se va putea revoca pentru neexecutarea sarcinilor sau pentru ingratitudine din partea donatarului.
Nulitatea casatoriei atrage nulitatea relativa a donatiei facute sotului de rea-credinta.
SECTIUNEA A IV-A
CAUZELE LEGALE DE REVOCARE A DONATIILOR
Potrivit art. 1.020 C. civ. donatia poate fi revocata pentru ingratitudine si pentru neexecutarea culpabila a sarcinilor la care s-a obligat donatarul. Revocarea pe aceste temeiuri nu opereaza de drept, ci ea trebuie solicitata de catre partea interesata.
§ 1. Revocarea donatiilor pentru ingratitudine
A. Notiunea de ingratitudine
Ingratitudinea este antonimul recunostintei pe care donatarul ar trebui sa o aiba fata de donator.
B. Cazurile de revocare a donatiilor pentru ingratitudine
Art. 1.023 C. civ. enumera urmatoarele cazuri de revocare pentru ingratitudine:
a. Donatarul a atentat la viata donatorului, a unei presoane apropiate lui sau, stiind ca altii intentioneaza sa atenteze, nu l-a instiintat pe donator.. Pentru ca donatia sa fie revocata in temeiul art. 1.023 pct. 1 C. civ., nu se cere o condamnare penala a donatarului, ci este suficient sa se stabileasca de catre instanta de judecata intentia de a curma viata donatorului sau a peroanelor mentionate in acest articol, chiar daca aceasta intentie nu a fost concretizata sau sa faca dovada faptului ca donatarul a avut cunostinta despre imprejurarea ca o alta persoana intentiona sa faca acest lucru. 32

b. Donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave fata de donator (potrivit art. 1.023 pct. 2 C. civ.).
Actele de cruzime vizeaza integritatea corporala si sanatatea donatorului si ele vor trebui sa fie savarsite de donatar sau de o alta persoana, din ordinul acestuia, iar in ceea ce
priveste injuriile, acestea ating onoarea, demnitatea sau reputatia donatorului.
Faptele enumerate in art. 1.023 pct. 2 C. civ. trebuie savarsite cu intentie, iar gravitatea faptelor se apreciaza numai de catre instanta de judecata..
c. Donatarul refuza, in mod nejustificat, sa asigure alimente donatorului (art. 1.023 pct. 3 C. civ.). Revocarea donatiei pentru refuz de alimente presupune ca donatorul sa fi ajuns in nevoie, iar donatarul, avand posibilitatea, sa-i refuze fara cuvant, adica fara o temeinica justificare, ajutorul alimentar pe care i-l impune obligatia de recunostinta. Obligatia donatarului de a acorda alimente donatorului trebuie sa fie exercutata in limita valorii actuale a bunului donat, dar tinandu-se seama de starea bunului din momentul donatiei.
Refuzul donatarului nu va putea fi sanctionat cu revocarea, daca donatorul are rude in situatia de a-i putea acorda intretinere.
C. Actiunea in revocarea donatiei pentru ingratitudine
Aceasta actiune se particularizeaza prin urmatoarele trasaturi:
a. Este o actiune strict personala, putand fi intentata numai de catre donator. Mostenitorii acestuia devin titulari ai actiunii in revocare daca actiunea a fost intentata de donator, iar acesta a decedat inainte de terminarea procesului sau daca donatorul a decedat inainte de expirarea termenului in care actiunea putea fi intentata, fara sa-l fi iertat pe donatar (art. 1.024 alin. 3 si 4 C. civ). De asemenea, revocarea poate fi solicitata de catre mostenitorii donatorului in situatia in care donatorul decedeaza fara sa fi cunoscut cauza de revocare.
b. Titularul actiunii il poate ierta pe donator, in cunostinta de cauza, asupra faptelor de ingratitudine savarsite de acesta.
c. Actiunea in revocarea donatiei pentru ingratitudine poate fi intentata doar in contra autorului faptei de ingratitudine. Daca donatarul decedeaza dupa introducea actiunii, actiunea poate fi continuata impotriva mostenitorilor.

Actiunea in revocarea donatiei pentru ingratitudine este o actiune in restituire cu caracter de sanctiune, deci esentialmente personala. Daca restituirea in natura nu mai este posibila, donatarul va fi obligat sa plateasca valoarea bunului la data solutionarii cauzei. In toate cazurile, donatarul va fi obligat sa restituie si fructele produse de bun de la data introducerii cererii de revocare. Admiterea actiunii nu produce efecte retroactive fata de tertii de buna-credinta care au dobandit bunul prin acte cu titlu oneros si nici asupra garantiilor constituite in favoarea acestora.
d. Termenul in care poate fi promovata actiunea in revocare pentru ingratitudine este de un an din ziua in care donatorul a stiut ca donatarul a savarsit fapta de ingratitudine. Daca donatorul decedeaza fara sa fi cunoscut cauza de revocar, actiunea poate fi introdusa de mostenitorii donatorului in termen de un an de la data mortii donatorului.
§ 2. Revocarea donatiilor pentru neindeplinirea sarcinilor
Sarcina este o obligatie impusa donatarului, care, daca a acceptat donatia, este tinut sa o aduca la indeplinire, in caz de neexecutare, donatorul avand dreptul fie la actiunea in executare, fie la a cere in justitie revocarea donatiei pentru neexecutarea sarcinii. Sarcina 33

trebuie sa fie executata numai in limita valorii bunului donat actualizata la data la care sarcina trebuia executata.
Sarcina trebuie sa fie posibila, licita si morala. Ea poate fi stipulata in favoarea oricareia dintre parti (donator ori donatar) sau in favoarea unui tert.
Daca sarcina s-a stipulat in favoarea donatarului, donatia este pur gratuita insa, in caz de neexecutare, ea poate fi revocata pe acest temei. Daca sarcina este stipulata in favoarea donatorului sau a unui tert, in masura sarcinii, donatia nu mai este o liberalitate.
Pentru ca donatorul sa poata cere revocarea contractului, neindeplinirea sarcinii de catre donatar trebuie sa fie imputabila acestuia din urma.
Actiunea in revocare poate fi intentata de donator, de succesorii sai in drepturi si chiar de catre creditorii chirografari, prin intermediul actiunii oblice. Daca sarcina a fost stipulata in favoarea unui tert, in caz de neexecutare, acesta poate solicita numai executarea sarcinii, nu si revocarea ei.
Revocarea donatiei va produce efecte retroactive (art. 1.029 C. civ.). Bunurile donate se reintorc la donator libere de orice sarcina, sub rezerva regulilor de carte funciara sau a efectului dobandirii cu buna-credinta a bunurilor mobile ori a regulilor din materie de uzucapiune (art. 1.648 alin. 1 C. civ.).
Actiunea in revocare pentru neexecutarea sarcinilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuuia executata.
SECTIUNEA A V-A
DONATIILE INDIRECTE, DONATIILE DEGHIZATE SI DARURILE MANUALE
§ 1. Donatiile indirecte
Sunt situatii in care o persoana doreste sa gratifice pe o alta, dar nu prin intermediul contractului de donatie propriu-zis, ci prin intermediul unui alt act juridic. In aceasta situatie ne aflam in prezenta unei donatii indirecte, care pentru a fi valabila trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond si de forma ale actului prin intermediul caruia se realizeaza.
In practica se intalnesc, in principal, urmatoarele categorii de donatii indirecte:
a. Renuntarea la un drept. In cazul in care renuntarea la un drept este facuta cu intentia de a gratifica, atunci ea da nastere unei donatii indirecte.
Donatia indirecta constituie in realitate un accesoriu al operatiunii principale, care este renuntarea la un drept si de care va beneficia cel chemat in baza legii sa se bucure de dreptul respectiv. Astfel, art. 1.121 alin. 2 C. civ. dispune ca „partea renuntatorului profita mostenitorilor pe care i-ar fi inlaturat de la mostenire sau celor a caror parte ar fi diminuat-o daca ar fi acceptat mostenirea”; sau renuntarea la un drept de uzufruct, de care va profita nudul proprietar prin consolidare etc.
b. Remiterea de datorie constituie un mijloc voluntar de stingere a unei obligatii, constand in renuntarea creditorului la dreptul sau de creanta, cu consimtamantul (expres sau tacit) al debitorului, ea fiind, in principiu, gratuita.
Remiterea de datorie poate fi facuta in orice forma, scrisa, verbala sau chiar tacita, atunci cand ea decurge din anumite fapte ale creditorului, din care rezulta neindoielnic intentia acestuia de a-l libera pe debitor.
c. Stipulatia in favoarea unei terte persoane este un contract prin care o parte, numita promitent, se obliga fata de alta parte, numita stipulant, sa execute o anumita 34

prestatie in folosul unei terte persoane, numita beneficiar, care nu participa si nici nu este reprezentata la incheierea contractului.
Stipulatia in favoarea unei terte persoane, facuta cu intentia de a gratifica reprezinta o donatie indirecta, scutita de forma solemna ceruta pentru donatii.
Donatia indirecta nu este supusa formei autentice cerute pentru donatii in general.
§ 2. Donatiile deghizate
Donatia este deghizata atunci cand este simulata, ascunsa sub forma unui act juridic
diferit, cu titlu oneros.
Donatia deghizata nu trebuie sa imbrace forma autentica (art. 1.011 C. civ.)
Donatia deghizata produce efectele unei donatii obisnuite.
Donatiile pot fi facute si prin persoane interpuse. Se recurge la aceasta forma a simulatiei in cazul in care se urmareste sa se faca o liberalitate unei persoane incapabile sa primeasca liberalitati de la donator. Persoana interpusa, capabila de a primi donatia, va remite apoi bunul donat donatarului incapabil.
Potrivit art. 992 alin. 2 C. civ., sunt prezumate a fi persoane interpuse ascendentii, descendentii si sotul persoanei incapabile de a primi donatii, precum si ascendentii so descendentii sotului acestei persoane.
§ 3. Darurile manuale
Darul manual este o varietate a contractului de donatie care are ca obiect numai
bunuri mobile corporale, incheindu-se valabil prin acordul de vointa a partilor si prin remiterea (traditiunea) efectiva a bunului de la donator la donatar, fara indeplinirea vreunei alte formalitati. Asa fiind, darul manual este un contract real si nu solemn.
Bunurile viitoare nu pot forma obiectul darului manual, deoarece predarea presupune detinerea materiala a bunului.
Valoarea bunului donat in acest fel trebuie sa fie mica conform art. 1.011 alin. 4 C. civ., in caz contrar donatia putandu-se face numai in forma autentica. In aprecierea valorii mici a bunului se va tine seama de starea materiala a donatorului.
Prin traditiunea bunului nu trebuie sa se inteleaga o deplasare fizica a bunului de la donator la donatar, efectele sale juridice putand fi realizate si printr-o remitere implicita, cum ar fi predarea de catre donator donatarului a cheilor de contact ale unui autoturism, insotita de predarea actelor masinii.
Pentru valabilitatea darului manual trebuie respectate toate regulile de fond cerute de lege pentru donatii.
SECTIUNEA A VI-A
EFECTELE CONTRACTULUI DE DONATIE
§ 1. Efectele donatiei intre parti
A. Obligatiile donatorului
Donatorul are obligatia de a preda bunul care formeaza obiectul donatiei si, eventual, de a-l pastra pana la predare.
Potrivit art. 1.017 C. civ. donatorul raspunde numai pentru dol si culpa grava.
In principiu, donatorul nu raspunde pentru pentru evictiune si pentru viciile ascunse ale bunului donat. Totusi, conform art. 1.018 alin. 1 si 2 C. civ. donatorul raspunde pentru evictiune daca:
a. s-a obligat expres la aceasta (art. 1.018 alin. 1 C. civ.);
35


b. evictiunea provine din faptul sau personal ori dintr-o imprejurare care afecteaza dreptul transmis, pe care a cunoscut-o si nu a comunicat-o donatarului la incheierea contractului (art. 1.018 alin. 1 C. civ.);
c. donatia era cu sarcini, in limita valorii acestora (art. 1.081 alin. 2 C. civ.).

Donatorul va raspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat in urmatoarele situatii:
a. daca s-a obligat expres in acest sens;
b. daca a cunoscut viciile ascunse si nu le-a adus la cunostinta donatarului la incheierea contractului, fiind tinut sa reoare prejudiciile cauzate prin aceste vicii;
c. atunci cand donatia este cu sarcina, donatorul raspunde pentru viciile ascunse ca si vanzatorul.

B. Obligatiile donatarului
De regula, din contractul de donatie donatarului nu ii revine nici o obligatie legala fata de donator, ci doar una morala, de recunostinta, care, in caz de nerespectare, atrage revocarea donatiei pentru ingratitudine.
Daca donatia este cu sarcini, neindeplinirea acestora de catre donatar da dreptul donatorului de a cere fie executarea contractului cu daune-interese, fie revocarea donatiei.
§ 2. Efectele donatiei fata de terti
Contractul de donatie este un contract translativ de proprietate. El va produce efecte depline doar intre partile contractante. Pentru ca donatia sa produca efecte si fata de terti, legea cere indeplinirea anumitor formalitati de publicitate atunci.
Astfel, in cazul in care obiectul donatiei il constituie un imobil supus inscrierii in cartea funciara, contractul devine opozabil fata de terti din momentul inscrierii lui in cartea funciara (daca este cazul atat a ofertei de a dona, cat si a acceptarii si notificarii acceptarii acesteia).
Lipsa inscrierii poate fi invocata de orice persoana interesata, dar in primul rand de cei care au primit de la instrainator proprietatea bunului, creditorii ipotecari asupra imobilului donat, succesorii cu titlu particular ai donatorului.
In cazul contractului de donatie avand ca obiect bunuri mobile corporale, opozabilitatea fata de terti se realizeaza prin transmiterea posesiei bunului donat.
In cazul creantelor, donatarul va deveni proprietar fata de terti numai prin efectul notificarii sau acceptarii, conform regulilor in materia cesiunii de creanta. 36

CAPITOLUL IV
CONTRACTUL DE LOCATIUNE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA, REGLEMENTAREA, CARACTERELE JURIDICE SI CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE LOCATIUNE
§ 1. Notiunea si reglementarea contractului de locatiune
Contractul de locatiune este acel contract prin care o parte, numita locator, se obliga sa asigure celeilalte parti, numita locatar (chirias), folosinta unui bun pentru o anumita perioada, in schimbul unui pret, denumit chirie (art. 1.777 C. civ.).
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de locatiune
a. Contractul de locatiune este un contract consensual. Astfel, conform art. 1.781 C. civ. contractul de locatiune se considera incheiat indata ce partile au convenit asupra bunului si pretului.
b. Contractul de locatiune este un contract cu titlu oneros.
c. Contractul de locatiune este un contract comutativ.
d. Contractul de locatiune este un contract sinalagmatic.
e. Contractul de locatiune este un contract cu executare succesiva in timp. Durata folosintei lucrului este de esenta locatiunii. Locatorul este tinut sa asigure folosinta lucrului pana la incetarea locatiunii, iar chiria este calculata si datorata in raport de durata folosintei, chiar si atunci cand chiria a fost fixata in mod global.
f. Locatiunea este un contract translativ de folosinta temporara asupra unui lucru neconsumptibil, individual determinat, de unde rezulta ca locator poate fi nu numai proprietarul bunului, ci si uzufructuarul, locatarul principal etc.

Nefiind un contract translativ de proprietate, riscul pieirii lucrului din caz de forta majora sau caz fortuit va fi suportat de catre locator, potrivit regulii res perit domino.
§ 3. Durata locatiunii
Potrivit arrt. 1.783 C. civ. contractul de locatiune se poate incheia pe o durata maxima de 49 de ani. In cazul in care partile prevad un termen mai mare, acesta se reduce de drept la 49 de ani.
Contractul de locatiune se poate incheia atat pe o durata determinata, caz in care partile prevad in cuprinsul contractului durata acestuia, cat si pentru o durata nedeterminata de timp.
Atunci cand in contract partile nu au aratat durata locatiunii, fara, insa, sa-si fi dorit sa contracteze pe o durata nedeterminata, in lipsa uzantelor, locatiunea se considera incheiata: a) pentru un an, in cazul locuintelor nemobilate sau spatiilor pentru exercitarea activitatii unui profesionist;
b) pe durata corespunzatoare unitatii de timp pentru care s-a calculat chiria, in cazul bunurilor mobile ori in acela al camerelor sau apartamentelor mobilate;
c) pe durata locatiunii imobilului, in cazul bunurilor mobile puse la dispozitia locatarului pentru folosinta unui imobil.
§ 4. Conditiile de validitate a contractului de locatiune
A. Capacitatea partilor contractante 37

Contractul de locatiune este un act juridic de administrare, ceea ce inseamna ca atat locatorul, cat si locatarul trebuie sa aiba capacitatea ceruta de lege pentru a face astfel de acte.
Locatiunile incheiate de persoane care, potrivit legii, nu pot face acte de administrare nu pot depasi 5 ani.
Incapacitati speciale de a incheia contractul de locatiune
Potrivit art. 1.784 C.civ. se aplica si in materia locatiunii incapacitatile speciale prevazute de art. 1.654 si 1.655 C. civ. in materia contractului de vanzare-cumparare.
Prin urmare sunt, incapabili sa incheie, direct sau prin persoane interpuse, contract de locatiune in calitate de locatar:
- mandatarii, cu privire la bunurile pe care sunt insarcinati sa le dea in locatiune;
- parintii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezinta;
- functionarii publici, judecatorii-sindici, practicienii in insolventa, executoriii, precum si alte asemenea persoane, care ar putea influenta conditiile locatiunii facute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le adminitreaza ori a caror administrare o supravegheaza.
Incalcarea primelor doua incapacitati se sanctioneaza cu nulitatea relativa, iar incalcarea celei de a treia incapacitati se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
De asemenea, nu persoanele mentionate mai sus nu pot incheia un contract de locatiune in calitate de locatori cu privire la bunuri proprii pentru un pret care consta intr-o suma de bani provenita din vanzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care il administreaza ori a carui administrare o supravegheaza.
B. Obiectul contractului de locatiune
- Lucrul inchiriat, total sau partial, poate fi orice bun atat mobil, cat si un imobil, corporal sau incorporal.
Obiectul contractului de locatiune nu este lucrul in sine, ci folosinta acestuia, pe care locatorul trebuie sa o asigure locatarului in mod continuu– zi de zi – pe tot parcursul contractului, locatiunea fiind un contract cu executare succesiva in timp.
Bunurile din domeniul public al statului sau unitatilor administrativ- teritoriale vor putea fi inchiriate numai in conditiile art. 136 alin. 4 din Constitutie.
- Chiria reprezinta suma de bani pe care locatarul este tinut sa o plateasca locatorului in schimbul folosintei lucrului. Chiria se fixeaza in functie de durata contractului, fie global, fie pe unitati de timp (ora, ziua, luna, anul), urmand sa fie platita la termenele stipulate in contract, de regula, in mod succesiv.
Chiria trebuie sa fie sincera si serioasa, determinata sau cel putin determinabila, putand fi lasata si la aprecierea unui tert ales de comun accord de catre parti; uneori, fiind stabilita chiar de lege.
Chiria se fixeaza, de regula, in bani, insa poate sa fie fixata si sub forma unui alt bun sau a uneis prestatii (de exemplu, o cota-parte dintr-o recolta sau prestarea unui serviciu). 38

SECTIUNEA A II-A
EFECTELE CONTRACTULUI DE LOCATIUNE
§ 1. Obligatiile locatorului
Potrivit art. 1.786 C.civ. locatorul are urmatoarele obligatii :
- sa predea locatarului bunul dat in locatiune; - sa mentina bunul in stare corespunzatoare de folosinta pe toata durata locatiunii; - sa asigure locatarului linistita si utila folosinta a bunului pe tot timpul locatiunii.
A. Obligatia de predare a lucrului inchiriat
Lucrul inchiriat, impreuna cu accesoriile sale, trebuie sa fie predate intr-o stare care sa corespunda utilizarii sale (art. 1.787 C. civ.).
Refuzul locatorului de a executa obligatia de predare da dreptul locatarului de a se adresa instantei de judecata, cerand fie executarea silita, fie rezilierea contractului, locatorul putand fi obligat si la plata de daune-interese. In cazul in care predarea bunului inchiriat s-a facut cu intarziere, locatarul este indreptatit a cere o diminuare a chiriei, proportionala cu lipsa de folosinta.
B. Obligatia efectuarii reparatiilor
Potrivit art. 1.788 alin. 1, locatorului are obligatia de a efectua toate reparatiile necesare pentru a mentine bunul in stare corespunzatoare de intrebuintare pe toata durata locatiunii si in conformitate cu destinatia bunului.
In cazul in care, dupa incheierea contractului, este necesara fi efectuate lucrari care sunt in sarcina locatorului si acesta, desi incunostintat, nu ia de indata masurile necesare, locatarul poate efectua el aceste reparatii, locatorul fiind obligat ca, pe langa sumele avansate de catre locatar, sa plateasca si dobanzi la aceste sume din ziua efectuarii reparatiilor.
In cazul in care reparatiile reclama urgenta, locatarul poate incepe efectuarea lor si apoi sa-l incunostinteze pe locatar. In acest caz dobanzile la sumele avansate se datoreaza de catre locator din ziua in care a fost instiintat despre efectuarea reparatiilor.
Locatorul nu este tinut sa efectueze reparatiile mici, curente, numite locative, care rezulta din folosinta obisnuita a lucrului si care, din momentul predarii bunului inchiriat, revin locatarului.
C. Obligatia de garantie
Obligatia de garantie revine locatorului in baza art. 1.789 C. civ., potrivit caruia locatorul trebuie sa faca tot ceea ce este necesar pentru a asigura locatarului in mod constant folosinta linistita si utila a lucrului inchiriat pe toata durata locatiunii.
a. Locatorul este obligat sa se abtina de la orice tulburare a folosintei bunului inchiriat, fie ea de fapt sau de drept (garantia pentru evictiune cauzata prin fapta sa proprie).
Potrivit art. 1.789 C.civ. locatorul este obligat sa se abtina de la orice fapt care ar impiedica, diminua sau stanjeni folointa bunului inchiriat.
b. Locatorul este obligat sa-l garanteze pe locatar si pentru evictiunea provocata prin fapta unui tert.
Locatorul nu garanteaza pentru tulburarile de fapt savarsite de tert decat cu exceptia cazului in care tulburarile au inceput inaintea predarii bunului si il impiedica pe locatar sa preia bunul. 39

In schimb, locatorul garanteaza pentru toate tulburarile de drept chiar si in lipsa unei tulburari de fapt. In cazul in care locatarul pierde total sau partial folosinta lucrului ca urmare a evictiunii, locatorul este obligat sa-l despagubeasca pentru toate prejudiciile suferite. Daca locatarul a adus la cunostinta locatorului tulburarea si acesta din urma nu a luat de indata masuri pentru inlaturarea ei, locatarul poate cere o reducere proportionala a chiriei. In situatia in care tulburarea este atat de mare incat, daca ar fi cunoscut-o, locatarul nu ar mai fi incheiat contractul, el poate cere reyolutiunea locatiunii.
Locatarul care avea cunostinta, la data incheierii contractului, despre cauza de evictiune nu poate pretinde daune-interese.
In cazul in care locatarul este actionat in instanta de catre un tert care pretinde un drept asupra bunului primit in locatiune, el are dreptul sa-l cheme in garantie pe locator (art. 1.795 alin. 1 C. civ.).
c. In baza art. 1.790 C. civ., locatorul este obligat sa garanteze pentru toate viciile lucrului care impiedica sau micsoreza folosinta normala a lucrului de catre locatar. Locatorul este tinut sa garanteze nu numai in cazul in care viciul ascuns impiedica in totalitate folosinta bunului inchiriat, ci si atunci cand viciul ii micsoreaza intr-atat posibilitatea de folosinta, incat se poate prezuma ca, daca locatarul ar fi stiut aceasta, nu ar fi inchiriat sau ar fi platit o chirie mai mica.
Locatorul este tinut raspunzator si de viciile ascunse aparute pe parcursul executarii contractului, intrucat obligatia de a asigura folosinta efectiva a lucrului inchiriat este continua. Locatorul este tinut de garantie chiar si in cazul in care a fost de buna-credinta si nu a cunoscut viciile la data incheierii contractului.
In schimb, locatorul nu raspunde pentru viciile cunoscute de locatar (vicii aparente), deoarece se prezuma ca le-a acceptat. Cu toate acestea, locatorul este tinut raspunzator pentru viciile aparente care cauzeaza prejudicii vietii, sanatatii sau intgritatii corporale a locatarului.
Potrivit art. 1.791 C. civ., daca locatorul nu inlatura viciile in cel mai scurt termen, locatarul poate cere fie o reducere proportionala a chiriei (daca folosinta este diminuata), fie rezilierea contractului cu daune-interese (daca lucrul este impropriu folosintei).
Locatorul poate fi obligat si la plata de daune-interese cu exceptia cazului cand a fost de buna-credinta.
In conditiile art. 1.792 C. civ. locatorul raspunde, in aceleasi conditii, si in situatia in care bunul dat in locatiune nu corespunde calitatilor convenite de catre parti.
Introducerea in proces a locatorului
Conform art. 1.794 C. civ. in situatia in care locatarul este actionat in instanta de catre un tert care pretinde vreun drept asupra bunului primit in locatiune, inclusiv un drept de servitute, si exista riscul pierderii in tot sau in parte a folosintei bunului, el are dreptul de a cere introducerea in proces a locatorului. In cazul in care nu aduce la cunostinta locatorul tulburarea savarsita de catre tert si daca, urmare a acestei necomunicari, locatorul sufera vreun prejudiciu, locatarul va tinut la despagubiri, cu exceptia cazului in care dovedeste ca locatorul nu ar fi avut castig de cauza sau ca, fiind incunostintat nu a luat nicio masura.
D. Obligatia de restituire a cheltuielilor facute de locatar cu bunul inchiriat
Daca locatarul a executat lucrari dintre acelea care cadeau in sarcina locatorului (reparatii capitale), atunci acesta din urma este obligat la restituirea cheltuielilor suportate de catre locatar. Locatorul este tinut la restituirea catre locatar doar a cheltuielilor utile, nu si a celor voluptuarii. 40

§ 2. Obligatiile locatarului
Potrivit art. 1.796 C. civ., locatarul are urmatoarele obligatii principale:
- sa ia in primire bunul dat in locatiune; - sa plateasca chiria in cuantumul si la termenul stabilite prin contract; - sa foloseasca bunul cu prudenta si diligenta; - sa restituie bunul la incetarea, din orice cauza, a contractului de locatiune.
A. Obligatia de va lua in primire bunul dat in locatiune - este o obligatie corelativa obligatiei locatorul de a pareda bunul.
B. Obligatia de plata a chiriei
Potrivit art. 1.797 alin. 1 C. civ., in situatia in care in contract partile nu au prevazut nimic cu privire la termenul de plata a chiriei, locatarul va fi obligat sa plateasca chiria la termenele stabilite potrivit uzantelor.
In lipsa de uzante si daca nu exista stipulatie contrara, chiria se plateste astfel:
- in avans pentru toata durata contractului, daca aceasta nu depaseste o luna;
- in prima zi lucratoare a fiecarei luni, daca durata locatiunii este mai mare de o luna, dar mai mica de un an;
- in prima zi lucratoare a fiecarui trimestru, daca durata locatiunii este de cel putin un an.
Daca nu s-a prevazut altfel, plata chiriei se face la domiciliul creditorului (locatorului), plata fiind portabila.
Atunci cand locatorul este amenintat de un tert cu evictiunea, el poate suspenda plata chiriei pana cand va inceta tulburarea.
In caz de neexecutare a acestei obligatii, locatorul poate cere fie executarea silita, fie rezilierea contractului.
In cazul in care lucrul inchiriat a fost vandut si noul proprietar nu-l instiinteaza pe locatar, plata facuta vechiului proprietar (locator) este valabila.
Contractele de locatiune incheiate in forma autentica si cele incheiate sub semnatura privata si inregistrate la organele fiscale constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele si in modalitatile prevazute in contract.
C. Obligatia de a intrebuinta bunul cu prudenta si diligenta
Aceasta obligatie rezulta din art. 1.799 C. civ., potrivit caruia locatarul este obligat sa foloseasca bunul dat in locatiune cu prudenta si diligenta, potrivit destinatiei stabilite prin contract. In lipsa unei asemenea determinari prin contract, locatarul trebuie sa foloseasca bunul potrivit destinatiei stabilite dupa anumite imprejurari (natura bunului, destinatia sa anterioara ori cea potrivit careia il foloseste locatarul) .
Partile pot, pe parcursul executarii contractului de locatiune, sa modifice destinatia bunului inchiriat, sub conditia de a nu aduce atingere drepturilor altor persoane.
Daca locatarul nu respecta aceasta obligatie si schimba destinatia bunului sau efectueaza transformari neautorizate asupra lui ori il utilizeaza astfel incat produce prejudicii locatorului, acesta din urma poate cere daune-interese si chiar rezilierea contractului.
Locatarul este obligat de a intretine lucrul pe toata durata locatiunii in stare de folosinta-intrebuintare, astfel cum a fost predat. Din aceasta obligatie de a face rezulta ca locatarul este tinut sa efectueze micile reparatii de intretinere (locative) – art. 1.802 coroborat cu art. 1.788 alin. 2 C. civ. In ceea ce priveste reparatiile care incumba locatorului, sub sanctiunea platii de daune-interese si a suportarii oricaror alte cheltuieli, 41

locatarul este obligat sa-l notifice de indata pe locator despre necesitatea efectuarii acestor reparatii.
In situatia in care in timpul contractului, bunul dat in locatiune are nevoie de reparatii care nu pot fi amanate pina la sfarsitul locatiunii, intrucat amanarea ar expune bunul riscului de a se distruge, locatarul este obligat sa suporte restrangerea folosintei bunlui in masura cauzata de aceste reparatii. El are dreptul la o reducere a chiriei proportionala cu partea de bun pe care nu o foloseste, in situatia in care aceste reparatii dureaza mai mult de 10 zile (art. 1.803 alin. 2 C. civ.). Daca din cauza acestor reparatii bunul devine impropriu utilizarii convenite de catre parti, locatarul poate cere rezilierea contractului.
D. Obligatia de a restitui lucrul inchiriat la expirarea contractului
La incetarea contractului, locatarul este tinut sa restituie lucrul in starea in care l-a primit, cu exceptia a ceea ce a pierit sau s-a deteriorat ca urmare a vechimii bunului. Bunul trebuie predat impreuna cu toate accesoriile sale. Pana la proba contrarie, locatarul este prezumat ca a primit bunul in stare corespunzatoare de utilizare potrivit destinatiei stabilite de catre parti (art. 1.821 alin. 1 si 2 C. civ.).
Bunurile mobile trebuie restituite la locul in care au fost predate de catre locator.
E. Obligatia de a permite examinarea bunului
Locatarul este tinut sa-i permita locatorului examinarea bunului primit in locatiune la intervale rezonabile de timp. De asemenea, locatarul este obligat sa permita examinarea bunului de catre un eventual viitor cumparator sau locatar care, la incetarea locatiunii, intentioneaza sa cumpere sau sa ia in locatiune bunul (art. 1.804 C. civ.).
SECTIUNEA A III-A
CONTRACTUL DE SUBLOCATIUNE SI CESIUNEA CONTRACTULUI DE LOCATIUNE
§ l. Contractul de sublocatiune
Contractul de sublocatiune este un acord de vointa, in temeiul caruia locatarul, care a dobandit folosinta temporara a unui bun pe baza unui contract de locatiune preexistent, subinchiriaza acel bun unui tert, care se obliga sa-i plateasca chirie; locatarul devine, astfel, sublocator, iar tertul cu care contracteaza, sublocatar.
Potrivit art. 1.805 C. civ., „locatarul poate sa incheie o sublocatiune, totala sau partiala, … daca aceasta facultate nu i-a fost intezisa in mod expres”. In cazul bunurilor mobile, sublocatiunea nu este permisa decat cu acordul scris al locatorului.
Pentru a fi valabil contractul de sublocatiune se cer a fi indeplinite doua conditii (prima impusa de lege si a doua creata de literatura de specialitate):
- transmisiunea folosintei sa nu fie interzisa prin contractul de locatiune preexistent, caz in care locatiunea devine un contract intuitu personae. In nici un caz o asemenea interdictie nu poate fi prezumata. Interdictia de a incheia o sublocatiune priveste atat sublocatiunea totala, cat si cea partiala.
- sublocatiunea sa nu fie convenita in conditii care sa contravina celor din contractul principal (de exemplu, folosirea lucrului inchiriat pentru o alta destinatie).
Contractul de sublocatiune constituie un accesoriu al contractului de locatiune preexistent si este supus acelorasi conditii de validitate, produce aceleasi efecte si are 42

aceleasi cauze de incetare.
Sublocatiunea nu produce efecte fata de locator, drepturile si obligatiile dintre locator si locatarul principal fiind in continuare neatinse.
Locatorul are o actiune directa contra sublocatarului, pentru plata chiriei, dar numai pana la concurenta sumei datorate cu titlu de chirie de catre sublocatar locatarului principal. Plata anticipata a chiriei facute locatarului principal nu poate fi opusa locatorului din contractul de locatiune initial.
§ 2. Cesiunea contractului de locatiune
Potrivit art. 1.805 C. civ., locatarul poate … sa cedeze locatiunea, in tot su in parte, unei alte persoane, daca aceasta facultate nu i-a fost interzisa in mod expres, operatiune care constituie o vanzare a dreptului de folosinta. Si in aceasta situatie, cesiunea care priveste o locatiune care are ca obiect un bun mobil poate fi facuta numai cu acordul expres al locatorului initial.
Interdictii. Interdictia de a incheia o sublocatiune o include si pe aceea de a ceda locatiunea, dar nu si invers (art. 1.806 alin. 1 C. civ.).
Intedictia de a ceda locatiunea priveste atat cesiunea totala, cat si pe cea partiala.
Ca efect al cesiunii, cesionarul dobandeste drepturile si este tinut de obligatiile izvorate din contractul de locatiune.
Conform art. 1.317 alin. 1 C. civ. daca o parte a consimtit in mod anticipat ca partea cealalta sa isi poata substitui un tert in raporturile nascute din contract, cesiunea produce efecte fata de acea parte din momentul in care substituirea ii este notificata ori, dupa caz, din momentul in care o accepta.
SECTIUNEA A IV-A
INCETAREA CONTRACTULUI DE LOCATIUNE
§ l. Incetarea contractului de locatiune prin acordul partilor
Avand in vedere ca incheierea contractului de locatiune se face prin acordul partilor, firesc este ca acest contract sa poata inceta tot prin consimtamantul lor. Cu alte cuvinte, daca partile, prin liberul lor consimtamant, au incheiat un act constitutiv de drepturi si obligatii - contractul de locatiune -, nimic nu se opune ca ele sa hotarasca sa puna capat acestuia.
Acordul de vointa a partilor, in sensul stingerii raportului juridic de locatiune, constituie un act juridic bilateral, un adevarat contract.
§ 2. Incetarea contractului de locatiune prin expirarea termenului
Potrivit art. 1.809 C. civ., in cazul in care partile au stabilit la incheierea contractului durata locatiunii sau, in lipsa unei asemenea clauze, cand termenul este stabilit de lege, la implinirea lui, contractul de locatiune va inceta de drept, fara nici o instiintare prealabila.
Sunt situatii in care, dupa expirarea termenului contractual, raporturile de locatiune continua. Astfel, daca locatarul foloseste pe mai departe lucrul inchiriat, iar locatorul nu se opune, potrivit art. 1.810 C. civ., contractul de locatiune se considera reinnoit prin tacita relocatiune (reconductiune), chiar daca partile n-au prevazut aceasta prelungire in mod expres. Tacita relocatiune nu poate avea loc in cazul in care, anterior expirarii termenului, locatorul a notificat concediul (manifestarea vointei de a nu reinnoi contractul) si aceasta chiar daca locatarul a continuat sa foloseasca bunul si dupa implinirea termenului.
Tacita relocatiune are loc in conditiile contractului de locatiune initial incheiat, insa 43

noul contract se va considera incheiat fara termen, cu exceptia cazurilor in care termenul este prevazut de lege sau prin conventia partilor.
§ 3. Denuntarea unilaterala a contractului de locatiune
Potrivit art. 1.816 C. civ., daca partile sau legea n-au determinat durata locatiunii, atunci contractul poate inceta prin denuntarea unilaterala facuta de oricare dintre parti, fara sa fie necesara vreo justificare, insa cu respectarea unui termen de preaviz. Intentia de denuntare a contractului trebuie facuta printr-o notificare adresata celeilalte parti, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de lege sau, in lipsa de uzante. Notificarea facuta fara respectarea acestei obligatii nu produce efecte decat de la data expirarii termenului de preaviz.
Termenul de preaviz reprezinta intervalul de timp dintre manifestarea vointei de a desface contractul de locatiune si data la care acesta urmeaza sa inceteze; el variaza dupa natura lucrului si obiceiul locului, si are ca ratiune protectia partii careia i se comunica preavizul, in sensul de a-si gasi un nou locatar, respectiv acesta sa-si gaseasca un alt lucru corespunzator pe care sa-l inchirieze.
Denuntarea unilaterala (concediul) reprezinta un act unilateral de vointa, care duce la desfacerea contractului, indiferent de acceptarea celeilalte parti.
§ 4. Incetarea contractului de locatiune prin reziliere
Potrivit art. 1.817 C. civ., neexecutarea de catre una din parti a obligatiilor care-i revin, neexecutare care aduce o vatamare celeilalte parti, indreptateste pe aceasta din urma sa ceara desfacerea contractului prin reziliere si daune-interese.
§ 5. Imposibilitatea folosirii bunului
Potrivit art. 1.818 alin. 1 C. civ., daca bunul este distrus total sau nu mai poate fi utilizat potrivit destinatiei sale, contractul de locatiune inceteaza de drept, deoarece locatorul nu mai poate asigura locatarului folosinta lucrului si nici nu poate fi obligat la refacerea, reconstruirea sau inlocuirea lui.
Daca imposibilitatea de folosire este numai partiala, locatarul este indreptatit a cere, dupa caz, o reducere a chiriei proportional cu pierderea suferita sau rezilierea contractului, iar partea in culpa va fi tinuta la plata de daune-interese, intocmai ca in cazul pieirii totale.
Daca bunul este doar deteriorat, contractul de locatiune continua, locatorul sau locatarul, dupa caz, fiind tinit la reparatii in conditiile art. 1.788 C. civ.
Atunci cand imposibilitatea de folosire a bunului este fortuita, locatarul nu are dreptul la daune-interese.
§ 6. Desfiintarea titlului locatorului
Desfiintarea titlului locatorului care permitea incheierea contractului de locatiune are ca efect incetarea de drept a locatiunii, potrivit principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis (art. 1.819 c. civ.). Astfel se intampla atunci cand pierderea titlului este cu efect retroactiv, cum ar fi nulitate sau revocare, ori atunci cand locatorul a fost evins de un tert printr-o actiune in revendicare.
Prin exceptie, contractul de locatiune va continua sa produca efecte si dupa desfiintarea titlului locatorului pe toata perioada stipulata in contract, fara a depasi un an de la data incetarii titlului locatorului, dar numai daca locatarul a fost de buna-credinta la incheierea contractului.
§ 7. Moartea locatorului sau a locatarului
Potrivit art. 1.820 alin. 1 C. civ. locatiunea nu inceteaza prin moartea uneia dintre parti. 44

Totusi, intr-o asemenea situatie, daca locatiunea a fost incheiata pe o durata determinata, mostenitorii locatarului pot denunta contractul in termen de 60 de zile de la data la care au luat cunostinta despre moartea locatarului si existenta locatiunii.
Prin urmare, in acest caz locatiunea inceteaza prin denuntare unilaterala facuta de mostenitorii locatarului si nu de drept prin moartea acestuia.
§ 8. Instrainarea bunului dat in locatiune prin acte intre vii
Potrivit art. 1.812 alin. 1 C. civ. daca partile convin astfel, locatiunea inceteaza in cazul instrainarii bunului dat in locatiune. Totusi, contractul de locatiune nu inceteaza de ddrept in cazul instrinarii bunului, ci este opozabil dobanditorului chiar si dupa ce locatarului i s-a notificat instrainarea pe o perioada de doua ori mai mare decat perioada care constituie termen de preaviz in cazul denuntarii unilaterale a contractului de locatiune.
Cand nu s-a prevazut in contractul de locatiune incetarea cestuia ca urmare a instrainarii bunului, locatiunea este opozabila dobanditorului in urmatoarele conditii:
- in cazul imobilelor inscrise in cartea funciara, daca locatiunea a fost notata in cartea funciara;
- in cazul imobilelor neinscrise in cartea funciara, daca data certa a locatiunii este anterioara datei certe a instrainarii;
- in cazul mobilelor supuse unor formalitati de publicitate, daca locatarul a indeplinit aceste formalitati;
- in cazul celorlalte bunuri mobile, daca la data instrainarii bunul se afla in folosinta locatarului.
In aceste situatii, dobanditorul se subroga in toate drepturile si obligatiile locatorului care izvorasc din locatiune. Daca dobanditorul nu-si executa obligatiile din contractul de locatiune, locatorul raspunde solidar cu acesta pentru despagubirile datorate locatarului. 45

CAPITOLUL V
CONTRACTUL DE INCHIRIERE A LOCUINTEI
SECTIUNEA I
NOTIUNEA, SEDIUL MATERIEI SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE INCHIRIERE A LOCUINTEI
§ 1. Notiunea si reglementarea contractului de inchiriere a locuintei
Contractul de inchiriere a locuintei constituie o varietate a contractului de locatiune, deosebindu-se de acesta prin faptul ca are un obiect specific: locuinta.
Contractul de inchiriere a locuintei este acel contract prin care o parte, numita locator, se obliga sa asigure unei alte parti, numita chirias, folosinta temporara a unei locuinte, in schimbul unei sume de bani determinata, numita chirie.
Contractului de inchiriere a locuintei este reglementat de Codul civil ca o varietate a contractului de locatiune in Sectiunea a II-a intitulata „Reguli particulare in materia inchirierii de locuinte”(art. 1.824 - 1.835 C. civ.), precum si prin Legea nr. 114/1996 – legea locuintei -, republicata cu modificarile ulterioare si O.U.G. nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor (mentionam ca o serie de articole din aceste doua acte normative au fost abrogate ca urmare a intrarii in vigoare la data de 1 octombrie 2011 a Codului civil).
Alte acte normative cu incidenta in cauza sunt: Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie, construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat; Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinte, trecute in proprietatea statului.
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de inchiriere a locuintei
a. Contractul de inchiriere a locuintei este un contract consensual.
b. Contractul de inchiriere a locuintei are un caracter sinalagmatic (bilateral).
c. Contractul de inchiriere a locuintei are un caracter oneros.
d. Contractul de inchiriere a locuintei este un contract comutativ.
e. Contractul de inchiriere a locuintei este un contract cu executare succesiva in timp, partile executandu-si obligatiile pe toata durata locatiunii.
f. Contractul de inchiriere este un contract translativ de folosinta temporara a locuintei.

SECTIUNEA A II-A
INCHEIEREA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE A LOCUINTEI
§ 1. Partile contractului de inchiriere
Contractul de inchiriere a locuintei se incheie intre proprietar (locator) si chirias.
- Locatorul poate fi atat o persoana fizica, cat si o persoana juridica sau chiar o unitate administrativ-teritoriala.
Intrucat contractul de inchiriere nu transfera proprietatea asupra lucrului inchiriat, in calitate de locator poate sta atat proprietarul lucrului, cat si un detentor precar.
- Chiriasul este persoana care dobandeste dreptul de folosinta asupra locuintei.
O data cu titularul contractului de inchiriere, dobandesc un drept locativ propriu si alte persoane care urmeaza sa locuiasca alaturi de chirias - art. 1.832 coroborat cu art. 323 46

alin. 3 C. civ. (de exemplu, sotul sau sotia, ascendentii ori descendentii acestora etc.).
§ 2. Obiectul contractului de inchiriere a locuintei
a. Locuinta. Contractul de inchiriere are ca obiect exclusiv spatii cu destinatie de locuinta, necesare satisfacerii nevoilor de locuit ale unei persoane sau familii.
Locuinta, astfel cum este definita de art. 2 lit. a din Legea nr. 114/1996, se refera atat la camerele de locuit (camere de zi, dormitoare), cat si la bai, bucatarii, holuri, spatii de depozitare, poduri etc. La toate acestea se pot adauga, uneori, curtea si gradina aferente imobilului inchiriat.
b. Chiria reprezinta o suma de bani care va fi achitata de catre chirias, pe toata durata contractului, ca un echivalent al folosirii locuintei.
De asemenea, potrivit art. 1.780 alin. 1 C. civ. chiria poate fi stabilita si in alte bunuri sau prestatii. Chiria trebuie sa fie determinata sau determinabila si sa fie sincera si serioasa.
§ 3. Durata inchirierii
Contractul de inchiriere a locuintei se poate incheia atat pe o perioada determinata de timp, cat si pe o perioada nedeterminata.
Avand in vedere acest contract este o varietate a contractului de locatiune, reglementarea prevazuta pentru acest din urma contract se aplica si inchirierii locuintelor. Asa fiind, consideram ca se aplica prevederile art. 1.783 C. civ. care prevad ca durata maxima a locatiunii este de 49 de ani. Daca partile stipuleaza un termen mai lung, acesta se reduce de drept la 49 de ani.
§ 4. Dreptul de preferinta al chiriasului
Conform art. 1.828 alin. 1 C. civ. la incheierea unui nou contract de inchiriere, chiriasul are un drept de preferinta, in conditii egale si la pret egal cu cele oferite unui tert. Chiriasul nu beneficiaza de acest drept de preferinta in situatia in care nu si-a executat obligatiile nascute din contractul de inchiriere anterior.
§ 5. Dreptul de preemtiune al chiriasului
Chiriasul beneficiaza de un drept de preemtiune in situatia in care proprietarul locuintei se hotaraste sa o vanda. In aceasta situatie, se aplica dispozitiile legale referitoare la exercitarea dreptului de preemtiune reglementate in materia contractului de vanzare-cumparare.
Dreptul de preemptiune se exercita, in cazul vanzarii de bunuri mobile, in termen de cel mult 10 zile, iar in cazul vanzarii de bunuri imobile, in termen de cel mult 30 de zile. In ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea catre preemptor a notificarii intentiei de vanzare (art. 1.732 alin. 4 C. civ.).
§ 6. Clauze considerate nescrise in contractul de inchiriere a locuintei.
Este considerata nescrisa orice clauza in temeiul careia:
a) chiriasul este obligat sa incheie o asigurare cu un asigurator impus de locator;
b) se prevede raspunderea solidara sau indivizibila a chiriasilor din apartamente diferite situate in acelasi imobil, in cazul degradarii elementelor de constructii si a instalatiilor, obiectelor si dotarilor aferente partilor comune ale imobilului;
c) chiriasul se obliga sa recunoasca sau sa plateasca in avans, cu titlu de reparatii locative, sume stabilite pe baza estimarilor facute exclusiv de locator;
d) locatorul este indreptatit sa diminueze sau sa suprime, fara contraprestatie echivalenta, prestaiiile la care s-a obligat prin contract. 47

SECTIUNEA A III-A
EFECTELE CONTRACTULUI DE INCHIRIERE
Obligatiile partilor contractante sunt aceleasi ca si in cazul contractului de locatiune.
§ 1. Obligatiile locatorului
a. Obligatia locatorului de a preda locuinta inchiriata in stare normala de folosinta. Neexecutarea acestei obligatii indreptateste chiriasul sa ceara predarea silita a locuintei, iar daca locuinta este ocupata fara drept de alte persoane, si evacuarea acestora. Chiriasul poate sa ceara si rezilierea contractului, eventual cu daune-interese sau sa invoce exceptia de neexecutare a contractului, in situatia in care locatorul pretinde plata chiriei, fara a-i fi asigurat, in prealabil, locatarului folosinta locuintei conform art. 1.556 C. civ.
b. Obligatia de a efectua reparatiile necesare pe toata durata contractului.
Locatorul trebuie sa ia masuri pentru repararea si asigurarea functionarii cladirii in conditii de siguranta a sanatatii si integritatii corporale a chiriasului si a celor care locuiesc in ea impreuna cu acesta. Astfel, potrivit art. 1.827 alin. 1 C. civ., in situatia in care prin structura sau prin starea sa, imobilul constituie o primejdie grava pentru sanatatea celor care locuiesc sau lucreaza in el, chiriasul are dreptul de a cere rezilierea contractului cu daune-interese. Locatorul nu este obligat la plata daunelor-interese atunci cand chiriasul a cunoscut aceste vicii la data incheierii contractului.
Locatorul trebuie, de asemenea, sa intretina in bune conditii elementele structurii de rezistenta a cladirii, curtile si gradinile, precum si spatiile comune din interiorul cladirii.
3. Obligatia de a intretine, in bune conditii, instalatiile comune proprii cladirilor.
Potrivit art. 1.829 C. civ. in cladirile cu mai multe apartamente, chiriasii au dreptul de a intrebuinta partile si instalatiile de folosinta comuna ale cladirii potrivit cu destinatia fiecareia.
§ 2. Obligatiile chiriasului
a. Obligatia de a folosi locuinta cu prudenta si diligenta. Chiriasul nu poate aduce modificari spatiului detinut ca locuinta si, indeosebi, structurii de rezistenta a imobilului. Tot astfel, nu poate schimba destinatia suprafetei inchiriate.
Nerespectarea acestei obligatii de catre chirias da dreptul locatorului de a cere rezilierea contractului si evacuarea chiriasului.
b. Obligatia de a efectua lucrarile de intretinere, reparatii sau inlocuire a elementelor de constructii si instalatii din folosinta exclusiva. Aceasta obligatie se impune intrucat, la incetarea contractului, chiriasul va trebui sa predea suprafata locativa in stare de folosinta si curatenie, tinandu-se seama de starea in care a fost inchiriata.
c. Obligatia de a repara sau inlocui elementele de constructii si de instalatii deteriorate din folosinta comuna, ca urmare a folosirii necorespunzatoare. Obligatia locatarului vizeaza atat elementele constructiei, cat si cele de instalatii din interiorul sau exteriorul cladirii.
Conform art. 1.829 alin. 2 C. civ. chiriasii sunt obligati sa contribuie la cheltuielile pentru iluminarea, incalzirea, curatarea partilor si instalatiilor de folosinta comuna, precum si la orice alte cheltuieli pe care legea le stabileste in sarcina lor.
d. Obligatia de a asigura curatenia si igienizarea in interiorul locuintei si la partile de folosinta comuna.
e. Obligatia de a preda proprietarului locuinta in stare normala de folosinta, la 48

eliberarea acesteia.
f. Obligatia de plata a chiriei. Dreptul de a cere plata chiriei se prescrie in cadrul termenului general de prescriptie de 3 ani, care se calculeaza separat, pentru fiecare rata de chirie restanta.
g. Obligatia de plata a cotelor din cheltuielile comune de intretinere.
SECTIUNEA A IV-A
CONTRACTUL DE SUBINCHIRIERE SI CESIUNEA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE A LOCUINTEI
A. Contractul de subinchiriere
Potrivit art. 1.833 C. civ., chiriasul poate subinchiria locuinta detinuta, insa numai cu acordul prealabil scris si in conditiile stabilite de locator, daca subinchirierea nu a fost interzisa prin contractul principal de inchiriere a locuintei.
Daca in contract nu s-a prevazut altfel, sublocatarul raspunde solidar cu chiriasul pentru obligatiile asumate fata de locator prin contractul de inchiriere initial.
B. Cesiunea contractului de inchiriere
Cesiunea contractului de inchiriere poate avea loc numai cu acordul scris si prealabil al locatorului si doar in conditiile stabilite de catre acesta. La fel ca in situatia de mai sus, cesionarul raspunde solidar cu chiriasul pentru obligatiile asumate fata de locator prin contractul de inchiriere initial.
Cesiunea nu este permisa in cazul locuintelor de serviciu, de interventie sau de necesitate.
SECTIUNEA A V-A
INCETAREA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE A LOCUINTEI
A. Ajungerea la termen a contractului
Potrivit art. 1.809 C. civ. contractul de inchiriere inceteaza de drept la expirarea termenului contractual sau a termenului prevazut de lege, fara sa fie necesara vreo instiintare prealabila. In cazul in care contractul de inchiriere a fost incheiat in forma autentica sau consemnat printr-un inscris sub semnatura privata si a fost inregistrat la organele fiscale, acesta constituie titlu executoriu cu privire la obligatia de restituire a bunului inchiriat.
B. Denuntarea unilaterala a contractului de catre chirias
In cazul contractului de inchiriere incheiat pe perioada determinata si in lipsa de stipilatie contrara, chiriasul poate denunta contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decat sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei. La randul sau, locatorul poate denunta contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de 60 de zile, daca intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o luna sau mai mare, sau de 15 zile, daca intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o luna.
Daca inchirierea este pe durata determinata, chiriasul poate denunta unilateral contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz de cel putin 60 de zile. Orice clauza contrara este considerata nescrisa. In situatia in care dreptul de a denunta contractul de inchiriere a fost prevazut prin contract in favoarea locatorului, acesta poate 49

denunta unilateral contractul in vederea satisfacerii nevoilor locative proprii sau ale familiei sale, dar cu respectarea termenului de preaviz de 60 de zile sau de 15 zile, dupa caz, mentionat mai sus.
C. Rezilierea contractului
Inainte de ajungerea la termen, contractul de inchiriere poate inceta prin reziliere.
Rezilierea contractului de inchiriere se poate cere si obtine de catre partea interesata cu titlu de sanctiune atunci cand cealalta parte contractanta nu-si executa in mod culpabil obligatiile asumate prin contract.
Potrivit art. 1.830 alin. 2 C. civ. locatorul poate cere in instanta rezilierea contractului de inchiriere si in cazul in care chiriasul, membrii familiei sale sau alte persoane carora acesta din urma le-a ingaduit, in orice mod, folosirea, detinerea sau accesul in locuinta au un comportament care face imposibila convietuirea cu celelalte persoane care locuiesc in acelasi imobil sau in imobile aflate in vecinatate ori impiedica folosirea normala a locuintei sau a partilor comune.
D. Decesul chiriasului
Conform art. 1.834 alin. 1 C. civ. contractul de inchiriere a locuintei inceteaza in termen de 30 de zile de la data decesului chiriasului.
In cadrul termenului mentionat mai sus, descendentii si ascendentii chiriasului au dreptul sa opteze pentru continuarea contractului de inchiriere pana la expirarea duratei acestuia, daca sunt mentionati in contract si daca au locuit in imobil impreuna cu chiriasul. De asemenea, in temeiul dispozitiilor art. 323 alin. (3) C. civ., sotul supravietuitor continua locatiunea in temeiul dreptului sau locativ, cu exceptia cazului in care a renuntat la acest drept.
Persoanele mentionate mai sus, care au cerut continuarea contractului, trebuie sa desemneze de comun acord persoana sau persoanele care sa semneze contractul de inchiriere in locul chiriasului decedat. Daca acestia nu ajung la un acord iin termen de 30 de zile de la data inregistrarii decesului chiriasului, desemnarea se face de catre locator.
Subinchirierea consimtita de chirias inceteaza in termen de 30 de zile de la decesul acestuia, cu exceptia cazului in care s-a cerut continuarea contractului de catre persoanele indreptatite. In acest ultim caz, persoana desemnata semneaza contractul de subinchiriere in locul chiriasului decedat.
SECTIUNEA A VI-A
INCHIRIEREA UNOR LOCUINTE CU DESTINATIE SPECIALA
§ 1. Locuinta sociala
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 114/1996, republicata, prin locuinta sociala se intelege acea „locuinta care se atribuie cu chirie subventionata unor persoane sau familii a caror situatie economica nu le permite accesul la o locuinta in proprietate sau inchirierea unei locuinte in conditiile pietii”.
Au dreptul la o locuinta sociala, in vederea inchirierii, „familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar, realizat in ultimele 12 luni, cu cel putin 20% sub nivelul venitului net lunar pe membru de familie sau, dupa caz, pe persoana, stabilit conform art. 8 alin. 2” (art. 42 alin. 1 din Legea nr. 114/1996, asa cum fost el modificat prin Legea nr. 145/1999).
§ 2. Locuinta de serviciu 50

Locuinta de serviciu este definita de art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr. 114/1996, republicata, ca fiind acea „locuinta destinata functionarilor publici, angajatilor unor institutii sau agenti economici, acordata in conditiile contractului de munca, potrivit prevederilor legale”.
Contractul de inchiriere care are drept obiect o locuinta de serviciu se incheie ca un accesoriu al contractului de munca (art. 51 alin. 2 din Legea nr. 114/1996, republicata) si, in principiu, va inceta o data cu acesta.
§ 3. Locuinta de interventie
Potrivit Legii nr. 114/1996, republicata, locuinta de interventie este acea „locuinta destinata cazarii personalului unitatilor economice sau bugetare, care, prin contractul de munca, indeplineste activitati sau functii ce necesita prezenta permanenta sau in caz de urgenta in cadrul unitatilor economice” (art. 2 alin. 1 lit. e).
Conform art. 54 din Legea nr. 114/1996, republicata, locuinta de interventie urmeaza regimul juridic al locuintei de serviciu, contractul de inchiriere avand, si in acest caz, statutul de accesoriu al contractului de munca.
§ 4. Locuinta de necesitate
Conform art. 2 alin. 1 lit. f din Legea nr. 114/1996, republicata, locuinta de necesitate este acea „locuinta destinata cazarii temporare a persoanelor si familiilor ale caror locuinte au devenit inutilizabile in urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale caror locuinte sunt supuse demolarii in vederea realizarii de lucrari de utilitate publica, precum si lucrarilor de reabilitare ce nu se pot efectua in cladiri ocupate de locatari”.
Durata pentru care se incheie un astfel de contract este nedeterminata, acesta incetand atunci cand au incetat cauzele care au facut inutilizabile locuintele (art. 55 alin. 3).
§ 5. Locuinta de protocol
In sensul Legii nr. 114/1996, republicata, locuinta de protocol este acea „locuinta destinata utilizarii de catre persoanele care sunt alese sau numite in unele functii ori demnitati publice, exclusiv pe durata exercitarii acestora”.
Atribuirea, ocuparea si folosirea locuintelor de protocol se fac in conditiile legii (art. 57 alin. 3), ele fiind proprietate publica a statului si, prin urmare, netransmisibile.
Locuintele de protocol sunt administrate de catre Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat” (art. 57 alin. 2). 51

CAPITOLUL VI
CONTRACTUL DE ARENDARE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA, SEDIUL MATERIEI SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE ARENDARE
§ 1. Notiunea si reglementarea contractului de arendare
Contractul de arendare constituie o varietate a contractului de locatiune din dreptul comun, prin care o parte, numita arendator, se obliga sa transmita celeilalte parti, numita arendas, folosinta unor bunuri agricole pe o durata determinata, in schimbul unui pret numit arenda.
Contractul de arendare este reglementat de Codul civil ca o varietate a contractului de locatiune si in cadrul acestui contract in sectiunea a III-a intitulata “Reguli particulare in materia arendarii”.
La aceste dispozitii se adauga si cele care reglementeaza locatiunea de drept comun.
De asemenea, dispozitiile mentionate mai sus se intregesc si se coroboreaza si cu cele ale Legii nr. 18/1991 - Legea fondului funciar, precum si cu ale altor acte normative care reglementeaza activitatea in domeniul agricol.
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de arendare
a. Arendarea este un contract sinalagmatic (bilateral).
b. Arendarea este un contract cu titlu oneros.
c. Contractul de arendare este comutativ.
d. Contractul de arendare este un contract cu executare succesiva.
e. Arendarea este un contract translativ de folosinta asupra bunurilor agricole.
f. Contractul de arendare se incheie intuitu personae, cel putin in persoana arendasului.
g. Contractul de arendare este un contract solemn. Conform art. 1.838 alin. 1 C. civ. contractul de arendare trebuie incheiat in forma scrisa, sub sanctiunea nulitatii absolute. Contractul de arendare nu trebuie incheiat in forma autentica, putand fi incheiat si sub forma inscrisului sub semnatura privata. Sub sanctiunea unei amenzi civile stabilite de instanta de judecata pentru fiecare zi de intarziere si pentru a fi opozabile fata de terti, un exemplar al contractului de arendare trebuie depus la consiliul local in a carui raza teritoriala se afla bunurile arendate pentru a fi inregistrat intr-un registru special.

Daca bunul sau bunurile arendate sunt situate pe raza teritoriala a mai multor consilii locale, cate un exemplar al contractului trebuie depus la fiecare consiliu local.
De asemenea, sunt aplicabile dispozitiile din materie de carte funciara.
SECTIUNEA A II-A
CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE ARENDARE
§ 1. Partile contractante
A. Arendatorul 52

Poate avea calitatea de arendator proprietarul, uzufructuarul sau orice alt detinator legal al bunurilor care formeaza obiectul contractului si care are dreptul de exploatare agricola a acestora si are capacitatea ceruta de lege pentru incheierea unui astfel de contract.
B. Arendasul
Pot avea calitatea de arendas una sau mai multe persoane fizice membrii unei familii.
§ 2. Obiectul contractului de arendare
a. Lucrul arendat. Art. 1.836 C. civ. enumera bunurile care pot constitui obiectul contractului de arendare. Acestea sunt imobile fie prin natura lor, cum sunt terenurile si constructiile, fie prin destinatie, cum sunt masinile, utilajele si alte asemenea bunuri destinate exploatarii agricole, precum si animalele.
b. Arenda (pretul contractului) poate sa fie stabilita sub forma unor cantitati de produse agricole, care vor fi predate in natura sau sub forma echivalentului lor in lei, la preturile practicate pe piata locala la data platii ori poate fi exprimata intr-o cantitate de produse agricole si bani. Nimic nu se opune ca arenda sa fie stabilita direct in bani.
Atunci cand arenda se plateste in fructe, iar in contract nu s-a prevazut un alt remen, arendasul este de drept in intarziere pentru predarea lor de la data culegerii, iar arendatorul este de drept in intarziere pentru receptie de la data la care a fost notificat in scris de catre arendas.
§ 3. Termenul arendarii
Codul civil lasa deplina libertate partilor sub acest aspect, ele putand conveni asupra oricarui termen, tinand cont de situatia de fapt concreta si de interesele lor.
Totusi, conform art. 1.837 C. civ. in situatia in care contractul de arenda este incheiat pe o perioada nedeterminata de timp, arenda se considera a fi facuta pentru toata perioada necesara recoltarii fructelor pe care bunul agricol urmeaza sa le produca in anul agricol in care se incheie contractul.
Contractul de arendare se reinnoieste de drept, pentru aceeasi durata, in cazul in care nici una dintre parti nu a comunicat cocontractantului, in scris, refuzul sau cu cel putin 6 luni inainte de expirarea termenului, iar in cazul terenurilor cu destinatie agricola, cu cel puiin un an.
SECTIUNEA A III-A
EFECTELE CONTRACTULUI DE ARENDARE
§ 1. Problema suportarii riscurilor
A. Riscul pieirii lucrului
Riscul pieirii fortuite, in tot sau in parte, a bunurilor arendate (constructii, masini, utilaje, animale etc.), este suportat de catre arendator, potrivit regulii res perit domino.
In cazul in care lucrul arendat a pierit in totalitate, contractul inceteaza, iar daca
lucrul arendat a pierit numai in parte, arendasul va putea sa ceara fie o scadere de pret proportionala cu deteriorarea lucrului si timpul utilizat, fie desfiintarea contractului, daca partea pierita din lucrul arendat este atat de insemnata incat se poate prezuma ca, fara acea parte, persoana nu ar fi consimtit la arendare.
B. Riscul neexecutarii contractului
In caz de pieire fortuita a bunurilor arendate, riscul neexecutarii contractului este suportat de arendator in calitate de debitor al obligatiei imposibil de executat. 53

Atunci cand arenda a fost stabilita intr-o cantitate determinata de produse agricole, intr-o suma determinata de bani sau intr-o suma de bani determinabila in functie de valoarea unei cantitati determinate de produse agricole, iar, pe durata arendarii, intraga recolta a unui an sau cel putin jumatate din ea a pierit fortuit, arendasul poate cere reducerea proportionala a arendei (art. 1.841 alin. 1 C. civ.).
Arendasul nu poate obtine reducerea arendei in cazul in care pieirea recoltei a avut loc dupa ce aceasta a fost culeasa si nici in cazul in care cauza pagubei era cunoscuta la data incheierii contractului.
Conform art. 1.843 C. civ. daca arenda este stabilita intr-o cota din fructe sau intr-o suma de bani determinabila in functie de valoarea unei astfel de cote, pieirea fortuita, in tot sau in parte, a fructelor de impartit este suportata proportional si nu da niciuneia dintre parti actiune in despagubire impotriva celeilalte. Daca insa pieirea s-a produs dupa culegerea fructelor si una dintre parti intarzie in mod culpabil predarea sau receptia lor, cota cuvenita acesteia se reduce cu fructele pierdute, iar cota celeilalte parti se considera ca si cum nu ar fi survenit nicio pierdere, afara numai daca fructele ar fi pierit chiar daca predarea si receptia fructelor se faceau la timp.
§ 2. Obligatiile partilor
A. Obligatiile arendatorului
Arendatorul este obligat sa predea bunurile arendate in termenul si in conditiile stabilite, sa garanteze pe arendas contra evictiunii totale sau partiale si pentru viciile ascunse ale lucrului arendat, precum si sa execute toate celelalte obligatii asumate prin contract.
Arendatorul trebuie sa predea bunurile arendate in stare corespunzatoare folosintei (exploatarii agricole), iar pe durata arendarii sa execute reparatiile capitale care sunt de natura a mentine bunul in stare de exploatare.
Impozitele si taxele datorate, potrivit legii, pentru bunurile agricole arendate, cad in sarcina arendatorului.
B. Obligatiile arendasului
Arendasul are obligatia de a folosi bunurile arendate, ca un bun proprietar, de a le restitui la incetarea contractului, de a plati arenda la termenele si in modalitatile stabilite, precum si de a executa toate obligatiile contractuale.
Arendasul mai are si obligatia de a plati toate cheltuielile legate de incheierea, inregistrarea si publicitatea contractului de arendare, precum si a impozitelor datorate pe veniturile realizate din exploatarea bunurilor agricole arendate.
Conform art. 1.840 C. civ. arendasul este obligat sa asigure bunurile agricole pentru riscul pieirii recoltei ori al pieirii animalelor din cauza unor calamitati naturale.
In caz de neexecutare culpabila a obligatiilor de catre una din parti, cealalta poate cere in justitie rezilierea contractului.
Arendasul are un drept de preemptiune in cazul instrainarii bunurilor arendate.
§ 3. Incetarea contractului de arendare
Principala cauza de incetare a contractului de arendare o constituie expirarea termenului contractual, daca contractul nu a fost reinnoit.
Contractul poate inceta si in caz de pieire a bunurilor arendate, in cazul desfiintarii titlului arendatorului, precum si in cazul neexecutarii obligatiilor de catre oricare din parti, cand se poate cere prin justitie rezilierea contractului.
De asemenea, contractul de arendare inceteaza ca urmare a decesului, incapacitatii sau falimentului arendasului (art. 1.850 C. civ.).
§ 4. Cesiunea contrctului de arendare si subarendarea 54

Contractul de arendare poate fi cesionat numai cu acordul scris al arendatorului, dar numai in favoarea sotului care participa la exploatarea bunurilor arendate sau descendentilor sai majori.
Sub sanctiunea nulitatii absolute, subarendarea totala sau partiala este interzisa. 55

CAPITOLUL VII
CONTRACTUL DE ANTREPRIZA
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE ANTREPRIZA
§ 1. Notiunea contractului de antrepriza
Codul civil reglementeaza contractul de antrepriza in art. 1.851-1.880.
Contractul de antrepriza este acel contract in baza caruia o parte, numita antreprenor, se obliga sa execute pe riscul sau o lucrare, materiala sau intlectuala, sau sa presteze un anumit serviciu, pentru o alta parte, numita beneficiar, in schimbul unui pret.
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de antrepriza
a. Contractul de antrepriza este un contract bilateral (sinalagmatic).
b. Contractul de antrepriza este un contract consensual.
c. Contractul de antrepriza este cu titlu oneros.
d. Contractul de antrepriza este un contract comutativ.
e. Contractul de antrepriza este un contract cu executare succesiva in timp.
f. Antrepriza este, in principiu, un contract intuitu personae, beneficiarul avand in vedere calitatile, aptitudinile, cunostintele personale si experienta antreprenorului.

SECTIUNEA A II-A
ASEMANARI SI DEOSEBIRI INTRE CONTRACTUL DE ANTREPRIZA SI ALTE CONTRACTE
§ 1. Asemanari si deosebiri intre contractul de antrepriza si contractul de munca
Datorita obiectului sau, contractul de antrepriza se aseamana cu contractul de munca, intre cele doua contracte existand si importante deosebiri. Astfel:
- antreprenorul este independent fata de client in realizarea lucrarii comandate, partile fiind intr-un raport juridic de egalitate, angajatul este subordonat angajatorului pe toata durata executarii contractului;
- raportul juridic de munca va fi supus unei reglementari speciale (norme juridice de dreptul muncii), pe cand contractul de antrepriza este reglementat, in principiu, de dreptul comun;
- in cazul in care angajatul cauzeaza anumite pagube altor persoane, in baza raportului de prepusenie stabilit, angajatorul va putea fi tinut raspunzator, in mod solidar cu angajatul; clientul nu raspunde pentru prejudiciile cauzate de antreprenor tertilor, in executarea contractului;
- antreprenorul este obligat sa suporte riscul neexecutarii contractului si, in unele situatii, chiar al pieirii lucrarii, pe cand angajatul nu va fi tinut niciodata sa suporte riscul neexecutarii atributiilor sale de serviciu.
§ 2. Asemanari si deosebiri intre contractul de antrepriza si contractul de vanzare a unui bun viitor 56

Atunci cand lucrarea se executa cu materialele procurate de antreprenor, contractul de antrepriza se aseamana cu contractul de vanzare-cumparare care are ca obiect un bun viitor.
Calificarea corecta a actului juridic incheiat intre parti se va face in functie de intentia reala a partilor. Astfel, potrivit art. 1.855 C. civ. contractul va fi unul de vanzare, si nu de antrepriza, atunci cand, potrivit intentiei partilor, executarea lucrarii nu constituie scopul principal al contractului, avandu-se in vedere si valoarea bunurilor furnizate.
Prin urmare, daca procurarea materialelor care vor fi folosite pentru executarea lucrarii constituie un act accesoriu, atunci contractul va fi unul de antrepriza. Daca materialele procurate in vederea efectuarii lucrarii au o valoare mult mai mare decat valoarea muncii, ne aflam in prezenta unui contract de vanzare a unui bun viitor.
§ 3. Asemanari si deosebiri intre contractul de antrepriza si contractul de depozit
Cand lucrarea se executa cu materialele clientului, antrepriza se aseamana cu cel depozitul, intrucat depozitarul efectueaza anumite prestatii legate de bunurile depozitate.
Calificarea contractului se va face, de asemenea, in functie de intentia reala a partilor. Dace obiectul principal al contractului il constituie efectuarea lucrarii, vom fi in prezenta unui contract de antrepriza, iar in situatia in care prestatia principala este depozitarea materialelor respective, vom vorbi despre un contract de depozit.
SECTIUNEA A III-A
CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE ANTREPRIZA
A. Capacitatea partilor
Antreprenorul trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina, pe cand beneficiarul va trebui sa aiba capacitate de exercitiu deplina doar in cazul in care contractul de antrepriza are natura unui act de dispozitie (de exemplu, constructia unei case). Atunci cand lucrarea are caracterul unui act de administrare (de exemplu, efectuarea de reparatii obisnuite), beneficiarul poate avea si capacitate de exercitiu restransa, avand nevoie, insa, de incuviintarea prealabila a tutorelui.
B. Consimtamantul partilor trebuie sa fie liber exprimat, neviciat.
C. Obiectul si cauza contractului
Atat obiectul, cat si cauza contractului de antrepriza trebuie sa indeplineasca conditiile generale de validitate in materie de conventii.
In ceea ce priveste pretul, potrivit art. 1.854 C. civ. acesta poate consta intr-o suma de bani sau in orice alte bunuri sau prestatii.
Pretul trebuie sa fie serios si determinat sau cel putin determinabil.
Conform art. 1.854 alin. 3 C. civ. atunci cand partile nu au facut in contract nicio referire la pret, beneficiarul datoreaza pretul prevazut de lege ori calculat potrivit legii sau, in lipsa unor asemenea prevederi legale, pretul stabilit in raport cu munca depusa si cheltuielile necesare pentru executarea lucrarii ori prestarea serviciului, avandu-se in vedere si uzantele existente. 57

SECTIUNEA A IV-A
EFECTELE CONTRACTULUI DE ANTREPRIZA
§ 1. Problema suportarii riscurilor
A. Riscul pieirii lucrului
a. Materialele apartin antreprenorului. Daca lucrarea se executa cu materialele antreprenorului, riscul pieirii fortuite a acesteia va fi in sarcina lui, deoarece el este proprietarul materialelor, calitate pe care o pastreaza pana in momentul predarii lucrarii clientului.
b. Materialele apartin benficiarului. Atunci cand lucrarea se executa cu materialele beneficiarului, antreprenorul este doar un simplu executant (detentor precar al acelor bunuri), iar riscul pieirii fortuite a lucrarii va fi suportat de catre beneficiar, deoarece el are calitatea de proprietar al materialelor. Exceptie face situatia in care pieirea s-ar datora culpei antreprenorului (de exemplu, acesta pastreaza materialele in conditii necorespunzatoare).

B. Riscul pieirii lucrarii inainte de receptie
Conform art. 1.860 C. civ. in situatia in care, inainte de efectuarea receptiei, lucrarea executata piere ori se deterioreaza din cauze care nu sunt imputabile beneficiarului, antreprenorul care a procurat materialele este obligat sa o refaca pe cheltuiala sa, respectand conditiile si termenele initiale.
Daca materialele folosite la executarea lucrarii au fost procurate de catre beneficiar, acesta este obligat sa suporte cheltuielile ocazionate de refacerea lucrarii, dar numai in situatia in care lucrarea a pierit datorita unui viciu al materialelor. Daca pieirea sau deteriorarea lucrarii nu se datoreaza unui viciu al materialelor, ci altor cauze neimputabile antreprenorului, beneficiarul este obligat sa procure alte materiale.
Daca pieirea sau deteriorarea lucrarii are loc dupa receptia acesteia, riscul este suportat de catre beneficiar in calitate de proprietar al lucrarii, antreprenorul ramanand obligat sa garanteze pentru vicii si pentru calitatile convenite de catre parti conform art. 1.863 C. civ.
§ 2. Obligatiile partilor
A. Obligatiile antreprenorului
a. Obligatia de a executa lucrarea convenita in termenul stipulat de parti in contract. Aceasta obligatie implica 3 prestatii distincte: obligatia de a executa lucrarea promisa, predarea lucrarii si conservarea acesteia. Primele doua sunt obligatii de rezultat, care, in caz de neexecutare, atrag raspunderea antreprenorului, cu exceptia situatiei in care probeaza survenirea unei caz fortuit care l-a impiedicat sa-si execute obligatiile. Cat priveste cea de-a treia obligatie, aceasta este o obligatie de diligenta, si, pentru a se putea retine raspunderea antreprenorului, beneficiarul este obligat sa probeze culpa acestuia.
Potrivit art. 1.857 alin. 1 si 2 C. civ. daca prin lege sau prin contract nu se prevede altceva, antreprenorul este obligat sa execute lucrarea cu materialele sale, fiind tinut raspunzator pentru calitatea acestor in conformitate cu regulile din materia contractului de vanzare-cumparare.
In situatia in care materialele care urmeaza sa fie incorporate in lucrare au fost procurate de catre beneficiar, antreprenorul are obligatia de a le pastra si a le intrebuinta 58

potrivit destinatiei lor, sa justifice modul in care acestea au fost intrebuintate, iar la terminarea lucrarii, sa restituie materialele pe care nu le-a folosit.
b. Obligatia de informare a beneficiarului.
Potrivit art. 1.858 C. civ. antreprenorul este obligat sa-l informeze fara intarziere pe beneficiar daca normala executare a lucrarii, trainicia ei sau folosirea potrivit destinatiei acesteia ar fi primejduita datorita materialelor procurate sau a celorlalte mijloace pe care, potrivit contractului, beneficiarul i le-a pus la dispozitie sau instructiunilor necorespunzatoare date de catre beneficiar ori existentei sau ivirii unor imprejurari pentru care antreprenorul nu este tinut sa raspunda.
Daca, dupa indeplinirea de catre antreprenor a obligatiei de informare, beneficiarul nu ia, intr-un termen potrivit cu imprejurarile, masurile necesare, antreprenorul are dreptul fie de a rezilia contractul, fie de a opta pentru continuarea contractului, dar pe riscul beneficiarului, notificandu-l in acest sens.
Daca lucrarea este de natura sa ameninte sanatatea sau integritatea corporala a persoanelor, in conformitate cu prevederile art. 1.859 alin. 2 C. civ., antreprenorul este obligat sa ceara rezilierea contractului, in caz contrar preluand el riscul si raspunzand pentru prejudiciile cauzate, atat beneficiarului, cat si tertilor.
Pe parcursul executarii lucrarii, beneficiarul are dreptul sa controleze, pe propria cheltuiala, executarea lucrarii si sa comunice antreprenorului observatiile sale, dar fara a-l stanjeni in mod nejustificat pe antreprenor.
c. Obligatia de garantie pentru vicii. Antreprenorul va raspunde pentru viciile ascunse, precum si pentru calitatile convenite ale lucrarii pe care a efectuat-o. Obligatia de garantie a antreprenorului functioneaza in aceeasi maniera ca si obligatia vanzatorului de garantie contra viciilor lucrului vandut.
B. Obligatiile beneficiarului
a. Obligatia de a receptiona si de a prelua lucrarea. Prin receptia lucrarii se intelege verificarea si, subsecvent, aprobarea de catre bneficiar a modului in care antreprenorul si-a executat lucrarea.
Potrivit art. 1.862 C. civ. beneficarul este obligat ca, intr-un termen rezonabil potrivit naturii lucrarii sau uzantelor, calculat de la data la care a fost instiintat de catre antreprenor cu privire la terminarea lucrarii, sa o verifice si sa o receptioneze, precum si sa o ridice, atunci cand este cazul. Beneficiarul este obligat sa receptioneze lucrarea sau, eventual, sa ridice atunci cand, in urma verificarilor efectuate constata ca lucrarea corespunde cerintelor stabilite prin contract.
In situatia in care, fara motive temeinice, beneficiarul nu se prezinta pentru a efectua receptia sau nu comunica neintarziat rezultatul verificarii, receptia se considera a fi facuta fara rezerve din partea acestuia.
Receptionarea fara rezerve a lucrarii determina ca beneficiarul sa piarda dreptul de a mai invoca viciile aparente ale lucrarii sau lipsa aparenta a calitatilor convenite.
b. Obligatia de plata a lucrarii. Pretul lucrarii trebuie platit la data si la locul receptionarii intregii lucrari, daca prin lege sau prin contract nu se prevede altfel. Remuneratia lucrarii care formeaza obiectul contractului de antrepriza poate fi stabilita in mai multe feluri:
- sub forma unei sume globale (forfetare), caz in care eventuala crestere a costului materialelor folosite la realizarea lucrarii ori a manoperei va fi suportata de catre antreprenor, care nu poate solicita cresterea pretului convenit initial. In egala, masura, 59

beneficiarul nu poate solicita diminuarea pretului, motivand ca lucrarea a necesitat mai putina munca sau a costat mai putin decat s-a prevazut.
- sub forma unui pret estimat. In aceasta situatie, antreprenorul trebuie sa justifice orice crestere a pretului, beneficiarul fiind tinut sa achite aceasta crestere numai in masura in care ea rezulta din lucrari sau servicii care nu puteau fi prevazute de antreprenor la data incheierii contractului.
- in functie de valoarea lucrarilor sau serviciilor. In aceasta situatie, la cererea beneficiarului, antreprenorul este tinut sa-i dea socoteala despre stadiul lucrarilor, despre serviciile prestate si despre cheltuielile deja facute.
In toate situatiile, pentru garantarea platii de catre beneficiar a pretului lucrarii, antreprenorul beneficiaza de o ipoteca legala asupra lucrarii (art. 1.869 C. civ.).
§ 3. Subantrepriza
Contractul de subantrepriza este acel contract in baza caruia o parte, numita subantreprenor, se obliga fata de antreprenorul principal, dintr-un contract de antrepriza preexistent, sa execute unele parti sau elemente ale lucrarii sau serviciilor la care acesta s-a angajat fata de beneficiar, antreprenorul principal ramanand raspunzator fata de client pentru lucrarile executate de catre subantreprenori.
In raporturile juridice care iau nastere intre subantreprenor si antreprenorul principal sunt aplicabile regulile generale ale contractului de antrepriza.
Intre subantreprenori si beneficiar nu se nasc raporturi juridice si, prin urmare, acesta din urma nu are o actiune rezultata din contract impotriva lor. Fata de beneficiar, antreprenorul va fi tinut raspunzator pentru toate lucrarile efectuate de subantreprenori (art. 1.852 alin. 2 C. civ.).
§ 4. Actiunea directa a lucratorilor si a subantreprenorilor
Conform art. 1.856 C. civ., persoanele care in baza unui contract incheiat cu antreprenorul, au desfasurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrarii contractate au o actiune directa impotriva beneficiarului, dar numai in masura in care acesta nu a achitat deja antreprenorului si pana la concurenta sumei datorate acestuia.
Prin urmare, prin introducerea art. 1.856 C. civ. s-a urmarit evitarea suportarii efectelor insolvabilitatii sau chiar ale falimentului antreprenorului de catre lucratori. Acestora li s-a conferit posibilitatea legala de a-l actiona direct pe client, fiind pusi, astfel, la adapost fata de concursul altor posibili creditori ai antreprenorului.
SECTIUNEA A V-A
INCETAREA CONTRACTULUI DE ANTREPRIZA
Contractul de antrepriza inceteaza: prin executarea sa, prin reziliere datorita culpei uneia dintre parti, prin imposibilitate fortuita de executare.
Fiind un contract intuitu personae, incheiat in considerarea aptitudinilor si cunostintelor antreprenorului, antrepriza inceteaza si prin decesul sau prin incapacitatea acestuia de a continua lucrarea ori de a presta serviciul, daca incapacitatea nu se datoreaza culpei antreprenorului (art. 1.871 C. civ.). Decesul beneficiarului duce la incetarea contractului numai daca aceasta imprejurare face imposibila sau inutila executarea contractului. 60

SECTIUNEA A VI-A
CONTRACTUL DE ANTREPRIZA PENTRU LUCRARI DE CONSTRUCTII
In aceasta materie, dispozitiile Codului civil (art. 1.874-1.880 C. civ.) se completeaza cu dispozitiile legilor speciale in materie.
Potrivit art. 1.874 prin contractul de antrepriza pentru lucrari de constructii, antreprenorulse obliga sa execute lucrari care, potrivit legii, necesita eliberarea autorizatiei de construire.
Beneficiarul este obligat sa permita antreprenorului, in masura in care este necesara pentru executarea lucrarii, folosirea cailor de acces, a instalatiilor proprii de alimentare cu apa si a altor utilitati care deservesc imobilul. De asemenea, beneficiarul este obligat sa obtina toate autorizatiile cerute de lege pentru executarea lucrarii.
Beneficiarul are dreptul de a controla stadiul de executie al lucrarii, calitatea si aspectul lucrarilor efectuate si al materialelor intrebuintate, precum si alte aspecte care vizeaza indeplinirea de catre antreprenor a obligatiilor contractuale. Acest drept trebuie exercitat de catre beneficiar de asa maniera incat sa nu-l stanjeneasca in mod nejustificat pe antreprenor in executarea lucrarii.
La finalizarea lucrarii, partile sunt obligate sa procedeze la efectuarea receptiei provizorii, urmata de receptia finala. Din momentul efectuarii receptiei provizorii, riscurile trec asupra beneficiarului.
Antreprenorul datoreaza garantie pentru viciiole lucrarii. De asemenea, sunt tinuti sa garanteze pentru vicii si arhitectul si inginerul, care se pot exonera de raspundere dovedind ca viciile lucrarii nu se datoreaza culpei lor. 61

CAPITOLUL VIII
CONTRACTUL DE MANDAT
SECTIUNEA I
MANDATUL CU REPREZENTARE
§ 1. Notiunea si caracterele juridice ale contractului de mandat
A. Notiunea contractului de mandat
Contractul de mandat este acel contract prin care o parte, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti, numita mandant.
Contractul de mandat este reglementat in Codul Civil, in art. 2.009-2042. Codul civil se refera atat la mandatul cu reprezentare, cat si la mandatul fara reprezentare.
Contractul de mandat mai este denumit si procura, imputernicire sau delegatie.
B. Caracterele juridice ale contractului de mandat
a. Mandatul este un contract consensual. Potrivit art. 2.014 alin. 1 C. civ., mandatul poate fi si tacit.
b. Mandatul este un contract intuitu personae, deoarece el se bazeaza esentialmente pe increderea pe care mandantul o are in mandatar.
c. Contractul de mandat poate fi atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros (art. 2.010 C. civ.). contractul de mandat incheiat intre doua persoane fizice se prezuma a fi cu titlu gratuit. Daca mandatul este dat pentru acte de exercitare a profesiei, acesta se prezuma a fi cu titlu oneros.
d. Contractul de mandat este unilateral atunci cand est stipulat cu titlu gratuit. Daca, insa, in favoarea mandatarului s-a stipulat o retributie, mandatul devine sinalagmatic (bilateral).
§ 2. Asemanari si deosebiri intre contractul de mandat si alte contracte civile
A. Asemanari si deosebiri intre contractul de mandat si contractul de antrepriza
Contractul de mandat cu titlu oneros se aseamana cu contractul de antrepriza. Cu toate acestea, intre cele doua contracte exista deosebiri esentiale. Astfel:
- mandatarul este insarcinat cu incheierea de acte juridice pe seama si in numele mandantului; antreprenorul obligandu-se sa execute acte materiale pentru beneficiars (de exemplu, construirea unei case);
- mandantul este tinut de actele pe care mandatarul le-a incheiat cu tertii (daca s-au respectat limitele imputernicirilor primite), pe cand, in cazul antreprizei, beneficiarul nu raspunde pentru actele incheiate de antreprenor cu tertii;
- de asemenea, raspunderea mandatarului este supusa unor reguli diferite de cele prin care este reglementata raspunderea antreprenorului.
B. Asemanari si deosebiri intre contractul de mandat si contractul de munca
Contractul de mandat cu titlu oneros se aseamana si cu contractul de munca, intre cele doua contracte existand si deosebiri:
- mandatarul are calitatea de reprezentant al mandantului, pe cand salariatul nu este reprezentantul angajatorului (patronului);
- angajatul nu poate fi reprezentat, el trebuind sa presteze personal munca la care s-a 62

obligat, pe cand mandatarul isi poate substitui o alta persoana care sa indeplineasca unele din actele juridice la care s-a obligat;
- mandatarul este insarcinat sa incheie acte juridice, pe cand salariatul (angajatul) realizeaza, in principiu, acte materiale prin punerea fortei de munca la dispozitia celeilalte angajatorului;
- intre salariat si angajator exista un raport de subordonare (de prepusenie), raport care nu se regaseste in cazul mandatului.
§ 3. Conditiile de validitate ale contractului de mandat
A. Capacitatea partilor
Mandatarul trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina, concluzie care rezulta din interpretarea per a contrario a art. 2.030 pct. 3 C. civ., conform caruia „mandatul se stinge ... prin incapacitatea ... mandantului ori a mandatarului”.
Mandantul trebuie sa fie el insusi capabil sa incheie personal actul pentru care l-a imputernicit pe mandatar, intrucat respectivul act juridic ii va profita si va suporta toate consecintele juridice ale acestuia. Asadar, capacitatea mandantului se va aprecia in raport de natura actului juridic care face obiectul contractului. Daca, mandatul este cu titlu oneros, mandantul trebuie sa aiba, in toate situatiile, capacitate deplina de exercitiu.
B. Consimtamantul partilor trebuie sa fie liber exprimat, neafectat de vreun viciu, in caz contrar contractul fiind lovit de nulitate relativa.
C. Obiectul contractului de mandat il reprezinta incheierea de acte juridice.
Obiectul trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil, sa fie licit, moral si posibil.
Exista o serie de actele juridice strict personale care nu pot fi facute prin mandatar (de exemplu, testamentul, casatoria sau divortul).
In raport de intinderea obiectului, mandatul poate fi
- general (mandatarul a fost imputernicit sa incheie orice acte juridice pe seama si in numele mandantului);
- special (mandatarul a primit insarcinarea de a incheia un act juridic determinat sau mai multe acte juridice precis determinate).
D. Cauza contractului de mandat trebuie sa fie posibila, licita si morala.
E. Forma contractului de mandat
Mandatul poate fi dat in forma scrisa sau verbala, putand fi si tacit (art. 2.013 C. civ. si art. 2.014 C. civ.).
In cazul in care actul juridic care urmeaza sa fie incheiat de catre mandatar trebuie sa imbrace forma autentica ad validitatem, si procura trebuie data in aceasta forma (regula simetriei de forma). Principiul simetriei de forma nu se aplica in situatia in care forma este necesara doar pentru opozabilitatea actului fata de terti.
F. Dovada contractului de mandat
In principiu, indiferent de valoarea si de obiectul sau, doveda mandatului se face prin insasi executarea sa.
In ceea ce ii priveste pe terti (altii decat cei care au contractat cu mandatarul), ei pot face dovada mandatului prin orice mijloace de proba (inclusiv martori si prezumtii), intrucat pentru ei contractul este un fapt juridic.
G. Durata mandatului
Daca in contract nu se prevede un termen, mandatul inceteaza in termen de 3 ani de la data incheierii lui. 63

§ 4. Efectele contractului de mandat
A. Efectele contractului intre parti
a. Obligatiile mandatarului
1. Obligatia de a executa mandatul primit. Principala obligatie a mandatarului este de a executa mandatul (obligatie de a face) in limitele si cu respectarea imputernicirii pe care a primit-o de la mandant (art. 2.017 alin. 1 C. civ.).
Conform art. 2.017 alin. 2 C. civ., mandatarul se poate abate de la instructiunile primite, daca ii este imposibil sa il instiinteze in prealabil pe mandant si se poate prezuma ca acesta ar fi aprobat abaterea daca ar fi cunoscut imprejurarile care o justifica. In acest caz, mandatarul este obligat sa il instiinteze de indata pe mandant cu privire la schimbarile aduse executarii mandatului.
Obligatia mandatarului de a indeplini mandatul este una de mijloace (de diligenta), si nu de rezultat.
Culpa mandatarului in executarea mandatului va fi apreciata diferit, in raport de natura contractului: daca mandatul este cu titlu oneros, raspunderea pentru culpa a mandatarului va fi apreciata mai sever (in abstracto), avandu-se in vedere criteriul abstract al persoanei prudente si diligente, el trebuind sa execute mandatul cu diligenta unui bun proprietar. In cazul in care mandatul este gratuit, culpa lui va fi apreciata mai ingaduitor (in concreto), prin raportare la diligenta pe care acesta o dovedeste fata de propriile afaceri.
2. Obligatia de a da socoteala mandantului despre indeplinirea mandatului. Conform art. 2.019 C. civ., mandatarul este dator sa dea socoteala mandantului despre gestiunea sa si sa remita acestuia tot ceea ce a primit in temeiul imputernicirii sale, chiar cand ceea ce ar fi primit nu ar fi fost cuvenit mandantului. Prevederile acestui articol se explica prin faptul ca mandatul este dat, de regula, in interesul mandantului.
Cu privire la bunurile primite in temeiul mandatului, mandatarul are obligatia de a le conserva.
De asemenea, daca mandatarul a incasat in numele mandantullui sume de bani pe care le-a folosit in interes propriu, el datoreaza dobanzi la aceste sume de bani din ziua intrebuintarii, iar pentru sumele neintrebuintate, dar nepredate mandantului, din ziua in care a fost pus in intarziere (art. 2.020 C. civ.).
3. Obligatia de a raspunde pentru persoana substituita in executarea mandatului. Fiind un contract intuitu personae, in principiu, mandatul trebuie sa fie executat personal de catre mandatar. Totusi, prin clauza expresa, partile pot stabili posibilitatea mandatarului de a-si substitui o alta persoana in indeplinirea obligatiilor, caz in care mandatarul nu va fi tinut sa raspunda pentru faptele persoanei substituite, ci doar pentru diligenta cu care a ales persoana substituita (art. 2.023 alin. 5 C. civ.).
Daca nu a avut acordul mandantului, mandatarul va raspunde pentru toate faptele substituitului ca si cum le-ar fi indeplinit el insusi.
b. Obligatiile mandantului
1. Obligatia de a-l dezdauna pe mandatar pentru toate cheltuielile facute cu indeplinirea mandatului. Mandantul este obligat sa puna la dispozitia mandatarului toate mijloacele necesare aducerii la indeplinire a mandatului.
De asemenea, mandantul este tinut sa restituie mandatarului toate cheltuielile avansate de catre acesta din urma pentru executarea mandatului, impreuna cu dobanzi calculate din ziua in care aceste cheltuieli au fost facute. 64

Mandantul este tinut sa repare toate pierderile suferite de mandatar in cursul executarii contractului, evident, daca acestea nu se datoreaza culpei acestuia din urma (art. 2.026 C. civ.).
2. Obligatia de plata a retributiei, atunci cand mandatul este cu titlu oneros (art. 2.027 C. civ.). Obligatia mandatarului fiind una de diligenta, mandantul este obligat la plata onorariului convenit chiar daca mandatul nu a fost finalizat, cu exceptia cazului cand i se poate imputa vreo culpa.
B. Efectele contractului fata de terti
a. Efectele care se produc intre mandant si terti. Efectele actelor incheiate de mandatar cu tertii se vor produce intre acestia din urma si mandant, deoarece mandatarul actioneaza ca reprezentant al celui din urma.
Mandantul va fi tinut sa execute obligatiile contractate in numele sau de catre mandatar, daca acesta a actionat in limitele imputernicirii conferite. In aceeasi masura, el va
raspunde si pentru actele incheiate cu tertii de catre persoana care l-a substituit pe mandatar.
b. Efectele care se produc intre mandatar si terti. Daca mandatarul isi respecta limitele imputernicirii, intre acesta si terti nu se naste nici un raport juridic. In schimb, daca a contractat cu tertii, depasindu-si atributiile, pana la si sub rezerva ratificarii de catre mandant a acestor acte, intre mandatar si terti se formeaza un raport juridic, astfel incat primul va fi tinut sa garanteze ultimilor validitatea actelor incheiate.
§ 5. Incetarea contractului de mandat
A. Consideratii generale
Contractul de mandat va inceta ca urmare a interventiei a doua categorii de cauze:
- cauze generale: executarea obligatiei pentru care a fost incheiat, clauza speciala a partilor, ajungerea la termen etc.
- cauze specifice: revocarea mandatarului de catre mandant, renuntarea mandatarului la mandat, moartea uneia dintre parti, precum si punerea sub interdictie, insolvabilitatea sau falimentul mandatarului sau mandantului.
B. Cauzele specifice de incetare a contractului de mandat
a. Revocarea mandatului de catre mandant (art. 2.031-2.033 C. civ.)

Mandatul fiind dat in folosul mandantului, acesta poate sa-l revoce ori de cate ori considera ca interesele sale sunt lezate sau nu sunt urmarite in mod corespunzator, indiferent de forma in care a fost incheiat mandatul si chiar daca acesta a fost declarat de catre parti ca fiind irevocabil.
Revocarea poate fi expresa (de exemplu, solicitarea restituirii procurii) sau tacita, cand rezulta din faptele mandantului, care exprima neechivoc intentia de revocare a mandatului (de exemplu, numirea altui mandatar pentru incheierea aceluiasi act - art. 2.031 alin. 2 C. civ.).
In cazul in care in calitate de mandant stau mai multe persoane pentru o afacere comuna, revocarea contractului ne se poate face decat cu acordul tuturor mandantilor.
Daca mandantul dat a fost incheiat in forma autentica, notarul public care autentifica revocarea unei asemenea procuri trebuie sa o inscrie in registrul nationat notarial tinut in format electronic, in vederea informarii tertelor persoane. Inainte de incheierea actului juridic pentru care a fost data procura, notarul public este obligat sa verifice mai intai valabilitatea acesteia.
Conform art. 2.036 C. civ. toate actele incheiate de mandatar inainte de a avea cunostinta despre revocarea manadatului sunt valabile si il obliga pe mandant. 65


b. Renuntarea mandatarului la mandat (art. 2.034 C. civ.)

In cazul in care mandatarul nu intelege sa continue executarea contractului, renuntand la acesta, el are obligatia de a notifica intentia sa mandantului (art. 2.034 alin. 1 C. civ.).
Mandatarul va fi obligat sa repare eventualul prejudiciu pe care l-a cauzat mandantului prin renuntarea intempestiva la mandat, cu exceptia cazului in care demonstreaza ca, daca ar continua contractul, aceasta imprejurare i-ar produce pagube importante, care nu puteau fi prevazute la data acceptarii mandatului.
c. Moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre parti

Fiind un contract intuitu personae, mandatul inceteaza, in principiu, prin moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre parti (art. 2.035 C. civ.). In aceasta situatie, mostenitorii sau reprezentantii acesteia au obligatia de informa de indata cealalta parte.
Mandatarul, mostenitorii sau reprezentantii sai au obligatia de a continua executarea mandatului daca intarzierea in executare ar cauza prejudicii mandantului sau mostenitorilor acestuia.
In situatia in care moare mandantul, dar mandatarul nu cunoaste aceasta imprejurare si contracteaza cu tertii, obligatiile care rezulta din actele juridice incheiate sunt valabile (art. 2.036 C. civ.).
SECTIUNEA A II-A
MANDATUL FARA REPREZENTARE
Mandatul fara reprezentare este contractul in temeiul caruia o parte, numita mandatar, incheie acte juridice in nume propriu, dar pe seama celeilalte parti, numita mandant, si isi asuma fata de terti obligatiile care rezulta din aceste acte, chiar daca tertii aveau cunostinta despre mandat (art. 2.039 C. civ.).
Intre terti si mandant nu se naste nici un fel de raport juridic. In schimb, mandantul substituindu-se mandatarului, poate exercita drepturile de creanta nascute din executarea, daca si-a executat propriile sale obligatii fata de mandatar.
In ceee ce priveste bunurile dobandite de mandatar, dar pe seama mandantului, art. 2.041 C. civ. face distinctie dupa cum aceste bunuri sunt mobile sau imobile. In privinta bunurilor mobile, mandantul le poate revendica, cu exceptia bunurilor dobandite de terti prin efectul posesiei de buna-credinta. Daca bunurile dobandite de mandatar sunt imobile, acesta este obligat sa le predea mandantului. In caz de refuz, mandantul are dreptul de a se adresa instantei de judecata pentru a pronunta o hotarare care sa tina loc de act de transmitere a bunurilor bodandite (art. 2.041 alin. 2 C. civ.). 66

CAPITOLUL IX
CONTRACTUL DE DEPOZIT
SECTIUNEA I
NOTIUNEA, CARACTERELE JURIDICE SI FELURILE CONTRACTULUI DE DEPOZIT
§ 1. Notiunea contractului de depozit
Contractul de depozit este contractul prin care o parte, numita depozitar, primeste de la cealalta parte, numita deponent, un bun mobil cu obligatia de a-l pastra o perioada de timp si de a-l restitui in natura (art. 2.103 alin. 1 C. civ.).
Contractul de depozit este reglementat de Codul civil prin dispozitiile art. 2.103-2.143, iar unele varietati ale acestuia si prin alte dispozitii legale speciale.
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de depozit
a. Contractul de depozit este un contract real, predarea bunului fiind o conditie pentru incheierea valabila a contractului (art. 2.103 alin. 2 C. civ.). Prin exceptie, contractul de depozit este valabil prin simpla manifestare de vointa a partilor in situatia in care bunul se gaseste deja cu orice titlu in mainile depozitarului (art. 2.103 alin. 2 C. civ.).
b. Contractul de depozit se poate constitui atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros.
c. Contractul de depozit cu titlu gratuit este un contract unilateral, pentru ca da nastere la obligatii numai in sarcina depozitarului. Daca insa contractul de depozit este cu titlu oneros, va avea caracter sinalagmatic, astfel ca va da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti.

§ 3. Felurile contractului de depozit
Depozitul este de doua feluri: depozitul propriu-zis si sechestrul.
Depozitul propriu-zis se incheie numai prin conventia partilor si poate avea ca obiect numai bunuri mobile nelitigioase. El se prezinta sub trei variante:
1. depozitul voluntar (obisnuit);
2. depozitul necesar;
3. depozitul hotelier.
§ 4. Delimitarea contractului de depozit de contractul de imprumut de consumatie
Potrivit art. 2.105 C. civ. atunci cand contractul de depozit are ca obiect sume de bani sau alte bunuri fungibile si consumptibile prin natura lor, cel care le primeste devine proprietarul lor si nu mai este obligat sa le restituie in individualitatea lor, ci este obligat sa restituie alte buni de aceeasi natura, in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate. Asa fiind, in aceasta situatie se aplica regulile de la contractul de imprumut de consumatie.
Totusi, in situatia in care intentia principala a partilor a fost ca aceste bunuri sa fie pastrate in interesul celui care le preda suntem in prezenta unui contract de depozit. O asemenea intentie se prezuma in cazul in care, in contract, partile au prevazut ca restituirea bunului se poate cere anterior expirarii termenului pentru care bunurile au fost primite. 67

SECTIUNEA A II-A
DEPOZITUL PROPRIU-ZIS
§ 1. Depozitul obisnuit (voluntar)
A. Conditiile de validitate ale depozitului obisnuit
a. Consimtamantul partilor
Consimtamantul trebuie sa fie liber exprimat, adica neviciat prin eroare, dol sau violenta.
Potrivit art. 2.110 C. civ. depozitarul nu poate solicita deponentului sa faca dovada proprietatii bunului depozitat. Aceasta proba nu poate fi solicitata nici persoanei desemnate de catre deponent in vederea restituirii bunului. De unde rezulta ca depozitul poate avea ca obiect si lucrul altuia (cum ar fi, de exemplu, depozitul facut de uzufructuar sau creditorul gajist, de locatar sau de comodatar). Asa fiind, calitate de deponent poate sta si un neproprietar.
b. Capacitatea partilor
Intrucat predarea unui bun in depozit este un act de administrare, deponentul va trebui sa aiba capacitatea ceruta de lege pentru incheierea unor astfel de acte. In schimb, depozitarul va trebui sa posede capacitatea deplina de exercitiu, intrucat, de regula, numai in persoana sa se nasc obligatii.
Daca depozitarul este incapabil, minor sau persoana pusa sub interdictie, deponentul poate cere restituirea bunului remis atat timp cat acesta se afla in mainile depozitarului incapabil. In cazul in care restituirea in natura nu mai este posibila, deponentul are dreptul de a cere sa i se plateasca o suma de bani egala cu valoarea bunului, dar numai pana la concurenta sumei cu care s-a imbogatit depozitarul (art. 2.109 C. civ.).
c. Obiectul contractului
Potrivit art. 2.103 alin. 1 C. civ., depozitul voluntar poate avea ca obiect numai bunuri mobile corporale, individual determinate, chiar daca, dupa natura lor, ar fi consumptibile si fungibile.
Asa fiind, nu vor putea forma obiectul acestui contract bunurile imobile si nici bunurile incorporale, cu exceptia titlurilor la purtator, asimilate bunurilor mobile corporale (intrucat sunt susceptibile de a fi transmise de la mana la mana).
B. Dovada contractului
Art. 2.104 C. civ. dispune ca depozitul se face numai prin inscris. Cerinta actului scris este o conditie ad probationem, indiferent de valoarea contractului.
Remiterea lucrului, fiind un fapt juridic, poate fi dovedita cu orice mijloc de proba, inclusiv cu martori si prezumtii.
C. Efectele contractului de depozit obisnuit
a. Obligatiile depozitarului
1. Obligatia de pastrare a bunului primit in depozit. Din interpretarea art. 2.107 C. civ. rezulta ca depozitarul trebuie sa se ingrijeasca de pastrarea bunului primit in depozit, intocmai precum se ingrijeste de pastrarea propriilor sale bunuri. Raspunderea depozitarului pentru neexecutarea acestei obligatii va fi apreciata in concreto, respectiv cu o severitate mai atenuata, in cazul in care depozitul este cu titlu gratuit, deoarece deponentul nu poate pretinde depozitarului o diligenta sporita acordata bunurilor aflate in depozit, fata de grija pe care o acorda propriilor sale bunuri. 68

Raspunderea pentru neexecutarea obligatiei de paza (pastrare) va fi apreciata in abstracto, cu mai multa severitate, atunci cand depozitarul este remunerat, este profesionist sau i s-a permis sa foloseasca bunul primit in depozit.
Riscul pieirii fortuite a bunului il suporta deponentul, cu exceptiile aratate in art. 2.114 C. civ.
Potrivit art. 2.108 C. civ., depozitarul nu poate sa se serveasca de lucrul dat in depozit fara permisiunea expresa sau prezumata a deponentului; ca o consecinta a acestei indatoriri, deponentul trebuie sa restituie fructele produse de lucrul depozitat, in masura in care le-a cules (art. 2.118 alin. 1 C. civ.).
Depozitarul este obligat sa schimbe locul si felul pastrarii bunului stabilite prin contract, daca aceasta schimbare este necesara pentru a feri bunul de pieire, pierdede, furt sau degradare si reclama urgenta in asa fel incat nu se poate astepta consimtamantul deponentului.
2. Obligatia de a raspunde pentru persoana substituita in indeplinirea obligatiei de pastrare a bunului. Depozitarul nu poate incredinta altuia pastrarea bunului, fara consimtamantul deponentului, cu exceptia cazului in care este silit de imprejurari sa procedeze astfel.
In cazul in care depozitarul a avut acordul deponentului pentru substituirea unei alte persoane, el raspunde numai pentru alegerea acestea sau pentru instructiunile date, sub conditia de a aduce de indata la cunostinta deponentului locul depozitului si numele persoanei care a primit bunul. In caz contrar, depozitarul raspunde pentru fapta subdepozitarului ca pentru fapta sa proprie. In toate cazurile, subdepozitarul raspunde fata de deponent pentru fapta sa (art. 2.113 C. civ.).
3. Obligatia de restituire a bunului depozitat. Potrivit art. 2.116 alin. 2 C. civ., depozitarul este tinut sa restituie in starea in care se gaseste la momentul restituirii. Deteriorarea bunului care nu datoreaza culpei depozitarului este in sarcina deponentului.
Referitor la momentul restituirii, legea dispune ca deponentul poate sa solicite oricand restituirea bunului depozitat, chiar inauntrul termenului convenit. In aceasta situatie, deponentul este obligat sa ramburseze depozitarului toate cheltuielile facute de aceste in considerarea acestui termen. In cazul in care nu s-a stipulat un termen pentru restituire, depozitarul poate restitui oricand bunul, putand sa fie obligat la plata de despagubiri, daca restituirea este intempestiva sau se produce intr-un moment inoportun.
Cat priveste locul restituirii, art. 2.116 C. civ. dispune ca, in lipsa unei clauze contrare, restituirea se face la locul unde lucrul se afla depozitat, cheltuielile ocazionate de restituire fiind in sarcina deponentului. In cazul in care depozitarul a schimbat locul depozitului in alte conditii decat cele permise de lege, el poate fi obligat sa suporte diferenta dintre cheltuielile ocazionate de restituire si cheltuielile care s-ar fi facut in lipsa acestei schimbari.
Restituirea bunului primit in depozit se poate face catre:
- persoana care l-a incredintat spre depozitare, depozitarul neputand conditiona restituirea lui de probarea dreptului de proprietate al acelei persoane asupra bunului;
- mandatarul deponentului;
- unei terte persoane, indicate in contract;
- mostenitorilor legali ai deponentului in cazul in care acesta a decedat, potrivit art. 2.117 C. civ. 69

In cazul in care depozitarul refuza nejustificat sa restituie bunul depozitat, deponentul are la indemana doua actiuni:
- fie o actiune in revendicare, in calitate de proprietar, actiune care este imprescriptibila;
- fie o actiune personala rezultata din contract si care se prescrie in cadrul termenului general de prescriptie.
b. Obligatiile deponentului
1. Obligatia de dezdaunare a depozitarului
Astfel, potrivit art. 2.122 C. civ., deponentul este obligat sa restituie depozitarului cheltuielile necesare facute de acesta pentru conservarea lucrului depozitat. De asemenea, deponentul este tinut sa-l despagubeasca pe depozitar de prejudiciile care i-au fost cauzate de lucrul depozitat, cu exceptia cazului in care a primit bunul in depozit cunoscand sau trebuind sa cunoasca natura sa periculoasa.
2. Obligatia de plata a remuneratiei
In cazul in care contractul de depozit are caracter oneros, deosebit de obligatiile mai sus aratate, deponentul mai are si obligatia contractuala de a plati suma de bani prevazuta drept plata pentru conservarea bunului depozitat. Plata remuneratiei se face la momentul restituirii bunului. Daca restituirea bunului se face inainte de termen, depozitarul are dreptul doar la o patrte din remuneratie proportionala cu durata efectiva a depozitului.
§ 2. Depozitul necesar
Depozitul necesar presupune existenta unor imprejurari deosebite, neprevazute (cutremur, inundatie, incendiu, ruina edificiului etc.), care il determina pe deponent sa-si incredinteze bunul (bunurile) spre pastrare unei alte persoane, fara sa poata alege dupa vointa sa persoana depozitarului si sa intocmeasca un inscris constatator al depozitului (art. 2.124 alin. 1 C. civ.). Avand in vedere imprejurarile exceptionale in care se incheie acest contract, art. 2.124 alin. 2 C. civ. permite probarea contractului prin orice mijloc de proba, oricare ar fi valoarea lui.
Depozitarul nu poate refuza primirea bunului in depozit decat in situatia in care are motive temeinice.
§ 3. Depozitul hotelier
Depozitul hotelier este reglementat de Codul civil prin art. 2.127-2.137. Hotelierul raspunde in aceleasi conditii ca si depozitarul pentru prejudiciul cauzat prin furt, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse in hotel de client (enumerate enunciativ in art. 2.127 alin. 2 C. civ.), precum si pentru vehiculele clientilor lasate in garajul sau parcarea hotelului si pentru bunurile care in mod obisnuit se gasesc in acestea.
In ceea ce priveste raspunderea hotelierului pentru bunurle mentionate mai sus, avand in vedere ca depozitul hotelier este remunerat, Codul civil reglementeaza raspunderea hotelierului indiferent de culpa acestuia sau a persoanelor pentru care este tinut sa raspunda. Totusi, conform art. 2.130 C. civ. hotelierul nu raspunde in cazul in care deteriiorarea, distrugerea sau furtul bunurilor se datoreaza clientului, persoanei care il insoteste sau se afla sub supravegherea sa ori vizitatorilor sai, unui caz de forta majora sau este determinata de natura bunului. In privinta intinderii raspunderii hotelierului, Codul civil reglementeaza doua forme de raspundere: o raspundere limitata si o raspundere nelimitata. Atunci cand deteriorarea, distrugerea sau furtul bunurilor se datoreaza altor cauze decat cele mentionate in art. 2.129-2.130 C. civ. hotelierul va raspunde in limita unei 70

valori de o suta de ori mai mare decat pretul pentru o zi afisat pentru camera oferita spre inchiriere clientului.
In schimb, conform art. 2.129 c. civ., raspunderea hotelierului va fi nelimitata atunci cand:
- prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta raspunde;
- bunurile au fost incredintate spre pastrare hotelierului;
- hotelierul a refuzat primirea in depozit a bunurilor clientului, iar potrivit legii era obligat sa le primeasca.
Hotelierul este obligat sa primeasca in depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare ale clientilor (de exemplu, bijuterii), cu exceptia cazului in care, tinand cont de importanta si de conditiile de exploatare ale hotelului, aceste bunuri sunt excesiv de valoroase ori incomode sau periculoase. Hotelierul are dreptul sa faca examinarea bunurilor care ii sunt lasate spre pastrare.
Pentru a se antrena raspunderea hotelierului, clientul trebuie sa faca dovada introducerii acestor bunuri in hotel, dovada care poate fi facuta prin martori, indiferent de valoarea bunurilor.
Clientul este obligat sa aduca la cunostinta hotelierului distrugerea, deteriorarea sau furtul bunurilor in termen de 24 de ore de la data la care a cunoscut prejudiciul, sub sanctiunea pierderii dreptului la despagubiri.
Actiunea in repararea rejudiciului suferit trebuie promovata in termen de 6 luni de la producerea acestuia, sub sanctiunea decaderii.
De asemenea, horelierul are un drept de retentie asupra bunurilor aduse in hotel pentruu sumele de bani datorate si neachitate de catre client. Dreptul de retentie nu poate fi exercitat asupra documentelor si altor bunuri personale ate clientului si care nu au valoare comerciala.
SECTIUNEA A III-A
SECHESTRUL CONVENTIONAL
Sechestrul poate fi de doua feluri: conventional, care este hotarat de catre parti, si judiciar, dispus de catre instanta de judecata. Sechestrul conventional este reglementat de Codul civil in cadrul contractului de depozit, prin art. 2.138-2.143, iar sechestrul judiciar este supus reglementarii speciale a Codului de procedura civila care se completeaza cu dispozitiile Codului civil.
Potrivit art. 2.138 C. civ. sechestrul conventional are ca obiect unul sau mai multe bunuri mobile sau imobile asupra carora exista o contestatie sau o incertitudine juridica, bun care este lasat in pastrarea unui tert, denumit administrator-sechestru, acesta avand obligatia de a le pastra si a le restitui persoanei care a fost recunoscut ca titular al dreptului, fie de catre instanta de judecata su prin acordul partilor.
Sechestrul poate fi constituit atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros (art. 2.142 C. civ.). In toate cazurile, administratorul-sechestru are dreptul la restituirea tuturor cheltuielilor facute pentru conservarea si administrarea bunului sechestrat, precum si la plata despagubirilor pentru pierderile suferite in legatura cu acesta.
Administratorul-sechestru este tinut sa pazeasca si sa conserve obiectul sechestrului cu diligenta unui depozitar. El este obligat sa efecueze actele de administrare pe care natura 71

bunului o cer, caz in care se aplica regulile de la contractul de mandat. Cu autorizatia prealabila a instantei de judecata, administratorul-sechestru are dreptul sa instraineze bunul in cazul in care acesta nu poate fi conservat sau daca masura instrainarii este vadit necesara. 72

CAPITOLUL X
CONTRACTUL DE IMPRUMUT
SECTIUNEA I
CONSIDERATII GENERALE
Contractul de imprumut, in general, este acel contract prin care o parte, numita imprumutator, transmite unei alte parti, numita imprumutat, folosinta sau proprietatea unui bun, cu obligatia pentru aceasta din urma sa restituie la scadenta bunul in natura (in individualitatea sa) sau bunuri de acelasi gen, de aceeasi calitate si in aceeasi cantitate.
Potrivit art. 2.144 C. civ. imprumutul este de doua feluri: imprumutul de folosinta, numit si comodat, si imprumutul de consumatie.
Codul civil reglementeaza si promisiunea de imprumut. Intr-o asemenea situatie, conform art. 2.145 C. civ. daca bunul se afla in detinerea beneficiarului, iar promitentul refuza sa incheie contractul, instanta, la cererea celeilalte parti, poate sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract, daca cerintele legii pentru validitatea acestuia sunt indeplinite.
SECTIUNEA A II-A
CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE FOLOSINTA (COMODATUL)
§ 1. Notiunea si caracterele juridice ale contractului de comodat
Contractul de imprumut de folosinta (comodatul) este acel contract cu titlu gratuit in baza caruia o parte, numita comodant, remite spre folosinta temporara unei alte parti, numita comodatar, un bun individual determinat, cu obligatia pentru acesta din urma de a-l folosi si de a-l restitui la termen, in natura, in individualitatea sa (art. 2.146 C. civ).
Partile in contractul de comodat sunt:
1. comodantul, imprumutatorul, adica cel care remite bunul;
2. comodatarul, imprumutatul, cel caruia i se imprumuta bunul.
Caracterele juridice ale contractului de comodat sunt:
a. Imprumutul de folosinta este un contract real, ceea ce inseamna ca pentru incheierea lui valabila este necesara si predarea efectiva a bunului care formeaza obiectul contractului.
b. Potrivit art. 2.146 C. civ., comodatul este un contract cu titlu gratuit. Gratuitatea este de esenta acestui contract, in caz contrar schimbandu-se natura juridica a acestuia.
c. Comodatul este un contract translativ de folosinta. Din aceasta caracteristica se desprind urmatoarele consecinte:
1. Comodantul ramane pe mai departe proprietarul si posesorul legitim al lucrului (lucrurilor) imprumutat(e), astfel ca el va suporta riscul pieirii fortuite a acestuia (acestora), cu exceptia cazului cand comodatarul foloseste bunul pentru alta destinatie sau prelungeste folosinta lui peste termenul prevazut, daca nu va putea dovedi ca bunul ar fi pierit si la comodant (art. 2.149 alin. 2 C. civ.);
- cand ar fi putut salva lucrul imprumutat, inlocuindu-l cu un bun al sau ori cand ambele lucruri au fost expuse pieirii, dar si-a salvat bunul sau, lasand sa piara bunul imprumutat (art. 2.150 C. civ.). 73

2. Imprumutatul dobandeste doar detentiunea bunului, fiind obligat sa-l restituie. Asa fiind, comodatarul nu va putea uzucapa bunul imprumutat.
§ 2. Conditiile de validitate ale contractului de comodat
A. Capacitatea partilor
Contractul de imprumut de folosinta este un act de administrare, ceea ce inseamna ca atat comodantului, cat si comodatarului trebuie sa aiba capacitatea de a incheia astfel de acte.
Deoarece comodatul nu este translativ de proprietate, comodantul nu trebuie sa aiba neaparat calitatea de proprietar al bunului imprumutat, el putand fi si uzufructuar sau locatar, daca prin conventie darea in imprumut n-a fost interzisa.
Comodatarul nu poate permite unui tert sa foloseasca bunul imprumutat decat cu acordul prealabil al comodantului (art. 2.148 alin. 2 teza a II-a C. civ.).
C. civ.), deci pentru folosinta proprie, afara daca partile n-au convenit altfel.
B. Consimtamantul partilor trebuie sa nu fie viciat prin eroare, dol sau violenta. Prezenta viciilor de consimtamant va atrage nulitatea relativa a contractului.
C. Obiectul contractului de comodat
Obiect al contractului de comodat il pot constitui bunurile mobile si imobile nefungibile si neconsumptibile pe care comodatarul sa le poata restitui in natura lor specifica, la incetarea contractului.
Bunurile care se imprumuta trebuie sa se afle in circuitul civil.
D. Cauza in contractul de comodat trebuie sa existe, sa fie licita si morala.
§ 3. Efectele contractului de comodat
A. Obligatiile comodatarului
a. Potrivit art. 2.148 alin. 2 C. civ., comodatarul trebuie sa se foloseasca de lucrul imprumutat potrivit destinatiei sale, determinata prin acordul partilor la incheierea contractului sau prin natura bunului. Nerespectarea acestei obligatii este sanctionata cu plata daunelor-interese.
b. Comodatarul este tinut sa pazeasca si sa conserve bunul imprumutat cu prudenta si diligenta unui bun proprietar (art. 2.148 alin. 1 C. civ.).
c. Imprumutatul va suporta cheltuielile necesare folosintei bunului (de exemplu, benzina, uleiul pentru utilizarea autoturismului), cheltuieli care sunt un accesoriu de nedespartit al folosintei, el neavand dreptul sa ceara restituirea lor de la comodant, afara daca partile nu s-au inteles altfel (art. 2.151 alin. 1 C. civ.).
Comodatarul are dreptul, insa, sa ii fie rambursate cheltuielile pentru lucrarile necesare asupra bunului care nu puteau fi prevazute la incheierea contractului, atunci cand comodantul, instiintat in prealabil, nu s-a opus efectuarii lor ori cand, din cauza urgentei lucrarilor, acesta nu a putut fi instiintat in timp util.
d. Comodatarul este obligat sa restituie, la scadenta, in natura, lucrul imprumutat. Restituirea bunului imprumutat trebuie efectuata la termenul fixat in contract, iar daca partile nu au stabilit nimic cu privire la aceasta obligatie, la data la care comodatarul s-a folosit de bunul imprumutat potrivit conventiei (art. 2.155 alin. 1 C. civ.).
In cazul in care partile nu au stabilit termenul si fie contractul nu prevede intrebuintarea pentru care s-a imprumutat bunul, fie intrebuintarea are un caracter permanent, comodatarul este obligat sa inapoieze bunul la cererea comodantului.
Comodantul poate cere restituirea bunului si inainte scadenta sau inainte ca bunul sa fie folosit de catre comodatar, in situatia in care are o nevoie urgenta si neprevazuta de bun 74

sau cand comodatarul decedeaza sau isi incalca obligatiile contractuale.
Contractul de comodat incheiat in forma autentica sau sub semnatura privata cu data certa constituie titlu executoriu in privinta obligatiei comodatarului de restituire a bunului in situatia in care contractul inceteaza prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului contractual. Daca partile nu au prevazut termenul de restituire a bunului, contractul constituie titlu executoriu numai in situatia in care s-a prevazut intrebuintarea pentru care s-a imprumutat bunul.
e. Imprumutatul va raspunde in mod solidar in cazul in care acelasi lucru este imprumutat de mai multi comodatari (art. 2.154 C. civ.).
B. Obligatiile comodantului
a. Obligatia de garantie contra viciilor ascunse. Daca bunul imprumutat este afectat de vicii ascunse pe care comodantul le cunostea la data incheierii contractului si nu l-a prevenit pe comodatar, comodantul este obligat sa repare prejudiciul suferit din aceasta cauza (art. 2.152 C. civ.).
b. Obligatia de a restitui comodatarului cheltuielile extraordinare, necesare si urgente facute de acesta pe parcursul executarii contractului, pentru conservarea bunului (art. 2.151 alin. 2 C. civ.);
§ 4. Incetarea contractului de comodat
De regula, contractul de imprumut de consumatie inceteaza prin executarea sa, moment in care bunul imprumutat va trebui restituit comodantului.
Daca comodatarul nu-si executa intocmai obligatiile care-i revin, comodantul este indreptatit sa ceara in justitie rezilierea contractului. Rezilierea poate sa se produca de drept, in cazul in care partile au stipulat in acest sens in mod expres.
Contractul inceteaza si prin moartea comodatarului, succesorii lui fiind tinuti sa restituie bunul catre comodant.
SECTIUNEA A III-A
CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE CONSUMATIE (MUTUUM)
§ 1. Notiunea si caracterele juridice ale contractului de imprumut de consumatie (propriu-zis)
Contractul de imprumut de consumatie (imprumutul propriu-zis sau mutuum), este contractul prin care o parte, numita imprumutator, remite unei alte parti, numita imprumutat, o suma de bani sau alte asemenea bunuri fungibile si consumptibile prin natura lor, cu obligatia pentru aceasta din urma de a restitui la termenul fixat aceeasi suma de bani sau cantitate de bunuri de aceeasi natura, cantitate si calitate (art. 2.158 C. civ.).
Contractul de imprumut de consumatie are urmatoarele caractere juridice:
a. Imprumutul de consumatie este un contract real.
b. Imprumutul propriu-zis este un contract unilateral, caracter care se mentine si in cazul in care imprumutul este cu dobanda, deoarece cel care se obliga este tot debitorul obligatiei de restituire a bunului imprumutat.
c. Contractul de imprumut de consumatie poate fi atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros. Caracterul oneros trebuie sa rezulte neindoielnic din contract, intrucat, in lipsa de stipulatie contrara, imprumutul se prezuma a fi cu titlu gratuit (art. 2.159 alin. 1 C. civ.). in
75


schimb, in cazul in care contractul are ca obiect o suma de bani, pana la proba contrara, contractul se prezuma a fi cu titlu oneros (art. 2.159 alin. 2 C. civ.).
d. Contractul de imprumut de consumatie este translativ de proprietate (art. 2.160 C. civ.). Ca urmare a incheierii valabile a contractului, imprumutatul devine proprietarul bunurilor fungibile si consumptibile imprumutate si va suporta riscul pieirii acestora in caz de forta majora sau caz fortuit.

§ 2. Conditiile de validitate ale contractului de imprumut de consumatie
A. Capacitatea partilor

Intrucat imprumutul de consumatie este un contract translativ de proprietate, imprumutatorul trebuie sa fie proprietarul bunului pe care il imprumuta si sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie.
Imprumutatul trebuie sa aiba si el capacitatea de a dispune, respectiv capacitate de exercitiu deplina, deoarece la scadenta el trebuie sa restituie bunuri asemanatoare celor pe care le-a imprumutat de la cealalta parte.
B. Consimtamantul partilor trebuie sa fie valabil exprimat, sa nu fie viciat prin eroare, dol sau violenta, in caz contrar, contractul fiind lovit de nulitate relativa.
C. Obiectul contractului il constituie bunuri mobile fungibile si consumptibile.
D. Cauza imprumutului de consumatie trebuie sa existe, sa fie licita si morala.
E. Durata contractului
Contractul de imprumut de consumatie poate fi incheiat pe durata determinata sau pe durata nedeterminata.
Termenul de restituire se prezuma a fi stabilit in favoarea ambelor parti. Daca imprumutul este cu titlu gratuit, termenul se prezuma a fi in favoarea imprumutatului.
In cazul in care partile nu au convenit un termen de restituire, instanta de judecata va putea stabili un termen, la cererea oricareia dintre parti, tinand seama de scopul imprumutului, de natura obligatiei si a bunurilor imprumutate, de situatia partilor, precum si de orice alta imprejurare relevanta (art. 2.162 alin. 1 C. civ.). La fel va proceda instanta si in cazul in care in contract partile au stipulat o clauza potrivit careia imprumutatul va restitui suma „ numai cand va avea resursele necesare” - art. 2.162 alin. 2 C. civ. In acest caz, instanta constatand ca imprumutatul detine resursele necesare sau ca le va obtine intre timp, instanta va acorda un termen de restituire care nu poate fi mai mare de 3 luni.
§ 3. Efectele contractului de imprumut de consumatie
A. Obligatiile imprumutatului
Principala obligatie care revine imprumutatului este aceea de restituire a bunului imprumutat. Potrivit art. 2.164 C. civ., imprumutatul este tinut sa restituie lucrurile imprumutate in aceeasi cantitate si calitate, indiferent de fluctuatia valorii bunurilor fata de momentul incheierii contractului sau cel al restituirii acestora.
Bunurile care urmeaza sa fie restituite trebuie sa fie de aceeasi natura si in aceeasi cantitate, intrucat, in caz contrar, se schimba natura juridica a contractului.
In situatia in care, la scadenta, imprumutatul nu poate restitui bunuri de aceeasi natura, calitate si cantitate, acesta va achita valoarea bunurilor la data si locul unde restituirea trebuia facuta (art. 2.165 C. civ.).
Daca imprumutatul nu-si executa obligatia de restituire, imprumutatorul sau succesorii sai in drepturi au un drept la actiune in justitie.
B. Obligatiile imprumutatorului
In principiu, imprumutatorul nu are nici o obligatie, contractul fiind unilateral. 76

Art. 2.166 C. civ. dispune ca imprumutatorul este raspunzator de daunele cauzate prin viciile lucrului, la fel ca si comodantul. Daca imprumutul este cu titlu oneros, raspunderea comodantului pentru vicii va fi similara cu cea a vanzatorului. Acest text este lipsit de importanta practica, intrucat imprumutul de folosinta, are ca obiect doar bunuri fungibile si consumptibile in acelasi timp, si numai in mod exceptional ar putea produce daune.
§ 4. Imprumutul cu dobanda
Potrivit art. 2.159 C. civ., imprumutul cu dobanda este un contract de imprumut de consumatie cu titlu oneros, in care imprumutatului ii revine obligatia restituirii la scadenta a unor bunuri echivalente ca natura, cantitate si calitate cu cele imprumutate, precum si obligatia de a plati imprumutatorului o suma de bani, numita dobanda, pentru folosinta temporara a lucrului imprumutat.
Contractul de imprumut cu dobanda are un obiect dublu: lucrul imprumutat (capital) si dobanda.
A. Lucrul imprumutat (capitalul)
La scadenta, imprumutatul trebuie sa restituie suma nominala primita, indiferent de cresterea sau scaderea valorii acesteia, de la data acordarii imprumutului si pana la scadenta (art. 2.164 alin. 2 C. civ.).
Dispozitiile legale mentionate mai sus nu sunt aplicabile in cazul in care schimbarea cursului monedei a avut loc dupa expirarea termenului imprumutului si dupa ce debitorul a fost pus in intarziere. In acest caz, se va restitui adevarata valoare a sumei imprumutate.
Obligatia de restituire trebuie efectuata in moneda care are putere circulatorie la acel moment, chiar daca imprumutul s-a facut intr-o alta moneda.
B. Dobanda
Dobanda reprezinta suma de bani pe care o plateste imprumutatul drept contraprestatie a folosirii capitalului imprumutat. De asemenea, dobanda poate consta si in alte prestatii sub orice titlu sau denumire la care debitorul se obliga drept echivalent al folosirii capitalului (art. 2.168 C. civ.).
Cuantumul dobanzii se stabileste de catre parti in contract, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale in obligatiile banesti . Daca partile au convenit sa se plateasca dobanda, dar au omis sa stabileasca cuantumul acesteia, atunci se va datora dobanda legala. Dobanda trebuie sa fie prevazuta expres si prin act scris de catre parti (art. 2 si art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 9/2000).
Potrivit O.G. nr. 9/2000, dobanda stabilita de parti in conventiile civile „nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an”. Conform art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000, astfel cum aceasta a fost modificata ulterior, dobanda legala in conventiile civile se stabileste „la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, diminuat cu 20%”.
Dobanda se calculeaza numai asupra sumei imprumutate (capitalului). Dobanda la dobanda (numita si anatocism sau dobanda compusa) este, in principiu, interzisa (art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000). Totusi, legea admite anatocismul cu indeplinirea cumulativa a doua conditii (art. 8 alin. 2):
a. sa existe o conventie speciala in acest sens, incheiata intre parti;
b. sa fie dobanzi datorate pentru cel putin un an si ele sa fie scadente. 77

Dobanda se datoreaza din ziua in care suma a fost remisa imprumutatului. Totusi, art. 2.170 C. civ. coroborat cu prevederile O.G. nr. 9/2000 permite plata anticipata a dobanzilor, dar numai pentru o perioada de cel mult 6 luni.
Dovada platii dobanzilor se face conform regulilor generale.
§ 5. Incetarea contractului de imprumut de consumatie
Contractul de imprumut de consumatie inceteaza, de regula, la data prevazuta in contract, prin restituirea bunului imprumutat, iar daca imprumutul este cu dobanda, si a dobanzilor aferente.
Plata poate fi facuta in mod valabil si inainte de scadenta, intrucat termenul este
stabilit, de regula, in favoarea debitorului.
Daca termenul a fost stabilit in favoarea ambelor parti, imprumutatul va putea face plata inainte de scadenta numai cu consimtamantul imprumutatorului.
Contractul de imprumut de consumatie se poate stinge si potrivit dreptului comun, de exemplu, prin reziliere, remitere de datorie, compensatie, confuziune. 78

CAPITOLUL XI
CONTRACTUL DE RENTA VIAGERA
SECTIUNEA I
NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA
§ 1. Notiunea si reglementarea contractului de renta viagera
Contractul de renta viagera este contractul in baza caruia o parte, numita debirentier, se obliga sa efectueze in folosul si pe toata durata vietii unei alte parti, numita credirentier, prestatii periodice, constand in sume de bani sau alte bunuri fungibile (art. 2.242 C. civ.). Potrivit noii reglementari a Codului civil, regula o constituie contractul de renta viagera cu titlu gratuit, debirentierul neprimind nimic in schimbul obligatiei asumate. In baza art. 2.243 alin. 1 C. civ. renta viagera poate fi constituita si cu titlu oneros, in schimbul unui capital de orice natura.
Renta viagera se constituie pe toata durata vietii unei persoane, fie credirentier, fie chiar debirentier sau o terta persoana straina de contractul prin care se constituie (tert beneficiar), ipoteza in care renta viagera constituie o stipulatie in favoarea altuia (art. 1.284 alin. 1 C. civ.).
Esential este ca durata contractului sa fie legata de timpul vietii unei persoane.
In cazul in care credirentierul (sau tertul de viata caruia partile leaga existenta contractului) era decedat la data incheierii acestuia, contractul este lovit de nulitate absoluta. De asemenea, nu produce nici un efect juridic contractul prin care renta viagera s-a constituit cu titlu oneros in favoarea unei persoane bolnave, care a decedat din cauza acelei boli in urmatoarele 30 zile de la incheierea contractului (art. 2.246-2.247 C. civ).
Contractul de renta viagera este reglementat de Codul civil prin art. 2.242-2.253.
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de renta viagera
a. Contractul de renta viagera este consensual. Cand renta viagera este constituita cu titlu gratuit ea este supusa regulilor de forma ale actului juridic de constituire (art. 2.243 alin. 1 C. civ.).
b. Contractul de renta viagera este cu titlu gratuit, dar poate fi constituit si cu titlu oneros.
c. Contractul de renta viagera constituit cu titlu oneros este un contract aleatoriu, existand sanse de castig sau de pierdere pentru ambele parti. Cand renta viagera este constituta cu titlu gratuit, prin donatie sau legat, contractul nu mai are un caracter aleatoriu, fiind o liberalitate.
d. Renta viagera este un contract sinalagmatic. Daca renta s-a instituit prin donatie, va avea caracter unilateral (cu exceptia cazului in care donatia este cu sarcina). Daca renta s-a constituit prin legat, va urma regimul actelor juridice unilaterale.
e. Contractul de renta viagera este un contract cu executare succesiva pentru debirentier.
f. Contractul de renta viagera este un contract translativ de proprietate, in cazul in care se constituie cu tiltu oneros, iar credirentierul se obliga sa transmita un bun in schimbul ratelor de renta.
79

SECTIUNEA A II-A
CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE
RENTA VIAGERA
Capacitatea. Intrucat in cazul rentei viagere constituite cu titlu gratuit, debirentierul este cel care se obliga in principal la plata ratelor de renta, acesta trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, pe cand credirentierul trebuie sa aiba capacitatea necesara pentru a primi prin acte cu titlu gratuit. In cazul contractului de renta viagera constituit cu titlu oneros, consideram ca ambele parti trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu.
Consimtamantul trebuie sa fie liber exprimat, sa nu fie viciat prin eroare, dol, violenta si, in unele conditii, leziune.
Obiectul prestatiei debirentierului consta intr-o suma de bani sau alte bunuri fungibile, platibila la anumite intervale de timp. In cazul rentei constituite cu titlu oneros, credirentierul se obliga si el sa transmita, in schimbul rentei, un capital de orice natura. Desi Codul civil nu precizeaza ce intra in notiunea ce capital, consideram ca obiectul prestatiei credirentierului il pot constitui atat o suma de bani, cat si un bun mobil sau imobil.
Cauza trebuie sa existe, sa fie licita si morala.
SECTIUNEA A III-A
EFECTELE CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA
§ 1. Obligatiile debirentierului
A. Plata rentei
Debirentierul este tinut sa plateasca ratele de renta in cuantumul convenit, pe toata durata vietii credirentierului (contractant sau tert beneficiar) ori pana la decesul tertului pana la moartea caruia credirentierul are dreptul la ratele de renta. Debirentierul nu se poate elibera de aceasta obligatie prin restituirea capitalului primit de la credirentier, chiar daca ar renunta la restituirea de catre acesta a ratelor de renta viagera deja incasate (art. 2.252 alin. 1 C. civ). debirentierul este tinut la plata ratelor de renta pana la decesul persoanei pe durata vietii careia a fost constituita renta, oricat de impovaratoare ar deveni prestarea acesteia (art. 2.252 alin. 2 C. civ.).
Plata rentei va fi facuta la datele prevazute in contract. In lipsa de stipulatie contrara in contract, ratele de renta se achita trimestrial in avans si indexate in raport de rata inflatiei. Daca decesul credirentierului intervine inainte de expirarea perioadei pentru care renta s-a achitat in avans, debirentierul nu poate cere restituirea sumei platite aferente perioadei in care credirentierul nu a mai fost in viata.
Renta viagera constituita in favoarea mai multor credirentieri este indivizibila si se datoreaza pana la sfarsitul vietii ultimului credirentier. La fel, in cazul in care plata ratelor de renta a fost constituita pe durata vietii mai multor, obligatia de plata a rentei inceteaza la decesul ultimei persoane.
In caz de neexecutare a obligatiei de plata a rentei, credirentierul are dreptul de a cere executarea silita asupra patrimoniului debirentierului, respectiv sechestrul si vanzarea bunurilor debirentierului, pana la concurenta unei sume suficiente pentru a asigura plata rentei pentru viitor (art. 2.250 alin. 1 C. civ). stabilirea sumei se face prin expertiza prin raportare la regulile care se aplica in cazul asigurarilor de viata, avand in vedere ratele 80

incasate deja de catre credirentier, varsta si starea acestuia. Suma obtinuta in urma vanzarii se consemneza la o institutie de credit si se achita credirentierului conform perioadelor de timp stabilite.
De asemenea, in caz de neexecutare a obligatiei de plata a ratelor de renta, credirentierul are dreptul de a cere si obtine rezolutiunea contractului.
B. Obligatia debirentierului de a oferi credirentierului garantiile stipulate in contract pentru asigurarea platii rentei
Debirentierul este obligat sa ofere garantii pentru plata rentei si, o data instituite
aceste garantii, sa nu le diminueze. Astfel, debirentierul poate garanta plata rentei cu o ipoteca legala care trebuie inscrisa in cartea funciara. Potrivit art. 2.251 alin. 1 C. civ., credirentierul unei rente viagere cu titlu oneros poate cere rezolutiunea contractului, daca debirentierul nu depune garantia promisa in vederea executarii obligatiei sale sau o micsoreaza. In cazul in care renta viagera s-a constituit cu titlu gratuit, dispozitiile art. 2.251 alin. 1 C. civ. devin inaplicabile.
In toate cazurile in care credirentierul poate cere si obtine rezolutiunea, debirentierul nu are dreptul sa obtina restituirea ratelor de renta deja achitate, decat in situatia in care partile au prevazut altceva in contract.
§ 2. Obligatiile credirentierului
In cazul in care renta este constituita cu titlu gratuit, credirentierul nu are niciun fel de obligatie legala fata de debirentier. Daca renta s-a constituit cu titlu oneros, credirentierul poate avea urmatoarele obligatii:
A. Obligatia de plata a capitalului promis
In cazul in care contractul de renta viagera este cu titlu oneros, credirentierul este tinut sa predea debirentierului capitalul care formeaza obiectul contractului la termenul, locul si in modalitatea convenita prin contract.
B. Obligatia de garantie contra evictiunii si contra viciilor ascunse
In cazul in care capitalul la care se obliga credirentierul consta intr-un bun, consideram ca acesta trebuie sa asigure debirentierului linistita posesiune a bunului, avand obligatia de garantie contra evictiunii, provenita atat din fapta tertilor, cat si din faptul sau personal. In acelasi timp, trebuie sa-l garanteze pentru viciile ascunse ale bunului, existente in momentul incheierii contractului de renta viagera.
§ 3. Urmarirea rentei viagere de catre creditori
Renta viagera, indiferent ca a fost constituita cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, poate fi urmarita de creditorii credirentierului. In cazul in care renta a fost constituita cu titlu gratuit, ea poate fi declarata neurmaribila prin conventia partilor (art. 2.253 C. civ.). Intr-un asemenea caz renta devine insesizabila numai in limita necesara credirentierului pentru intretinerea sa, diferenta putand fi urmarita de catre creditori.
Renta viagera constituita cu titlu oneros nu poate fi declarata neurmaribila, deoarece reprezinta echivalentul capitalului transmis, astfel ca dreptul creditorilor nu sufera nici un fel de modificare.
SECTIUNEA A IV-A
INCETAREA CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA
Ca regula, renta viagera inceteaza la moartea persoanei in functie de durata vietii careia a fost constituita. 81

Contractul inceteaza si prin rezolutiune, care poate fi judiciara sau conventionala.
Daca renta a fost constituita printr-o liberalitate (donatiune intre vii sau legat), ea va putea fi revocata pentru oricare dintre cauzele prevazute de lege in aceasta materie. 82

CAPITOLUL XII
CONTRACTUL DE INTRETINERE
SECTIUNEA I
NOTIUNEA, CARACTERELE JURIDICE SI CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE INTRETINERE
§ 1. Notiunea contractului de intretinere si continutul notiunii de intretinere
A. Notiunea contractului de intretinere
Contractul de intretinere este contractul prin care o parte, numita intretinator, se obliga sa efectueze in folosul celeilalte parti, numita intretinut, sau in folosul unei alte persoane, numita beneficiar al intretinerii, prestatiile necesare intretinerii si ingrijirii pentru o anumita perioada de timp.
Noul Cod civil reglementeaza pentru prima data contractul de intretinere prin art. 2.254-2.263, devenind, in acest fel, un contract numit. Anterior intrarii in vigoare a acestui act normativ, contractul de intretinere era un contract nenumit, el nefiind reglementat de Codul civil si nici de alte acte normative cu caracter special. El era o creatie a practicii judiciare, fiindu-i aplicabile prevederile generale din materia obligatiilor.
Contractul de intretinere se poate constitui atat cu titlu gratuit, cat si titlu oneros in schimbul unui capital de orice natura.
De asemenea, contractul de intretinere se poate constitui atat pe o durata determinata de timp, cat si cu caracter viager. Atunci cand in contract nu s-a prevazut durata intretinerii ori s-a prevazut numai caracterul viager al acesteia, intretinerea se datoreaza pentru toata durata vietii intretinutului.
Cand in contract, in calitate de intretinut sau intretinator figureaza mai multe persoane, obligatia de plata a intretinerii este indivizibila atat in privinta intretinutilor, cat si in privinta intretinatorilor, intretinerea trebuind sa fie prestata integral de catre intretinatori pana la decesul ultimului dintre ei, precum si in favoarea intretinutilor pana la decesul ultimului dintre ei.
Contractul de intretinere in care se stipuleaza obligatia de prestare a intretinerii constituita pe durata vietii unui tert care era decedat in ziua incheierii contractului este lovit de nulitate absoluta (art. 2.243 C. civ.). De asemenea, nu produce, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros obligatia de prestare a intretinerii pe durata vietii unei persoane care, la data incheierii contractului, suferea de o boala din cauza careia a murit in interval de cel mult 30 de zile de la aceasta data.
B. Continutul notiunii de intretinere
Notiunea de intretinere presupune o obligatie complexa, care priveste, pe de o parte, mijloacele necesare traiului (in care se includ: alimente, imbracaminte, locuinta, cele necesare ingrijirii sanatatii etc.), iar, pe de alta parte, mijloacele necesare satisfacerii nevoilor spirituale ale creditorului (in care se includ nevoile culturale, artistice, stiintifice, de informare etc.). in determinarea continutului obligatiei de intretinere trebuie avut, intotdeauna, in vedere valoarea capitalului transmis si conditia sociala anterioara a intretinutului.
Potrivit art. 2.257 alin. 2 C. civ. debitorul este obligat in special sa asigure creditorului hrana, imbracaminte, incaltaminte, menaj, precum si folosinta unei locuinte 83

corespunzatoare. Intretinerea cuprinde, de asemenea, ingrijirile si cheltuielile necesare in caz de boala. In cazul in care intretinerea are caracter viager sau atunci cand creditorul decedeaza in cursul duratei contractului, debitorul are obligatia sa il inmormanteze.
Clauza prin care intretinutul se obliga sa presteze anumite servicii este considerata nescrisa.
§ 2. Caracterele juridice ale contractului de intretinere
a. Contractul de intretinere este un contract formal, conform art. 2.255 C. civ. el trebuind sa fie incheiat in forma autentica sub sanctiunea nulitatii absolute.
b. Contractul de intretinere este unilateral, dar poate fi si sinalagmatic, cand se constituie cu titlu oneros.
c. Contractul de intretinere este un contract aleatoriu.

In cazul intretinerii, factorul de risc (posibilitatea survenirii decesului creditorului intretinerii) exista din momentul incheierii contractului si este irelevant faptul daca s-a prestat sau nu ceva in contul intretinerii.
In cazul in care contractul de intretinere s-a incheiat pe o perioada determinata, el va avea caracter comutativ.
d. Contractul de intretinere este un contract intuitu personae, intrucat contine o obligatie de a face, strict personala si netransmisibila.
e. Contractul de intretinere este un contract translativ de proprietate, atunci cand se constituie cu titlu oneros, iar intretinutul se obliga sa transmita un bun in schimbul intretinerii.

§ 3. Conditiile de validitate ale contractului de intretinere
Ambele parti trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitu, deoarece intretinutul isi asuma obligatia transmiterii dreptului de proprietate asupra unui capital, iar intretinatorul va putea fi obligat la plata daunelor-interese in caz de neexecutare a obligatiilor. In cazul in care contractul de intretinere se constituie cu titlu gratuit, intretinutul trebuie sa aiba capacitatea necesara pentru a primi prin astfel de acte, pe cand intretinatorul trebuie sa aiba capacitatea deplina de exercitiu.
Consimtamantul trebuie sa fie liber exprimat, neviciat prin eroare, dol sau violenta.
Obiectul contractului de intretinere il pot forma atat bunurile mobile, cat si cele imobile aflate in circuitul civil general.
Cauza trebuie sa fie licita si morala, contrar, contractul este lovit de nulitate absoluta.
SECTIUNEA A II-A
EFECTELE CONTRACTULUI DE INTRETINERE
§ 1. Obligatiile intretinutului
In cazul in care contractul de intretinere este cu titlu oneros, intretinutului ii revine obligatia de a preda intretinatorului capitalul care face obiectul prestatiei sale si, totodata, de a-l garanta pe acesta impotriva evictiunii si pentru viciile ascunse ale bunului, la fel ca si in cazul vanzatorului.
In cazul in care intretinutul refuza remiterea bunului, intretinatorul poate cere fie executarea contractului, fie rezolutiunea lui. 84

§ 2. Obligatiile intretinatorului
Intretinatorul are ca obligatie principala prestarea intretinerii catre intretinut care, din cauza caracterului ei alimentar, trebuie executata in natura, zi de zi. Cerinta prestatiilor succesive trebuie sa vizeze deopotriva, cele doua planuri ale obligatiei de intretinere: material si spiritual.
Daca prestarea sau primirea in natura intretinerii a devenit imposibila din motive obiective sau daca debitorul intretinerii decedeaza, iar mostenitorii nu se inteleg in privinta obligatiei de plata a intretinerii, instanta de judecata, la cererea oricareia dintre parti, poate sa inlocuiasca obligatia de intretinere printr-o suma de bani corespunzatoare, chiar si pentru o anumita perioada. Consideram ca nimic nu impiedica partile ca, prin acordul lor de vointa, sa convina asupra transformarii obligatiei de intretinere intr-o obligatie de plata periodica a unei sume de bani. Atunci cand prestarea sau primirea in natura a intretinerii nu mai poate continua din culpa uneia dintre parti, instanta va majora sau, dupa caz, va diminua cuantumul sumei de bani care inlocuieste prestatia de intretinere (art. 2.261 C. civ.).
In toate cazurile in care obligatia de prestare a intretinerii se inlocuieste cu obligatia de a plata a unei sume de bani, se aplica regulile de la contractul de renta viagera.
SECTIUNEA A IV-A
INCETAREA CONTRACTULUI DE INTRETINERE
Conform art. 2.260 C. civ. contractul de intretinere este revocabil in folosul persoanelor carora creditorul intretinerii le datoreaza alimente in temeiul legii daca, prin efectul contractului, el s-a lipsit de mijloacele necesare indeplinirii obligatiei de a asigura alimentele. Revocarea poate fi ceruta chiar daca nu exista frauda din partea intretinatorului si indiferent de momentul incheierii contractului de intretinere. Instanta de judecata poate dispune mentinerea contractului, dar numai cu acordul intretinatorului, obligandu-l pe acesta sa asigure el alimente persoanelor fata de catre intretinutul are o astfel de obligatie, fara, insa, sa diminueze prestatiile datorate intretinutului.
Contractul de intretinere incheiat pe durata determinata inceteaza la expirarea acestei durate, cu exceptia cazului in care intretinutul decedeaza mai devreme.
Atunci intretinatorul nu-si executa in mod culpabil obligatiile asumate sau cand comportamentul unei parti face imposibila executarea contractului in conditii conforme bunelor moravuri, partea interesata poate cere rezolutiunea, care nu poate fi decat judiciara.
Rezolutiunea contractului de intretinere poate fi ceruta de intretinut, mostenitorii sai, creditorii chirografari ai acestora.
In cazul in care se cere si se obtine rezolutiunea contractului, intretinatorul nu poate obtine restituirea prestatiilor efectuate. 85

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:
1. Albu, Ion, Drept civil. Contractul si raspunderea contractuala, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994;
2. Alexandresco, Dimitrie, Explicatiunea teoretica si practica a Dreptului Civil Roman, ed. a II-a, Atelierele Grafice „Socec & Co”, Bucuresti;
3. Antomnatti, P. H., Raynard, Y., Droit civil. Contrats spéciaux, Litec, Paris, 2001;
4. Cantacuzino, Matei B., Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1921;
5. Chirica, Dan., Contracte civile si comerciale, vol. I, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2005;
6. Deak, Francisc, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2001;
7. Dogaru, Ion, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004;
8. Hamangiu, C., Rosetti-Balanescu, I., Baicoianu, Al., Tratat de drept civil roman, Ed. All Beck, Bucuresti, 1998;
9. Macovei, Codrin, Contracte civile, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006
10. Macovei, Dumitru, Cadariu, Iolanda Elena, Drept civil. Contracte, Ed. Junimea, Iasi, 2004;
11. Malaurie, Ph., Aynès, L., Gauthier, P. Y., Cours de droit civil. Les contrats spéciaux. Civil et commerciaux, Ed. Cujas, Paris, 2001;
12. Motiu, Florin, Contracte speciale in noul Cod civil, Ed. Wolters Klumen, Bucuresti, 2010;
13. Noul Cod civil. Note. Corelatii. Explicatii, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2011;
14. Safta-Romano, Eugeniu, Contracte civile, ed. Polirom, Iasi, 1998;
15. Stanciulescu, Liviu, Drept civil. Partea speciala. Contracte si succesiuni, ed. a IV-a, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008;
16. Térré, François, Lequette, Yves, Droit civil. Les successions. Les libéralités, 3e édition, Dalloz, Paris, 1997;
17. Toader, Camelia, Evictiunea in contractele civile, Ed. All, Bucuresti, 1997;
18. Toader, Camelia, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003;
19. Turcu, I., Noul Cod Civil. Legea nr. 287/2009. Cartea V. Despre obligatii art. 1164-1649. Comentarii si explicatii, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2011;
20. Uliescu, M, coord., Noul Cod civil. Comentarii, ed. a II-a, revazuta si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011;
21. Urs, Iosif R., Angheni, Smaranda, Drept civil. Contracte speciale, vol. III, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1998.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu